and it was the end of the month.

e ciudat cum imaginea unui timp marginit,poate sa-ti schimbe perceptia despre viitor,prezent sau trecut.despre eterna mea lupta cu timpul,deja stie toata lumea,doar eu par sa ma mai las inca afectata si surprinsa de fortele lui pseudo-malefice.

era decembrie,unul pe care mintea mea il tine minte ca fiind unul plin de pauze.un decembrie amnezic din care,vag,imi amintesc momentul in care am stiut ca voi trai luna aceasta la intensitati variate,oscilatoare,creatoare de depresii si anxietati,presarate pe-alocuri cu bucurie extrema.timpul parea sa fie de partea mea si delirul sentimentului ca pana la mijloc de luna,mai sunt mii de ani lumina,m-a tinut asa,in urmatoarele doua primveri.

cand vara a inceput,am fost mai mult decat constienta de iluzia timpului pierdut,dar si mai tare,trupul meu parea sa respinga ideea ca-n mijloc de-nceput,multe au sa se schimba si si mai multe sentimente am sa cunosc si infrunt.

dar a venit ziua.zilele.si s-au intamplat toate foarte repede,cateodata chiar imi place sa zic ca toate s-au intamplat in decursul unei clipiri.poate chiar mai repede,daca e sa ma uit mai atent in calendar si s-accept ideea ca maine e din nou,iulie.

si stii care e cea mai buna parte acum?ca nu mai trebuie,pentru moment sa ma complac in asteptarea unui alt eveniment major,desi multe-si asteapta randul.niciunul nu e programat si chiar de-n toate cartile de psihologie scrie apasat ca predictibilitatea evenimentelor reduce din stres,pentru mine confuzia lor temporara ma calmeaza.asa nu sunt nevoita sa va cat de repede trece timpul.

between borders,

and it's been the third best day I ever know.

rasaritul dintre norii crapati.

era dimineata si i-am promis ca am sa scriu despre el si despre lumina facuta din gri si roz,ce se topea peste strada lunga ce parea sa ne traga usor de tot,spre poarta casei.o vreme am tacut,dar asta doar pentru ca nu prea stiu cum sau ce sa vorbesc in unele situatii.cateodata cred ca e mai bine sa taci,intr-un sfarsit,din dragul evitarii propriilor ganduri,vorbele tot au sa impleteasca o discutie.

pe toate gardurile,caprifoiul arunca miresme puternice,de saptamani bune deja.un lucru care desi s-a transformat in obisnuinta pentru mine,continua sa ma mai surprinda din cand in cand.mi-am extras toate uimirile din ghemul monotoniei si insumandu-le ,am descoperit ca aveau valoarea expresiei de pe chipul lui.n-ar mai fi trebuit sa ma surprinda ca minte-i dansa cu sufletul ,pe muzica florilor.deloc,caci de cand il cunosc -o perioada de timp pe care-o simt mai indelungata decat e cu adevarat- sentimentele si trairile lui au o gama extrem de variata,un alt motiv pentru carew,el, inca ma mai sperie.

dar mergand spre casa,mirosind florile atarnande de pe garduri,uitandu-ma pe cerul inalta cu nori crapati si dedesupturi roz-albastrui,ne-am desclestat vocile.si-asa,i-am ascultat povestile si planurile.m-am lasat pe-alocuri hipnotizata de vocea lui si-asa,in tot delirul cuvitelor,am vazut scena si povestile si personaje,jucand in lumini reflectate din lumea cealalta.

cu cateva ore in urma,pe-o terasa pe care vantul batea mai tare-a toamna,decat a vara,in mijlocul zumzetelor produse de oamenii aburiti si-afumati,mi-a spus ca i-am placut mai intai pentru ca l-am urat.i-am zambit frumos si-am continuat sa-mi fumez tigara.adevarul e ca,in lumea in care traiam la acel moment,nu era erau loc de cuvinte.nu framantate de buze,doar rostite inauntru,de vocea-mi interioara.

dimineata,cand vocea a ajuns in centrul vorbirii si piticii au cantat la corzile vocale,i-am spus ca nu l-am urat si ca nu-l urasc nici acum.mi-era doar frica.

mi-e inca frica.

l-am strans in brate si-am privit cu pleaca spre rasarit.

si-apoi am dormit pana aproape de apus,pana la un apus iernatic.

[to]night.

the more you change the less you feel

yearly,summerish obsession.

pardon me sirs and madams!

time makes it all go away,unfortunately.

Time is never time at all

You can never ever leave without leaving a piece of youth

And our lives are forever changed

We will never be the sameThe more you change the less you feel

daca as putea sa raman aici pentru tot restul vietii mele,as lasa totul in voia sortii si-as alege drumul asta.dar nu e asa usor,nicidecum si singurul lucru care ma mai multumeste pentru moment,e ideea revenirii.ideea ca am sa-mi izolez mintea in filme si-n carti,pentru o vreme,pierzand zile senine si-apusuri umile.intr-un final am sa ma plictisesc de toata linistea,asa cum ma plictisesc de orice,de felul in care e aranjata mobila-n casa sau de oamenii care ma iubesc fara motive.

daca as putea sa raman aici,as ramane fara sa ma gandesc ca n-am sa am ocazia sa gasesc sensul,un sens al vietii.as lasa timpul sa treaca pe langa mine ca la sfarsit sa-mi vad chipul desfigurat de riduri si parul albit de vreme.ar fi mai usor si poate,poate nu m-as mai trezi din somnuri lenese,c-un sentiment apasator,de sfarseala.poate ca m-as complace in monoton,dar pana la urma,nu e toata trairea o complacere la niste norme si [non]valori impuse,transpuse,traduse de generatii intregi?mi-ar fi mai usor,m-as pierde in vicii si-as pierde si lupta cu dietele,castigand liniste in fata imaginii de sine.

si-apoi,la urma urmei,nu m-as simti apasata de trecerea timpului,de iregularitatea lui,de halucinatiile induse de tot ce se intampla,intr-o secunda.n-as trai intr-un vesnic delir,cacitoata sfarseala mea emotionala,toata confuzia si durerea din interior,toata inutilitatea par sa-si aiba inceputul in esenta timpului.ma lupt de ani de zile cu el si niciodata nu reusesc sa-i inteleg misterele si influenta lui asupra mea.

alatadata trecea totul cu somnuri adanci si zile-ntregi pierdute intre cearceaf si patura.altadata trecea totul,dar acum totul pare sa se intensifice cu fiecare moment pierdut dormind,traind in lumea viselor.

brother got married [ i just kept getting drunk]

all my friends are getting married,I just keep getting drunk.

[a friends quote]

ma pregatisem emotional pentru eveniment sau cel putin asa credeam.pana in momentul in care lacrimile m-au demachiat in repetate randuri,am crezut ca voi reusi sa-mi stapanesc emotiile,caci pana la urma invatesem deja,de ceva vreme ce inseamna sa  reprimi sentimente.

cu o noapte inainte somnul mi-a fost mancat de cealalta jumatate a globului si,spre dimineata,cand ochii reusisera sa ma trimita in nemarginitul taram al inconstientului,pupulatia era deja treaza,ocazie cu care am fost trasa cu nesimtire spre cele 24 de ore de nevroza.mamei ii place sa accepte varianta de suprafata ca explicatie a  tuturor suspinelor si lacrimilor incontrolabile,pentru ca dezechlibrul chimic pe care creierul meu,il intalneste deja de o vreme buna,ii se pare de-o nebunie la fel de mare ca si nebunia in care ma scald.poate ca vara asta,pe langa practica,am sa recurg si la un tratament.viata mea emotionala trebuie schimbata,altel n-am sa pot schimba la randul meu,alte vieti.si timpul trece prea,prea repede.

am fost conuza,recunosc.mintea mea a simtit aerul festiv din atmosfera incarcata emotional,din casa parintilor.si-am delirat pana cand iregularitatea timpului m-a pleznit cu palma grea a prezentului,de parca as fi dormit si-un zgomot puternic m-ar fi trezit subit.cand m-am trezit,lumea era deja prea multa intr-un spatiu prea mic si zumzetul prea mare,de parca o forta divina ar fi uitat sa regleze sonorizarea unui eveniment cosmic.si-a mai fost si deshidratarea,ce mi-a uscat pe rand buzele si limba si-apoi stomacul.am fost trimisa la soare si la aer si cand m-am intors ,pierdusem un moment unic..dar mi-au fost alocate cateva secunde sa-i urez noroc in noul drum si-n loc sa-i pot spune in cuvinte tot ce-mi doream pentru noua viata,am inceput sa plang si m-am oprit,doar in casa domnului,unde dintr-o data,m-am simtit asa cum trebuia sa ma simt,ca intr-un film frumos.

dimineata soarele a rasarit si-am privit in gol spre muntii grosi si plini de copaci verzi,rememorand intreaga noapte.rememorand scena in care,asa cum promisesem deja de saptamani intregi,mi-am izbit trupul de pamant ca sa prind buchetul;rememorand toate paharele de vin,sorbite-n graba si pe-ascuns si dansurile impartite intre cei doi parteneri si prieteni ai mei.la rasarit de soare,inainte de furtuna ce mi-a adus aminte de cele de nisip,din desert,am privit inca o data la ultimele ore,la ultimele zile si saptamani.la ultimii ani si la toti anii ce-au trecut.

la rasarit de soare,un singur lucru-mi mai trecea prin minte,repetat de-atunci de vocea-mi interioara :"so..now what?"

ce mai urmeaza,ciclul monoton al vietii?

..si multe ore de somn,intru vindecarea temporara a stadiului depresiv,al unei text-book tulburari de dispozitie.

si vara.

si noptile de vara.

si eterna cautare a inca unui moment plin de insemnatate,in care-am sa fiu mai prezenta psihic,intr-un echilibru minte-trup.

brother got married

the D day.

in tot timpul ce-a trecut,cam de cand am inceput sa simt si sa ma tulbur,sa-mi tulbur apele in care dispozitia-si schimba culorile si nuantele,in tot timpul asta n-am vrut niciodata cu adevarat sa ma gandesc la o exteriorirazare.la una generala,una care sa includa sentimentele si proiectile mele in alte vieti,pentru alte puncte de vedere.

totusi,de-o vreme am inceput sa preagatesc terenul si chiar de-acum trag cu dintiii sa-mi revars toate emotiile ce maine m-ar demachia in cateva secunde,probabil ca tot n-am sa reusesc sa ma golesc.

in toata experienta asta subiectiva,cel mai tare ma doare egoismul,caci infruntarea lui apare nu odata cu recunoasterea-i in cuvinte declarate,ci cu analiza tuturor evenimentelor din trecut si viitor,in care,mai inainte de toate,imi vad pozitia mea si nu a altora.asa s-a intamplat si cand m-am mutat de-acasa,dar eram prea copila si prea orbita de gandul c-as putea sa prind iepurele,ca sa-nteleg si ce se intampla de partea cealalta,acolo unde mi-am lasat familia.

e-un soi de egoism si ceea ce simt acum.prin minte nu-mi trece ideea fericirii fratelui meu,ci ideea ca lucrurile se schimba de la o zi la alta cu un ritm alarmant si niciodata,pana in acest moment,nu am realizat asta.n-am realizat ca am crescut,chiar daca fumez de cativa ani si toti de cativa suar cand imi beau cafeaua singura.n-am realizat ca a trecut vremea nici cand toti copii alaturi de care-mi juleam genunchii pe la bloc,au devenit oameni cu serivicii si case de intretinut.poate ca in mintea mea,timpul nu a trecut niciodata si tot ce s-a intamplat in ultimii ani,a fost o iluzie.poate ca,intradevar,tot ceea ce s-a intamplat a fost doar rodul imaginatiei mele.

dar mai mult ca sigur ca nu.

si maine are sa-mi dovedeasca acest lucru.sau azi.sau acum,cand perceptia vizuala-si pierde mecanismele fizice,filtrajele,schemele si se transforma,usor in imagistica mentala,lasandu-mi gustul amar al maturitatii ,pe cerul gurii.dar,sunt fericita si pentru intaia oara,nu e pentru mine.un minus in egoism,o forma primara de altruism.

in cateva ore am sa-mi vad fratele,in cel mai emotionant moment al vietii lui,declarandu-si iubirea,imbracat in materiale fine,pregatit sa-si traiasca destinul.caci in al lui,a fost scrisa o poveste frumoasa.caci el si-a gasit linistea.

dar tristetea-mi inadeaza chipul.timpul a trecut si trupurile noastre s-au maturizat,in timp ce, inauntrul meu,a ramas copila ce alerga dupa fratele mai mare si adesea s-ascundea sub paturi,ca sa scape de-o bataie.erau vremuri in care existenta era usoara si dramele erau aduse doar de ploaie.

parfumuri,incaperi,despartiri si reuniuni.

incaperea-i mica si ferestrele nu-s mai mari decat poarta pe care alice a facut primul pas pe tararamul fantatic,urmarind si ea,un iepure alb.ferestrele-s mici si rar,intra aerul pe ele,asa ca duhoarea de fum si creieri arsi se-mbiba zilnic in pereti.ai-apoi mai sunt betisoare parfumate,dar ele acopera temporar mirosul,la fel cum,mai mult decat temporar,strarnesc senzatii de foame dupa putinele dimineti glorioase.

si mai e bucataria,mica si ea,c-un geam imbacsit de vreme si prajeli.nici pe-acolo nu prea-si face loc aerul si,tocmai de aceea,cateodat' imi place sa umplu intreaga vesela,de mancare,chiar de foamea nu-si duce razboiul ,in mjlocul trupului meu.nu mi-a fost foame,cand noaptea s-a lasat,dar toti centrii mei olfactivi m-au rugat sa-i rasfat cu mirosul clatitelor si i-am rasfatat,umplandu-mi camera,mica incapere..de-o alta aroma.mai moale,mai blanda.

dar asta e cu totul si cu totul o alta poveste.

momentan nu am alte povesti,desi gandurile-mi zboara la despartiri,la reuniuni,la momente prelungite dincolo de legile batranului timp.gandu-mi zboara la bilete de-adio,la mesaje lasate-n treacat,la..nu stiu,caci de-o buna bucata de vreme,evit toate despartirile,in toate sensurile pe care dictionarul le-ar putea da.

imi amintesc prima despartire dureroasa si-mi amintesc si de-a doua si de-a treia.imi amintesc de toate,caci toate-si leaga radacinile de-acelasi el.numai daca as fi stiut atunci,ca despartirea e doar segmentul acela de timp dintre doua inevitable reintalniri,as fi dormit mai mult.noaptea e scurta si jumatate din planeta vrea o imbucatura din ea.dar am plans nopti intregi si drumuri lungi,pana intr-o zi,cand subit,am realizat ca nu mai e loc de-asa ceva.ciudat e ca nu mai tin minte,cand a fost cu exactitate acea zi,dar stiu c-am aflat atunci ca ,prin oricate culoare ale timpului as trece,voi avea mereu inc-o clipa de repaus,in care sa ma bucur de pielea lui cafenie.

si-asa e si-acum,doar ca vara-mi topeste untura de pe trup si nervii cranieni.si la mijloc mai sunt toate evenimentele pe care,oricat de mult as vrea,nu le mai pot evita.evitarea are-un rol de aparare,asa spunea Freud.mi-e drag de el,pacat ca nu am ocazia sa-l studiez mai mult.

intre timp,m-am indragostit de cateva ori si de fiecare dat-am regretat,reintalnind mereu partea melancolica,a povestii.vezi,ce ti-e si cu despartirile si-ntalnirile..

si-ultima oara cand m-am indragostit am primit tot ceea ce visam.dar visele nu-s destul.de ar fi,astazi alta ar fi fost povestea mea.intre timp dragostea a murit sau s-a spalat cu timpul sau pur si simplu,tulburarea mea afectiva a inlocuit-o cu o suma de sentimente negative care-mi cauzeaza adevarate alergii.si ma trezesc dimineata,cand o fi ea,in socuri anafilactice si cu pielea patata de eczeme.nu,nu,nu sunt acolo.dar le simt si ma irita.

visez la libertate.nu pentru ca urmeaza sa iau parte la o mare comuniune a unor suflete pereche si nu pentru ca toamna are sa-mi readuca-n simturi pielea moale,cafenie.nu,nu simt nevoia unei eliberari a constiintei,caci ea e mai impacata si mai libera ca niciodat'.dar visez la libertate,pentru ca stiu,ca doar asa,mintile-si vor pastra lesa si toate compulsiile vor fi stapanite.

The youth is starting to change
Are you starting to change?

a doua parte a conflictului intern.

"oamenii pot fi cu adevărat fideli doar lor însisi." 

P.Lecky

trecand de la general la particular si pastrandu-mi tenta trista,melancolica si macinanta,fata de propria-mi persoana,ma gandesc de mult prea multe ori intr-o zi,la cum de fapt,conflictul meu,nu e doar unul.trebuie sa marturisesc,nu stiu daca a fost vreodata doar unul.poate ca,la un moment dat,intr-o alta existenta,una mai blanda si mai imatura,dar ea pare sa fi fost intr-un trecut atat de indepartat,incat memoria-mi joaca feste.

si daca a fost doar un conflict,a ramas oricum nerezolvat,caci si azi mai intra-n alcatuirea nevoilor mele,de a-mi pierde mintile,cand tot ce-ar trebui sa fac de fapt,e sa le-mbat in zile lenese cu soare si nopti calde cu fum si vin rosu.

mi-am mai trait o zi sorbind cafea si ceai din coji de copac sud american,fumand tigari lungi,umplandu-mi plamanii de scrum,pierduta-n toate teoriile ce-ncearca de secole,sa-l explice pe om,in toata esenta,in toata splendoarea lui.m-am impotmolit in contradictii si-apoi in amintiri,ca sa revin subit la prezent si la ceea ce consider,ca sunt acum pentru-un copil,ultimele nopti de dragoste..razboiul n-am sa i-l prind,caci am si eu unul,inceput de mult,odihnit si reinviat apoi ,cam pe cand copacii-au inceput sa-nmugureasca.

nu i-am fost fidela niciodata.nu cu sufletul si nu cu mintea,cel putin,desi iluziile fidelitatii m-au orbit,intr-o vreme.poate ca-mi doream prea mult linistea,poate refulam idei suprimate,poate incercam ceva nou,dar noul nu mi-a placut niciodata,desi am tanjit mereu dupa experienta lui.nu i-am fost fidela lui si cum era sa-i fiu,cand am lasat mereu poarta spre scapare,cu lacatul deschis?nu i-am fost si mereu am transpus visele-n iluzii,iluzii nascute de amintiri,ca doar in amintiri am pastrat esenta ce ma face cu adevarat fericita,chiar de trupul meu exprima vesnica nemultumire si vesnica melancolie.

mi-amintesc ca era primavara de-o buna bucata de vreme,dar picioarele-mi alunecau inca pe strazile degerate.imi amintesc iesirile si zambetele si sentimentul de liniste.si-mi mai amintesc ca era mereu o furtuna dupa el,caci deschideam poarta doar ca sa-i trimit iepurelui ,semnalele nefericirii mele,semnale epuizante,rusinoase,de dor.speram sa le inteleaga.speram sa inteleaga,ca inca o dat' eram in stare,sa renunt la tot,in goana dupa el.

o vreme a ramas totul ca praful in suspensie,dar cand prima adiere calda a vantului mi-a lovit obrajii,m-am dezmeticit si-am decis soarta viitorului apropiat,intelegand totodata ca exista o adevarata discrepanta temporala intre pedeapsa divina si actul ei cauzator.la un moment dat am fost pedepsita si pedepsita pe veci,pentru raul pe care inca-l mai fac,din cauza pedepsei primite.oarecum e amuzant si ilogic,dar daca mi-ai spune sa-ti desenez intreaga relatie,ai intelege ca-i,de fapt, un cerc.

si asta-i unul din conflicte,in cazul in care ma decid ca sunt mai multe.

si..mi-am ramas fidela,mie.am ramas indragostita de imaginea iepurelui pe care-o cunosteam in copilarie.o imagine care-n timpul ce-a trecut prin amandoi,si-a schimbat reprezentarea,nu si miezul.dar miezul lui,esenta,e o alta poveste.o intreaga alta poveste care urmeaza sa fie descrisa conform normelor si teoriilor,care m-au ajutat intr-un sfarsit,sa inteleg de unde si de ce vesnica-i intoarcere.

mi-am ramas fidela si m-am trezit din nou,in realitatea mea,cea in care dimineata e obositoare dar inca plina de vise si ganduri ca-ntr-o zi,pentru o zi,voi atinge din nou apogeul fericirii privindu-i chipul frant,pe coapsele mele.

prima parte a conflictului intern.

ma intrebam,pe cand alergam pe culmi de bucurie si zambet matinal,delirant,cand are sa vina momentul.momentul in care-am sa-mi pierd mintile din senin,rabufnind la pereti si suflete impietrite de zgomotul vocii mele.

inceputul a fost diferit de toate celelalte lasate-n urma,caci cauza interioara ,conflictul meu interior exista pe-atunci doar in mintea si-n sufletul meu,cele doua variabile incapabile sa plece mai departe,sa ignore inexistenta persoanei iubite-n trupuri de care-al meu a fost chimic atras,pentru fractiuni de secunda.

am luat pauze interminabile,pierzandu-ma printre stele si nopti calde,printre trandafirii proaspeti infloriti si parfumul delirant al coltului de rai,din marele oras.am pierdut nopti meditand si ignorand existente,rugandu-ma sa -mi pot arunca dezechilibrul emotional,din nou,pe-acea cauza pierduta,ce parea sa ma fi uitat.

si-a trecut timpul si mintea mea a ramas blocata in delir,intre refularea amintirilor si nemultumirea marginita doar de mari cosmice.si-a trecut timpul si emotiile s-au innegrit si-adunat,de nicaieri,din toate colturile prafuite.

pana intr-o noapte-n care,pierduta printre teorii si ganduri freudiene,vizuina si-a deschis portile.capul mi-a sunat si urechile mi-au tiuit si ochii nu vroiau sa creada.cauza si conflictul,unite-ntr-un singur element,s-au ridicat din definitiile-mprimate-n carti si s-au intors.

momentul a fost potrivit,caci aveam nevoie s-arunc din nou vina si sa-mi pierd iar somnul,resimtind vibratii corporale,din viitoruri imaginate,sau deja intamplate.

momentul a fost potrivit,caci timpul a trecut si atunci cand s-a oprit din nou,toate impulsurile lui imi erau explicate-n cartea de sub lampa de noapte.si-explicatiile mi-au linistit trairea,o parte din ea..

caci emotiile-s tot sumbre si caldura din miez de iunie ,le transforma-ntr-o mazga de care-astept sa ma curat..

(prea multe) ganduri pentru inceput de iunie.

vara se instalase de ceva vreme,dar mi-am dat seama mult prea tarziu de asta.eram cu capul in nori,captiva in alergatura sufleteasca,in cursa de o suta de metri,prelungita in ceea ce-a parut,pana la urma,o serie de kilometri intregi si-obositori.

si m-am mai pierdut in caldura si-n lene,in sudoarea sub forme de boabe de roua,pe pielea-mi innegrita de soare.m-am pierdut,in acceptarea unei idei,care,cu jumatate de inima mi s-a parut intotdeauna stupida,de netolerat.

adevarul e,ca-n tot delirul meu,in toate diminetile in care m-am gandit ca viata mea are sa fie asa,de-acum incolo,m-am gasit tot mai mult sub forma impersonala,stravezie,de parca as fi fost o holograma.te-ai gandit vreodata cum trebuie sa se simta o holograma?cum e sa fii proiectia eului tau uitat,abandonat,refuzat?

da,chiar m-am gandit c-am ajuns la finalul cursei si cu toate micile scapari,din nopti dramatice,innecate-n alcool,am ajuns sa cred ca doar memoriile mele mi-au ramas.

dar m-am trezit si cand am deschis ochii am vazut ca vara a inceput oficial,de cateva zile.de cateva zile pline de canicula si zapuseala si ploi cu stopi imensi si desi.si tot atunci,am aflat ca,de fapt,cursa nu s-a oprit niciodata.

era programata sa ia o pauza,caci pana la urma,nu mi-era menit sa-mi scriu memoriile dintr-o alta viata.caci acea alta viata nu fusese niciodata incheiata,ea desfasurandu-se-n continuare in planuri mentale.

a durat mai mult decat ma asteptam si-n tot timpul,in toate lunile,am ranit si m-am depersonalizat,pana-am golit trupul de carne si fibre.

in jurul hologramei,piticii au inceput sa ridice schele si,pe rand,sa ma zideasca.din nou.caci era oarecum stupid,absurd sa ne continuam vietile,fara sa comunicam,fara sacaiala celebra,fara urcusuri si coborasuri.pentru ca era absurd sa-mi golesc viata de elementul ce-i da savoare.pentru ca..inconstientul e cogntiv si cognitiile ne-au unit mereu,pentru fracturi de secunda,doar ca sa ne despart-apoi, pentru ani lumina.

past the point of love

shattered and untied

waiting to pick up the pieces

that make it all alright

but pieces of what

pieces of what

pieces of what

doesn't matter any more..