conştiinţa

după ce-am sorbit şampania şi ultima cafea împreună,după ce succesul,realizarea,planul unui drum mai însorit şi-au pierdut din intensitate,am rămas singură percepând schimbarea.o vreme mi-a fost uşor căci oboseala,durerea de oase,mersul pe jos până-n capete de lumi,toate,toate au ecranat sentimentul de gol,iar toate emoţiile s-au reprimat undeva în colţuri de inconştient.dar la un moment dat,uitându-mă peste umerii-mi-nfriguraţi,am văzut orizontul bombardat de lumini şi culori.distanţa mi s-a părut subit enormă şi primele lacrimi inevitabille.dar acela a fost doar un moment.prima zi.

eram în faţa unui opac imens.

când s-a întâmplat din nou,aveam iarăşi dansul luminii orizontului,în spate,de parcă aş fi fost să-l port în cârcă.

de parcă aceea ar fi fost cea mai mare povară a mea.trecuseră zile-ntregi deja când îmi evitam plânsul,pierzându-mi prezentul în noile alegeri,dar atunci mi-am simţit ochii tumefiaţi şi fierbinţi.la scurt timp după,am simţit cum răceala chipului meu se duce odată cu ultima pudră,în jos,spre bărbie,cărată de lacrimi.

mă aflam din nou înaintea marelui copac şi-l simţeam deja cum respiră.

fusese încă o zi petrecută-n linişte,căci nu mai vorbeam aceeaşi limbă cu nimeni.mă pierdusem încă o dată-n chipuri triste şi mesaje ce-mi aminteau de răutatea mea de altădat'.pierdusem încă o zi conştientizându-mă,regretându-mi fapte şi decizii.

la un moment dat citisem un pasaj despre iertare şi lumină.spunea că e necesară o singură lacrimă de pură tristeţe şi regret să fie plânsă,ca iertarea şi lumina să fie primite.dacă e aşa,abia acum înţeleg de ce mi-a luat atât de mult timp să-mi găsesc echilibrul spiritual.un singur om nu trebuie să fie motivul pentru care prezentul să fie trist.tristeţea implică suferinţă globală,regret personal,profund.tristeţea implică tot,somnul şi nesomnul,echilbirul şi dezechilibrul.iar la sfârşitul ei e lumina.
pe care eu încep să o văd.t o t  m a i  c l a r.

dacă ar fi să...

m-am tot gândit e la o vreme,ce aş face dacă aş rămâne la oraş,în ţară.aş alege un orăşel călduros,poate chiar cel natal,tot mai schimbat şi tot mai interesant?sau poate aş prefera unul mare,o pseudometropolă-n care sirenele mereu şi lumea e tot pe fugă?

uitându-mă azităzi la orizontul urban peste care norii gri se lăsaseră parcă după prea mult (...puţin) soare,am realizat că aş prefera un oraş mare.să-mi pierd mintile în nebunia din centru şi ambulanţele să treacă pe lângă mine,făr' să ma cutremure.să-mi uit somnul în mersul agitat şi-n chipurile oamenilor.să-mi cresc busuiocu-n geam şi menta lângă şi să zâmbesc frumos la toate zilele ce nu adorm oraşul.

mi-ar plăcea sălocuiesc în centru,într-o clădire veche cu pereţi înalţi şi ferestre infinte sau într-o curte-n care balconul să fie loc de trecere pentru vecini.să am vecini  cu care să ma cert continuu.

dar aasta e o fantezie.la un moment dat am să -mi părăsesc oraşul natal,familia,marele oraş,prietenii,oamenii şi toate străduţele cunoscute.am să plec într-o ţară,undeva la munte,pe lângă păduri şi lacuri.şi casa-mi va fi micuţă şi caldă,plină de amintiri.şi-n grădină-mi voi creşte florile şi traiul.

brambura

pentru o vreme,i-am regretat decizia amarnic.să mă pregătesc pentru venirea iepurelui implică cel putin la fel de multă energie , cam ca în cazul atingerii unor epifanii.n-ar fi asta o problemă,nicidecum daca zilele noastre ar bate 48 de ceasuri şi cel puţin jumatate din ele le-aş putea petrece pictân vise in pat.dar de la o vreme nu mai prea am timp să dorm,şi-mi pier capul în diverse forme,locuri,momente.

în acea seară,după ore-n tregi rupte din zi,prăgătindu-mi neuronii pentru revederea iepurelui,mintea mea s-a blocat şi-am devenit posedată.am căzut frântă visând la altfel de meleaguri.când cerul gri mi-a deshis ochii,tristeţea-mi era încă mânjită pe chip.nu ştiu daac nu era timpul cumva...de vină.am umblat pe-asfalturi ude,realizând că fusese întâia oară când unul din noi doi,a avut mai multă minte.

drumul şi momentele de licărire

dimineaţa adusese veşti bune,aşteptate prea multă vreme cu sufletu-ngheţat.înainte de acea zi,toate dimineţile mă găsiseră cu tahicardie şi nelinişte controlate amândouă,cu foarte mult efort meditativ.dar dimineaţa ,după ce şampania roz fusese băută,savurată festiv,pre-festiv chiar,eh,dimineaţa aceea adusese veşti bune.

cu zâmbetul pe buze ne-am dezmeticit şi-am realizat curând că timpul trece şi nici măcar să ne uităm cu plăcere la viitor, nu ne mai permitem.am zburat spre margini opuse de oraş şi ne-am întors aruncând haine prin pereţi,spre bagaje.şi-apoi totul s-a oprit brusc.am stat în linişte până când soneria ne-a cutremurat şi-am fost nevoite să ne urcăm în maşină.

drumul mi s-a părut încărcat de energie negativă,deşi, din când în când de undeva,nonsensuri scăpau un pic de lumină şi câteva zâmbete.cerul nu se putea delimita de câmpuri,decât prin pădurile negre,contrastante.linia orizonutul nu a existat câteva ore.mă gândeam cât de monotonă ar fi viaţa dacă vara câmpurile ar fi albe şi cerul şi mai alb,cu-n soare gri.oricât de mare sclipirea zăpezilor,sintesia tuturor zilelor de primăvară,vară,de toamnă,nu putea pierde concursul frumuseţii.

la un moment dat m-am trezit,zâmbind mai liniştită ca niciodată-toate păr să se aşeze în sfârşit pe-un drum-

în mijloc de drum spre casă,am găsit liniştea aceea pe care-o tot căutam,pierzând totodată ultimele urme de scepticism şi necredinţă.

cum să construieşti o carieră

nu e precum scrie în cărţi,crede-mă...

ţineam cutterul în mână,trecând peste linii fine,desenate în creion uşor.mi-era teamă că am să-mi crestez degetele.

mai înainte-mi crestasem vârful degetului mare.iar acum nu mai puteam şterge pozele de aparat,din cauza acelei tăieturi.apoi mi-am văzut cabinetul,desenat drăguţ,dupa aproape doi ani de când el a apărut în idei.fericită de gest,am continuat să tai cartonul gri,gros.

atmosfera s-a înveselit şi muzica,mm,muzica.

 ***

ne-am culcat târziu în acea seară.corpul ne era frânt de oboseală şi degetul îşi oprise între timp sângerarea,pulsarea,durerea.amiaza ne-a prins dormind,cafeaua cu tigări scurte şi puternice,pompând energie şi idei.ne gândeam la nopţile ce au să vină,la zilele de libertate de după.suntem acum în acele zile de libertate totală şi parcă-am uitat să trăim.

la un moment dat am pierdut denumirile zilelor.nu se mai întâmpla doar dimineaţa.se întâmpla şi seara.eram conştiente doar de ce-a de-a doua zi a săptămânii şi atât.duminică,nici clopotele bisericii de lângă casă nu le-am mai perceput,căci eram departe de realitate,pierdute printre cartoane şi planşe.coli transparente cu lipici şi planuri arhitecturale despre viitor.ba chiar am strâns şi-o mică armată de oameni,care au împărţit camera imensă,într-un câmp de luptă.a fost un delir inimaginabil.am râs şi-am plâns,am înjurat,ne-am certat,ca după ce liniştea s-a lăsat să mulţumim universului pentru toate mâinile trimise la decupaje şi ghidare.

în diminaţa primei zile a săptămânii,printre fulgii de zăpadă ce cădeau neîncetat,oboseala a născut lacrimi pe chipuri şi disperare în sufletele.dar de undeva am mai scos puţin raţionament şi-am trecut peste depresii.

în noaptea primei zile a săptămânii raţionamentu-mi plecase pe alte hotare şi rochia-albastră,pătată de mult cu lipici s-a transformat în batistă pentru chipu-mi umplut de lacrimi.mă simţeam mai murdară decât eram şi mai tristă decât eraam de fapt.nici calcule matemtice simple nu reuşeam să mai ordonez,cum eram să-mi mai ordonez sufletul,mintea?

în ziua finală,chiar în dimineaţa ei,toate zburau în jurul nostru.creioane pentru trasat linii,parfumuri plin sticle,halate şi prosoape,vorbe-n spaţiul aerian.mişcările incontrolabile,tremurânde ale mâinilor şi picioarelor s-au lipit de noi,pe holuri halucinante,comuniste,în încăperi cu geamuri cât pereţii şi suflete tirane.în tot timpul prezentării mi-a fost rău.aveam emoţii şi-ncercam să-i transmit discursul corect,corectat, telepatic.trenuram cu toate celule corpului şi simţeam sudoarea cum se cubora-n şiroaie pe sub haine.

când totul s-a terminat şi-am plecat după apus,somnul a ieşit dintr-un colţ obscur al camerei.

adusese cu el şi-un atac de panică de care era legată întrebarea "now what?" 

now what?now we move on with our lives,making something out of them...

departe cu 5O de grade.

mi-s picioarele reci,deşi-n acsă căldura ţine pereţii într-un culcuş cald.mi-s picioarele reci şi mi-e dor să le simt arzând în nisip sau gâdilate de iarbă.să-mi sufle soarele părul şi briza de munte să-mi răcorească trupul.

mi-e dor de călduri în hamace leneşe,pe pături fără limite,pe dealuri şi prin păduri,pe sub ceruri de noapte-n ţări şi locuri străine.de singurătatea aceea-n care-mi găsesc liniştea.de liniştea mea interioară.

mi-e dor de limonada rece amestecată cu gheaţă,de unguraş,băiatul blond cu ochii-albaştrii,ce-mi tatua zâmbete pe faţă,sub umbrela tarabei cu fructe proaspete.mi-e dor să fiu îndrăgostită şi să-mi pierd minţile-n speranţe şi iluzii inocente.mi-e dor de vară,de jocuri şi cărţi,de  strigătul copiilor de-acasă.mi-e dor de simplitate şi cel mai tare mi-e dor de cele 3O de grade,din amiaza unei zile de iulie.

a trecut deja ceva vreme,de când sunt blocată-n planuri şi vise de viitor.a trecut ceva vreme,o vreme în care-ar fi fost imperativ şi chiar  necesar să reiau contactul cu realitatea.şi totuşi,uită-te la mine,uite cum mintea-mi e la 5O de grade depărtare de frigul de-ngheţul de-afară,într-o ţară străină unde-mi văd viitorul mai clar decât fanteziile-mi amoroase cu iepurele.de parcă la un moment dat aş fi avut momentul acela de claritate supremă,stâpânind mecanismele şi paradigmele spaţiului şi-al timpului.mă mai întreb acum dacă dorul nu e de fapt nerăbdare.căci dacă e,universul îmi pedepseşte încă o dată nevoia de-al desluşi,întru înţelegerea propriului meu destin.(pe care nu-l mai cunosc aşa cum credeam că-l cunoşteam altădată)

cercul vicios şi energiile-i negative.

vise lucide şi paralizii nocturne.

coşmaruri şi-opusul lor.

tresăriri în somnuri rapide-n mijloc de zi.

energia negativă din cameră,din casă,noaptea.