orasul fluiera.

intr-o ora de pauza,cam pe cand toate moleculele corpului au avut timp sa respire,dupa-un proces prea lung si prea greu de accelerare,intru gasirea unui raspuns esential,in acea ora de pauza,inconstientul a lansat pe retina,o proiectie video de-o rara superbitate.culori asa vii si sunete reale,intr-o lume reala doar in imaginarul dinauntrul cutiei craniene,nu tin minte sa intalnit in  alte momente de-odihna.
lumea parea reala si oamenii aveau cu totii chipuri,de parca ochii i-ar fi tinut minte pe toti cei ce la un moment dat sau altul,au trecut pe langa corpul meu,ratacit pe strazile si stradutele marelui oras.

la mijloc de zi,cand soarele se-ascundea printre nori,lasand totusi urma de lumina pe cladiri,pe oameni si masinarii,orasul parea plutitor.totul era normal,chiar si faptul ca oamenii nu pareau sa mai atinga strazile,calcand direct pe stratul fin de aer dintre talpile lor grabite si asfaltul murdar de pe vremea cand gravitatia inca mai avea vre-un rost.m-am uitat si eu dupa-un timp la ale mele picioare si le-am vazut alergand spre centrul orasului,izbindu-mi trupul altele la fel de grabite.salvari zburau cu-ale lor sirene si-apoi,in loc de liniste,se lasa un suierat bizar,hipnotic.ma intreb daca erau cu adevarat salvari si daca erau..ce aveau de salvat,in marele oras in care,oamenii zburau printre resturi de particule?

la scurt dupa,imaginea a inceput sa se stearga si suieratul hipnotizant incepu sa-si piarda din intensitate.mi-am ridcat trupul si-am privit cerul si starea de normalitate in care ziua parea se se scalde.fusese totul un vis,dar ca orice alt vis,unul cu o semnificatie anume.
inca o caut.

si mai cred ca..

Cred ca ce scrie-n cartea de pe noptiera, e adevarat pana la urma.Cred ca atunci cand visele se schimba si imaginea persoanei iubite isi pierde semnificatia,isi schimba forma si continutul.Si mai cred ca le-a..ca ne-a iubit.Pe toate.Cred ca pentru fiecare dintre noi a sadit,in parte,cate-o samanta de iubire,samanta pe care nu a stiut cu adevarat sa o ingrijeasca.Poate ca toate iubirile lui au fost ca si semintele mele de flori,pe care le pun la incoltit cu atata drag,dar de care,pe rand,uit,imi pierd interesul si le las sa moara,se se usuce,sa stea la intuneric.Daca ar avea suflete,poate ca as fi sortita infernului,nu ca nu as fi deja.
Dar cred,chiar cred ca ne-a iubit pe toate,in felul lui bolnav de a iubi orice alta fiinta umana inafara de cea a lui.Ca a dezvoltat fixatii psihologice puternice,atasamente spirituale sau simple obsesii sexuale,ne-a iubit pe toate,intr-un mod bolnav,sinistru,inuman.Si-a pierdut interesul pe drum,poate mereu in clipa in care-a hotarat c-am devenit cu toate fie prea diferite lui,fie imaginea din oglinda-i feminina.Un echilibru perfect nu a existat niciodata mai mult de o secunda si cand secunda si-a gasit moarta,degradarea interesului lui s-a nascut.
Pe rand,ne-am vazut fiecare de viata noastra.Eu,ele.El.Cu totii am hotarat ca ce e mult strica adesea.Cred ca si eu m-am trezit la viata,chiar daca putin prea tarziu.Putin prea tarziu pentru ca sufletu-mi sa opereze la capacitati normale si imediat dupa ce mintea mea a luat-o razna de cateva ori.Momentan sunt fericita,dar nu mi-e greu sa ma intreb cat are sa ma tina intrega-mi fericire.Ma plangeam ca nu pot sa trec peste si intradevar,nu era degeaba plansul meu,caci inca mai sunt nopti in care-mi doresc..mi-l doresc.Sunt dimineti in care mi-ar placea sa ne bem cafeaua impreuna si sa impartim o ultima tigara.Dar astea sunt vise si visele se schimba,visele s-au schimbat,chiar de imaginea din spatele retinei ramane intacta.
Si cand visele s-au schimbat,intreaga lume s-a schimbat odata cu ele.
Ma gandesc ca toate l-am iubit,ca toate-l iubim,cu un sfert de inima,dar cred ca toate-am reusit intr-un final,sa ne vedem mai departe de viata.Sa ne trezim dimineata fericite alaturi de alte trupuri,sa ne lasam muscate buzele de alte perechi de dinti,sa ne fie sarutate fruntile cu drag si dor..

..will I?

If I am alive this time next year..

de unde marele oras pare si mai mare.

mi-a muscat buza si-aproape ca simteam gustul sangelui coborand pe dinti.imi doream sa-l simt,caci el nu exista cu adevarat si nici senzatia nu o simtisem pentru prima oara.de fiecare data cand imi musca buzele,la o adica,imi imaginez privirea pe care ar face-o daca,printr-un absurd inimaginabil pentru sufletele lipsite de sadism,carnea i-ar ramane odata lipita de dantura-i dreapta.de fiecare data-mi imaginez chipul sau si-apoi printr-un mecanism de dezprindere de trup,reusesc sa-mi vad privrea din punctul lui de vedere.e la fel mereu,plina de-o placere indurerata,ridicata la un nivel energetic,fierbinte,din care-un fum al pasiunii primare,iese.
si-apoi sunt toate celelalte momente,cele-n care-mi sterg ca un copil murdar,intregul chip,cu maneca.acele momente in care timpul isi reintra-n forte,revine la normal din starea de suspensie.dispare totul si e ciudat cum,revin si eu la starea pe care,voit la un nivel aproape inconstient,reusesc sa mi-o induc.e amuzant,dar si pentru ea am o imagine morbida,bolnava,scoasa din filmele cu narcomani si seringi mizere,caci pana la urma a devenit un drog,o placere suprema,un coboras dureros,o exitare neuronala,o depresie parsiva s.a.m.d.
problema,la fel ca-n toate celelalte cazuri,e mintea-mi infricata.mintea mea,plina de golul pe care toate scenariile negative-l creaza.nu pot sa fu pozitiva,caci a fi pozitiva ar insemna sa vizualizez un viitor glorios.dar ce viitor sa vizualizez,cand lumea a luat-o razna,cand pamantul de sub picioarele ei aluneca spre infinitate,cand,cand..cand nici nu stiu daca peste-un an am sa-mi vad in continuare de depresia cotidiana,sau am sa zburd libera prin univers,sub forma de energie.

am urcat toate treptele pana-n locul de unde marele oras pare si mai mare.mi-am lasat suflul pe drum,dar sus,sus e tot,soarele-mi batea in cap si cerul albastru-mi deschidea craniul,lasandu-mi gandurile libere.o vreme n-am vrut sa spun nimic,desi nu eram singura.am vrut sa tac,sa nu-mi aud glasul si nici plangerea-mi inutila.in acele putine momente de liniste,am realizat cu adevarat ca sunt o persoana singura,dependenta de oameni.de-o mana de oameni,nu prea multi si nu neaparat toti reali sau existenti in viata mea.si-apoi am realizat ca am devenenit depenenta de-un om,de-un copil cu bucle ce-n cateva saptamani m-a readus la forma-mi initiala.
la stari paranoice si de nevoie,la plutiri si dansuri pe nori,la nervi si nevroze,la toata partea de dupa dulcea luna de miere.

echilbrul si ezechilibrul.

mi-a luat chipul in palm si l-a sarutat,moment in care m-am gandit ca ar fi intaia oara ,spontana-n viata mea in care acest lucru e posibil si char de indeplinit.
s-apoi au trecut ore.ore-n care am fost pe rand,obosita,dezentuziasmata,analitiica si-ntr-un final glorios,geloasa.
geloasa si posesiva caci altfel nu stiu sa fiu.in plin procesul de refulare a prezentului,de alterare a constientei,am ales sa vorbesc si de iepure,ca o scuza a actiunilor pe care prezentul meu le impunea.cred ca pana la urma,avea dreptate...sunt o obsedata,o persoana obsedata de control.insa,spre spre norocul meu...ah,dar uita de norocul meu,caci intocmai comportamentul meu are sa faca norocul pierit.
ne-am evitat,cateva minute,sutimi de scunde-nmultite la infit.lumea radea-n jurul meu,iar eu incercand sa raman ferma pe poztie,am alunecat.contactul cu pamantul si ideea si lumea vazuta de jos.si-apoi am fugit pe scari,prin labrinturi delirante.l-am vazut si sarutat,caci in toata posesivitatea,paranoia si depresia mea,traiesc o poveste.nu e inca e dragoste,dar e e drag,de dor subtil,de luna aproape de pamant,cu reflexii-n suflet si-actiuni.

pagina 1O8

n-am fost acasa de cateva saptamani bune si e putin ciudat ,cum, gasesc mereu totul neschimbat aici si totusi presarat cu putine arome de ceva nou.mi-e drag si mi-e bine in lumea calda pe care ai mei au construit-o,cu grija.o lume in care relele nu par sa patrunda si dezastrele exista doar la televizor,la radio si prin ziare.aici e lumea unde sfarsitul lumii m-ar putea prinde fericita.
ultima data-n camera mea,intr-un dulap inchis,plin de amintiri,am gast intr-o cutie cateva tigari.un lucky rosu,va rog si fumul l-am inspirat acum recitand carti dragi mie.m-am tot gandit la oameni din alte timpuri,la amintiri,la jumatatea de deceniu ce se tot prelungeste,pana devine-un complet,pana cand cinci ani au sa devina  sapte si din sapte zece.m-am tot gandit si-n zadar cred c-am plans pe drumurile spre casa din marele oras,dupa iesiri nocturne si haotice.recitind pagini plini de drag,am descoperit un pasaj are m-a atins pentru intaia oara cu adevarat,desi ochii mei l-au mai intalnit:


daca e sa dau crezare tuturor trairilor mele,tuturor sentimentelor si vorbelor aruncate-n golul din minte,de-acea voce interioara,ar insemna c-am iubit o singura data.si daca e sa cred ca iubirea exista cu adevarat o singura data-n viata unui om,ce ma mai impiedica sa spun c-am iubiti si-am pierdut?
"cat despre fiinta iubita,ea nu te-a inteles niciodata"...dar daca m-ar fi inteles?daca visele nu s-ar fi shimbat si-as fi trait intr-un delir,pentru tot restul vietii mele?ma intreb cum mi-ar fi fost acum viata.dar destinul a fost scris,demult,in alte timpuri,in acele timpuri pe care-acum nu mi le mai amintesc.
si totusi,in plina-mi neintelegere a propriei mele persoane,gasesc cu surprindere persoane care-mi inteleg mai bine existenta,desi nu-mi cunosc trecutul si la o adica nici nu se arata interesate sa-l cunoasca...si la ce bun,caci atunci obsesia-mi legata de iepurele alb ar fi inteleasa ca o psihoza,ar fi tratata si remediata si asta -ei bine-asta m-ar depersonaliza.
persoane nu sunt multe si e doar una,care-mi gadila simturile,care ma educa,care ma face sa zambesc,sa-nnebunesc,sa ma bucur si sa ma-ntristez.e doar e persoana care-mi face surprize si ma strange-n brate fara motive,desi stransul in brate e o-ncalare completa a principiilor unui trup far' de suflet.
m-a intrebat azi,daca mi-ar placea sa facem ceva impreuna de ziua mea.doar noi doi,spre seara.mi-am imaginat pentru cateva momente intreaga scena.nu cred ca a mai existat cineva,inafara de familia mea,care sa-mi faca vreun plan asa frumos in acea zi a anului,in care dezastre psihologice au loc iar mintea mea o ia razna,intr-un dans tribal si haotic.
mi-am imagnat scena si , in cuvinte marunte, i-am multumit ca m-a facut sa visez.cu ochii deschisi.

encore un fois!

inapoi la realitate,pentru o vreme.
la unul de cursurile de psihologie,am auzit o replica faina.nu o tin minte exact,caci mi-e greu dimineata sa nu am fantezii sexuale cu patul moale si pernele pufoase incalzite pe calorifer.totusi,prin goluri ale fanteziei mele obsecene,am auzit ideea despre componenta omului.despre cele doua realitati in care traieste.si-apoi..si-apoi nimic,caci e o teorie foarte bine gandita.totusi realitatile mele ,in care traiesc sunt cu mult diferite fata de cele pe care manualele de psihologie,cartile si specialistii le identifica.
uf,de fapt,eu traiesc in mai multe realitati si toate-mi plac.toate ma compun,toate se desfasoara comform unui plan aproape divin.cea mai normala e cea a vietii de zi cu zi,de fapt,cea in care-mi place cel mai putin sa fiu.sunt treaza si atotcunoscatoare-sau cel putin mi-ar placea sa fiu.sunt ceea ce mi-as dori sa fiu,dar deloc ceea ce simt,caci daca ar fi sa dau liber fintei pe care-o simt inauntrul meu,mi-as pierde culorile si energia si de fapt,pofta de a merge mai departe.
si-apoi e realitatea in care-mi place sa fiu pana intr-un punct,cea in care-mi alterez starea de constiinta,cea in care trecerea de la bine la rau se face insesizabil.si-asa am tot patit,dupa numeroasele iesiri nocturne,prin marele oras.cand e bine e bine si-as vrea sa-mi lipesc trupul de copilul bucalat si sa raman acolo pe vesnicie,dar cand trecerea spre rau are loc,ma vad alergand in golul lasat in urma de iepurele alb.
in realitatea-mi cotidiana,sunt constienta de oboseala pe care mi-o provoc cu aceeasi veche poveste,cu delirul si efortul alergatului,printre amintiri si tot ceea ce mi-am imaginat odata-dar tot ceea e nu este de fapt.in realitatea cotidiana,ei bine,sunt cateodata chiar plitisita si ironica fata de propria-mi persoana.si-apoi vine intrebarea,cea suprema:daca upa atata vreme inca sufar,inca sper..mi-e oare scris in destin sa fiu asa intreaga-mi viata?
mai e si cea de-a treia realitate,cea in care visez.cea in care fanteziile sexuale cu patu-mi moale si pernele-ncalzite,chiar au loc.cea in care dorm si doamne,cum imi mai place sa dorm de-o vreme.subconstientul mi-e mereu plin de idei si interpretari,lucruri care,peste zi le simt doar in migrene,in ritmuri cardiace colibriene.
si toate,toate ma compun,ma asambleaza,spiritual,psihic,sufleteste.planuri mari ale vietii si introspectii in seri de meditatie.dar sunt treaza acum,deci realitatea cotidiana-mi domina viata.pe moment,introspectandu-mi restul starilor,constientizez ca iepurele alb e scuza ideala ca sa nu fu fericita,desi as putea.e scuza ideala pentru orice esec,caci e mai simplu sa dau vina decat sa mi-o asum.mecanismul de aparare functioneaza la capacitati maxime,dar din urma,armata bucalata a copilului meu drag,prinde avant.mai trece o zi,mai trec doua si timpul ma gaseste uitandu-ma-n gol spre chipul lui.mintea-mi pune intrebari.
de ce si cum am ajuns aici?nu stiu.nu mi-am dorit,dar imi place.e totul un soi de comfort sufletesc in care mi-e bine sa traiesc.e un xanax si-o amfetamina,un nerv si-apoi un minut de liniste.
asta doar asa.
pe-un alt plan.poate al 4-lea.


***

stii..in seri tarzii precum cea in care starea-mi de constiinta-m putreda se trezeste,imi amintesc de dezechilibrul emotional pe care-l infrunt.doamne,am o familie fericita,din care-am invatat iubirea,si-apoi respetul si prietenia.dar..la ce bun lectii de viata innascute,cand..cand nu am cu cine sa le impartasesc?
ma trezesc suspinand pe strada,dupa iepuri albi.printre suspine apare si realitatea,caci pana la urma,tot ceea ce fac nu e ceea ce mi-am imaginat si drumul spre casa e altul.in mintea mea nu a existat nici macar pentru o secunda,in trecutul asta..mai indepartat,mai vulgar,din care toate maniile si depresiile,tulburarire si anxietatile se trag,in tot trecutul nu a existat nici macar pentru o clipa ideea esecului.n-am stat sa ma gandesc ca am sa-mi schimb viata,ca am sa raman captiva in granita aceea,pe care atunci nu o cunosteam,dar acum mi-e mai cunoscuta decat propria-mi piele.imi maginam altfel viata,mai fericita.ah,nu ca acum nu as fi,caci momentele-n care cad pe ganduri,uitandu-ma-n gol spre copilul bucalat ma umple de veselie.am eviatat o vreme buna sa simt ceea ce ma tem sa simt,caci stiu ca imediat,sistemul de aparare al mintii,al sufletului meu,va intra in actiune.
si.of..ce mai paznic.
imaginar.
real.
real in mintea mea,ergo imaginar.

dear science.

eternalised,objectified..

si la capatul universului...

si pe cand ma plangeam mai tare ca nu pot sa fiu fericita,pe cand eram la capatul universului,cam pe-acolo am intalnit cele mai linistite mari,cu tarmuri infinite,cu soare cald.ma plimbam prin intreaga lume a ideilor si viselor,prin marea de trairi trecute si prezente.talpile-mi erau mangaiate de nisipul fin din lumea mea,din filmul meu.s-apo am gasit linistea,zgomotul disparu si-odata cu el muzica.era liniste,eram surda in lumea-n care nu-mi gaseam fericirea,in care nu ma mai regaseam.
la capatul universul s-a intamplat totul si sa treaca mult timp,nici nu a apucat.m-am trezit de dimineata,odata cu primavara am zambit si-am dorit sa-ncep sa gasesc fericirea,in toate lucrurile mici,in toate zambetele.in zile cu soare si-n zile lipste de haosul ignorat si suprimat.oh,am decis sa ignor fiecare detaliu in esenta-i nesemnificativa,sa fug mereu cand ganduri de declin sufletesc ma incearca,in locurile acelea vazute,la capat de univers.
am gasit oameni si zambete-apoi,in drumuri cu autobusul,in orasul mare.din spatele geamului analizam fiecare om si-i auzeam ficare gand,vazand dupa-un timp plecarea lui spre toate celelalte capete ale universului.

si-am primit o pitra violet,precum cerul in vise,in alte taramuri.o piatra-n care-au ramas captive bucati de nimicuri de zeci de ani.de mii si mii de ani,dinaintea tuturor celor ce-au fost ieri,celor ce sunt azi.
si ma bucur din nou,mergand pe varfuri,pe linia subtire-a ignorantei.

static

Static eplosion devoted to crushing the broken 

and shoving their souls to ghost

and the first day of spring...

is finally here!