octombrie,30.

octombrie 30.e trecut de miezul noptii.muzica se aude la fel de tare ca acum cateva ore,poate chiar mai tare.capul imi vajaie si inca numar paharele de alcool,pe care stomacul si organismul le digera-n buna dispozitie.berea nu ar trebui catalogata ca alcool,cel putin nu atunci cand doua treimi din ea e sirop de capsuni.

ma gandesc la mama,de fiecare data cand desfac sticlele cu sirop.mi-e dor de ea,desi nici nu a trecut o saptamana de cand am vazut-o.m-am bucurat tare mult o sa vad urcand treptele casei.m-am bucurat sa-l vad si pe fratemeu si pe prietena lui.si de tata mi-era dor.mi-ar placea sa-l sun mai des.mi-ar placea sa vorbesc cu el mai des.dar dintr-un motiv absurd nu-l sun niciodata.comunicarea mea cu persoanele dragi de sex masculin,a fost si va fi mereu pe-un plan..sa nu zic secund,dar abstract.

si-n fine,planul abstract incepe sa se schimbe.poate am sa-l sun si pe tata mai des.

au trecut patru ani.din cand in cand amintirile ma ravesesc.azi mi-am amintit cum plangeam prin douamiicinci,pe drum spre casa de la mare,ascultand rosu aprins.totodata,mi-au venit amintiri despre copila de atunci,cu par verde,ochi mari si inlacrimati si zambetul sters.

si eram o copila.si nu stiam ca timpul va schimba totul.ca anii vor trece peste mine,lasand urmele creionului destinul,apasate pe foaia noului capitol.

o pagina mai departe.

aproape nimic nu se simte.ignoranta face loc uitarii.

to forgive,to forget.aceeasi explicatie.

to forgive and to forget.

patru ani mai tarziu.

doi oameni se intalnesc,noapte in fata unei case.

patru ani si-un pic mai tarziu,zambetul reapare.de data aceasta altfel.cu altfel de sentimente.alta deschizatura.parca aceleasi sentimente.si frica e aici.dar a fost intotdeauna.

And now
Those sprangs in the air
I don't go down anywhere
I guess
It's just how it goes
The stories have
All been told before

august and everything after.

I catch a brief reflection of what you could and might have been
It's your right and your ability
To become…my perfect enemy…

de-afara vine miros de iarna.octombrie e pe sfarsite,toamna e undeva la mijlocul ei si furtuna anuntata s-a dovedit a fi o simpla ploaie de vara.o ploaie de vara asteptata si prea asteptata,dorita si iubita,dar care arde pamantul si-asa fierbinte,cand il loveste in miez de zi.

de undeva,din nimic,s-a nascut si o liniste diferita de cea cu care eram obisnuita.si linistea,si siguranta,si zambetelul,si rusinea cu ai ei obraji rosii, se amesteca,intr-o cana mare,plina de cafea sau de ceai.

cand luna august s-a sfarsit,intreg corpul meu intra intr-o toamna rece si deprimanta,plina de schimbari,plina de modificari genetice,moleculare.intr-o toamna,aparent fara rost,dar plina de semnificatii speciale.

cand august a inceput,sfarsitul a inceput totodata.

era nevoie si de asa ceva.

studiind masinaria pe care omul o reprezinta,adesea mi se intampla sa intalnesc o idee,comuna,unica si geniala.nu omul se schimba,nu caracterul difera,ci situatiile pe care le alege sau in fata carora este pus.frica de comunicare poate degenera inr-un dispret suprem sau intr-o dezamagire amara.cuvinte aruncate-n voia sortii.idei false,preconcepute.semipreparate,la fel de toxice ca si mancarea.

moving on,moving on.

octombrie e frumos.n-am intalnit din copilaria mea o toamna asa frumoasa.cu alei curate,tatuate cu puncte galbene sau rosii,cu soare cald,cu liniste deplina.octombrie are farmecul sau.un fel de august al tomnii.

imi place toamna asta,pentru ca scenariul e diferit,

pentru ca strazile-s mai mari si mai zgomotoase,

pentru ca diminetile,chiar si cele ploioase cand umbrela e uita-acasa,sunt frumoase.

pentru ca e frumos sa te ridici dintr-un pat cald,ca sa te loveasca vantul rece peste chip si sa nu observi,

pentru ca gandurile sunt mult prea vesele.

pentru ca e dragut sa te plimbi,spre casa,spre servici,spre scoala si sa-ti amintesti ca zambetul de pe fata ti-a ramas lipit acolo,din seara ce abia a trecut.

pentru ca e prea mult si prea putin.

pentru ca timpul e singura variabila.singurul lucru totusi neschimbat.timpul are scurgere iregulata.si totusi,timpul sta in loc cand stii sa apesi butonul de pauza.

.

a perfect circle si toamna.strazi udate de ploaie si linistea ce se lipseste de case.

toamna pustie.

culori.

peretele din fata mea se umple treptat de lucruri colorate si dragute.poze primite,foite colorate cu mesaje scrise mare pe ele,sclipici pe lipici.l-as vopsi in culori tampite si-as sta cu ochii mari ,lipiti de el.

am I lying to myself or I'll be yours just a little?

ma gandesc cum suna melodia cantata doar la bass.un zambet de care mi-era dor,mi se asterne pe fata si pe retina mi se proiecteaza imagini.ca intr-un cinema foarte bine ingrijit,foarte elegant,foarte drag mie.poate ca a fost odata o perioada in care m-am mai simtit asa,dar a fost prea demult.toata ideea de bine,toate sentimentele ce insotesc binele,toate au fost luate pe sus,cu timpul,de esecuri,repetate.de nopti in pauza de gandire,de nopti catatonice,urmare de dimineti cu izbucniri maniaco-depresive.de zile bipolare,monocolore,de putine ore in care zambetul economisit cu greu s-a asternut pe chip.

rasturnarea unei situatii prefabricate,dar semipreparate.

pioni in joc,ce-si refac cladirile distruse de cutremur,de furtuna puternica,de sfarsitul lumii in general.speranta ce nu a murit,dar a fost ingropata pentru ca procesul de ignorare a adevaratelor simtit sa fie cladit.nu stiu sincer ce are sa iasa.mara imi spune des un banc dragut "doctorii isi ingroapa greselile,dar arhitectii-si pun iedera,gard viu pe ele".imi place iedera.este o casa pe andrei muresanu.e de vanzare.daca as putea sa o cumpar as imbraca-o toata in iedera.acolo mi-ar placea sa traiesc.probabil ca acolo as putea fi si fericita.iedera e o alegera bune.iedera ma gandesc sa plantez si pentru constructia mea de-acum.gardul viu pare doar un paravan urat,peste care as putea sa sar din cand in cand,ca sa ma lovesc de asfaltul dur dinafara teritoriului meu.

si dincolo toata ignoranta,dincolo de tot binele de care.parca mi-e frica,ma doare.

ma doare tot trupul si mintea-mi cunoaste o sigura replica,furata parca dintr-o carte,dintr-un cantec sau un film,foarte foarte sinistru si cutremurator "nu are trebui asa,nu ar trebui sa fie asa"

we are no one.

bring your secrets to me..

bratara mi-e putin mare.joaca ciudat pe mana dreapta,dar ma impresioneaza oaerecum gestul.

m-am uitat la ea si azi noapte-n drum spre casa,cand nu eram blocata pe priveslistea rece si linistita din dreapta mea,sau pe curbele delirante de pe calea turzii,pe care masinile zburau.

nu,nu a fost o ora tarzie.cel putin nu pentru marele oras.si totusi,cum am coborat podul,tot zgomotul s-a redus la nimic.s-a facut liniste si nici macar vantul nu sufla.o liniste emotionanta,poate chiar sinistra.si-apoi un sentiment bizar de frica,in curtea casei.

pe drum,minetea-mi era in alta parte.mi-era undeva in cartile citite.in trecutul,prezentul si viitorul meu.in persoanele aparute,in optimisul ascuns,in situatiile in care trebuie sa iau decizii importante.

-de ce te ascult?nu cred in asa ceva!

-mai pune o intrebare si-ti mai spun ceva.

-nu mai vreau sa pun intrebari.

-de ce?doar esti curioasa.

persoane din prezent ce trebuie sa-si faca actul magic si-n viitor.persoane carora trebuie sa spun nu,persoane care trebuie sa-mi fac dreptate,indirect.toate concentrate in cateva carti colorate,puse pe podeaua nefinisata.langa,i geanta mare plina de vase si fimo.cativa centimetri mai incolo un bass,cu un sticker sclipicios lipit intr-o parte.ar putea fi stanga,sau dreapta.

-daca nu-mi spui ce vezi,ma ridic si plec.

-pai,nu-ti spun.

-atunci plec chiar acum.

dar n-am plecat.mi se parea stupid sa-mi iau haina pe mine si sa plec.si mi-era frica de cainele negru ce mai devreme iesise prin gard sa ma atace.nu m-a atacat,pentru ca eram aproape de casa de la capatul unei strazi,cu o inclinatie ridicola.totusi,sufletu-mi era mut si bataile inime erau foarte accelerate.pe spate scurt circuite electrice aveam loc,scaldate in sudoarea calda.

37 mm

liniste totala,brazdata din cand in cand de glasul naturii uscate.in curte lemnele stau asezate in randuri,inalte sau late,mici sau mari,lungi sau scurte.ordinea troneaza printre ele si doar vantul le mai gadila din cand in cand.e frig,dar cerul s-a eliberat de norii grei si parca tot recele devine mai usor de suportat.si stelele-s mai senine,si dorintele ajung mai repede la ele.

liniste totala.timp de cateva zeci de ore.ore pe care mi le-am dorit.ore de liniste.de meditatie,de citit,de modelat,de..de facut nimic.de acordat timp mintii mele.de tras concluzii,fara rost.de gandit la situatii,la situatie,la stradutele linistite pline cu case frumoase din cartier.panouri solare,case-n stil baroc,case cu inscriptii bisericesti,case memoriale,case noi,case din lemn.casa din lemn cu terasa ce a fost udata toata saptamana de zapada si ploaie.terasa ce atunci cand e soare,ne gazduieste cu drag la cafea,la tutun,la vin rosu sau alb,sau la o bere cu sirop de capsuni ,de la mama.

monotonie bizara.liniste acuta,pe alocuri dureroasa.suflet geaman cu anotimpul ce cu greu mai poate fi numit toamna.suflet geaman cu frigul si ploaia,zapada si gerul,soarele si caldura.toate-ntr-o saptamana cumplita de octombrie.

o axa mare,fara capat,pe care trebuie sa-mi aleg punctele de reper.o axa pe care nu stiu sa ma situez.inca un inceput de era glaciara.cateva saptamani probabile de liniste,in care echilibrul va intra in forta.delir emotional la sfarsit de era.un ciclu firesc,as spune.un cerc.o spirala.

orice.oricunde.

universul e mare.

(p.s - un nou chip blogului,cu ocazia aniversarii,primei luni din noul capitol)

In This Light And On This Evening

No sense of doubt, for what you can achieve,

I'd help you out, I've seen the life you wish to lead.
Well it kicks like a sleep twitch!
You will choke, choke on the air you try to breathe.
It kicks like a sleep twitch!

butonul de pauza si odata cu el linistea de care aveam nevoie.nu stiu daca e aparenta sau nu,nu stiu daca e buna sau e rea,nu stiu nici macar daca e liniste sau o forma putin mai organizata a gandirii mele.cateodata ma gandesc daca e real,pentru ca toate simturile mele par a-mi spune ca e un fel de vis.unul ciudat si oarecum placut.in pauzele de poze,discutiile despre constientul universal,realitate,religie si credinta,cultura si istorie sunt de neoprit.toata situatia in care ma aflu e ca un aluat pus la dospit.un aluat care creste si creste si creste.un aluat care apoi are sa fie framantat, ca sa fac din el cea mai buna paine.
cateodata insa,cred ca totul e o reactie alergica la mizeria de ignoranta din care am fost silita sa gust,fara sa ma astept,fara sa vreau.fara vre-o avertizare,nimic!.o usoara premonitie,pentru care altadata mi-am plans sufletul noptile,multa vreme.o usoara premonitie,care speram sa nu se adevereasca vreodata.

si-acum,dincolo de tot si toate,gasesc o pata mare si urata de teama.teama ca atunci cand totul are sa fie mai bine si mai calm,o noua furtuna se va produce.una mai mare ca cea precedenta.de fapt frica e de un deja-vu.de fapt,aceleasi deja-vu,atat de familiar incat mi-e sila de el.
si chiar si asa,e cred ca ,prima oara,cand sunt fericita ca am un trecut plin cu oameni deosebiti.oameni care se mai intorc sa-mi ofere o mana de ajutor,sa ma calmeze si cateodata noaptea sau dimineata sa-mi confirme tot ce stiu eu deja despre mine.
e un soi de incurajare spirituala,ridicata la un nivel inalt,superior,far limite.un nimic in infinit,un infinit de nimicuri care ma consolideaza.

cuvinte aruncate,niciodata aiurea.
si cand ma gandesc ca totul a pornit acum multi ani dintr-o joaca si ca acum joaca e un lucru firesc si normal,mi se pare normal sa nu mi se para nimic real.pana la urma,eu eram persoana de la toata lumea se astepta sa uit.si daca acea mare de lume,ar vedea in ce punct sunt ,sigur ca ar innebuni.

the morning spiral.

era frig peste tot,mai putin sub plapuma.ora 6:45 si cafea nu vroia sa iasa in ibric.mi-era frig,dar cumva am reusit sa trec peste asta.primul lucru pe care l-am vazut cand am iesit din curte,a fost luna.mare,alba,parca laptoasa,pe-un cer albastru deschis cu reflexii roz."the city's beautiful,in the early morning..".pasi repezi spre prima mea zi de,de scoala.spre acest nou capitol.
capitol foarte neinteresant si plictisitor din punctul meu de vedere.am socializat prea putin,probabil pentru ca oamenii nu era pe filmul meu.toti parea interesati de ce studiaza si de omul din fata lor cu dume triste.probabil ca n-am socilizat si pentru ca eu nu socializez de fel,in general.dar asta e o alta poveste.
mi-au atras atentia doua fraze din cele doua ore.si ambele m-au izbit puternic in piept.mi-am frecat atunci ochii,incercand sa nu-mi iau totusi tusul de pe ploape."cand incepi sa pierzi legatura cu colegii de liceu,atunci iti dai seama ca te maturizezi,pentru ca te predai noului.".asadar,eu niciodata nu am avut o legatura stransa cu colegii mei si cu cei cu care as vrea sa mai tin legatura,nu mai pot,pentru ca nu avem timp,pentru ca suntem prea diferiti si pentru ca sincer,eu nu prea mai am rabdare de asa ceva.poate ca maturizarea mea a fost precoce.sau poate doar inceputurile ei.
"oamenii se distantiaza,asa se intampla".si daca nu as fi fost in lco public as fi izbucnit in hohote de plans.nu-mi place cand oamenii se uita.nu-mi place cand oamenii dragi,uita de oamenii lor dragi,uita de oameni care la un moment dat le-au fost aproape,dar poate circumstantele am impiedicat dupa o vreme pastrarea legaturii stranse.oamenii se distantiaza cand vor,fara avertizare,fara sens.pur si simplu pleaca.cateodata se intorc,si atunci bucuria e imensa.

atrophy.

cold silence has a tendeny to atrophy any sense of compassion...

stii,cateodata mi-ar placea sa nu mai fiu acea carte deschisa.acele pagini imense,din care lumea citeste totul si nimic nu se intelege.mi-ar placea ca fiecare om sa se bucure de orice lucru marunt.
mi-ar placea sa nu mi se mai ascunda lucruri.mi-ar placea ca oamenii dragi sa nu omita sa-mi spuna detalii despre viata lor.mi-ar placea multe.
azi noapte m-am bucurat de-o sedinta foto cu un vechi prieten.nu-mi imaginam ca am sa ma mai intalnesc cu el vreodata.nu-mi imaginam nici ca am sa ma binedispun ingrozitor de tare ,discutand tot felul de lucruri fara vre-un sens aparte.luna era pe cer,plina,iar in jurul meu aerul avea 4 grade.innebuneam de frig,dar nu ma gandeam la acel spirit,care parca iubeste sa-si incurce viata,sa si-o descurce ,ca apoi,in final,sa si-o complice intr-un mod nespus de ciudat.am reusit sa nu ma gandesc,ca mi-ar placea sa fie mai deschis cu mine,ca mi-ar placea sa inteleaga ca,sub tot stratul de oameni cu chip de iubire si prietenie,existe de fapt,alti oameni care chiar tin la binele si linistea lui.oameni care se ingrijoreaza din orice lucru mic sau mare.oameni care,in esenta,vor fi acolo pana la un capat,capat de drum,capat de viata,capat de rabdare si compasiune.un capat.
si dupa sedinta foto,am plecat la sora,sa-mi cumpar tigari.si-am gasit oua kinder,ca-n copilaria mea.oua de ciocolata,cu strat de lapte pe dinauntru.si cu o jucarie intr-un ou dragut si galben,de plastic.si m-am bucurat de acel ou,pentru ca mi-am adus aminte ca am trait o perioada,tare demult,cand nu existau griji,nici oameni multi de care sa-mi fie teama sau pentru care sa ma agit intr-o suferinta ciudata.
dar asta a fost atunci.si-acum e duminica,o zi plina de lucruri ciudate,de constatari duboase,de nervi si senzatia dureroasa de neimportanta.

.randomness about old frinds.

prietenii vechi reapar in viata unui om,intotdeauna cand nevoia,situatia,rutina fiecarei zile, o cere.
atunci ceva se intampla in marele univers,o stea mare explodeaza,o situatie mare si grea se pierde intr-o gaura neagra si toul revine,parca,la normal.
cateodata,cand prietenii vechi,reapar,timpul pare sa stea in loc.atunci uiti de tot ce e greu,de tot ce ai pe suflet si te apasa,uiti sa mai suferi,uiti sa plangi.zambesti.doar zambesti.
si zambesti pentru ca va amintiti lucruri despre trecutul vostru sau pentru ca stii ca ei iti stiu o parte din trasaturile fundamentale,ce nu au sa se schimbe niciodata.zambesti pentru ca ei au incredere in vechea ta persoana.in persoana pe care si tu o cunosti atat de bine,in persoana in care ai mai vrea cu jumate de inima sa mai fii.in persoana dupa care ti-e dor,in persoana dupa care chiar tanjesti cateodata.
prietenii vechi apar mereu la momentul potrivit,atunci cand ce cre te cunosc acum pe tine,sunt satui sa-ti mai asculte supararea sau bucuria,nervii sau pacea.prietenii vechi tin minte si negativul si pozitivul,dar din dorul lor,se intorc si-si incearca norocul,din nou.

helpless,maybe.

imi place sa-mi citesc posturile de blog,din anii trecuti.la fiecare inceput de luna,sau in zilele cand ceva important si frumos mi se intampla,dau timpul inapoi si-mi retraiesc pentru cateva minute ,viata mea din anii trecuti.
acum un an nimic nu era special,pentru ca eram la inceputul unui an scolar hazarduos,plin de necunoscute si greutati,de ecuatii variabile si invariabile ale neuronilor mei.
acum mi-e oarecum rau,oarecum bine.mi-e frica,mi-e teama,imi vine sa plang si-mi vine sa rad.stari trecatoare sau permanente,stari afective.dureri in piept,mereu asteptandu-ma sa se intample ceva rau,ceva mai rau,poate chiar tot mai rau.e dincolo de mine toata starea.e o granita intre mine si-un alt fel de spirit.un alt fel de om.o granita care trece dincolo de ratiune,dincolo de limita imaginabilului.granita de care ma tem,pentru ca se poate transforma intr-un perete urias din sticla,prin care sa vad totul dar sa nu pot face nimic.