moriIsay

din cutia cu muzica,pentru sfarsit de luna,de iarna.

o ultima dimineata de iarna.

sau o fi amiaza,nu ca as mai stii exact felul in are timpul se surge prin clepsidra gigant,numita viata,prin unele carti,prin unele poveste,pe ziduri vechi.
era mult mai devreme cand,ceasul ticaia cu putere pe mana-mi stanga.ticaia si ticaia si nu-i putea face nimic,caci incaperea era imbibata-n intuneric,in linistea diminetii.ma trezisem din senin,intrebandu-ma cum de-avusesem cu ore bune-nainte,energia necesara sa-mi car trupul acasa.plansesem pe drum de cateva ori bune si ma vedeam din cand in cand,asa prin flashuri pline de delir,stand pe jos,luptandu-ma cu aerul putin ce nu vroia sa intre-n plamanii sufocati de fum.ramasesem de cateva ori fara aer si-ntr-un final si fara machiaj pe chip si nu era ca aldata.nu,nu era frigul de vina nici vantul taios de iarna.
ultima zi de iarna.o iarna lunga,poate prea lunga,poate prea plina de ganduri si nevoi,poate chiar prea fericita si la o adica,intreaga tristete m-a palit din senin,ca o nevoie-a subconstientului de-a compensa intregul bine-n care valsat de-a lungul noptilor lungi si-a zilelor scurte.m-am tot gandit la felul in care-am sa ma simt cand calendarul va bate fila primaverii si primavara va aduce zile lungi si nopti calde,din nou.m-am tot gandit si acolo s-a oprit totul.
astept bobocii si florile,drumurile insorite,plimbarile lungi.uf astept intreaga reintinerire,invierea naturii,sentimente si stari mai bune.poate ca la noapte-am sa renunt la melancolie,poate ca la noapte are sa dispara totul,poate ca si gandul meu va fugi in contra directiei iepurelui alb.caci m-am gandit la el cam mult si poate intreaga suparare-a sistemului meu nervos isi are inca o data nasterea,in incapacitatea de-ai ignora intru infinit,existenta.

ambivalenta.

imi place sa ma plimb noaptea pe stradute incarcate de case.cartierul in care traiesc,imi ofera seara de seara ferestre luminate si franturi de pereti.imi place sa vad atarnate de tavan baldachine si esarfe,imi plac picturile vechi si ramele antice sprijinite cu grija de peretii batrani.lampi imbacsite de praf,din materiale fine si povesti si-acoperisuri ce-adapostesc carti din timpuri uitate.
si-afara ninge-n continuare,linstea e tulburata din cand in cand de sirene si masini grabite.dar toate-s departe si undeva si mai departe,mi-e somnul si-odihna si mi-s visele.cine-ar fi crezut ca-n momentul in care apele-n care-mi scald trupul,se vor linisti eu ma voi transforma in furtuna de pe mare?si stii,mai ascult cate-un Morissey sau cate-o melodie de la Smiths,cautand mereu sa-mi calmez ritmul cardiac,felul in care respir,sa-mi calmez starile si trupul.remarc mai mereu ca e in zadar,caci desi nu exista conexiuni si-asociatii prestabilite-n mintea-m bolnava,ele tot se creaza si mereu mereu mereu,m e r e u ma trezesc gandindu-ma la sentimentele sufocante,absolute in care ma trezesc in senin.
dramatic...bleak, funny vignettes about doomed relationships, lonely nightclubs, the burden of the past and the prison of the home.
vezi tu,nu e normal sa simt asa,nu din senin,nu in momente in care-ar trebui sa fiu fericita.n-ar trebui sa ma bucur in secret de libertatea temporara ce-mi cade la picioare.nu,nu,n-ar trebui sa fiu fericita de cele trei zile de singuratate-n care-am sa-mi umplu mintea cu fum si ganduri,direct din patul in care trupul va sta lipit si catatonic.
stiu ca nu e bine,stiu prea bine,caci am trecut de-o vreme de pragurile necunoasterii,in pragurile cunoasterii.e o etapa mare sa realizez de ce un lucru se intampla intampla intr-un fel sau altul.e un lucru mare,mintea..sufletul.
si mintea mea,e un univers paralel cu cel in care traiesc,caci intotdeauna de indata ce primesc cceea ce-mi imi doresc,pierd semnificatia si-explicatia din spatele fericirii ce ma bombarda,pana-n acel moment.
nu pot fi fericita.cred ca asta e cea logica explicatie.vreau acasa si acasa ma sufoc,vreau in marele oras si orasul mare ma deprima,vreau sa nu ma mai trezesc singura,dar patul meu e neincapator.vreau sa-mi sterg memorii din minte,dar stergerea lor m-ar dezumaniza.vreau sa fug in lume,dar lumea m-ar speria.
ma sufoc si nu-mi mai incap in piele,caci exista mereu,mereu un daca.

As I live and breathe
You have killed me
You have killed me
Yes I walk around somehow
But you have killed me
You have killed me

terapie

am trecut ieri pe-acolo.eram in drum spre casa,dar simteam ca trebuie sa fac un ocol,sa spun cuiva ceea ce simteam,ceea ce ma framanta,ceea ce-mi provoca tulburari in respratie,in ritmul cardiac,in starea de normalitate in care traisem,pana sa ma intorc in marele oras.
alternam de cateva zile in stari bipolare.lui i-am spus ca aiurez intre ele,ca nici nu mai stiu daca sunt vesela sau trista,caci si vocea-mi interioara parea sa-si fi schimbat tonul sarcastic,ironic.mi-a dat sa beau un ceai,ca altadata si-atunci am simtit cum frica pe care-o aveam fata de tot ceea ce insemna el,disparuse.nu-mi mai placea,nu,nu ma mai atragea.puteam sa-l vad,in sfarsit cu alti ochi.
m-am simtit ca la o sedinta de terapie.vorbeam constant,minute-n sir,dupa care schimbam subiectul,ma bagam in treburile lui,ii schitam idei,profile psihologice ale clintilor.imi vanduse cerceii,poate ca asta ma determinase sa pierd orice urma de sclipire fata de el,disperarea aceea de moment,in care-am realizat ca nu insemnasem nimic din moment ce perechea aceea de cercei nu mai era in magazin.sau poate totul era diferit si macar pentru-un moment ma ascultase cu adevarat.inainte sa parasesc marele oras pentru saptamanile de liniste de-acasa,ii spusesem ca vreau sa ramana la vanzare,poate cineva ii merita mai mult.nu stiu.
dar m-am simtit ca la terapie si-n timp ce-i vorbeam despre tot ce ma nelinistea,in mintea mea zbura un gand,se izbea de scoarta cerebrala,ca-ntr-un joc de ping pong digital,din anii '8O.ma gandeam la ideea psihologului,viitorului psiholog,in fata unui alt psiholog,asteptand consiliere.ma intrebam daca e normal sa nu-mi pot vindeca singura sufletul si daca e normal,cum sa ma astept sa pot vindeca alti oameni?
pana cand mi-am terminat a doua ceasca de ceai,imi primisem deja toate raspunsurile.le stiam deja si parca intregul scop al vizitei mele era sa-mi fie confirmate.stiam ca ma blochez,ca mi se blocheaza orice simtire cand totul e prea frumos,cand grija e prea mare si-atunci fug sa ma ascund in toate imperfetiunile.analizez totul,ma transform dintr-un suflet bolnav intr-unul suferind de OCD si de-acolo totul se naruie,pana cand ma trezesc din nou singura.
mi-a zis sa-i dau o sansa.sa-mi dau o sansa,caci merit.ar trebui sa fiu fericita fara sa fiu capsata-n loc de toate lucrurile insignificante.mi-a spus sa privesc toata latura pozitiva a intregii mele situatii,la cum am primit ceea ce-mi doream si cum trebuie sa ma bucur.

am plecat acasa,printre ninsoarea rece,de sfarsit de iarna.am dormit o mare parte din dupa-masa.catatonica-n fata serialului de care-am prins o usoara afectiune,am desenat si fabriat bijuterii pana tarziu in noapte.
azi nu m-am putut ridica din pat la timp pentru primul curs.nu,dar azi m-am trezit linistita,fericita din nou.
vesela ca am trecut pe la tiganci,c-am facut o sedinta de terapie,ca..nu stiu.m-am trezit vesela c-am reusit sa ma scot din groapa in care ma bagasem,involuntar,in dimineata in care pentru intaia oara mi-am imaginat viata asa cum urmeazaza sa fie.

dimineti.


mereu dimineti.mereu mereu dimineti boeme,umplute cu fum,pline de camere mici si camere mai mari,indesate si ele cu elixirul din cafeaua de dimineata.paturi moi,incarcate de somn,paturi neincapatoare,incarcate de lene.
s-apoi ceaiuri in amiezi tarzii,sorbite si-adorate.si-apoi tigari fumate tarziu si ganduri de seara,aducatoare de oameni si drag.
vinuri uitate desefacute si-amnezia tuturor celorlate zile.cu flori primite si uitate,descoperite-m colt de lume.

case-nsufletite.

ma intreb adesea,cate ferestre luminate sunt insufletite de propietari si cate sunt doar reflexii ale unor suflete ratacite-n marele oras?cate lumini ascund trupuri indragostite,cate spirite pictate pe pereti predefiniti?
ma intreb,cati suntem?cati stam?cati trecem prin cuiburi reci,refrigerate,incalzite,vopsite si-aranjate intru insufletirea temporara,la fel de temporara ca si sederea,pana-n momentul final al culcarii pe perna propriei locuinte?
ma intreb adesea,mergand pe strada,vizitand case,vizitand cuiburi.
in dimineti de iarna tarzie,precum cea in care tocmai m-am trezit,ma gandesc involuntar la toti cei ce-si aseaza ferestrele definitiv si la cei ce si le-ncalzesc ca apoi sa-si faca familii,sa-si creasca copii si sa se supuna ciclului vechi,al timpului,al vietii.
am fost cu cateva zeci de ore-n urma,intr-un cuib cald,proaspat refacut pentru un nou suflet,pentru o viata noua.
pentru un omulet,expresiv si inocent,ce-si innebuneste mama.un suflet de care sunt indragostita si-o sa tot fiu de acum incolo.azi micutul implineste o luna e cand a vazut intaia oara lumina,de cand Eli,mama lui,i-a auzit intaia oara tipatul.ii doresc o viata fericita,plina de oameni inteligenti si boemi,plina de impliniri.

din nou,pe drum.

mi-ar placea sa-m petrec viata,trandavind in pat.sa ma doara toti muschii,atrofiati de pernele moi,pufoase,sa-mi amorteasca picioarele si varfurile degetelor.sa ma trezesc obosita de la prea mult somn,sa ma trezesc zambind langa el.sa rad,sa plang,sa m-ascund sub cearceafuri,sa ma bata-n cap soarele si ziua si luna noaptea,sa-mi vegheze de pe cer.mi-ar placea sa am ferestre mari infinte si vaze cu trandafiri crem si roz palid,in jurul meu.
mi-ar placea drumul sa nu fie lung,si muschii sa nu-mi amorteasca e la scaunele incomode,vechi.sa nu mai va peisajul,morbind,dintre iarna si primavara,plin de copaci uscati si mizerii aruncate pe sosele,scuturate pe margini,de vant.mi-ar placea sa ma teleportez,la urma urmei,dar care-ar ma fi rostul atunci sa stau,in marele si dragul oras?


n-ar mai exista nimic si creierul mi-ar intra la apa,in propriile-i sucuri,de-as sta in pat,de n-as bate drumurile rupte,de zapada aspra,de sarea dura,de nisipul ce-ar trebui sa-mi valseze printre degetele de la picioare,vara,la mare.n-ar mai exista nimic si viata m-ar fi goala.in zadar mi-e plansul,dat la volum mic,undeva in centrul sufletului meu.in zadar ar fi lumea,daca n-as vedea-o,daca n-as simti-o,daca nu as stii universul ce-ncepe la capat de pat,dimineata.
ma gasesc la ore distanta,de drumul lung,prea lung,prea batut in patru ani.ma gases plictista si putin spre deloc entuziasmata de inca o despachetare,de inca o aranjare,de inca o acomodare-n patul strans intre scanduri de lemn uscat.
dar toate trec,chiar si cele mai ciudate senzatii fata de intoarcerea in marele oras.toate trec si dupa ele,vin toate-acele clipe de drag.vin dimineti scaldate-n drag,cafele si tigari savurate direct in patul cald.vin seri placute,cu vant e primavara si nopti tarzii si candelabre cosmice.

random thoughts ( unknown serial numer)

incep la fel ca-n fiecare an,gandindu-ma la tot ce-a fost si tot ce putea sa fie,la felul in care-au trecut anii si la capacitatea de-a ma intoarce-n timp,fara puterea de-al modifica in vreun fel.ma gandesc mai mult decat in alte zile la tot ce-am risipit si tot ce-am invatat,ganduri si lucruri pe care-acum le apreciez pentru ca pot,pentru ca trebuie,pentru ca intreaga unitate functionala a mintii mele si-a sufletului meu,au infruntat prea multe furtuni si prea multe valuri de furie.pentru ca nu mai am energia din alti ani cum nu mai am nici varsta la care sa-mi plang amaraul,intr-o zi  in care calendarul n-ar trebui sa aiba atasat o inimioara langa.
mai mult,diferit si de fapt,opus fata de toti anii,nici n-ar trebui ca-n mintea mea,ganduri de singuratate sa-mi zboare-n delir.caci,dincolo de-apropiera si dragostea pe care familia-mi o ofera,exista undeva,la nici o ora distanta,siguranta sufleteasca de care am nevoie in intampinearea primaverii,de care am am nevoie pentru-a iesi cu zambetul pe buze din iarna,prima iarna ce m-a scutit de depresii.
la urma urmei,as putea spune ca sunt indragostita,caci ce altceva ar putea insemna constanta mea visare,zambetu-mi larg de pe buze si nevoia obsesiva de-a ignora fantoma iepurelui din mintea mea?
as putea spune ca sunt indragostita,dar refuz s-atribui vreun termen intregii situatii in care ma trezesc,zi de zi,de cateva saptamani bune.refuzul meu nu e un moft cum nu e nici dragul pe care-l port,intre minte si suflet,in spatiul acela gol de-altadat'.as putea spune multe,dar refuz sa-mi analizez starea,desi viitoarea-mi meseria s-ar impune.

refuz sa ma mai gandesc la sarbatori de dragoste,caci dragostea-ar trebui traita zilnic,impartasita sau in secret.
caci dragoste e peste tot,in aerul ce sufla cald si lin vara,in vantul rece al iernii ce reorganizeaza intreaga ordine-a fulgilor.dragoste exista in natura,prin paduri la la tarmuri de mare,acolo unde nisipul gadila talpile.
dragoste exista-n familie,in suflete in fiecare celula ou ce-are sa fie o viitoare fiinta.
dragoste exista zi de zi.neconditionat.

Random thoughts for Valentine's day..
Today is a holiday invented by greeting card companies to make people feel like crap.

continuare (II)

Ma aflam intr-o incapere aproape goala ,cand melodia incepu din senin.Acea,aceeasi melodie ce altadat' ma trimitea cu gandul la iepurele alb,la veri calde,pline de vise si dorinte,la vise-n general.Surprinzator pentru mintea mea la acel moment si-n acea camera,fusese dorul si gandul ce-mi fugea intaia oara pe taramuri diametral opuse de cele halucinante,ale iepurilor ,pe care-mi placea sa alerg mai demult.Si mai surprinzatoare era lipsa vreunei asociatii dintre molodia cauzatoare de inmuierea sufletului si copilul bucalat,pentru care incepusem de-o vreme buna sa nutresc sentimente si stari,de care-mi era dor.Mintea si sufletu-mi valsau in exteriorul fiintei mele,pe ritmuri vechi,divine si eu nu reuseam sa gasesc vreo explicatie logica,stiintifica sau psihologica.
Dupa o vreme am mai incetat sa-mi explic fenomenul dorului si-am decis sa ma las purtata de tot ceea ce traiam la nivel emotional.Am decis sa ma bucur de ceea ce mi se oferea,caci nu stiam ultima oara cand avusesem parte de asa ceva.De fapt,nici macar nu tineam minte sa fi avut vreodata parte de dulcegariile pe care aparent le uram,dar dupa care tanjeam.
Ma indragostisem in trecut de multi oameni, de minti inteligente si bizare,de trupuri zvelte,de conexiuni simple intre ceea ce vedeam si ceea ce-mi aminteam.Niciodata insa,nu avusesem parte de stari atat de profunde,niciodata nu simtisem cu adevart nevoia sa-mi strig dorul,sa-mi strig dragul si sa-l scrijelesc pe toti peretii virtuali,prin sutele de mesaje trimise.
Si asta a fost ieri.


Si azi e la fel.

Doar ca durerea de cap ce-mi macina lobul temporal,ma impiedica sa ma misc din loc,caci orice clatineala marcheaza inca o intepatura.Dar in mijlocul durerii,in mijlocul durerii gasesc totusi imaginea copilului bucalat,gasesc sutele de inimioare pe care i le-as trimite,asemenea unei copile de clasa intai ce trimite arhicunoscutele si dragele biletele de dragoste,colegului ce-i zambeste frumos in timpul orelor.
Ma simt din nou copila de clasa intai,adolescenta indragostita pe care n-am cunoscut-o niciodata,ma simt plina de viata.Ma simt copila legaturii desi eu sunt cea nascuta mai din timp si trecerea subita de granitele impuse la un moment dat de inconstientul meu bolnav,ma amuza teribil.Ma incanta libertatea de care abuzez ca o nesimtita cand,exagerez cu dorul transmis.
Ma emotionez cand ma gandesc la diminetile ce au sa vina,la cafelele si tutunul matinal.

continuare (I)

pe cand sfarsitul se apropia,stiam ca fie trebuia sa fac un imens efort si sa depun un act de curaj suprem-ca ofranda,destinului meu.-fie trebuia sa-mi schimb orizontul cu 180 de grade,ceea ce ar fi insemnat automat un act de lasitate.n-am avut mult timp de gandit,caci la acea  vreme frica-mi inlocuia sangele din vene si sclipiri ciudate se aprindeau in sufletu-mi confuz.
eram inchisa-n casa printre carti si pagini rupte,luptandu-ma cu tot ceea ce constituie baza viitoarei mele vieti.primeam adesea mesaje de tip testfulger care ma faceau sa zambesc.cam pe-atunci am gandit ca sclipirile nu erau doar izbucniri alternative ale temerilor mele,ci simple si placute furnicaturi,din acelea pe care-un om normal le simte cand mintea-i bantuita benefic, de-o persoana.

nu mi-a luat mult timp sa realizez ca-n viata mea nu mai era,nu mai e loc de tabieturi batrane.caci in zadar am ales mereu calea batrana a timpului si-a parului putin grizonat-niciodata nu m-am ales cu ceva pozitiv,dar intotdeauna am invatat ca experienta de viata si-anii in plus,nu reprezinta decat nimicuri mizerabile,snobiste.
am lasat ceasca de ceai indian pe masa,la locul ei si-am decis ca e timpul sa plec,sa fug pentru o vreme,sa-mi clarific mintea si sufletul.dar timpul nu m-a mai asteptat si ca niciodata,s-a impus in luarea deciziilor mele.inainte sa-mi dau seama,luasem deja calea lasitatii,dar daca toate caile lase ar fi asa,absenta curajului in viata fiecaruia,ar duce lumea pa taramurile acelea pacifiste.

vorbesc de parca totul ar fi intr-un trecut indepartat,cand exact opusul are loc.micutul oras mi-a curatat mintea de tot raul aparent inexistent,infiltrat la fundatia sufletului meu.dorul s-a instalat cateva etaje mai sus si dragul odata cu el.astept sa ma intorc in marele oras,unde deja totul e schimbat si-unde diminetile nu ma vor mai gasi la fel de pustiita.dar nu,n-am uitat ca mi-e in continuare teama.o teama total opusa de cea cu care traiam pana cand sclipirile s-au aprins,la un miez de zi,dintr-o joaca,dintr-o gluma,dintr-o situatie bizara.

mi-e dor si mi-e drag si ma simt mai in viata ca niciodata,caci nu trebuie sa-mbatranesc inaintea timpului,nu mai am de ce sa m-ascund si tot ce fac e sa fiu fericita,ingorandu-mi trecutul si-alegerile si fantomele iepurelui alb.


Let the seasons begin - it rolls right on
Let the seasons begin - take the big game down

***


dans la banlieue

daca nu ar fi osutacincizecidekilometri intre marele oras si-orasul unde gara canta mai frumos si oamenii-au toti chipuri cunoscute,unde copilaria alearga pe culoarele timpul si-adolescenta bate stradutele centrului,de n-ar fi osutaincizecidekilometri m-as intoarce acasa,in suburbii.dar e tot drumul la mijloc,tot drumul in care-mi mi pierd mintile ,trecand prin testele grele ale rabdarii.
si-n tot spatiul gol dintre cele doua case,delimitat de continuumul spatiu-timp,in tot acel gol,supunerea mea in fata gandurilor devine inevitabila.autoanalize ale tuturor simtamintelor,autosugestii si refulari ale tuturor sentimentelor ce-au fost,ce-ar fi putut sa fie,ce sunt si ce se nasc.imi amintesc ca,atunci cand finalul celeilalte experiente m-a gasit deziluzionata,am hotarat undeva in adancurile fiintei mele,ca e cazul sa trasez si-o linie.o linie,o granita intre realitate si realitatea fin reglata de subconstientul meu,o limita intre normal si startul tuturor psihozelor.si,ca-n cazul tuturor calculelor matematice,erori au aparut.erori in limitarea sufletului meu,in a intelege cu adevarat natura schimbarii ce-a impus,cu adevarat trasarea granitelor,marginirea simturillor.si-ntrebari cu raspunsuri legate la capat in funde mari,colorate;si raspunsuri cu zambete ironice.si-apoi placerea,siguranta.experimetul.

stiam de mult ca nu mai e loc in viata mea de alte tabieturi.cand mi-am desfacut raspunsurile,asta a fost primul lucru gasit.nu mai era si pana cand echilibrul sufletesc are sa revina la normal,nu mai e loc in centrul nervilor mei,pentru tabieturi batrane.nu mai pot face fata ideilor de shmbare absoluta a mintii si fizicului,schimbari impuse la nivel inconstient prin toate situatiile si toti oamenii.caci am devenit si eu,parte din ei,din toti cei ce si-au construit propria lume,propriile psihoze si superstitii.si-n lumea asta,supravietuirea impune un anumit nivel de ignoranta,unul ce automat impune linistea si fericirea.ignoranta urmata de acceptarea situatiei date,situatiei alese,situatiei nascute din toate-acele erori.

nu vad starea ca pe-un fin,caci ar fi absurd sa cred ca totul s-a sfarsit aici,cand e-abia anul cinci.dar vad totul ca pe-un punct in care,tot ce primesc echivaleaza cu tot ce am nevoie.nefericirea mi-ar macina trupul,de-as fugi in cautarea acelui "more-than-this-in-life".o fi ea o stagnare sufleteasca si spirituala,o fi totul un simplu experiment,dar anii-n minus fata de toti cei ce au fost,anii aceia-n minus imi ofera tinerete,caci nu e neveie sa-mbatranesc prematur,sa-mi schimb mintea si-abilitatile.

in ceea ce ar putea fi suburbia marelui oras,linistea troneaza.linstea si somnul si-ntrebarile ale caror raspunsuri ,le desfac incet,asteptand fluxul de energie din centrul lor.flux de energie ce-mi alimenteaza drumul si ignoranta.

encore un matin.

whats to say,for the days,I cannot bear..a sunday smile?

dimineata s-a instalat din nou,tipica cu si mai tipica-i rutina,cu toate ritualurile de incantatie pentru o noua zi.cu o cafea clada,cu cateva zeci de grade mai calda ca aerul de-afara ce-ngheata copacii si casele si aerul si toate sufletele,cu tigari impachetate-n graba,din tutun uscat,uitat desfacut prin prosoape rosii de bucatarie,prin cutii si cutiute colorate,prin camere mai mici si mai mari.
si ganduri instalate si epuizarea fizica si mentala la care au contribuit toti oamenii si toate situatiile,timpul si miscarile lui neregulate.patul e-mbacsit e scrum si peretii s-ar fi imbolnavit e galben murdar,de-ar fi fost albi,de-ar fi fost din sanatoriu.dealurile-s albe si-ndepartare,sunetul primelor zvacniri ale realitatii,s-aude.
mi-s ohii obositi si nu e nesomnul de vina,nici macar sutele de pagini trecute prin cap.e golul,golul lasat pe drum,gasit din greseala,pe una din stradutele intalnite dintr-o eroare si mai mare.e incapacitatea de-ami lasa in urma ganurile si-amintirile,dezamagirea sansa si nesansa starii sufletesti.
si-apoi sunt toate intebarile conditionate,neconditionate,subtitrate-n toate limbile,toate ezitarile si intreaga analiza a spectrului calitativ care as putea-dar nu vreau si-as vrea-dar nu pot - sa,sa intru.
e prima zi din ce-a de-a doua luna,treizecisiunudezile-am lasat in urma,treizecisiunu de treziri matinale si tarzii,treizecisiunu de evenimente si tot atatea momente-n care cel putin odata,am fugit spre taramauri fantastice-n care n-am ezitat si-am trait,in care-am trait fericita in tot si purul sens al cuvantului.tot atatea momente-n care mi-am dorit,visat si instalat dezamagirea.
tot atatea cafele,multiplicate cu doi sau trei.tot atatea tigari fumate si rulate,multiplicate de cateva zeci e ori.

cutiuta galbena-si gaseste inca ultima pcatura de tutun pe fund si-ibricul e tot cald,la ceasurile insomniace-ale diminetii.de parca-as fi vrut vreodata,macar pentru-o secunda,sa renunt la ele.