we were sure we'd never see an end to it all

stiu ca intr-o clipire,va fi din nou inceput de luna,inceput de drum.pagina noua,pe care-mi trec din nou planurile si visele,sperand ca toate sa se indeplineasca,asa cum s-au indeplinit cele de la inceputul lui mai,cand la fel ca si acum,starea mea de spirit era departe de tot ce-i bun si pozitiv.

poate ca ar trebui sa fac un tort si sa-l umplu de lumanari.

uitandu-ma inapoi asupra primei luni de vara,realizez ca timpul a trecut mai repede ca niciodata.zilele nu au parut lungi si noptile,foarte putine au fost extinse pana-n pragul infnitului.soarele mi-a incalzit trupul prea putin,lasand putine urme maronii pe pielea mea.

sunt intr-un punct mort,al vietii mele.scufundata intr-o mare de inutilitate,momentan traiesc pentru a face umbra pamantului.exstenta mea se rezuma la a sta lipita de saltea si laptopul fierbinte,rememorand zile ale unor ani,in care a trai avea o insemnatate si planurile,visele si indeplinirea lor parea a fi cel mai usor lucru de pe pamant.30 iunie 2008 marca inceputul vietii mele de conducator auto,30 iunie 2009 marca emotiile pe care le aveam in fata foii de bac.30 iunie 2010 marcheaza inca o zi,in care sper ca ceva mai bun sa se intampla cu mine,cu viata mea.

in mintea mea exista un imn,al starii de spirit definite de catatonie si absenta a sufletului dornic de viata,e acelasi,din toti anii in care-am ajuns in starea asta.

...dar poate ca,pana dupa apusul soarelui voi gasi o cale de a-mi reveni si de a ma intoarce pe drumul acela,presarat cu energi pozitive,zile si nopti fierbinti.

distractions.

...there's always something inside,telling me to just give it some time.

timpul,batranul meu inamic.

ora cinci in dimineata si-al sau fustrant sentiment,a sa deranjanta lumina.chipuri noi,chipuri vechi,in paturi si prin asternuturi,in liniste totala,imbracati in muzica,dezbracati in gemete.si-apoi acele suflete goale,legate de amintri si ecouri,in paturi micute,straine si totusi imbibate in acea senzatie dulce de "acasa".

acasa,in casa de lemn,aproape goala acum,dar aglomerata de toate amintirile,aici,acum,pe salteaua trantita peste podeaua calcata de talpi si vreme,incerc sa-mi gasesc somnul.afara soarele a rasarit de mult ,dar norii-i filtreaza lumina calda,lasand peste camera o aura rece si cruda.incerc sa dau la o parte,tricoul alb si sifonat,dar palmele-l gasesc involuntar si-l trag mai aproape de mine.parfumul a disparut demult,dar adanc in fibre urmele adneice au ramas.

la fel mi-a ramas,sub piele si urma ultimei muscaturi,ca un tatuaj temporar,curcubeic.durerea a trecut demult,sau poate ca doar a urcat cateva nivele,mai sus,spre spatiul gol,dintre plamani si inima,cam pe unde mi-era altadata sufletul.

linistea a fost inlocuita de neliniste si ea,la randul sau,a fost inlocuita de-un zgomot ciudat,aproape static.asemanator cu cel pe care,universul l-a produs in momentul nasterii sale,sunetul,zgomotul imi invadeaza mintea si-mi roade fiecare terminatie nervoasa.

si-n absenta somnului,aducator de taramuri fantastice,in care mintea-mi e (aparent) sanatoasa si sufletul existent si-mbaiat in fericire,in momentele in care zgomotul devine insuportabil,distractiile temporare devin singurele surse de liniste.blocajul se instaureaza,aproape instantaneu.

filme si carti,citite si revazute pana-n pragul critic al suprasolictarii.pana-n pragul critic al supraaglomerarii si-n fine,pana-n pragul in care viata existenta-n pagini si imagini se amesteca cu cea in care-mi duc duhul,readucand la viata amintri si trairi recente.tot ce-a existat,inainte de inceputul lui mai al acestui an pare irelevant,caci toate trairile,toate sentimentele de sufocare,par a fi noi si necunoscute.

nu mi-a fost deloc usor sa-mi golesc mintea de tot ce-a fost mai demult si sa fac loc zambetului.

n-a fost o misiune usoara,sa gasesc o persoana fata de care sa nu-mi pierd usor interesul si rabdarea.dar am gasit-o si-a reusit,intr-un timp foarte scurt sa-mi schimbe toate perspectivele de viitor,sa-mi stearga din minte orice definitie a cuvantului "singur",sa-mi aduca zambetul pe buze si vanatai curcubeice pe corp.

si tocmai pentru ca mi-a fost asa de greu,ma rog ,acum,cerului si-universului,lunii si destinului sa-mi tina acea fiinta pe cararea de care m-am atasat asa de repede.ma rog sa nu-mi mai fie intoarsa lumea pe dos,ma rog sa nu ma mai trezesc singura-n salteaua de pe jos.ma rog sa nu-mi mai petrec zilele intr-o amaraciune cu gust de cafea fara zahar,incercand sa renunt la impulsivitate,dorindu-mi sa nu-mi fac bagajele ca sa fug acasa.ma rog sa-si redeschida mintea si ochii,urechile si sufletul,la fel cum o facea cand venea oriunde eram,indiferent de ora,spatiu si oamenii ce-l umpleau,cand isi scria numarul meu in palma,ca sa nu-l uite.cand se rusina pentru ca-i priveam ochii cu atentie.

ma rog sa revina totul la normal si sa-mi gasesc somnul,dimineata,dupa ce noapte-a fost scufundata-n gemete.

everything,everything.

Aluminum, tastes like fear.

And who'd have thought tomorrow could be so strange?

My loss, and here we go again

reactii chimice,instabile,impulsuri electronice clatinand din loc milioanele de celule ,odata stabile.

batai iregulate,urmate de-o durere acuta-n piept.lumea din afara celor patru pereti,suprasaturati de gandurile tuturor oamenilor ce-au respirat odata aerul din interiorul lor.

ploaia spala strazile si casele si foile de vita.ganganiile misuna pe podeaua de lemn,pe draperiile portocalii ce-mi amintesc de apus iar frigul ce-mi ingheata varful degetelor,isi face loc si se aseaza comfortabil pe sub pielea,pe care soarele a vazut-o,prea putin,in prima luna de vara.

timpul pare sa fi capatat un avant urias.galopeaza spre un viitor ciudat si undeva,in spatiul gol dintre cei doi plamani innegriti de fumul multelor tigari fumate,o senzatie de rau acut s-a instalat,de ceva vreme.o senzatie ce pare ca mi-a batut trupul in cuie,de salteaua moale,de pernele grele.linistea universala,transformata in haos la nivelul cosmosului interpersonal.lingoare la nivel spiritual.

prezentul.negru si mat,departe de trecutul curcuibeic si lucios,rupt parca din revistele cu poze frumoase si fete scliptoare.uite-mi viitorul,la care nu ma mai gandesc demult,pentru ca-mi readuce la viata toate spiritele nascute din nefericirea incertitudinii si-a haosului.

reactii chimice.universal valabile.reactii chimice,preschimband trupul in mizeria cunoscuta umanitatii,de atata vreme.reactii chimice plutind pe sub piele,destabilizand pulsul,incetosand gandirea.toate sunt reactii chimice si toate-s finite.

pana in ziua in care endorfina va fi,din nou eliberata-n cantitatle necesare,ma complac sa-mi privesc trupul lipit de pat.

terror starts at home.

ploua afara cand l-am cunoscut si mi-era frig.vroiam sa intru in vorba cu el,sa vad de ce sta la masa mea,de ce ar trebui sa-l cunosc,de unde a aparut.momentul in care mi-am pierdut cuvintele au fost imediat urmatoare,intrebarilor mele.raspundea la fel cum as fi raspuns eu,daca m-ar fi abordat.mai spre dimineata,ne-am urcat toti patru intr-o masina,si-am ajuns intr-o casa. culoarea parchetului si-a peretilor m-a fascinat intr-un mod aparte,un simt izvorat parca de nicaieri.si-eram nervoasa si plouata,in casa omului ce mai devreme statea la masa mea,tacut.din senin,ne-am trezit vorbind si razand.nu mai vroiam sa plec acasa.

sentimentul a ramas.nu m-as mai intoare acasa niciodata.

***

teroarea domina casa si nu doar cea pe care-am lasat-o acum aproape un an.teroarea acopera orice alta casa,cu dulcele parfum al ocrotirii si comfortului.exista prin prezenta nemateriala a fizicului,prin sufletul si spiritul lasat sa colinde camerele,paturile si pernele.

toarea incepe si exista-n casa,casa draga.

m-as intoarce pentru petrecerile prietenoase pe care vara si-ai ei oameni veseli ,le aduc orasului mic si sufocant.m-as intoarce pentru atmosfera lor,pentru evitarile oarecum normale,pentru zambete si imbratiri cu oameni pe care nu i-ai cunoscut bine niciodata,dar tot iti sunt dragi.pentru atmosfera de exterior si plecarile subtile pana intr-un parculet ascuns.

m-as intoarce pentru durerile de cap de-a doua zi,petrecute si combatute in camera intunecata,sub baldachin.m-as intoarce pentru zilele de duminica,calde si plictisitoare.

eh,m-as intoarce si de dragul noptilor ,petrecute pe pajistile de oras,printre stele si mult fum.

m-as intoarce pentru amintiri.doar ca ele ,ca fapte sunt demult apuse.

cateodata dorinta materiala de a ma intoarce spre locul drag,e atat de mare,incat nici cele mai vii vise nu mai satura pofta.cateodata dorinta e apasatoare si distruge fiecare neuron stabil,printr-o durere greu de explicat.mainile amortesc si inima-n tepeneste,facand fiecare gura de aer,tot mai greu de luat.

toate sentimentele se inmultesc semnificativ,in momentul in care terminatiile nervoase sufletesti,trebuie impartite.atasarea si dependenta fizica de-un loc anume,de-un altul imi incarca si intuneca gandirea,printr-un alt si nou val de amintiri.cateodata corpul amorteste,in transpunerea aproape reusita ale unor momente apocalitice neuronal.gemetele sunt reproduse-n interiorul capului,si umbra corpului transpirat e apoape grea peste stratul de piele.zambetele si momentele de extaz schiteaza pe buze un zambet usor.

si-apoi totul dispare.

moment in care impartirea reintra-n joc si-odata cu ea si nevoia de a fugi de tot,in cautarea unui nimic existential.nevoia de a lasa totul in urma si de-a uita apoi fiecare clipa de glorie trupeasca si emotionala.fiecare sentiment pe care-l aveam odata,cand picioarele si vocea-mi tremurau si absenta cuvintelor nu parea un lucru major.nevoia de a uita si-a fugi de entitatea pamanteana,ce-mi permite sa-i cunosc orizontul si ma uimeste zilnic cu cate-un lucru nou.

orizont la care am inceput sa tin,de ceva vreme.intr-un mod cosmic-misterios.

si-as pleca de asta.ca sa uit c-am inceput sa tin la un orizont cu limite temporale,comunicative.

c-am inceput sa tin la un orizont ce-mi aduce aminte de al meu,c-am inceput sa-mi pierd cuvintele,asa cum am facut-o odata ,mai demult.sa invat din greseli mi se pare cea mai dificila misiune,si boala mea de drag nu poate fi remediata?

dar eu n-am sa plec.am sa raman,caci orizontul paralel imi va disparea din fata ochilor,lasandu-ma sa-mi pun intrebari despre cum va fi,cand si daca.

curajul imi lipseste,si starea pe care o simt e un deja-vu dureros.

vise,visez.

come close your eyes and wake youself,from evil dreams.

cafea cu spuma.cafea dizolvata-n apa fierbinte,racita cu lapte,indulcita cu patru lingurite de zahar.cafea cu spuma,dulce si pufoasa ca in niste amintiri care par sterse,dar gustul lor ramane amarui pe buze.

si tigari,prea multe,fumate si lasate-n scrumiera.mucegai de tutun depus pe plamani,peste suflet, apasator peste inima cu batai iregulate.cerul a fost roz,bombardat de lumina orasului,saturat de ploaia verii fierbinti.

cativa zeci de metri,camera mica si incarcata de poze,sta goala.lipsesc din ea,patura moale si verde cu imprimeuri corporale ale unor nopti topite-n caldura trupurilor.si tricoul alb,sifonat.si el lipseste.s-au mutat sub fereastra mare care face cerul sa fie mai aproape de pamant,de parca apropierea lui ar calma spiritul nelnistit,nesaturat.

tricoul si-a perdut aroma,dar textura ma ajuta sa dorm.ursi polari inzapeziti cu trasaturi umane,rezistenta la greu,maturizare.dimineti cu ntoarcere la realitate.nesiguranta psihica si declin emotional.revenire la normal.normalul limitat de timp si spatiu.deja-vu.

15

un sentiment absurd ma apasa de cateva zile.tot de atatea zile,ma chinui sa-mi tin ochii deschisi,spre cerul instelat.dar soarele rasare mai devreme,atat de devreme incat nu apuc niciodata sa-mi pun in ordine gandurile,cautand constelatiile cerului.

ma uita adesea in urma,cautand sa alfu ce-am fost odata,starile prin care-am trecut,vietile pe care le-am iubit.melancolia si dorul ma cuprind,cand subit,imagini mi se instaleaza pe retina.imagini dintr-un trecut in care niciodata n-am inteles ca grijile cele mai mari,urmau sa fie intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat,lucruri insignificante.

evenimente ce alta data pareau fara sens si-au capatat acum intelesul.dar niciodata prezentul nu e perfect.din nou,ma aflu in acel punct in care intrebarile-mi misuna prin cap,de parca ar fi mii de furnici carnivore.

imi pierd rabdarea si rationamentul,cand ma uit la ceas si-observ cum timpul se scurge si nu pot face nimic sa-l opresc,ca sa ma mai pot bucura un pic,de tot ce e bun acum,in viata mea.

nu sunt multe.dar printre ele,pe primul loc,ochii albastrii se regasesc.ochii albastrii de buna dimneata,in aceste zile de vara,dure si fierbinti.

stiu ca luna ce urmeaza are sa treaca foarte repede.alta data 15 iunie marca inceputul a 3 luni de copilarit,de iubit soarele,de visare,de lecturi suplmentare sufletesti ale unor alte vieti in care-mi regaseam adesea povestea.acum 15 iunie marcheaza inceputul unei luni.unei luni mult mai incerte decat cea care a trecut.o luna in care stiu ca am sa ma bucur si-am sa ma leg de fiecare clipa de bucurie pe care o voi avea la dispoztie.

si-apoi are sa se instaleze linistea si nelinistea.

incertitudinea.

nevoia.

singuratatea.

nu vreau sa stiu care va fi starea mea psihica pe 15 iulie.

probabil cea de azi amplificata de zeci de mii de ori.

the hardest of hearts.

There is love in your body but you can't get it out
It gets stuck in your head, won't come out of your mouth
Sticks to your tongue and it shows on your face that

The sweetest of words have the bitterest taste

evit.de cateva zile tot evit.sa scriu.evit sa scriu si nu pentru ca mi-e lene.de data asta,lenea nu are nimic de-a face si nici caldura.sunt doua elemente care ma tin in aer,intr-un aer vesel.dar are sa vina si ploaia si veselia imi va zbura de pe chip,chiar daca o parte din corpul meu cere picuri de apa reci pe pamnatul ferbinte.

aburi.

si-aburii de pasiune,visare,fericire.ploaia fierbinte trupeasca,la granta dintre noapte si zi,la limita nebuniei cauzate de migrenele caldurii de peste zi.ziua in care mi-am vopsit,din nou,parul in culoarea apusului si-am legat de el,printre bucle,o foare galbena.

si-am tot evitat sa scriu,pentru ca nu-mi pot lega cuvintele.pentru ca nu-s puse in ordine,pentru ca sunt multe,nascute din tot atatea sau poate si mai multe situatii si emotii.

niciodata n-am avut asa de multe emotii,la intrarea in biblioteca.nici macar in prima zi a cursului.

dar in ultima.doar in ultima.in ultima zi,cand pozele atarnau de perete ,captusite cu o mica urma de mandrie.da,in ultima zi am simtit emotii si zambetul meu nu putea fi sters de pe fata.nu,nici macar de mama care,prezenta la fata locului,mi-a tocat la propriu fiecare nerv sanatos mintal pe care-l mai aveam.prezenta ei m-a agitat.

cand noaptea s-a lasat peste oras,peste vernsajul inchis,peste baruri si crasme,strazile m-au prins in bratele lui,ca si cum,el ar fi fost cadoul mult asteptat.

premiul intai cu coronita,primit cu fericire.mainile-i reci pe fruntea mea indurerata si trupul lui cald,sa-mi tina companie,ntr-o dimineata in care lumina m-a orbit.

noapte prelungita-ntr-un drum scaldat in soare,cu geamurile deschise si vantul suflandu-ne puternc parul.amintiri dintr-o vara,dintr-un alt oras si dintr-o alta lume.amintiri noi,legate puternic de prezentul emotionat,legat la randul lui de-un viitor de care mi-e mai mult decat frica.

sevraj puternic instalat imediat dupa momentul in care-mi saruta buzele si fruntea.

e vara.e cald si furtuna se apropie,.cea din ceruri si cea din suflet.

nu stiu de care sa ma tem.

lazy summer days.

plaja in mijloc de zi,intr-un colt de casa.departe de ochii pe care marele oras ii are.in centrul unui cartier,unde strazile noaptea adapostesc copilele pe role, trecute de majorat si obosite deja de rutina oamenilor mari.

plaja intr-o zi de iunie,cu parfum de iulie si sentiment de august.un sfarsit de august in care vara indiana se termina incet si nu mai ramane nimic de facut decat uitatul inapoi.inapoi spre un trecut mai bun.

in casa de lemn,imbracata in foi de vita si soare,in camera cu pereti albi,trupurile asudate de atmosfera clocotinda,in interiorul sufletului meu,adanc de tot,ca intr-un rabbit hole abisal,sentimente ciudate se amesteca.teama si mandrie,emotii si nervi,toate intr-un delir care-mi provoaca cele mai ciudate stari de irascibilitate.

se apropie marele final al unui capitol absolut superb.un capitol care mi-a schimbat nu doar viata ci si perspectivele de viitor...

ramane de vazut ce urmeaza de acum inainte.viitorul emotional sta sub semnul intrebarii si asta ma sperie cel mai tare.

As the sun glares through the hotel window I wonder of our future and where it will lead to,

I wonder if you'll be laying there 10 years 20 years 30 years down the line

I'll still be staring out at the street confused about love and life..

sentimente majore cu ochi plumburii

mi-e somn.mi-e atat de somn,iar ploapele par a-mi fi facute din plumb.n-am mai dormit bine sau sanatos de cateva saptamani,dar nu cred ca asta e problema.nici pe departe.sincera sa fiu,problema mea nu cred ca e nici macar stresul cu care ma lupt zilnic,cand vine vorba de el.de el-ul care ba ma evita,ba nu ma mai lasa sa plec,de el-ul care imi face sa-mi tremure picioarele si sufletul sa vibreze,sau nervii sa-mi ia foc,instant.

nu,nu el e cauza.desi mi-ar placea ca in toate noptile nedormite sa fie el cauza.

poate ca e vara de vina.a venit vara si cu ea,acel senzon de nopti,nopti nedormite,carti citite,lumanari aprinse,tigari uitate-n scrumiera pana la refuz.si poate mi-e dor de balconul de-acasa,de starea precedata de suieratul trenurilor.de diminetile cu rasarit romantic,in camera captusita cu lemn si pat acoperit de-un baldachin singuratic si trist.

astazi e o zi plina de emotii pentru mine.. si plina de intalniri ciudate,plina de controverse,plna de lucruri greu de rezolvat.e o zi de calibrat destinul si de pus intrebari.

azi e o zi in care invitatiile vor fi ridicate pentru un vernisaj,in care lucrarile-mi sunt importante,dar le vad ca pe niste mazgalituri urate.un vernisaj fata de care nu am avut niciun sentiment major,pana azi cand mi-am deschis ochii.poate ca ,tocmai de aia,imi sunt plini de plumb.

ar trebui sa-mi petrec ziua in pat.sa ma deconectez de lume,sa-mi inchid telelefonul si geamurile.

ar trebui sa ma vopsesc intr-o culoare invizibila.

egoism pe marginea timpului ramas.

mi se intampla adesea,sa-mi revisez serile de iunie,calde si cu rasarit insomniac de alta data.era o vreme in care ignoranta reusea sa acopere orice urma de paranoia,orice semn destructiv al supararii,orice gand negru ce-mi trecea prin minte.

era o vreme in care vare aducea nu doar caldura ci si zile lenese petrecute la soarele ce-mi lumina cartile cu file indoite,o vremea in care parca si cafeaua de buna dimineata avea un alt parfum,un alt gust,o alta senzatie.o vreme in care parul mi se transforma-n verde,asortandu-se cu viata din natura ce ma inconjura.

nu,nu mai regret nimic din tot ce-am trait,de-a lungul anilor.nu mai regret toamna si iarna deprimanta,nu mai regret deciziile de moment,cu sau fara consecinte.nu ma regret nici serile in care ma ascundeam undeva,sa-mi pot plange sufletul si nici diminetile ce ma gaseau furioasa.

in definitiv,nu regret decat acel proces straniu,existent in fiecare vata de om.regret maturizarea corporala si odata cu ea,pe cea spirituala.

mi-e dor de sufletul de copil rebel pe care-l aveam altadata.

momente de scapare si eroare specifica oamenilor mari.momente in care wywh imi amintesc de cu totul altceva,de acele seri si dimineti,din acea vreme in care ignorance was bliss.

mi-ar placea ,din nou,ca ignoranta sa fie o binecuvantare.sa pot ignora timpul ce trece galopant,pe langa mine,prin mine,tragandu-ma odata cu el,spre noi etape,spre noi bariere,spre noi teste de control.spre granitele unei scoli ce nu-si va gasi sfarstul,nici macar pe lumea de dincolo.

ma indrept spre o perioada agitata.spre poze-nramate,spre zambete incarcate de mandre,dar captusite cu pesimism.o perioada in care pot sa am totul,pret de cateva secunde,ca apoi sa-l pierd pentru o perioada (ne)determinata.frica ma curpinde,timpul ma preseaza si vreau sa ma bucur de tot ce mai am,acum,cat mai pot.

dar cum sa fac asta,cand omul mare,ce-mi alina noptile si-mi lasa diminetile goala,nu e constient de egoismul din spatele nevoii mele?

summer days,begining here.

I feel I should order a drink in celebration to welcome the summer, whose first day is ending.

m-am bucurat de prima zi de vara,de parca picurii de apa ar fi fost plini cu soare iar vantul rece ce-mi sufla esarfa de la gat,ar fi fost o briza calda-n mijloc de iulie.codite impletitite,prajituri colorate si acadele,bere roz si oameni fericiti.meniul zilei,scris cu litere mari si colorate in sufletele noastre de 1 iunie.o zi de vara,ce s-a imbinat frumos,spre seara si cu melodia lui Yorkston,asa cum,de fapt,orice moment al vietii se impleteste cu versurile melodiei.mi-as fi dorit sa-mi trec mainile prin firele-i de par si sa-i sarut ochii,intr-un atac copilaresc de adorare,dar timpul si responsabiltatea de a fi un om mare,mi-a interzis cu totul.cand eram copil imi doream sa cresc si sa ma inalt,cat sa nu mai trebuiasca sa sar ca sa aprind becurile prin casa.si-acum,cand ajung in sfarsit la intrerupatoare,ma uit inapoi,cu un fel de dor,dar fara nicio remuscare.copii sunt cele mai singure fapturi de pe pamant,copii sunt rai si lipsiti parca de sentimente umane,copii sunt mici bestii,facute pentru egoul vesnic cautator de fericire al oamenilor mari.si coplaria,asa lipsita de grijile materiale nu e neaparat cel mai frumos loc de pe pamant.imi place sa pastrez copilul din mine si sa-l celebrez in zile speciale,dar imi place si mai mult sa ma strezez,sa iubesc si sa ma trezesc dimineata langa el.sentimentul de buna dimineata,de prima cafea si tigara petrecute impreuna,sentimentul placerii trupesti,nu se compara cu niciun dulce colorat si adorat in copilarie.