a cincea luni

forever not yours,

unfortunately.

si-apoi s-a facut liniste.

la scurt timp dupa ce-am calcat pragurile spre oras,ochii mi-au izbucnit in lacrimi.erau cu mult diferite fata de cele pe care dimineata mi le lipise de obraz,erau reci caci veneau din tot  atatea luni geroase cate are polul nord.de fapt,chiar ma simteam intr-un pol nord,inghetat,al tuturor dezamagirilor sufletesti.toate.toate adunate acolo,unde eram eu..din nou.
ma intrebase daca-mi reflect iepurele alb in intruchiparea-i misterioasa.ma intrebase si-mi atinsese totodata,cea mai sensibila dintre corzi.fara ezitare,i-am aprobat intrebarea,pana la urma atat de retorica.normal ca-n ochi l-am vazut mereu pe iepure,acel iepure ce are sa ajunga odata in punctul in care keykeepurul casei tigancilor e acum.nu i-am zis ca mi-as dori in schimb,ca iepurele dupa care n-am incetat niciodat' s-alerg,s-ajunga ceva mai bun ca el,ceva in care sa nu citesc o serie  de disfunctionalitati psihologice,cu subrol de instalare a temei in sufletu-mi estenuat de cautari in van.

pentru intaia oara insa,am inteles toate procesele pe care sufletul meu le facuse,in acea fractiune de secunda dintre momentul finalzarii intrebarii si raspunsul meu.le-am interpretat pe fieare-n parte,desi erau milioane.m-am desprins de tot,de toate si-am inghetat timpul.in acea fractiune,timpul a stat in loc,lasandu-mi un unic moment de gandire lucida.

si-n acel moment,am realizat ca bataia-n retragere e cea mai sanatoasa decizie.cea mai inteleapta,numeste-o tu cum vrei.in acel moment am stiut ca energia pe care sufletul meu o are,e mult prea mica,cateodata chiar insuficienta pentru operarea la parametri normali.ce bun ar fi avut sa-mi epuizez resursele intr-o imbarligatura a simturilor metafizice,intru obtinerea aceluiasi loc pe care-l detin cu succes,de ani buni,oricum, in viata iepurelui?

mi-am dat seama,vezi tu..in acea fractiune de secunda,mi-am dat seama ca nu mai are rost si,c-un regret apasator mi-am luat haina groasa pe mine.

***

la scurt timp dupa ce-am calcat pragurile spre oras,ochii mi-au izbucnit in lacrimi.erau diferite,pline de ciuda si regret si totusi,de undeva din strafunduri,poate din acele butoaie aproape secate de energie,zambetu-mi aparea schitat pe fata.parca toate vizitele deja rarite-n casa tigancilor,avusesera ca scop final detasarea partiala,daca nu aproape totala.

zambeam desi simteam nevoia sa-mi descarc fustrarea,prin ochii obositi.

acasa am notat inca o experienta apasatoare in agenda.

(despre cum si de ce) acum un an era mai bine

Speak of all that's lost and gone..


daca mi-ai fi spus atunci ca in mai putin de doua zile ,voi avea examen la    g e n e t i c a,ti-as fi ras in fata,picand totusi pe cateva ganduri,mai patrunzatoare,puternic influentate de ideea cauzei si-a efectului.

mi-ai fi putut spune orice,despre vara,despre soarele mult,despre caldurile infernale si ploile acide.mi-ai fi putut spune chiar si despre visele vii,pline de razboaie si sunete puternice ce in continuare-mi bantuie si imbolnaveste mintea.despre casa tiganicilor si-al ei efect calmator,despre ceaiurile si cerceii aranjati si rearanjati,despre starile de bine si sentimentul de-acasa.mi-ai fi putut povesti despre toate experientele sentimentalo-tragice traite si uitate,despre camera roz,despre tarot si pietre,despre cum as fi inceput sa fumez tutun si nu tigarile goale injectate cu tutun,prefabricate si frumos ambalate intru distrugerea plamanilor..uf,mi-ai fi putut spune multe,fara ca macar sa clipesc intr-un contradictoriu cenzurat de zambet,acordand tuturor lucrurilor o sansa egala de intamplare.

dar nu te-as fi crezut daca mi-ai fi spus de materiile pentru care as fi trudit sa invat.n-as fi crezut posibila intelegerea secventarii genomului,transmiterea caracterelor si nici macar pentru o secunda,nu m-as fi gandit ca A C G T U nu sunt simple litere din alfabet ci adevarate baze in existenta noastra.as fi ras bine,asteptand cu nerabdare, prima zi a cursului foto.

desi existenta sufletului mi se salda,pe-atunci,intr-o balta neagra,cleioasa,purulenta de-a dreptul,tot cred ca mi-era mai bine.caci somnul era somn si se-ntindea pe ore fara sfarsit,mintea-mi desena boemul pe peretii pe-atunci albi,aparatul foto traia si el intr-un deplin si continuu proces creativ.ma bucuram de lucruri noi,ce-mi incantau simtul artstic si-mi implineau golul lasat in urma de respingerea primita cu cateva luni bune inainte.eram un om trist si mergeam des acasa,pentru ca aveam timp si resurse,pentru ca ma tineau putine lucruri si putini oameni,vie,in marele oras.

dar mi-era mai bine,caci imi permiteam sa fiu racita,sa ma odihnesc si sa-mi scald mintea-n carti si filme,in muzici,in cautarea scopului pe care viata mea il are.imi era mai bine,caci mintea-mi era odihnita.

si-a trecut un an.de-atunci,de cand nu ma chinuiam sa indes in mintea-mi incapatanata ,3 luni de materie.si-acum ma plang in van,caci tot ce ochii-mi citesc,nu lasa-n urma doar invatatura ci si un placut sentiment de implinire si satisfactie.ma smt implinita,da! si nu e doar pentru ca tot ce invat e magnific,ci pentru ca,pentru intantaia oara in toti cei douzacisiunudeaniaimei,am certitudinea ca ma indrept spre un lucru bun,ce are sa echilibreze balanta binelui si-a raului,a egocentrismului si-a altruismului si deci,balanta vietii mele.

simt,pentru intaia oara ca sunt capabila sa ma ridic emotional si mental la niveluri superioare de existenta,fara pic de alterare a constiintei.

si totusi m-as intoarce-n timp,ca sa ma odihnesc caci de odihna mi-e cel mai dor.de odihna aceea ce nu are-n spate cunostiinte despre timp si responsabilitate.

cum mi-am petrecut sfarsitul(si inceputul)

imi amintisesm in acea dimineata de sunetul copacilor,de limbajul lor,de tristetetea pe care destinul lor o impunea,pentru salvarea noastra,implicit distrugerea lor.mi-am amintit ca nu-i ascultasem de mult,cu adevarat,cam de cand mergeam spre casa si,in incercarea de-a scapa de zgomotul de fond ce ma apasa cu o imensa putere,le-am ascultat intaia oara povestile.

in acea dimineata tarzie,cand nevoia ma impinsese pe cararile marelui oras,in acea dimineata tarzie,oboseala pare sa fi pus stapanire pe corpul meu caci,din toata perspectiva stiintifica glasul copacilor era o iluzie,o halucinatie auditiva,o stare alterata de constiinta,dupa cum citisem in toate manualele,in toate acele nopti nedormite,din urma mea.erau tot acele randuri invatate si invatate aproape degeaba ,cele care-mi instalasera starea,halucinand totusi, fara nici o substanta.

of copacii,minunati ei asa,plini de alb,acoperiti cu patura groaza a convingerii umane,ca mizeria nu trebuie curatata,ci doar acoperita.si-apoi are sa vina prmavara,cand mizeria instalata va cauza adevarate depresii si poate,poate putina constientizare a actului purificator.

dar asta e o alta poveste.copacii mi-au grait si-apoi,dupa alte 12 ore nedormite,am realizat mesajul lor,nevoile si dorintele,atat de similare cu-ale mele,atat de inatingibile.si-apoi starea a doua a constiintei neodihnite,de-a dreptul ostenite,s-a instalat,prin raceala ce-a alba,adusa de-acea patura ce-mi tinea copacii-n hipotermie.

si-ochii mi s-au umflat,dar fara plans si din nas ,dare de solutie salina ,corporala,s-au imprimat pe servetelele albe,moi.si-data cu intreaga-mi fata bombardata de durere si-osteneala iernatica,trupul mi s-a-mbibat in ultima si cea ma grava stare vegetativa.halucinatii vizuale,intalnite-n somn.

si intre toate,a fost ce-a dinatai seara halucinativa,intre sute de oameni si sute de lumini,intre noi oameni si noi zambete,in straie negre.nu mai stiu cand si-a avut sfarsitul tot.nu mai stiu nimic,caci intre timp am adormit,trezindu-ma intre liniile din cartit,cele in care-am aflat despre cum trezirea instantanee poate fi un rezultat al depravarii trupului de oxigen.m-oi fi sufocat.cine stie?

pound a rhythm.

Pound a rhythm on the soil, my friends
Speak of all that’s lost and gone
Put down the dollar, beautiful,
Take me through your door.

nu m-am mai trezit de aproape douazecisipatru de ore si atunci mi-a trebuit un intreg ceas sa-mi pot dezlipi trupul de pe tesatura moale a patului.am ridicat un deget,ca sa deschid o noua melodie ce in scurt timp a devenit ,binenteles,o noua obsesie.am batut la toba africana o vreme,pierzand des ritmul,probabil din cauza fumului ce-mi injecta ochiul stang cu o usturatoare senzatie,asemanatoare acidului citric.

dar astea au fost dupa ce-am primit vestea ca Eli tocmai se internase-n spital,pregatind sa aduca la viata nu doar o minune de om ci si un gand de-al meu.copilul s-a nasut sub semnul lunii pline si,pentru asta ma simt un fel de moira,caci eu sunt o reprezentare a lunii si e de datoria mea sa adun tot ce-i mai bun din vastul univers si,sub forma de energie,sa-i incarc viata de pozitivism.dar asta va fi indelungul anilor,imediat dupa ce-am sa vizitez mama si copilul.

si-acum e iarasi dimineata si intr-un mod convenabil,poate prea convenabil-vezi tu,coincidentele mistice?-,tehnologia a revenit la viata si-mi sustine insomnia sapata profund in organismul meu de excesul de cofeina,tutun si psihologie cu prea multe implicatii si concepte.afar' e frig caci pana la urma,calendarul tot a ianuarie bate,copacii-si gasesc de cateva zile varfurile inghetate si-orasul tace in bataia ultimelor sclipiri ale noptii.urmeaza acea zona crepusculara,cand orasul va reinvia si forfotul si zgomotele odata cu el.dar acum e liniste si-mi pot auzi tutunul arzand.tutunul arzand si gandurile delirand,valsand pe ritmul sunetelor pe care,moartea celulor din interiorul capului tot mai plin de informatie,ergo tot mai gol de sens,il orchestreaza.e cantecul lebedei.sau cantecul lebedei inspre moarte.e un cantec asemanator celui de fond,cosmic,prins intre posturile de radio.

ar trebui sa nu mai ascult staticul universului.

hope,simulations and my strange coincidences

uite ce e...

de o vreme-de o vreme ma trezesc in tot felul de situatii pe care nu mi le prea pot explica.pornesc toate de la semne mai mult sau mai putin divine,pe care,ca o adevarata increzatoate in fortele universul,nu doar le interpretez in cele mai ciudate feluri,ci le si urmez.

m-am trezit saraca pamantului intr-o zi,apoi a urmat ce-a de-a doua,a treia si apoi numarul lor si-a pierdut numaratoarea.ma trezesc saraca,uitandu-ma la portofelul frumos si manual brodat,pentru adevarate domnisoare,incercand sa prind fluturii colorati ce-si iau zborul de pe carnetul roz de conducere,de pe buletinul alb,mirosind inca a nou,de pe carnetul de student,cel cu poza in care am o ureche mai sus decat cealalta.

ma trezesc saraca,dar plina de sentimente,caci noaptea mintea-mi calatoreste pe cele mai frumoase meleaguri,alaturi de oameni dragi si fascinanti.ma trezesec din simularea starilor pe care urmeaza sa le traiesc cand pruncul dragei mele Eli,va vedea intaia oara lumina zilei.ma trezesc din fel de fel de simulari ale realitatii,simulari ce au rol de pregatire si educare,caci altfel n-as putea sa-mi explic acuratetea invatamintelor preluate din subconstientul meu,cel negru.

si-apoi,in realitate,cand ma izbesc de zidul cotidianului-in realitate ma trezesc,ca din visul nocturn,in acele momente pe care le-am visat,pe care le-am trait cand sufletul si mintea-au colindat impreuna toate colturile rotunjte ale micutei lumi.cunosc oameni ciudati,c-un rol specific in viata mea si cunosc coincidentele universale,de natura cosmica.si toate,toate ma intreaba aceleasi lucru.de ce?cum?

vezi tu,cred ca am mancat rahat in copilarie.poate ca stafidele acelea trase in ciocoalata nu au fost toate stafide.poate ca zicala veche de cand poporul e adevarata,poate ca..am un noroc chior sau doar luna si-a reluat rolurile si-a hotarat ca e cazul sa intervina putin in viata si-n existenta sufletului meu.m-a deposedat de bani si ,incetul cu incetul pare sa ma deposedeze de alte obiecte de ordin material,lasandu-ma umila in fata tehnologiei si-a lumii in general,umplandu-mi mintea de norme,reguli si invataturi morale,supreme.lucruri din care invat stapanirea maniei si-a egoismului.povesti din care invat sa apreciez lucrurile cu adevarat importante.lucruri care-mi lasa insa un gust amar,caci ziua in care vor pleca toate din viata mea va coincide cu ziua in care portofelul va alunga fluturii chiarisi,cu otrava din hartie imprimata cu diavoli.

sau poate nu.poate rolul tuturor coincidentelor,norocului chior si-a binelui cosmic in care stau infofolita acum,poate ca rolul lor e sa invat echilibrul balantei.poate ca pana in ziua in care n-am sa ma mai trezesc saraca,am sa invat ca binele poate exista in toate domeniile,in cantititati mici si echilibrate.si poate ca totul e un  drum spre atingerea perfectiunii in viata personala.acea perfectiune la care visez,pentru ea chiar exista,cand echilibrul este bine stabilit.

timpul isi va recapata functiile,zburand mai incet.buzele-mi vor fi sarutate si tutunul redus la doze mici,acompaniat din cafele-n cesti de portelan pictate manual.soarele va straluci pe cer ziua si luna-mi va zambi noaptea,la auzul povestilor de drag si dor.

pana atunci invat si nu doar pentru examenele-pe care se pare ca deja le cam iau cu brio-.invat sa traiesc din nimic,in atmosfera boema a zorzoanelor colorate,facute din cuburi pigmentate,in muzica cu ritmuri si-amintiri din civilatii apuse,in primavara tot mai aproape de mine.pana atunci invat supravietuirea,asa cum n-am mai vazut-o pana acum.

uite ce ce..totul e o coincidenta,un drum,un plan deja scris pentru care trebuie sa-ti deschizi ochii.

a sunday smile.

soarele pare sa fie si el intr-o ambivalenta neastaptata azi,caci dupa zile incetosate precum mintea noastra-n fata semineul produs si vandut de supermarketuri abisale,dupa zile intregi de frig si ploaie marunta,dupa multe zile e griuri absurde,inca nu stie daca sa ramana sau nu,lucios,mandu pe cer.

si cerul e-albastru si curat,aerul e cald.privitul in gold spre nimcul unei zile placute de iarna,opreste timpul in loc iar cafeaua-mi naste stari si-amintiri atat de greu suprimate.

e-un moment al zilei aberant caci aberatii cromatice au si ele loc la randul lor in capat de univers.e un inceput al sfarsitului de weekend petrecut in boemitatea fumului de tigarete rulate cu finete din tutunul depozitat pe langa plicuri de vanilie.e o zi in care-am sa accentuez,cu fiecare ora trecuta,ideea rezistentei fara de Dor,de dorul nascut de fiecare data cand parasesc casa tigancilor,doar ca sa-mi asez trupul pe-un pat moale,dintr-o alta casa,cu alte tiganci pictate-n nuante de rosu si oranj,incarate de zorzoane colorate.

si totusi lumina calda-mi loveste gentil,ferestrele mici ,acoperite e perdele groase,vechi,lasand pe peretii roz o culoare a binelui.caci ce alta culoare poate sa aiba binele daca nu cea a galbenului palid si-a curubeului sintetic?

ce alta stare-ar putea crea intregul joc al luminii,daca nu una de bine confuz si trist,in strafundul esentei ei?

mi-s visele neclare iar tot e-a mai ramas in ele clar,sunt temeri si nelinisti venite din alte vieti.nu cele prin care-am trecut,nu cele spre care ma duc.din vieti paralele si-ntersetate cu-ale mele,din depozite emotionale sparte,scapate de sub controlo,fugitive si-adapotite-n subconstientul meu.

dar soarele pare sa renunte la ambivalenta-i neclara.ramane falnic pe cer,ajutandu-ma sa nasc alte stari,caci e satul si el sa-mi vada chipul macinat de viata ce merge voit si neboit ,mai departe.cafeaua nu-si pierde insa din incarcatura si-asa,nici prezentul,din halucinatii.

meanwhile in the big city.

..yes,another morning spent in,drinking soft coffee,smoking cigarettes and listening to beirut 
while contemplating on our lives.

somnul/nesomnul

dimineata m-a prins zbatandu-ma intre ganduri antonimice.m-a prins ambivalenta,undeva intre frica si placere,intre trupesc si spiritual,intre fumul de tigara si fumul placut ,cu amintirea ceainariei,al betisorului indian.

dimineata m-a prins in nesomn ,desi somnul isi cerseste locul pe ploape,pe ploapele nedormite,dormite insuficient,aproape rastignite in rutina starii de veghe,inutila ea in toata splendoara-i procrastinatoare.

si-au fost discutii si teme filosofice discutate in camera mica,pe peretii careia spirale albastre se usca incet,in timp ce altele astepta energicul si spiritul artistic,sa iasa la suprafata ,din gaurile intunecate in care s-a ascuns.dimineata,intre ideea religiilor si credintelor duse la extrem si intalniri cu oameni vechi,vechi,vechi de cand trecutul deja prezent se creiona pe panza vietii.

pana cand dimineata m-a infectat cu starea de bine entuziastic,aproape euforic al non-sensurilor pline de sens - si invers,noaptea m-a tinut intr-o psihoza ,cu maini tremurande si ganduri negre,sumbre si ucigatoare pentru zmaltul poloncului greu.noaptea mi-a gazduit nevroza si nevoia de-a sparge cativa din peretii de carton ai cabanei-casuta,cu fundul polonicului,turnator de supe.si matura,matura,precum un copil intre doi parinti in cearta,matura a primit impactul cu pamantul,intr-un mic,subit atac de furie.noapte ma prins gandindu-ma la sezonul sase al serialului pe care-l traiesc alaturi de-un personaj mitologic.noaptea m-a prins.

caci apoi,m-a prins dimineata,in ambivalenta,in dorinta de-a astepta inca-un an,un ultim an,in remedierea unui lucru atat de stricat psihologic,incat nici tata Freud nu l-ar fi putut trata,daca l-ar fi desoperit ,saracul,la vremea-i triumfatoare.noaptea m-a prins,in ambivalta,in dorinta de-a ma astepta un an,ca sa realizez ca serialul meu nu are happy-ending,caci viata e ca-n filme si filmele-o-ndulcesc cu multa miere.

si dimineata m-a prins cu ceai de menta,in dementa si frenetica discutie despre calatoriile pe care le fac,cu fiecare sortiment de ceai,baut acolo unde-mi e scaparea,unde realitatea se imbina cu trecutul,bine organizat si stocat in subcontstientul purtat de sute de ani,prin univers si-napoi pe Pamant.

dimineata m-a prins impacata si fericita ca oboseala resimtita in cateva ore,va fi,in sfarsit,justificata.

dimineata a muscat din luna si-asa strecurata de norii ciudati si gri,de ianuarie.

the fifth year.

take me there

http://www.flickr.com/photos/miguelcalleja/3241220630/in/faves-dujourphotography/

la apus e intoarcerea

eram in drum spre casa,dar soarele apusese deja.plecarea-mi era deja amanata de cateva zile,iar inauntrul meu se nasteau tot felul de nevoi in stransa legaatura cu singuratatea.vroaiam sa beau singur un pahar de vin si,apoi sa meditez,inalcand astfel toate ritualurile premergatoare.vroiam sa dorm si sa fac o baie in saruri,sa-mi bandajel genunchiul de pe care zburase carnea la un moment dat,cu gratia unei balerine.vroiam sa fac multe si ,la acel post-apus eram de parere ca toate trebuiau indeplinite cu sfintenie,ca de an nou.

eram in drum spre casa,taiand linistea cartierului indepartat cu melodiile fredonate de buzele-mi inghetate,cand,uitandu-ma-n dreapta-mi ,am vazut orasul.distanta pana la casa mea nu putea parea mai mare niciodata,dar nevoia de a-mi indeplini ritualurle imi almenta pasul.mi-era frig ,caci afara temperatura-si atinsese minimul absolut.de aceea nu era nici aer de respirat si nici picior de om.poate ca nici nu era asa de frig,poate erau toti in centru,adoptand strazi si cafenele.nu mai stiu,caci mintea-mi era orium pe meleaguri mai calde.

tot mintea-mi fugea la cele patru zile pe care le petrecusem intr-un delir absolut,coborad si urand scari infinite,sorbin din vinuri colorate si aromate,nascand tigarete.

nu stiu cum s-a intamplat de m-am  trezit.imi amintesc ca eram pe drum,imaginandu-mi ritualul singuratic.

au trecut ore bune de-atunci,a mai trecut un an si multe pahare de vin.s-au fumat tigarete si doruri s-au aprins.

normalul s-a intors si-odata cu el si eu,in forta si captiva in misterul pe care are sa mi-l ofere anul,destinul,misticul din casa tigancilor.

it's been a long time since I've seen your smile.