cea de-a doua stare a normalului

Apusul de soare era pictat in linii portocolalii,sterse pe-alocuri,de conturul roz.volumul prea mare al muzicii intepa castile finute,negre,pana la un moment dat in care,durerea le-a scos din urechi fortandu-mi sufletul sa priveasca fix,pe geam,spre toate-acele peisaje ce s-au schimbat poate prea putin,in ultimii ani.si-au trecut trei,doamne,trei ani de cand nasc sentimente batrane,trei ani in care-am avut ocazia sa ma desprind de sufletul delirant al iepurelui alb.trei ani si tot trei oameni,am ramas in relatia,pe care nici insusi creatorul nu mai stie de ce ,mi-a trimis-o intru traire.muzica-si schimbase ritmul fara vreo avertizare in prealabil.odata cu ea si sentimentele si-ai schimbat fluxul oscilant,unduindu-se-n ritmuri molcome,domoale.

noaptea a fost scaldata-n temeri si amintiri,in drumuri lungi si reci,in nesatisfacere si satisfacerea simturilor olfactiv-gustative.si-apoi somnul s-a lasat peste curte,peste oras,peste intregul pseudo film al unei nopti de revelion,mai esuata decat cele mai esuate.sitcomul romanesc,era facut din toate acele bugete imaginare,descrise prin filme conspirationiste.poate ca ,decorurile erau construite de destin si toate peronajele principale si seundare,erau platite in cecuri karmie,mai apoi.poate ca totul a avut un inteles anume,la acea vreme,sau poate ca nimic nu trebuia sa aiba vre-un inteles

cea de-a doua stare a normalului,soarele unei dupa-amieze impietrtita-n sentimente lenese,dureri corporale si musculare.vor fi saptamani intregi pana cand trupul mi se va dozgoli de toata oboseala,saptamani pline de soare si ploi,saptamani tot mai reci,pana-n acea zi in care,casa va fi umpluta de caldura,de oameni,de drag.prajituri asezate pe masa,in ordinea culorilor,coduri impachetate asteptand entuziasmate sub crengile colorate,pe fond alb ale bradului artificial.vor fi saptamani lungi,aproape infinite pana cand vacanta-mi va inmuia oasele si craciunul linisti sufletul.

cea de-a doua stare a normalului,saptamani incarcate de lectura,vise si dimineti tarzii,goale.

cea dintai stare a normalului.

And I don't know if I need you more

Than the way you used to need me

in prima dimineata a saptamanii,toate lucrurile revenisera la normalul,pe care-l asteptase inca de la plecarea lui.

ramasese totusi, cu placerea intiparita-n trup,cu punga de cafea,din care-si facuse apa moarta,cu-un vis mai vechi implinit timp de-aproape douazecisipatrudeoreminunate,cu-un vechi si drag sentiment de dejavu..

pe buze simtea un gust dulce amarui,asemanator cu cel al cafelei amestecate cu tutun.totusi,gustul venea din ibricul cald al sufletului si nu din cel verde de pe aragazul vechi.nu se gandise nicio clipa sa-si stearga buzele,stiind ca,purtand cu ea intreaga zi aroma,va invata sa-si recladeasca sufletul,mintea,gandurile,fortele,asa cum o facuse de-atatea ori ,in toti ani din urma.timpul nu stersese niciun sentiment din dosarul gros,depozitat in cele mai adanci gropi ale inimii sale.timpul o invatase doar sa le ignore cu desavarsire..

vantul sufla poate prea cald,pentru mijloc de toamna si soarele se-arata timid pe cer.pasii ei se-ncalceau in toate frunzele lasate pe-asfaltul gri,in timp ce ochii derulau saturatia culorilor aprinse din drumul ei.

era fericita,fara ca vizita lui sa fie motivul principal.era fericita si nu cauta explicatii suplimentare,caci ele ar fi putut sa-i stearga zambetul de pe chip.din cand in cand,isi gusta buzele,sperand sa-si aminteasca noaptea-n care-i auzise inima batand,din nou,dupa-atata vreme.isi gusta buzele,sperand sa-si aminteasca gustul pielii cafenii,gustul delirului,gustul placerii vinovate la care ceda mereu,cand intoarcerea lui era inevitabila.

isi gusta buzele,sperand sa redescopere copila indragostita pana-n prag de-orbire,de-altadat'.

dar copila se transformase-ntr-un fruct cu cel mai sold strad protector si cel mai fraged miez.

copila devenise om mare si din cartea de povesti nemuritoare,pe care-o pretuia altadat',ramasese doar semnul de carte,facut din pielea cafenie,de textura satenului,pe care-l adora.semn ce,trecea adesea,fraze,pagini,capitole mai in fata,in cartea vietii ei.

And I don't know if I love you more

Than the way you used to love me

Babe,I'm gonna leave you.(II)

mai spre seara,tristetea o palise din senin.se simtise bine pana intr-un moment in care,inima incepu sa-i bata in ritmuri delirante.isi aprinsese o tigara,urmata de cateva clipe de privit in gol pe ritmurile zepelinului de plumb.ii era clar ca toate imaginile ce-i coborau din crestetul capului spre retina,erau vise dintr-un alt univers,acela la care visa mereu,acelasi pe care invatase si chiar reusise o zi intreaga,sa-l ignore.dar oboseala incepuse de ceva vreme sa-i controleze trupul si,odata cazuta sclava in fata pelerinei sale pamantene,se vazu fortata sa-si rupa toate oasele-n toate acele cazaturi dureroase pe ganduri.

trecusera orele fara sa observe,se trezi in aceeasi pozitie pe-acel scaun incomod.o postura indoita,pe-un fond semiobscur.mirosul ii ramasese-n nari si din cand in cand respira aerul adanc,crezand ca se-ascunde in spatele ei.

pe sub piele sangele plesni la un moment dat,putea fi pe vremea cand soarele era pe cer,cu milenii in urma.putea fi chiar si intr-unul din momentele lungi ,aproape fara de sfarsit cand se simtea Oracolul,casa-i era plina si prajiturile se coceau la cuptor.se simtea Oraolul ,pentrul ca-l astepta pe cel nou,acelasi vechi.

nu,nu mai conta nimic din tot ce simtise.sange-i plezni sub piele,fara sa stie cand.durerea usturatoare-i cutremura inca sira spinarii,dar pe chip nu-i mai aparea decat un amalgam amarui de sentimente desenate.

dupa un timp ,cam pe cand noaptea era aproape de mijloc,se bucura de putinele-i clipe de liniste pe care le mai avea la dispozitie.asculta pasii marunti din pereti,frunzele de vita,uscate,lovindu-se de-acoperisul metalic.asculta-nmarmurita linistea cartierului,privind in gol spre marele oras..cel de care se indragostise cu ani in urma,cel in care  se indragostise.se uita spre orasul luminat,in care se intorceau mereu el,ea,amandoi,din timp in timp,ca sa-si demonstreze reciproc si personal,fiecare trauma,fiecare experienta,fiecare zambet spus in absenta.

tigarile-si redusese drastic din numar,era o noapte-usoara.era din nou, noaptea, singura.

do you believe in what you see?

Babe,I'm gonna leave you.

in momentul in care piesa incepu,parul i se ridicase pe maini si-un fior mai vechi,cunoscut si chiar aproape amic,ii trecu prin sira spinarii,scuturand-o din toate radacinle pe care picioarele si fundul ei,le intepase in scaun.din cand in cand isi amintea de ursturimea lasata pe piciore,in urme triunghiulare,liniare,punctiforme,maini-i-forme.pielea-i era inca umflata,de parca ar fi treut doar cateva minute.dar erau deja ore bune de cand plecase,erau ore bune si ea facea fata cu brio golului pe care il lasa-n urma,orice plecare a lui.zbura prin zepeline de plumb,mimand cuvinte cu coltul din dreapta al gurii,pentru ca-n cel opus is tinea strans,penultima tigara.traia un film,pe care-l vazuse pe ecrane,prin toate filmele americane,prin carti,in pasaje,pe scena-n teatru,prin boxe-n muzica.stia ca toate cele vazute,erau inspirate din viata si simti un regret adanc,cand realizase ca in lume erau milioane de suflete in situatia ei.realizase ca,lumea era un loc singur si trist si ca,existau mii de alte camere cu mii de alte paturi,in care mirosul cearceafurilor trasmirate-n rutina si arta amorului,ramasese suspendat in aer.

isi amintea din cand in cand,printre toate foile si pasajele pe care le studia,conversatii lasate-n noaptea ce trecuse,isi amintea entuziasmul cu care vorbea despre noua ei viata,despre alegerile facute,despre cum fusesera toate necesare.din cand in cand horoscopul repetat la telefon de mama ei,ii revenea-n minte si zambea profund,caci coincidenta era prea mare.

It was really, really good. 

You made me happy every single day. 

But now... I've got to go away!

abia cand plecase,putuse sa respire usurata.se simtea ca trezita dintr-un vis tesut in sentimente de vinovatie .vinovatie fata de propria-ai persoana,caci inca exista in ea acea persoana,lasa-n umbra.acea voce ce-i trezea stari melancolice,pe care toata lumea le astepta cu interes sa iasa la suprafata.dar gandul inceputului de saptamana,al plecarii acasa,al odihnei ii stergea din minte orice interes pe care-l starnea melancolia.se simtise prea bine si vroia sa se simta in continuare,la fel.muzica-i amintea de acel punct in viata ei,cand nu stia ca totul are sa se shimbe subit.ii amintea de toamne adolescentine,de paturi albe,in camere roz,copilaresti.ii amintea cu drag de tot ce fusese inainte de acel an,doar ca sa-si dea seama ca simtea,pentru prima oara-n atatia ani,la fel.

increzatoare si fericita de tot ce facea,chiar de o mare parte era la fel de complicata ca anii de dupa bariera.isi mai dorea o noapte,ca sa-si satisfaca mintea si trupul,sufletul si constiinta.mai avea nevoie de-o noapte ca sa poate revini,la inceput de saptamana,la normal.

scribble.

Wanna be
Wanna be
Stars
Through these joyous times

eterna poveste despre mituri si mitologie,eternul vis,eterna visare-n universul prea adanc si prea negru.

eterna nepasare-ntre randurile lumii-n care-mi misc trupul,zilnic,respirand putin din aerul ce-si schimba mirosul si gustul constant.toamna e-n mijlocul vietii sale,la fel cum era si vara odat'.toamna-mi coloreaza calea-n toate acele culori pline de senzualitate si-amaraciune,pasiune si depresie uitata pe rafturi prafuite.

ochii-mi sunt deschisi,asa cum proababil nu mi-au fost demult,sau poate chiar niciodata.lumina-mi stimuleaza simturile,la rasarit si la apus,cand soarele straluceste pe cer sau pe luna.din toate toamnele lasate-n urma,n-as putea sa aleg una la fel de speciala ca cea pe care o traiesc acum.n-as putea ,nu,pentru ca toate cele ce-au trecut  au fost pictate-n monocrom si tristete,in drumuri pline de putrezirea vietii si dezgustul desprins din toate-acele situatii,toate-acele chipuri,toate-acele suflete iubite si uitate,adorate si urate-apoi.

ma gandesc adesea cu groaza ca si frunzele galbene au sa dispara,ca vantul are sa se-nteteasca,ca zapada si gheata vor acoperii asfaltul,talpile-alunecandu-mi in ritmuri electrice.ma gandesc cu groaza la iarna si la tot frigul ce urmeaza sa-mi aspreasca pielea si-nroseasca nasul.dar placerea si entuziasmul isi fac pentru intaia oara loc,intre groaza si teama,umplandu-mi sufletul de-o sperantaa ciudata,aproape ireala.un presentiment cald imi inmoaie pseudodegerariile extremitatilor si-o gura de ceai cald,de tei isi lasa-n urma savoarea ,plina de speranta si bine.va fi o iarna la fel de calda,pe cat de colorata e toamna,doamna toamna ,predecesoarea-i.

And it’s ok

And it’s ok

And it’s ok, you give me everything I need.

Whispers

Elevators

Bad boy

Dry

ma trezesc cu zambetul pe buze,asa cum o faceam cand patul era mare si moale si fruntea-mi era sarutata cu drag.ma trezesc iubind mai mult ca niciodata cafeaua de dimineata,chiar de e cumparata pe fuga de la un aparat fara suflet.ma trezesc obosita,dar implinita,multumita si nerabdatoare sa-mi scald mintea-n toare acele pagini de cunostiinta si informatie.ma trezesc planificandu-mi drumuri dese acasa,unde linstea domina fiecare incapere,unde-s oamenii cei mai dragi,unde decizii si discutii sunt mereu luate,in favoarea tuturor,spre binele comun,spre binele si fericirea mea.

imi doream altadat' sa dau timpul inapoi.imi doream sa castig la loteria destinului,marele premiu al calatoritului in timp,ca sa invat si sa gust fericirea-n prezent.realizez acum ca ,in ciuda tuturor sentimentelor fustrante si triste de mai deunazi,pana la urma chiar sunt castigatoarea unui premiu,mult mai important : experienta.

am invatat din tot ce-am trait si-am impresia,ca-n ultimele luni,lectia de viata a fost ridicata la un nivel superior.din toate diminetile triste,din toate dupa-mesele pretrecute pe-ntuneric in pat,din toate zilele cu soare gri si mancare fara gust,din toate dezamagirile,din toate-am invatat sa ma ridic,sa-mi modific gena pesimista.am invatat sa ma lupt cu ADNul fericii mele,gasind un leac conditiei mele mentale.am invatat sa nu mai copiez,dar sa fiu motivata de oameni importanti,cu frunte lata.

n-am invatat inca sa-mi golesc subcontientul de iepuri albi,calatori,visatori.nu stiu de unde-as putea incepe procesul de uitare,dar sunt fericita si multumita c-am reusit sa reduc la minim orice urma de drag ,dragoste si nevoie fata de acea faptura.stiu insa ca,atata timp cat in vise va continua sa-mi apara,subcontientul meu va fi in acea stagnare emotionala.

pana-n ziua-n care boala-mi va fi vindecata,ma bucur de tot ce mi se intampla.ma bucur sa studiez cele mai fascinante lucruri,sa am cei mai frumosi colegi,cele mai frumoase zile de luni,incarcate-n limba dragostei,franceza.sunt fericita ca am ocazia sa traiesc la un alt nivel,stari si emotii cauzatoare de deja-vu.

si sunt fericita ca ma simt o adolescenta-ndragostita si ca,in fiecare marti,timp de zece ore picioarele-mi sunt de gelatina si inima-si mareste ritmul.

999+1 thoughts.

pentru ca la un moment dat toate-au fost la fel si numai unul diferit.unul singur ce le-a nascut pe cele ce-au urmat,cel e a intins firele subtiri,ce le interconectau,deconectau de tot restul lumii.pentru a la un moment dat un singur gand imi umplea golul capului,acel gol primit dupa ultima mare dezamagire,acel gol ce umplut de-acel unic gand,cauza euforiiei temporare.si ea,euforia temporara e doar un nor de ceata ce-odata ridicat la cer ,lasa expusa rana sangeranda,ce-mi mparte capul in mii de bucatate,toate suprasaturate de migrene.

si-apoi a existat un singur gand,o samanta suficienta sa dezvolte un intreg ecosistem al tuturor  nevoilor,psihice,fizice.umane,date de mama natura,de tatal timp,de oricine-ar fi programat existenta noastra-n univers.toate cele ce-au urmat s-au reprodus cu viteza luminii,pana intr-un punct in care lumina nu mai era eficienta si,lasata-n urma,haosul s-a instalat oprind orice proces al crearii,recrearii.

muzica m-a trimis pe toate-acele meleaguri pe care sufletul mi-a vibrat altadat'.prin toamna colorata,in vara tarzie,in primaveri verzi din copilarie,am trecut ca sa ma intalnesc cu toate cele stari ce definesc binele suprem.

mscarile-n timp expus,priviri scurte urmate de imagini lungi cu gust de flash,mi-au inmuiat picioarele,transformandu-le-n gelatina.ezitare,delir,realitate.oameni ciudati,imbracati in dejavu,dezbracati de complexe,blocaje faciale.

si tot asa.pana la sfarsitul serii.

timpul va trece si-n toata urma lui voi incerca sa-mi explic de ce m-as bucura de-un lucru la care sufletu-mi viseaza de ani?ca sa infrunt depresia golului sau sa cad in placerea visului implinit.

The curiousness of your potential kiss


Has got my mind and body aching

Really hurt me baby, really cut me baby

How can you have a day without a night

You're the book that I have opened

And now I've got to know much more

random thoughts,from home.

Ma gandeam,la un moment dat, sa ma duc sa-l salut,ba chiar ma imaginam adoptand un mers boem,in ton cu atmosfera,cu locul.m-am multumit insa, cu imaginea din mintea mea,picand pe ganduri,jucandu-ma cu paharul imens de vin,din care sorbeam din cand in cand.O oarecare tristete ma palea de fiecare data cand privirea-mi fugea spre oricare alta parte din restul incaperii,dar cautam sa analizez cat de repede,reflexia rosului in sticla paharului,ca o distractie suprema,ca un calmant nocturn.

Dar cand muzica mi-a patruns urechile,cand mi-am deschis mintea spre intelegerea ei,am realizat ca joaca mea cu paharul de vin nu mai tinea de paravan tristetii mele.Ma schimbasem,caci eram acolo cu toti acei oameni.Ma schimbasem,insa nu reusisem sa daram pilonii de sustinere ai sufletului meu.Nu construisem nimic nou,ci renovasem intreaga incapere,acoperind orice urma de vechi.

Cand volumul muzicii-mi atinsese timpanele ,toata vibratia lor scutura pojghita de vopsea de pe pereti.Griul iesi la suprafata,colorat fiind doar de proiectia sucului fermentat,usor dulceag al strugurilor.

***

copilul avea aceiasi ochi mari si negri,conturati in gene lungi,ca la ultima intalnire.totusi,cand ne-am reintalnit,dupa aproape un an,am observat pentru prima data culoarea pielii lui.imi amintea de spuma cafelei cu mult lapte si-observand toata maiestria genetica,ce-i alcatuise trupul,imi doream ca mintea mea sa fie capabila sa perceapa cu alti ochi primaverile ce-i lipseau.

mi-a zambit la fel ca-n toate celelalte dati cand ne intalnisem,plin de bucurie,de parca prezenta mea i-ar fi creat un soi de entuziasm nemaintalnit.de parca spritul meu i-ar fi creat endorfina,de parca trupul meu ar fi fost un drog puternic,halucinogenic.
imi amintisem toate dupamesele in care radeam la cursurile auto si toate orele cand vorbeam despre entitatea ce ce ne unise,cele patru roti ce stau acum abandonate-n fata geamului meu de-acasa.
mi-as fi dorit sa nu ma zareasca.locul meu in autobus e mereu cat mai in spate,intr-o ascunzatoare din care pot privi drumul,gandurile,oamenii si ,cateodata,soarele de pe cer.mi-as fi dorit sa nu ma vada,caci stiam ca,dupa atata vreme n-am sa discut nimic cu el.m-am simtit oarecum vinovata pentru atmosfera incarcata de lipsa de comunicare,pe care existenta mea,in acel autobus o crea.imi doream sa citesc,s-ascult muzica,sa privesc drumul,sa dorm.imi doream sa fiu singura,pentru ca singuratatea e el mai frumos lucru,intr-un autobus plin de oameni,toti oprindu-se la aceeasi destinatie ,acasa.

***

ne-am dus cu totii la o cafenea unde peretii erau albi,la fel de albi pe cat e negrii-i cunoscusem si  vazusem eu ,timp de aproape 10 ani.mama-si dusese traiul acolo 25 de ani,un sfert din zi,printre toate-acele rafturi negre si-oglinzi de toate formele si marile,inconjurate de rame pictate-n aceeasi nonculoare.
nu-mi imaginasem niciodata locul acela altfel,nici eu,nici mama.era opusul unei lumi pierdute-n cosmar.totul se schimbase si,in ciuda acestui lucru ,toti oamenii mi se pareau in continuare,la fel de inchisi,deschiderea spre nou era aparenta.o urma de orizont in fata ochilor,un orizont alb prea indepartat.oameni reveniti cu idei si planuri marete-n micul meu oras.idei secate de esenta,de-a lungul timpul.idei uitate , indesate sub toate straturile de-asfalt.
orasul nu mirosea a castane asa cum sperasem,cand simtisem aroma,batand strazile marelui oras cu cateva zeci de ore-n urma.


ma simteam de parca,in ultimele saptamni nu plecasem nicaieri.era inca vara acasa si toti copacii erau verzi,putini din ei schimbadu-si hainele in culori pastelate.linistea domina casa,linistea de care aveam nevoie sa ma odihnesc,dupa zile-ntregi de nesomn,somn putin si drumuri multe.

entuziasm

partea cea mai importanta,nu e ca somnul isi redobandeste drepturile demult exilate..nu,nu.partea cea mai importanta e ca,pentru prima ora in ceva ani buni,gasesc pe buze un zambet plin de drag ,iar cand il sterg,scoarta entuziasmului le protejeaza.nu exista durerea craparii sau sarea dura,nu exista dimineti pline de motivatia falsa ce ma ridica altadata din pat.tot ce e exista e fustrarea aceea iminenta,cand observ cum timpul mi se scurge printre degete si tot din ce mi-as dori sa fac,devine aproape imposibil.

imposibilitatea mea nu s-a transformat inca intr-un handicap psihic,pentru ca "aproape" e mereu pe langa ea,"aproape"-mi ofera mereu 5 minute sa-mi gazduiesc toate ideile,in scrieri mici,pe foitele subtiri ale unei agende si mai mici.acele 5 minute-n care pun pauza si-mi ordonez orice gand si-orice idee.acele 5 minute-n care nu aud nimic pentru ca ma trasform in acel monstru perfectionist,ordonat.prea ordonat.

totul revine la normal,cand muzica-si reia ritmul si-atentia mea trebuie fie focalizata aspra unui singur subiect si razand,realizez ca alta data subiectul unic,ma deranja prin sufocarea pe care-o impunea.

sufocarea a disparut.oarecum.

entuziasmul a aparut.oarecum.din senin.

iar sentimentul ca pentru prima data invat(din) si ma bucur de alegerea facuta mai deunazi.

new project,coming soon! (link me in advance,'till then)

so I'm starting a yummy project,thanks to all those who supported and influenced me into choosing this magical ,mystical (and well..delicious) side of photography.wish me luck,and stay tuned for my colorfull happy things,cupcakes & cookies,tea & coffee delightments.

oh,and link me into your website and I promise you a cupcake!

oh!-those-3-days-and-2-nights-of-trainspotting

cand s-a trezit in toata multimea aceea,a simtit cum picioarele se descotoriseau de toata greutatea lor,ridicandu-se totusi de pe pamant ,ridicandu-mi tot trupul spre tavanul rotund.muzica era data la volumul cel mai mare si venea din toate partile,de nicaieri.oameni,eliberand fiare,blitzuri de lumina spaland chipuri.din cand in cand,aripile roz,plamande i se aranjau dar zanita inncecata-n toate paharele pe care le dusese odata la gura,isi pierduse toata energia.si farmecul.cu ultimul tub de sclipici fermecator,aruncase dupa chipul batran al unui om cu parul incalcit in mii de codite groase.aruncase dupa el,cu tubul de parca ar fi aruncat cu-n sac de cuie,toata facute din plumb.

ura disparea desi nu era ura nicaieri si somnul era tot mai plumburiu pe ploape.undeva,prin vis,vazuse-n lumini intrerupte niste chipuri cunoscute,dar luminile,orbind-o ii crea senzatia,ca toti o priveau precum ii privea si ea,in toate-acele farame spatiale-n care timpul scapase de sub control si viteza i se micsorase pana-aproape de oprire.

Whats that comming over the hill

Is it a monster?Is it a monster?

in seara urmatoare,tot avantul de peste zi ii disparuse,de cum se izbise peretele gros al vantului rece.muzica era trista,sau cel putin asa ii parea ei.versurile aveau profunzime si toata dintr-un soi sadic,disperant,alarmant.exista mereu in ele cate-o farama de durere,chiar daca era inteleasa doar prin descompunerea lor.barul era plin,lume era prin prea multe parti,singurele locuri in care-si gasise linistea erau infestate de multe albine agitate.dar totul parea sa dispara intr-o realitate paralela.vedea doar hologramele,iar mana-i trecea prin toate,lasand dare colorate,luminoase.tristetea ramanea suspendata totusi,in aer,legate prin fire subtiri de tavanul colorat.isi lua haina de pe masa si pleca spre casa,unde acelasi drum delirant parea tot mai scurt,desi nu se scurtase deloc in cat fusese disparuta-n alta lume.neoane verzi si oameni confuzi.

dimneat devreme,inainte de rasarit pe strazile marelui si iubitului oras.

viata in marele oras.acasa,in pat isi aprinsese tigara,cazand apoi intr-un somn adanc,halucinant.

Momentul in care seara s-a lasat m-a surprins prin acea teribila stare de tristete,apasata,aproape de inceputul unui alt episod depresiv.teama mi-a invadat mintea,caci linistea din toate saptamanile ce-au trecut ar fi putut cauza cofuzie.sa fi fost liniste cu adevarat sau doar acel mijloc dintre manie si depresie?oricum ar fi fost un dor absurd ma palise la apus de soare.mi-era dor de el de cateva seri bune,cam de cand plecase.numai ca,nu mai prea conta dorul meu,pentru ca nu puteam sa-l exprim nimanui,nici macar mie,recunoasterea lui la un nivel sonor ridicat,provocandu-mi o profunda stare de repulsie.

Seara trecuse peste mine,precum anii trec peste pamant.Spre dimineata-mi schimbasem intreaga stare de spirit,dar nu si dorul.Nu,el nu putea fi schimbat sau inlocuit,dar putea fi mascat de-o usoara si noua obsesie.a gandeam la trupul inalt cu bucle si zambetul imi aparea pe fata,vindecandu-mi oarecum dorul macabru,datator de greata.

Si-apoi soarele iesi pe cer,se facu zi.O ultima zi in paradisul datator de liniste,acelasi paradis pe care-acum catva ani il consideram iad,acelasi iad in care acum ma scald caci naste cele mai vinovate placeri.Pe strazi aproape ca simt urmele trecute ale copilei ce privea altadat' spre gara,spre plecari,niciodata spre reveniri.Pe strazi domneste linistea,char si-ntre toate masinariile zgomotoase,chiar si-n gara,cand sinele scartaie teribil.

O ultima zi de liniste,pe balconul de unde dimineata de dimineata Ra inca-si mai ridica barca solara spre bolta albastra a cerului,pentru ca seara,zeul intunericul,Apophis sa-ascunda lumina,deschizand poarta spre miile de alte lumi.