Maxinquaye

departe cu 5O de grade.

2012-02-01T03:58:00.000+02:00

mi-s picioarele reci,deşi-n acsă căldura ţine pereţii într-un culcuş cald.mi-s picioarele reci şi mi-e dor să le simt arzând în nisip sau gâdilate de iarbă.să-mi sufle soarele părul şi briza de munte să-mi răcorească trupul.

mi-e dor de călduri în hamace leneşe,pe pături fără limite,pe dealuri şi prin păduri,pe sub ceruri de noapte-n ţări şi locuri străine.de singurătatea aceea-n care-mi găsesc liniştea.de liniştea mea interioară.

mi-e dor de limonada rece amestecată cu gheaţă,de unguraş,băiatul blond cu ochii-albaştrii,ce-mi tatua zâmbete pe faţă,sub umbrela tarabei cu fructe proaspete.mi-e dor să fiu îndrăgostită şi să-mi pierd minţile-n speranţe şi iluzii inocente.mi-e dor de vară,de jocuri şi cărţi,de strigătul copiilor de-acasă.mi-e dor de simplitate şi cel mai tare mi-e dor de cele 3O de grade,din amiaza unei zile de iulie.

a trecut deja ceva vreme,de când sunt blocată-n planuri şi vise de viitor.a trecut ceva vreme,o vreme în care-ar fi fost imperativ şi chiar necesar să reiau contactul cu realitatea.şi totuşi,uită-te la mine,uite cum mintea-mi e la 5O de grade depărtare de frigul de-ngheţul de-afară,într-o ţară străină unde-mi văd viitorul mai clar decât fanteziile-mi amoroase cu iepurele.de parcă la un moment dat aş fi avut momentul acela de claritate supremă,stâpânind mecanismele şi paradigmele spaţiului şi-al timpului.mă mai întreb acum dacă dorul nu e de fapt nerăbdare.căci dacă e,universul îmi pedepseşte încă o dată nevoia de-al desluşi,întru înţelegerea propriului meu destin.(pe care nu-l mai cunosc aşa cum credeam că-l cunoşteam altădată)

cercul vicios şi energiile-i negative.

vise lucide şi paralizii nocturne.

coşmaruri şi-opusul lor.

tresăriri în somnuri rapide-n mijloc de zi.

energia negativă din cameră,din casă,noaptea.

spre sfârşitul primei luni.

2012-01-30T19:46:00.000+02:00

în copilărie,prin dulapuri exista o lume fantastică a electronicii,a beculeţelor,a cărţilor de tehnică şi ştiinţă.

îmi plăcea să ma pierd acolo,în bucăţi verzi cu picioruşe multe pe ele,legând leduri de baterii,făcând lumină din nimic.cântam la butoane murdare din calulatoare de buzunar,ajunse acolo din alte vremuri.adesea-mi zgâriam degetele de hârtia îngălbenită a cărţilor şi-mi pierdeam ochii-n encilopedii colorate,despre micro şi macro universuri.la un moment dat,de pe birouri au zburat lămpile şi monitoarele imense,obositoare au început să facă lumină în noua lume.o lume-n care informaţia devenea nelimitată-n fiecare seară,după ce telefonu-şi oprea ticăitul şi ceasul bătea ora zece.pe vremea aceea încă-mi mai simţeam libertarea timpului.

mă trezesc acum zilnic într-o lume-n care tot ceea ce ar trebui să mă ajute,îmi încurcă existenţa.lumina artificială ,prea arzătoare mă-ndeamnă adesea să mă-nchid în întuneric şi-n întuneric să mai las loc doar de-o veioză slabă,ce-adesea-mi aminteşte de amuzamentul luminii ledurilor.lumânări nu mai am demult,deşi căldura lor pentru suflet m-aşteaptă-n bucăţi de ceară.

mă trezesc visând la păduri şi la zone uitate de lume,locuri cu cer de noapte senin şi feeric,adus parcă din enciclopediile de altă dată.ma trezesc în dorul,în genul de dor cumplit pe care-l mai simt adesea pentru iepure.

dar e un dor de locuri nemaivăzute,de linşte totală şi izolare-n pustiu.

căci acum întreaga lume-n care trăiesc mă sperie-muşcând sadic din toate speranţa unei lumi de mâine mai bună;întorcându-mi pe dos ideea că-n largul orizont,tot mai mulţi îşi deschid ochii şi-ochii noi,spre conştiinţe curate şi suflete halucinate.

şi-mi doresc să fac orice,să schimb totul,să mă lupt cu morile de vânt,când vântul vâjâie mai tare.dar mi-e somn,mi-e prea somn să fac ceva şi-n vise,proiesctez măreţia unei vieţi simple,cu cărţi şi lumini slabe,cu mirosuri plăcute şi mirodenii tari,cu flori şi ceruri încărcate de culoare..

afară,când ningea

2012-01-16T03:22:00.000+02:00

după Crăciun,după Revelion,după ce toate sărbătorile mici au plecat şi ele,a nins.şi-a nins.a nins de sus în jos,de jos în sus,pe orizontală şi pe diagonală,de parcă praful îngheţat ar fi fost măturat cu nerăbdare de-un Dumnezeu impacientat.pe dedesubt,asfaltul a îngheţat şi-n ghete,tălpile mele la fel.

căciulile groase,de mohair şi firicele de aur,mi-au încălzit creştetul ,mănuşile colorate-palmele,eşarfele infinite-gâtul,buzele.dar ochii au rămas,bătuţi de frig şi vânt,de îngheţul de-nceput de an,de zăpada mult prea târzie şi devenită musafir nepoftit.

atunci,pe ploape,strălucirea ochilor lui m-a fulgerat,zgribulindu-mi şi mai tare trupul,îngheţându-mi şi mai tare simţurile,transferându-mi existenţa pe meleaguri halucinante,legate de prezent,uitate în linia timpului doar de venişoarele degetelor mari,ce duc semnale puternice la creier.

mi-am vazut viitoruri,frânturi din ele şi-am ştiut că schimbarea mă aşteaptă.să vină vara,să plec,să fug-căci altă scăpare nu mai există.să plec în alte locuri unde alte forme ale timpului se manifestă.să rămân aici,unde nimic nu-mi mai aduce fericirea,ar fi absurd.egoismul meu devine hedonism,hedonismul o religie şi religiile-mi macină subconştientul,cerşind studiu,cerşind meditaţie.

mi-am propus ca într-un an ,locaţia din care să scriu,să nu mai fie nicidecum România.mi-am propus ca,într-un an,să fiu deja acolo,uitată de toţi cei pe care i-am întâlnit odata în marele oraş,cunoscute de fărâmituri de oameni,din cei zece mii,ai acelui oraş în care-am fost fericită aşa cum altă dată-am fost în oraşe şi mai mici.

dacă să fug de el,de existenţa lui înseamnă fericire ,atunci am să fiu fericită,căci să mai aştept,să mai plâng,să-mi mai amintesc,nu pot.nu mai pot.

well,2O12.

2012-01-02T02:15:00.000+02:00

normal că am avut la un moment dat senzatia că am să pierd şansa unui,aceluiaşi început bătrân.privind spre ultimele secunde din an,observam cum acele ceasului îsi pierdeau forma,trasformându-se-n dâre nisipoase,ca apoi să mă trezesc în noul an,deschizând poarta spre stradă,spre lume,spre marele oraş şi spre libertatea cerului încărat de jocuri de lumini.am zâmbit spre viitor,rugându-mă la univers pentru lucruri mai bune,pentru oameni mai buni.pentru energie pozitivă,multă şi-mpărţitpă-n sufletele tuturor celor ce merită.

pe peretele albastru,apa căpăta la intervale halucinante de timp,culori diferite.câteodată-şi avea coloritul în roşu şi.atunci mintea-mi aluneca la sacrilegii,la mituri şi tradiţii străvechi întru dviinizare.apoi se schimba totul şi albastrul născut din culoarea sângerie-mi calma întreaga stare,pentru ca verdele imediat următor să-mi transere trupul într-o primăvară de care mi-e dor,într-o vară cu copaci bătuţi de vânt cald.

am stat acolo o vreme,pierdută-n proiecţii.

le-am făcut pe toate şi abia apoi,toate sentimentele s-au echilibrat.dar neliniştea s-a renăscut din linişte,căci linişte pură e imposibil de.avut într-un an al schimbărilor.

this is the last year,before I stop.

(penultima) gură de vin.

2011-12-31T03:57:00.000+02:00

când mă întorceam spre casă,de la autogară,ţinând biletul în mână,fluturat doar de vântul gri,mi-am amintit subit toata ziua de 3O decembrie a anului precedent.ţineam minte toate detaliile,de parcă întreaga zi se petrecuse ieri.

mi-am amintit seara acelei zile,isteria mea absurdă,statul acasă pe-unul din multele colţuri ale mesei din bucatarie.

sorbeam şi-atunci vin,ca şi acuma şi tot acelaşi colţ mi-e suport la o ultimă conversaţie,acasă,cu sinele-mi.

ţin minte cu exactitate ziua de 3O decembrie a anului precedent şi poate că,întocmai luciditatea zilei mă ameţeşte,reuşind aproape să mă convingă că,anul pe care mă pregătesc să-l închei acum,nu a existat de fapt.

a fost un an special.am urmărit iepuri,lâsându-mă purată de sentimente şi nelişte,căzând în nopţi nedormite şi dimineţi îngândurate.m-am îndrăgostit,poate o dată,poate de câteva ori,nu mai ştiu căci toate îndrăgostelile mele sunt efemere.am plâns,poate mai mult decât trebuia,dar descărcările-au eliberat mereu o energie pozitivă,blocată-năuntrul meu doar de spaimă.

la început anului,chiar după ce luna ianurie trecuse de jumate cu câteva zile,un prunc mult iubit decând era un simplu embrion,a făcut cunoştiinţă cu lumea.a văzut lumină pe Pământ şi s-a gândit să vină şi el să vadă ce mai facem.e probabil cel mai frumos copil pe care l-am văzut în cele două decenii şi-un pic ale mele.când s-a născut am plâns.am plâns de fericire.

la un moment dat,pe la miez de an,am plâns câteva ore-n şir.era vara şi-era cald şi eu nu dormisem de câteva nopţi deja.machiajul mi-era scurs pe tot chipul şi sudoarea de pe frunte,amestecată cu lacrimile,întindeau tot negrul ochilor pe decolteul adând.conduceam o maşină.era nunta fratelui meu.o nuntă superbă,plină de fericire şi soare,plină de emoţie şi spiritualitate.

apoi au venit de tot zilele calde de vară şi soarele m-am prins mereu dimineaţa pe balcon,la cafea cu eliade-n mână.de dragul cărţii n-am citit toata vara mai mult de cateva pagini pe zi.mi-era teamă pe-atunci să nu pierd amorul,povestea,fantezia indiană.

după ce toate lucrurile pline de vară şi-au găsit sfârşitul,la capătul a 12 ore de drum,pe cele mai pustii drumuri şi cele mai frumoase autostrăzi,viaţa m-a găsit în austria.am străbătut păduri cu lacuri fără fund,făurite din cristal şi tot din cristale am primit lecţii spirituale.din cristale şi din lemn,din pietre.din natura eternă,magică,din munţii înalţi,din oameni frumoşi.de-atunci nu mai ştiu nimic.timpul tree după cum vrea el şi nu cred că mai are vre-un rost să-l înţeleg sau să-i ţin pică.de când m-am întors pe meleaguri româneşti,neliniştea-mi fulgeră trupul mereu şi-mi blochează orice urmă de odihnă.dar tocmai neliniştea m-au adus mai aproape de-un suflet drag,ce m-ajută şi mă-ntoarce mereu pe calea cea bună.ce-am făcut pe 29 decembrie a anului trecut?nu ştiu.dar ştiu că acum,sufletul acesta drag m-a vizitat.ne-am sorbit ceaiurile şi ne-am ascultat viziunile,meditând la un prezen pur.

azi,pe 31 e ziua lui şi-i mulţumesc pentru tot ce face pentru mine.

mâine,pe 1 ianurie,e ziua ei.cea care mi-a deschis ochii şi m-a luat cu ea pe pâmânturi străine.îi mulţumesc pentru tot.ce a fost şi ce va mai fi.

acum..acum mulţumesc Universului infinit,că-n toată măreţia lui îmi păstreză şi veghează şi mie energia,că la fel face şi cu energia familiei mele,persoanelor dragi şi-apropiate mie.mulţumesc Universului infinit pentru-un an chiar...frumos până la urmă.

something of a strange matter.

2011-12-29T14:47:00.001+02:00

am strigat pe vârfuri de munţi şi pierdut minţile sub ceruri pline de noapte.dansat in ploaie.urlat la univers.am pierdut paşi pe poteci,pe poteci urbane,pe-asfalt,pe nisip,prin pământ ud şi prin iarba fină.am ascultat muzică.am condus maşini.am plecat de-acasă.am pierdut libertatea.am câştigat lumina.am pierdut tot.

am regăsit casa.şi lumina.şi libertatea.

separat.

ne-am întâlnit adesea,când vorbeam mai mult.ne-am prefăcut.ne-am întâlnit mai mult,când mai vorbeam doar adesea.ne-am unit trupurile.ne-am despărţit,ne-am reîntâlnit.timpul meu non linear.ne-am revăzut şi ne-am certat.

întâia oară.ai plecat.te-am mai chemat prin vise,ţi-am simţit energia.ţi-am adras-o spre mine.

împreună.

separat.

de crăciun?nu mai ştiu...

2011-12-26T15:19:00.000+02:00

problema mea cu Crăciunul e că,deşi e singura sărbătoare care mă umple de bucurie,de la o vreme nu-l mai simt.nu-mi mai spune nimic şi chiar mai mult,mă supără îngrozitor de tare.

nu mai ştiu care a fost primul Crăciun faţă de are nu am mai simţit nimic,dar regretul teribil şi gustul amar îl simt în fiecare an tot mai tare.să fiu sinceră,tot ce-mi doresc în fiecare an,e să nu mai fiu sigură- dar cu familia(un soi de singurătate în cuplu).cred că se poate mai mult decât atât.familia mea mă întristează,căci ritualul nostru pentru Ajun şi tradiţia pentru desfăcut cadouri,pentru a lua prânzul a doua zi,toate mă obosesc şi întocmai din felul acesta de oboseală,se nasc cele mai cumplite tristeţuri sufleteşti.mi-ar plăcea ca-n casa mea oamenii să fie grămadă şi răsete şi glasuri şi colinzi să răsune.la casa mea aşa va fi.

deocamdată prin casă pacea putrezeşte şi elimină lene,somn,linişte-toate sinistre şi goale-.

şi se-apropie din nou anul nou.

un an al schimbărilor în care intru la fel cum am intrat in toate cele 4 din urma mea :goală şi lipsită de cineva.

singură şi golită de orice urmă de speranţă că ceva totuşi chiar se va schimba.

prietena mea se căsătoreşte.

2011-12-22T13:54:00.000+02:00

exista un timp în viaţă,în care subit au loc cele mai ciudate întâmplări.toate,toate menite parcă să schimbe percepţia despre viaţă,despre locul înspre care tinde să se-ntindă.de-un anumit număr de zile,sătămâni,chiar luni,mi se pare tot mai mult că mă-n drept spre centrul acelui timp,că am intrat în el fără sa observ.toate se schimbă şi împotriva schimbării stau nemişcată,sperănd ca dacă nu am să fac nimic,nici schimbarea nu are să însemne mare lucru.

dar,tot de la o vreme,în tot timpul ăsta,întâlnesc oboseala,un psihică,emoţională care,ca efct seundar îmi roade oasele şi oboseşte trupul.şi-atunci îmi simt paşii aluncând spre perioada schimbării,dorindu-mi să nu rămân blocată în trecut.

prietena mea din copilărie se căsătoreşte.când mi-a zis asta am rămas blocată-n mai multe dimensiuni ale timpului,alergând când în copilăria noastră,când într-un viitor cu mult alb şi multe zâmbete.mă bucur.evident că mă bucur,dar întrebarea ce mă ţine pe mine mine blocată ,e născută chiar din blocaj.boala de iepuri e greu vindecabilă..

back home.(maybe this time almost forever.)

2011-12-21T14:08:00.000+02:00

de la un timp şi ăsta e un gând.să mă întorc acasă-de tot,sau până la urmăroarea destinaţia ..wonderlandul lacurilor de crsital şi-al pădurilor cu glas puternic-,de la un timp mă gândesc că e cazul să mă dau predată.

să nu mai lupt împotriva destinului deja scris.să mă întorc în locul de care aşteptam să scap că să uit de el.un loc care a devenit chiar locul în care pot scăpa de memoria lui adânc săpată-n mintea mea.

dar,în zile de iarnă reci şi calme,în zile pline de agitaţie şi forfotă presărbători,în toarte zilele speciale şi simple,în toate toate..mi-e mai de dor de el ca nicicând.

dimineaţa,după vin..

2011-12-13T05:27:00.000+02:00

la început de decembrie,hiar înainte să apară moşu-n geam cu cadouri şi dulciuri în ghetuţe,am hotărât ca,din toată sărăcia mea,să-mi fac cadou o sticlă de vin.un cadou,din seria de cadouri pe care,ca femei cu toate ni le mai facem,din când în când,pentru că..pentru că merităm.fie că stămcu părinţii sau soţii,fie că că stăm singure sau cu alţi oameni,împărţind apartamente,că strângem după cineva sau după propria persoană,ca femei,ne e dat-din naştere,să ne onorăm cu un mic cadou,toate sacrificiile,toate nevoile neîmplinit,toate lipsurile şi visele puse pe listele de aşteptare.

era trecut deja,de ora 3 când am auzit golul pustiu umplându-se de paşi,de nevoi,de dureri şi de insomnie.pe sub pragul uşii lumina din bucătărie se strecura,prizându-mă mâncând cu patos din ultima bucată de cicolată cu mentă,primită de la mama,tot pe-atunci pe când,sticla de vin fusese cumpărată de mine,pentru mine.subit,uşa de la micuţa şi umila mea cameră,se deschise ş-n spatele ei,un chip izbit delumină,năucit de nesomn îşi căuta alinarea intr-un alt suflet măcinat de tulburări de somn,depresii şi apatii iernatice.

mi-am amintit de cana cu lapte cald,pe care-o beam în copilărie,pe când primele insomnii îmi mâncau din noapte,but then again,laptele e scump acum şi-l folosim oricum dimineaţa târziu la diluarea cafelei,la umplerea ei de calmant.sticla de vin stătea deja sprijinită lângă parfumuri pe dulăpiorul vechi,plin de poveşti,de ceea ce păreau secole,dar erau de fapt,nici măcar săptămâni.

şi-aşa,la miez de noapte,printre ţevile ce fac seară de seară cea mai ciudată muzică,pompând calorifere cu apă caldă,s-a auzit dopul sticlei de vin eliberând atmosfere şi,mai târziu,descleştând guri şi glasuri.

poveşti au curs şi ţigări s-au stins în scrumieră,toate,în căutarea somnului,fericirii,odihnei.toate,toate în căutarea eliberării stresului.

nu ştiu dacă mi-am făcut prietena,colega de casă s-adoarmă.nu ştiu daca mi-am ihibat eu simţurile,făcându-le să caute calea spre odihnă,dar ştiu că-n ziua-n care am hotărât să-mi cumpăt sticla de vin,mă vedeam sorbindu-l în bucătăria mică gătind cu ea,vorbind şi-amuzându-ne de toate mizeriile cotidiene.nu am gătit acum,dar ne-am amuzat-de viitor,de planurile noaste,de sărăcia acută-n care trăim.de încăpăţânările născute de egoul imenes,de copilărie şi actele noastre copilăreşti.

în final,la sfârşitul sticlei de vin,mi-am dat seama de toate problemele lăsate-n anul din urmă,updatate la 2O11.nimic nu s-a schimbat,doar casa ...şi sentimentul singurătăţii adus la un nivel generalizat.

şi mirosul locului în care trăim.

şi baia mai mare,mai plină de parfum şi hormoni feminini.

când se termină ciocolata.şi vara.

2011-12-05T00:35:00.000+02:00

la un moment dat,când m-am izbit de total nesurprinzătorul zid,acel blocaj emoţional alcătuit din tulburări mentale şi experienţe anterioare,pe-atunci încă nu-mi terminasem ciocolata primită de la el ,în seara cu princina,pricinile.

aveam impresia că până la sfârşitul ei voi fi deja îndrăgostită-o mare previuzine plină de nonsens,făcuta de mine,pentru mine.

pe-undeva bucăţica mai există.acea ultimă bucăţică care avea să ma înrăgostească,ca reacţie adversă a hormonilor,a legăturii şi-a instabilităţii mele mentale.o mai fi existând pe undeva,dar sentimentul pe care mi-l imaginam să-l port pe chip,ei bine,el nici măcar nu a existat.

a trecut fulgerător la un moment dat,între începutul toamnei şi sfârşitul ei,prin viaţa mea,dar am rămas la fel de dezamagită,de singură încât a nu-mi calcula felul în care-mi voi trăi viaţa,pare o glumă proastă.mă izbesc prematur de marile probleme şi-atunci se nasc coşmarurile şi din ele frica.

e început de iarnă şi totuşi ploaia moleşită,parfumată-n miresme pline de primăvară,îmi adânceşte trăriea.

mă trezesc singură între oameni şi tristă-n familii.dac-ar ninge şi viaţa mea s-ar acoperi de uitare.

deja-vu.

2011-11-29T19:20:00.000+02:00

în câţi ani,pe ce perioadă poţţi cu adevărat să trăieşti un deja-vu intens,sentimental,emoţional?unul profund şi nu copilăresc,unul care să-ţi bombardeze sufletul cu epuizare şi nu să-ţi lase buzele amărâte,neumerite?

la patru ani,sau cel puţin acum aşa simt.căci au trecut 4 lungi ani de la acea toamnă gri când liniştea predestina furtuna şi eu îmi onuiam trupul pe marginile prăpastiei.îmi amintesc cu amărăciunele de acele săptămâni,în fiecare zi,în fiecare toamnă,în toamne reci şi-uscate,prin crăpăturile cărora iarna intră uşor şi-aproape insesizabil.

îmi amintesc de-acele zile de cum soarele răsare,dar mereu reuşesc...reuşeam să le şi reprim.acum e greu,greu de tot să nu le simt bombardându-mi pielea,cu stranii senzaţii de deja-vu.şira spinării-mi tremură de frig şi de confuzie ca apoi uşor,încet,toate întrebările existenţiale să se hrănească din materia-mi cenuşie.încotro-mi merge viaţa şi pe ce direcţii pot să-o iau,când mă găsesc legămându-mă pe-acorduri şi gânduri de-altădată?cum să reacţionez acum,când amintirile-mi arată dezastrul şi-experienţa celebrează rece şi rea ,toate stările de tristeţe-n care oricum creierul,trupul mă înneacă?

trăiesc un deja-vu,o tăcere de care nu-mi era dor,o absenţă ciudată şi neexplicată.

aştept mereu un mâine,căci mâinele poate să aducă mai bine,mai multă speranţă,reducerea tăcerii,ieşirea din deja-vu.

frica şi panica (de după-după)

2011-11-28T11:42:00.000+02:00

să-ti fie frică,de tot,de toate,de singurătate şi de prea multă linişte,e mult prea uşor când,în sfârşit,euforia trece şi tot ce rămâne-n urma ei e golul,golit la rândul lui de toate flashurile şi-amintirile din partea activată a memoriei de lungă durată.să adormi,să te trezeşti,să-ţi rozi unghiile şi să te foieşti în pat,devin acţiuni repetitive,realizate frenetic,obsesiv şi-apoi compulsiv,toate,toate precedate de gânduri care-ţi macină tot ce a mai rămas din şi-aşa puţina materie cenuşie.

poţi să cunoşti sentimentul,poate să fie nou.poţi să ai anumite predispoziţii spre a-ţi pierde uşor minţile sau poţi să le ai deja pierdute,poţi să cunoşti tehnici de relaxare sau să fi cunoscător în tainele secrete şi mistice meditative-la un moment dat toate vor pierde sensul,căci la un moment dat creierul se va trezi la realitate,eliberând substanţe,înlocuind linişti cu nelinişti,aducând la viaţă amintiri reprimate-n cele mai întunecate colţuri,asocieri negative.frici obscure şi atacuri de panică,pline de nonsens.

mă trezesc devreme,mult mai plină de instabilitate,cu inima dând să iasă din corp.mă trezesc cu nelişte,în camere mari lipsite de lumină,de ssubstanţă şi materie întunecată.şi-apoi,într-un final,mă trezesc la realitate,în grota aceea în care mă ascund de rele,de răul pe care propriul meu sistem nervos îl naşte.mă trezesc acolo,printre munţi întinşi,acuţiţi,pe margini de lacuri adânci,făcute din cristale strălucitoare.mă trezesc la realitate,speriată chiar de îndepărtarea lor fizică şi temporală.

şi la realitate-mi amintesc de copila ce întâlnea pentru prima oară sentimentul neliniştii,fricii,când la capătul culoarelor halucinante se mai zărea urmă de iepure alb.

azi nu-i ştiu silueta,nu-i pot atribui nici măcar un animal,dar îi văd o umbră,un surâs ironic lăsat în urmă,un ultim geamăt.îi simt parfumul care-mi face tot corpul să tremure.azi îmi aminteşte de copila de altădată,de iepure şi de instabilitatea emoţională oferită pe tavă.indisponibilate emoţională,între toate gesturile tandre.indisponibilitatea mea afectivă,alte frici personale,întâlnite-n spaţiul acele de cădere liberă spre pământ.

când singurătatea era cu adevărat singură -şi libertatea avea gust de indepenenţă şi de realitate.

la început de săptămână,caut adăposturi emoţionale.locuri în care să mă ascund,feluri în care să reprim teama şi nevoia şi frica de-a spune un simplu salut,între toate golurile rămase.

legături şi doruri de după.

2011-11-27T03:55:00.001+02:00

la un moment dat mă gândeam,lăsându-mă puţin purtată de frici minore,la dimineaţa de după.la acea unică şi totuşi familiară dimineaţă-n care,trezindu-mă lângă el,toate legăturile sinaptice şi toţi hormonii din creier,mă vor transforma în fiinţa aceea îndrăgostită care-şi petrece restul zilei jelind singurătatea de după plecarea lui.

un gol plin de durere psihică,greu de vindecat.căci nu există leac pentru dor chiar de-i la 5 minute şi nu există înlocuitor,când legatura deja s-a produs.

despre acea legatură am învăţat de curând,citind studii despre femei,relaţii şi datele ştiinţifice din spate.despre acea legătura am învăţat că e inevitabilă,că ea se produce în cele mai multe creiere femeieşti când îşi împart trupul,goliciunea,memoriile si gemetele cu un bărbat.eu mă aşteptam sufăr de golul legăturii în dimineaţa următoare.

dar nu a fost aşa,pentru că dimineaţa ne-a prins încă împreună.după-amiza la fel şi apusul prematur al soarelui -şi el.am stat acoperiţi de-o plapumă mare şi din când în când aveam curajul să-mi mişc trupul spre fereastră ,ca să-mi pierd capul în ferestre îngheţate şi-n cerul gri de-afară.am sorbit ceaiuri şi cafele şi desene şi când adormeam,îmi săruta ceafa,lăsând răsuflarea-i caldă să-mi intre usor în piele,frăgezind-o.i-am urmărit pe-ascuns liniile trupului şi toată sinea mea zâmbea ,parcă ruşinată totuşi de cutele drepte,de venele mari şi-umflate,de carnea peste care pic de grăsime nu zace.

la un moment dat,târziu după apus a plecat,accentuând sentimentul de frică,reprimat peste zi.

după el a venit şi neliniştea şi după ele meditaţia.

şi-apoi din nou nesomnul,de parcă,ironic,leacul meu spre vindecarea tulburărilor de somn,ar fi împărţirea patului c.un alt suflet.

pe la sfârşitde noiembrie.

2011-11-24T03:35:00.000+02:00

era cam aşa,sfârşit de noiembrie cand am sorbit împreună ceaiul acela cald,cu urme de verdeaţă prin el.trecusem de prea multe ori pe lângă ferestrele mari,luminoase şi nicioată nu observasem cât e de întuneric de fapt afară.niciodată pâna în acea seară cand toată călura de peste vară ieşea pe la colţurile de sticlă.

înăuntru mirosea a altă lume şi-ntradevăr era o cu totul altă lume acolo,una mai veselă,plină de energie pozitivă-nvelită-n mistic.am petrecut o eternitate,printre bijuterii din ţări pierdute de civilizaţie şi poveşti interminabile.

adesea aveam impresia ca timpul nu mai exista şi chiar şi-acum,de fiecare dată când imi pierd capul,în vitrinele mari,la fel de luminoase,mai cred c-acolo el nu există.

şi mi-e or de ceaiuri si de căldură,de mituri şi ritualuri cărora abia acum le înţeleg substraturile.şi mi-e dor să-mi tremure picioarele,din pură plăcere spirituală.

ma trezesc la realitate,realizand mereu ca paşii mei o iau inainte şi niciodata spre culoarul ce duce-n acel tărâm.mă trezesc la realitate dorindu-mi sa am curajul acela nebun să mai intru şi să mai stau.fără sens,fără logică,la un ceai fierbinte.

e sfârşit de noiembrie şi-mi pier simţurile,capul,echilibrul.

.

2011-11-15T00:25:00.001+02:00

So many dreams so many lifetimes

Any of wich could be me..

what follows..

2011-10-28T21:01:00.001+02:00

astăzi m-am trezit fericită,urmându-mi visele şi premisele de bună dimineaţă,repetându-mi în minte durerile şi nevoile de care pot şi de care trebuie să mă lipsesc.azi m-am trezit fericită,pentru că fericirea a devenit obiectivă,depăşind toate pragurile subietive şi egoiste.

pe drum,apusul a fost pe rând sângeriu,portocaliu de parcă cerul s-ar fi mânjit cu sucul de portoale din care sorbeam cu atâta plăcere şi-apoi roz,ca şi starea de spirit ce mă motiva să-mi menţin zâmbetul larg pe buze.

m-am gândit pe rând la cuplul tânăr şi fericit ce,undeva pe-un alt pământ,pur romanic şi oarecum romantic prin toată istoria-i bulversată şi toate cântecele de jale,se iubea deja în neştire şi-n valuri de dor;la sentimentul ce-mi dă linişte zilnic,printre toate dezamăgirile sentimentalo-fantastice;la patul meu la părinţii mei.la apus de soare,chiar după ce toate stelele şi-au făcut apariţia pe cer,am ajuns acasă şi bucuria şi-a lărgit orizonturile,întinzându-mă la poveşti repetitive şi totuşi dulci,cu mama.

în camera mea,capul mi-a fost bombardat de-un ecou al adolescenţei uitate,deşi nimic din tot ce există acum între cei patru pereţi nu mai aduce a treisprezece ani.am decis să mă las purtată de val şi să-mi pierd minţile în lumea aceea,în care nu existau iepuri şi umilinţe şi dureri de după.

nu existau iepuri?

normal că existau,prevestind anii de glorie ce aveau să urmeze.

pe când gândurile se ţineau sub cheiţă.

2011-10-20T02:35:00.003+02:00

câteodată mi-e dor de serile-n care-mi vărsam amarul în pagini colorate,pseudoblocate apoi sub o cheiţă.tot pe-atunci când tehnologia era şi nu era şi caietele şi stilourile şi culorile se sfărmau,firave-n mâinile mele..

de inocenţa absurdă a viselor şi iluziilor pre-adolescentine,de nevoia de-a fugi de acasă spre o independenţă singuratică.erau seri în care visam la poveşti de dragoste cu hipioţi şi tricouri şi escapade-n natura cea bătrână,unde dramele din despărţiri făceau parte din inocenţa poveştilor şi-a învăţăturilor.

şi.apoi mi-e dor de acele vremuri,căci iepurii erau încă animale desenate şi-nchipuite-n cărţi,alte iluzii din alte vieţi ale altor oameni,din grupul fictiv al cărora,pe atunci,nu ştiam că am să ajung.poveşti de dragoste,atâtea au rămas în urmă şi doar una-mi mai bântuie visele,întunecându-mi tunelele subconştientului cu imagini sculptate-n bucăţi de carne şi gemete absurde,coborâte din plăcerile trupeşti,antice,primitive.mi-e dor de acele vremuri,căci în toate acele vremuri nu mi-era dor şi nu mi-era drag şi nu-mi muşcam buzele gândindu-mă la oraşul mare ce,pe străzi paralele găzduieşte adesea,iepuri şi domnişoare-mbătate de dorul lor.

pe-atunci nu-mi tremurau oasele şi nici pielea nu-mi îngheţa la auzul numelui,la văzul chipului,iar inima nu-şi pierdea controlul la simpla şi fugitiva idee că iepurele ar putea ,încă o dată,să-mi calce pragul uşii lăsându-mă sedată cu halucinanta-i siluetă.

când ţi se face dor,dar dorul nu poate să-ţi facă nimic ca să te ajute.

2011-10-18T12:31:00.002+02:00

după ce orăşele compacte,vestice,pline de oameni zâmbitori mi-au captat atenţia şi-apoi îmbătat,plimbându-ma pe străzile marelui oraş mi se pare totmai greu să mă reîndrăgostesc de orizontul ce mă fascina altădată.

aici şi dunga dintre cer şi pământ e rece,căci până la ea oamenii uită de ei,de noi cei ce trecem pe lângă ei.

aici,pădurile-s reci şi-au să-şi piardă coloritul de toamnă subit şi iarna tot mai aproape are să-ngheţe toate simţurile.

de când m-am întors visez într-una la ziua aceea în care am să-mi deschid din nou ochii-n camera cu pereţi vernil şi cărţi şi-albume cu poze uitate de timp pe rafturi de lemn.visez la potecile bătute de laude aduse universului,energiei şi-un zeu cu nume.la apa translucidă şi la toate lacurile în care mai am să-mi scald imaginaţia.

acolo dorul nu doare,căci îşi depăşeşte condiţiile existenţiale şi-adesea-şi transformă negativul în cea mai pură formă de energie,cea din care se învaţă.cea din care-am învăţat să fiu fericită.

mă mai pierd printre cărţi,dar timpul şi-ascunzişurile lui nu mă lasă-n pace.

un motiv liric subliniat şi îngroşat.

the first five years

2011-10-16T10:47:00.000+02:00

după câteva complimente şi-o atmosferă prea încărcată de oameni,mi-am luat trupul şi-am ieşit la aerul rece din toamna cu miros de iarnă.îmi vedeam corpul trecând uşor prin atmosferă,asemenea unei proiecţii astrale şi mintea-mi zbura la cele câteva zeci de minute-n care reuşisem (sau cel puţim asa credeam) să-mi fac graiul sufletului auzit cum trebuie.

când m-am trezit haosul mă înconjura cu o plăcere morbidă.mi se părea un deja-vu ajuns la infinit.nu am stat pe loc să-mi beau cafeaua şi nici măcar faţa nu mi-am spălat-o de somnul greu.am strâns tot haosul,ştergând parcă toate urmele ce-mi puteau provocau tristeţea de care nu aveam nevoie.pe jos,sub mormanul de haine ce cu greu dispăruse,am găsit maieul alb,rupt,pe care-am imprimat amândoi plăcere şi nebunie o nebunie cât se poate de bizară,de goală de înţeles,de explicaţii.

în acea noapte marcasem încă un an şi -mi spusem că mai pot,pentru că adevărul e că pot,chiar mai pot s-aştept un an,de e nevoie.când o jumatate de deceniu a trecut aşa uşor,ce e încă un an,până la momentul în care poate poate,circumstanţele şi destinul îmi vor permite să trec peste sau să-mi clarifice calea spre împlinire..

când eram mai departe .

2011-10-15T00:03:00.001+02:00

cât am rătăcit pe toate celelalte meleaguri pline de visare şi etern rai,am trăit mereu cu o ciudată şi totuşi dulce senzaţie de dor,combinată cu o şi mai dulce senzaţie de familiaritate.căci,la un moment dat,deşi întregul orizont îmii era prezentat ca fiind unul nou,îmi părea bătrân şi cunoscut de parcă în această viaţă mi-ar fi fost scris să mă întorc în locurile unde sufletul mi-a copilărit.

nu sunt un suflet bătrân,dar sunt mai bătrân decât majoritatea sufletelor de lângă mine.aşta mi-au arătat pietrele, numerele şi energii ce-au săvârşit ghidarea.esenţial mai e şi că,aşa cum bănuiam,înainte de plecări,cunoaşteri,înţelepciuni adunate şi privi scăldate în apusuri pictate,pot să-mi aflu destinul.întrebarea e acum dacă-mi doresc asta cu adevărat sau e tot jocul o iluzie ce-mi condimentează viaţa ?

când eram departe de casă,de case,de oameni cu limba cea pe căror acorduri am crescut,am găsit prin magazine mici,ezoterice şi pe străduţe înguste ce duceau spre munţi atât de înalţi de parcă-ar fi vrut a-atingă cosmosul,oameni cunoscuţi.siluete şi fire de păr,încâlcite adesea în fumuri de ţigară aspră.şi de-atunci a început dorul,o formă de energie ce se balansează pe linii subţiri între bine şi rău.dacă dorul e legat de ataşament ,ataşamentul e doar energie negative,iar de-i legat de iubire,atunci...

atunci mă echilibrez printr-o reprimare aproape freudiană.ţin dorul cât mai spre centru,ca să nu cad în iluzii şi-absurdităţi emoţionale,dar şi pentru a nu deveni un trup robotic,lipsit de timpul trecut.

afara plouă

2011-10-08T12:22:00.006+02:00

s-a făcut frig şi,parcă odată cu el,toate sentimentele mele despre o continuă vară,s-au risipit.plăuă mărunt,plouă din lateral,plouă de jos şi de sus,ca-n forrest gump.e natura asta pe care o ucidem noi,aşa-i e felul şi nu pot fi supărată pe vremea gri şi sunetul bacovian.
dincolo de toate,realitatea e ceea ce mă supără cel mai tare.mă supără monotonia şi glasul românesc,de care nu mi-era dor deloc.drumurile şi-asfaltul şi toata obrăznicia din glasurile compatrioţilor mei-problemele şi timpul liber inexistent şi sunetul clopotelor ce trezesc groaza,frica de Dumnezeu în interioriul lor.
mie-mi trebuie doar forţă acum,forţă să nu uit ce-am învăţat,să nu-mi pierd visele de-a ajunge-napoi de unde m-am întors.

încă o îndrăgosteală (săptămâna celor cinci ani)

2011-09-27T13:16:00.001+02:00

Întotdeauna am ştiut că,undeva în lume,trebuie să existe bucata aceea de rai pe care o visez decând ţin minte visele.cu oameni calzi şi civilizaţi,cu străduşe pierdute-n ceaţa munţilor şi munţi cu vârfuri pierdute-n nori.am ştiu că lacurile cu funduri adânci şi culori clare trebuie să existe şi-n palpabilul personal,nu doar în poze lucioase şi amintiri greu de penetrat.

în austria,departe de casă,departe de oamenii a căror limbă o cunosc dar sens nu,departe în munţi,m-am îndrăgostit.dar eu mă îndrăgostesc mereu,ai putea spune.mereu,mereu cu intensităţi şi stări diferite-şi-acum sunt îndrăgostită,de-un loc cu prea mult vis,de.o limbă spurcată şi grea.m-am îndrăgostit de-un el lăsat acasă care-mi spune noapte bună după toate întrebările copilăreşti,culese din apusul zilei.

m-am îndrăgostit aşa cum m-amîndrăgostit acum o jumătate de deceniu.o jumătate de deceniu ce mi-a măcinat măduva din oase,până când oasele s-au făcut praf.jumătate de decenu de halucinaţii sentimentale şi gânduri şi speranţe.

după prima săptămână.

2011-09-25T18:20:00.001+02:00

nevoi de schimbare,la asta se rezumă în mare parte toată ideea mea despre propria-mi viaţă.nevoi de schimbare,după o săptămână de delir sufletesc şi reconfigurare mentală.dincolo de toate,ideea unei linişti pe care cu greu o găseam mai înainte,s-a născut undeva între toate zilele de pace..acolo,printre cristale şi lacuri adânci cu baze vizibile.s-a născut şi pare a creşte,mai repede decât toată durata-i de concepţie.

în centru trupului,cam pe acolo pe unde sufletul sălăşluieşte.acolo,exact acolo simt cum mii de mâini fine-mi desfac pielea şi caută aer proaspăt-acelaşi aer proaspăt de care toată fiinţa mea s-a făcut dependentă,între două segmente prea mici,de timp linear.

acum o săptămână eram pe drum,pe-autostrăzi cu benzi fine,spălate de soare şi ploi şi frigul de munte.şi..tot acum o săptămână,simţeam cum schimbarea mă cheamă,ca să-i nasc copilul.

şi-acum vreau un capăt de lume precum cel în care trăiesc.unul rupt de realitate şi totuşi prea aproape de ea.unul prea dulce şi totuşi posibil.unul organizat,plin de drag şi făr' de dor,căci dorul şi mila,toate,toate...sunt doar energii negative,ce macină măduva din oasele sufleteşti.

Österreich,die ersten Tag.

2011-09-20T02:04:00.001+02:00

momentul de plecare spre două ţări mai incolo,părea la un moment dat să nu mai vină.visasem o vară întreagă la drumul lung scăldat în soare şi ploi,la momentele puţine de somn şi oboseala acumulată.visasem o vară întreagă,prntre toate drumurile scurte cu întoarce profund marcate de iregularitatea timpului liniar.

dar,după ce-am aşteptat,după ce calea spre eliberare şi-a deschis porţile luându-mă pe sus,visul a început să prindă formă,ţesut de conversaţii şi muzici desprinse din idealuri de mult uitate.la început,12 ore de străbătut autostrăzi din soare şi apă ,păreau greu de suportat şi mî pregătisem oarecum să reprim totul în ceva camere mentale,întunecate,din care plictiseala şi nervii firavi,să nu mai asă niciodată.norocul a fost de partea mea,sau poate că au fost toate acele energii pozitive pe care trupul meu le strânsele atâta vreme,pentru începutul toamnei.

şi..atunci când patul moale şi totuşi brut mi-a găzduit întâia oară trupul,iar mintea mea a început să deruleze toate lucrurile ce fusesere discutate şi înţesate toate cele 12 ore,am realizat că timpul halucinant venise cu mine.se strecurase în bagajul meu sau poate,într-un fel timpul halucinant e bagajul meu.bagajul meu sufletesc.

un bagaj ce-n toată halucinanţa lui poate să facă nesimţită oboseală şi câteodată chiar să o uite.un bagaj ce,a făcut toate cele,găzduind muzică bună şi soare şi-ndicatoare reflectate-n şosele spălate şi discuţii interminabile despre viaţă..căci viaţa e în sinea ei o discuţie interminabilă.

la 24 de după ce-am desfăcut valizele fizice şi psihice,sorbind o tigare,pe terasa ce -mi pare a fi de-o impersonalatete atât de mare încat dragul şi familialul se instalează în ciudă,imediat;am hotărât că prima zi departe de tot ceea e casă a fost surprinzătoare.de la tmpul ce-a părut să stea în loc ca apoi să zboare până la lucrurile frumoase pe care mintea mea le-a primit cu plăcere,totul a fost frumos.chiar şi ploaia măruntă şi rece,ce pare să nu coloreze-n gri orizontul.nu aici,cel puţin.

pregătiri de drum (ca altădată)

2011-09-16T13:28:00.000+02:00

septembrie şi staticul.

2011-09-13T03:53:00.000+02:00

şti ce adus septembrie până acum?nopţi mai lungi,cu ceruri încărcate de stele şi-apusuri târzii cu răsărituri obosite.dar a păstrat căldura verii,probabil din aceleaşi motive din care nici eu n-am renunţat la vise halucinante-n somnuri prea lungi.

septembrie-a fost până acum un static liniştit,o frecvenţă radio de negăşit,bruiată pe-alocuri de gângureli de copii pe fundaluri armonioase de zâmbet.septembrie a fost despre drumuri şi revelaţii uitate de dumnezeu în colţuri ciudate de pământ şi pe-alocuri,râuri psihotice cu pietre depresive-n care tălpi uscate de timp s-au tăiat,puroind a căderi nervoase şi ecouri nervoase.

dincolo de toate septembrie nu s-a încheiat,căci pân' la finele lui multe drumuri mai sunt de bătut.places to go,people to eat..mai are să-mi aducă câteva cărţi de citit şi multe lecţii de-nvăşat,tări străine de bătut şi oameni de-analizat,de cunoscut,de marcat şi bifat în cartea destinului.

timpul are să treacă repede,iar la sfărşitul primei luni de toamnă tot el are de marcat o jumatate de deceniu,de căutări şi blocări în suspansuri emoţionale,dimineţi cu dor şi seri de chin.dar până-atunci,sper să găsesc cea mai bună cale prin care,dorul să nu-mi mai fie suprimat şi suprimarea să nu-mi mai fie boli pseudo mentale.

până-atunci am să dispar de pe dulcile şi totuşi tristele meleaguri româneşti,doar ca să văd că-n lume mai există totuşi speranţă.în definitiv,de asta am acum nevoie cel mai mult.

septembrie (these last couple of days)

2011-09-08T23:08:00.003+02:00

timpul linear are obiceul să zbore repede-repede,de parcă ar fi un puf de păpădie suflat cu mânie de-un copil supărat.minunile şi toate lucrurile pe care le aduce precum şi comportamentul deviant al timpului,universal valabil doar în cunoştiinţele pământenilor,n-ar trebui să mă mai şocheze în niciun fel,căci cu cât îşi onduieşte trupul imaginar mai mult,cu atât învăţ să-i ascult muzica şi deci,să-i prezic mişcările,de parcă aş fi vreo ghicitoare-n cafea.

ceasul exterior ticaia mai tare decât cel interior şi cel interior părea să bată-n loc,scoţând în acelaşi timp un sunet asurzitor şi totuşi liniştitor.totul aducea a linişte de fapt,chiar de totul ascundea mai degrabă o ploaie sufletescă acidă,cu stropi mici şi pătruzători până-n măduva oaselor.reuşisem să adorm înainte de apusul singuratic al soarelui.în somn,visele mi-l aduseseră aproape.îl priveam în ochi şi-i mângâiam spatele,de parcă ar fi fost copilul gângărind pe care,cu atâta drag îmi plăcea să-l leagăn.când mâinile mele i-au atins faţa,numărând pe buricele degetelor,barba deasă deprinsă-n păduri,m-am trezit şi sufletul mi s-a izbit din nou de trup,alunecând cu putere pe culoarele halucinante ale timpului.

în următoarea zi zâmbetul se lăsa tras de gravitaţie,magetul puternic al pământului îmi distrugea toate trăsăturile feerice de bine şi veselie.mintea-mi fugea constant pe plaiuri îndepărtate şi ochii spre toate cele treisuteşaizecidegradealeorizontului.mi-era imposibil să nu-l văd dansând pe linia ce uneşte cerul cu pământul.

la apus,când soarele şi-a dublat proiecţia-n geamul imens,plină de furie şi fustrare,am scăpat câteva lacrimi şi m-am rugat cerului,universului să-i dea mintea necesară înţelegerii unei astfel de trăiri.nu i-am dorit nici bine şi nici sănătate,căci rezervele-i sunt puse deoparte.nu i-am dorit nici măcar linişte sufletească,deşi în sinea mea ştiu de ani buni,că are nevoie de aşa ceva.i-am dorit doar minte,minte destulă ca odată,oricând în existenţa-i efemeră,să-şi îndrepte chipul spre ecoul cosmic,ca să mulţumească pentru acel suflet ascuns şi reprimat în colţuri adânci şi-ntunecate din drumul lui prezent.

dincolo de acele momente,în culoarele halucinante ale bătrânului timp am găsit bucăţi de zâmbet ce mi-au echilibrat stările prezente profund marcate de plecări îndepărtate ale unor oameni dragi mie.plecări cu depresii temporare lăsate-n urmă şi psihoze făr' de rost cărora trupul meu trebuie să facă faţă.la un moment dar,toate seriile de trăiri şi tristeţuri personale şi moştenite din exterior vor duce la un colaps.totuşi o cădere-n eccouri întucate marchează,asemenea viselor ,trezirea la realitatea.bucăţi din mintea mea,deja sunt pierdute pe drum,dar acel punct din timp în care am să câştig calea spre echilibrul final ,pare să fie tot mai aproape.şi vor fi dimineţi cu cafele interminabile şi păduri încă înverzite,de colindat,de adorat.seri cu oglinzi spirituale şi nopţi meditative şi deschiderea canalelor energetice spre atingerea luminii şi-a înţelepciunii divine.

for the begining of (a wonderful) autum

2011-09-01T21:18:00.000+02:00

42?

2011-08-31T18:25:00.002+02:00

What is the answer to the Ultimate question of Life,the Universe and Everything?

Când mă gândesc la răspunsul suprem,ce ar trebui să definească rolul existenţei umane,automat buzele mi se încreţesc pentru ca mintea mi-e bombardată de imagini,rânduri de carte şi secvenţe radio din celebra carte a lui Douglas Adams.problema e că zâmbetul pare să-mi dispară tot mai repede,de la o vreme încoace,căci el e tot mai des şi mai uşor de înlocuit cu amărăciunea pe care,însăşi existenţa în minunatul şi mult evoluatul secol 21 ,o presupune.

Care e răspunsul întrebării supreme?

Nu e patruzecişidoi aşa cum,cu atât de multă ironie matematică şi amuzament,autorul l-a gândit mai demult.O fi fost secolul lui de vină,probabil.Azi idetific că întreaga existenţă umană se reduce la hârtii şi din păcate nu la cele ce ar trebui să ne îmbogăţească spiritual,împregnând codul genetic cu informaţie ereditară.Nu sunt coli de hârtie pictate,imprimate cu cerneală ţi versuri,nu sunt hârtii de făcut origami,nici fotografii şi nici măcar scrisori de dragoste.Bibliotecile par a se goli de cărţi,de piele învechită cu miros de istorie,merele gutui nu mai parfumează camere uscate de soare,nucii nu mai ţin umbra bătrânului pâmânt.

Ştii,dezamăgirile-s multe şi parcă au un rol morbid de-a se înmulţi zilnic.Şi-s multe şi încep devreme,adesea la sfârşituri de veri uitate de lume,pe asfalt rupt şi câmpii cu flori uscate.Când mă trezesc dimineaţa pe cântecul liber al copiilor ce-ş trăiesc ultimele clipe de libertate,regretul mi se instalează-n suflet înainte ca ochii să se poată adapta la lumina de-afară.Mă gândesc tristă la ziua-n care vor creşte din hainele de julituri şi vor găsi lumea de dincolo.Nu,nu,nicidecum cea pe care ar trebui să o găsească toţi oamenii de pe Pământ,ca eu să pot fi fericită.Va veni o zi în care se vor trezi şi ei,închişi in libertatea regimului absolutist al acelor bucăţi de hârtie.Va veni o zi în care vor uita de toate ţipetele,de toate orele petrecute între răsărit şi apus,alergând pe norii binelui şi-a lumii făr' de griji.

În acea zi tragică în toţi ochii spiritului,vor găsi că răspunsul întrebării supreme nu e nicidecum o iluminare spirituală sau iubirea,sau suma celor două.Vor găsi şi ei,ca şi mine,că răspunsul e chiar regimul acela în care trăiesc,în care au crescut fără să înţeleagă prea multe- vor găsi că lumea în care sunt nevoiţi să trăiască e cea guvernată de bani,de lăcomie,de falsitate.

Şi nu e trist?

Multă vreme n-am înţeles cu adevărat care e rostul vieţii lui.N-am înţeles de ce alege mereu să alerge,să plece,să revină.Să-şi usuce trupul în adieri de vânt,ca apoi să-l rehidrateze-n ape colorate.N-am înţeles motivul pentrucare alege să renunţe la pantofi,ca să-şi murdărească tălpile-n pâmântul vechi,plin de viaţă.

Înţelegerea mea a venit într-un moment de furie intensă şi fustrare sufletească-n apogeu,înţelegând totodată că fiecare impuls negativ are adesea un rol pozitiv.De ce face tot ce face?Pentru că şi-a găsit răspunsul,găsind adevărul ascuns vieţii comfortabile.Mii de ani de evoluţie tehnologică a omorât omul din om,lăsându-l doar o bucată de carne.El a învăţat că acea bucată de carne e doar un mijloc de comunicare-n lumea prezentă,dar dincolo de ea există una invizibilă.Pentru ca ea să devină vizibilă,pentru ca natura ei să-şi deschidă porţile,trebuie să trăiasă.Nu închis într-un regim absolutist al unor hârtii făr' de voloare,ci într-o lume la fel de ascunsă şi ea,doar că mult mai accesibilă.Şi ea,ea e primul pas în câştigarea continutăţii.Uniunea cu pământul,cu vocea copacilor,cu zborul cerului şi ecoul universului,hărtiile cu versuri de-amor şi suflet şi istorie,sunt toate lucrurile de care un om are nevoie cu adevărat să fie fericit.Căci în clipa în care am îngropat armele în pământ,el le-a născut în sângele nostru în molecule de ură,invidie,lăcomie şi falsitate.

Multă vreme nu l-am înţeles,decât în fragmente.Dar acum îi ştiu rostul şi-i găsesc noi substraturi,pe care săle admir,să le visez şi-ntr-un unic şi repetitiv ,ironic final să le-ador.

Mi-e aşa mi-e scris,dar înţelegând toate cele şi căutând forme de a înţelege şi nevoile tuturor celor rămaşi captiv în durul regim,îmi voi găsi leacul tristeţii,născute din fustrările lumii-n care trăiesc.

but in your head baby,I'm afraid you don't know where he is.

2011-08-29T18:25:00.004+02:00

aproape de sfărşitul verii.

2011-08-27T05:45:00.003+02:00

la început de lună,soarele-şi ascundea căldura-n spatele norilor.nopţile-erau friguroase şi dorul de mare,de furtuni şi plăceri artistice,înlocuia sângele din vene.şi-apoi,într-o zi,din senin mi-am văzut trupul scurs în staţii de autobus,lipit de scaune muradare.mi-am târât picioarele pe plută etajată,în cântec de clopoţel fin şi urme de bijuterii din antichitate,adunate împrejurul gleznei,pe sfori invizibile.

într-o zi,la fel de subit precum căldura ce-mi umfla corpul,am gasit răsăritul târziu şi-apusul tot mai devreme,de parcă ar fi fost mjloc de septembrie,precum cele din anii de start ai liceului.pe după perdele,am rămas ascunsă aşa,o vreme lungă,hotărâtă să rememorez doar în sinea-mi pierdută,toate acele clipe de delir,stocate în haosul din mintea şi din sufletul meu.am rămas aşa,până cănd dorul trilurilor divine ale păsărilor rămase-n anonimat,s-a instalat,odată cu dorul venind şi tristul cântec al cucilor plini de nonsens.în dimineaţa aceea goală de sentimente mai bune şi plină de melancolii tomnatice,am găsit şi capătul perdelelor din pânză translucidă,un capăt ce-mi tatua pe ochi,un orizont roşiatic adus parcă-n schiţe de trenurile grăbite s-ajungă în gara veche.

din părţi diferite de lumi , păianjeni cognitivi şi-au ţesut pânza de capul meu,portocaliu şi răsucit în spiţe,târziu reuşind să realizez că zgomotul infernal era al locomotivei ce-şi avea plecarea din capătul lumii.pe fire-pe fire am simţit scurgându-se doruri ciudate,dezlipite din amintiri şi-adaptate la acel prezent ciudat-căci acel prezent era ciudat,întocmai prin nonsensurile pe care mintea mea le ingera,prin ochii uimiţi de lumina sfârşitului de august.

lumină pe care m-aş fi urcat la acea oră,doar ca să mă pot trezi conducând pe-un drum cu lanuri de floarea soarelui şi raze fierbinţi decolorând cerul albastru.

هو مكتوب

2011-08-24T04:02:00.000+02:00

câteodată pare c-a venit de ncaieri, momentul în care-am acceptat anumite idei şi vizuni obietcive,însă acel câteodată e doar atunci când vocea interioară pare a se odihni şi nu-mi răsună-n spatele timpanelor.în tot acel timp în care-o aud,o înţeleg,căci aşa cum scrie şi prin cărţile de franceză entendre n'est pas comprendre...mais il est necessaire d'avoir un peu d'attention pour comprendre,ce qu'on entendre.şi-o aud şi-o înţeleg şi întreaga mea lume se întoarce pe dos.nimic nu se dărâmă,dar forţe divine se nasc,aduncând în centrul sufletului meu,idei şi vise şi planuri şi nevoi,îmbrăcate-n schimbare.chiar şi schimbarea poartă un nume,căci schimbarea e un soi de nevoie şi-atunci..ei bine şi-atunci nevoia de schimbare e un alter ego al procesului de introspecţie.

înainte să-mi termin paharul de vin,căzând la datoria somnului,cu capul pe pernele moi şi totuşi incomode,ce mi-au rupt gâtul în toate nopţile fierbinţi şi-n toate dimineţile reci,din lunga şi monotona vară,înainte să-mi pierd conştienţa prin sertarele acelea deschise şi deranjate ale creierului,înainte ca paşii proiectaţi în somn,pe ploapele închise, să păşească pe căi regale spre inconştient,înainte ca dimineaţa să mă prindă grăbită,alergând spre ultimul tren spre odihna primitivă,înainte de toate cele,îmi place cel mai mult s-ascult vocea şi cuvintele-i alambicate,plinde de sensuri si nonsensuri.înainte de toate cele,vocea-mi interioară pare să fie într-un soi de transă pur raţională,transă din care,asemenea vindecătorilor mitologici,uitaţi azi prin colţuri de lume,învăţ să-mi vindec persoana ce apasă pământul bătrân.

câteodată pare c-a venit de nicaieri, momentul în care-am acceptat anumite idei şi vizuni obietcive,momentul în care-am înghiţit şi-am privit în esenţa lor,toate acele cuvinte şi fraze,ce păreau desprinse din culegi de caracterizări ale personajelor,din anii de liceu.momentul pare să fi venit târziu,însă destinul nu cunoaşte fusul orar pământesc şi nici nu înţelege legile după care funcţionăm aici,ca bucăţi de carne efemere.destinul lucrează după legi necunoscute şi-n sincronizări perfecte.momentul nu a venit târziu pentru mine,deloc.drumuri au fost bătute şi-n calea lor oameni şi întâmplări,am cunoscut.

câteodată pare c-a venit de nicaieri,însă momentul a durat ani pământeşti.altădată,din lene pură sau inconştienţă adolescentină mă mulţumeam cu răspunsuri simple-copii fidele ale unor oameni ce-mi marcau existenţa.altădată nu se mai aplică acum,căci privind în urmă şi-uitându-mă-n interiorul meu,găsesc că nu răspunsurile simple,nici cele complexe şi nici măcar oamenii din prezentul temporar,nu sunt cheile spre a dobândi fericirea.

după ani de stagnare,de copieri şi lipiri,găsesc fericirea mototolitâ-n colţ de pagină.în sursă-în întrebări şi-n nevoia de-a le căuta,căci răspunsurile de-atunci sunt în întrebările de-acum,iar întrebările de-acum îşi vor găsi răspunsuri fidele în anii ce vor urma,în punct fixe ale destinului.

în toate drumurile mele,în cele care-au fost şi cele ce au să fie,o singură potecă rămâne neschimbată:cea pe care alerg,halucinând eternităţi fericite cu iepurele alb.poate că mi-am înţeles destinul,întelegerea împlicând ironic alergări infinite,în căutarea întrebărilor născute de întrebări infinte.natura umană,personală.

sau maktub?

all those used toys.

2011-08-22T16:28:00.000+02:00

de la o vreme,nu ştiu dacă e de când am început să-nvăţ cum funcţionează mintea,cum se formează visele şi-unde se stochează memoriile, sau e de când am reînceput să-mi las impulsurile şi simţămintele analizate,încadrate în chenare,într-o paralelă realizată subiectiv şi personal,trasând linii în cărţi,eh undeva între cele două ipostaze-am ajuns să-mi caut răspunsuri pentru diferite întrebări.poate că era mai simplu altădată,când lăsam totul în voia sorţii,aruncând vina pe-o cauză şi pe-un efect născut din ea,dar toată simplitatea mă reducea la statutul de ignorantă,teoria haosului fiind adaptată la propria-mi persoană.

de la o vreme,cam de când am început să pun întrebări cărora să le şi găsesc răspunsul,am realizat că majoritatea deciziilor luate-n anii mei de la viaţă,îşi au un soi de catalogare freudiană,căci la un moment dat,pentru orice întâmplare,bună sau rea,a existat un conflict intern.

puteam să fiu studentă la chimie sau fizică,dar pentru asta trebuia să ştiu matematică.matematică nu ştiu pentru că timp de patru ani, procesul de formare intelectuală şi personală,a fost în mare parte blocat de severitatea unui urangutan ce-şi refula fustrările pe cei mai sensibili elevi.puteam să trec prin viaţă fără să-mi placă lectura,dar un cap imens şi roşu mi-a alinat conflictele primitive şi mi-a deschis dragul de carte.puteam să fiu fericită-n toate sensurile fericirii,dar am rămas ataşată de iepuri albi,transformându-mi viaţa într-o căutare complexă a unor răspunsuri şi fantezii frenetice.puteam să rup etichetele de pe toate jucăriile,dar asta însemna să le stric,să le stric ordinea şi să le îmbib în mizerie,ceea ce ar fi dus ca azi să am un sac plin de pluş răblăjit.

dacă-mi rupeam etichetele de pe jucării,nevoia de-a avea azi jucării mai mari şi folosite,oare mai exista?dar compasiunea pentru jucăriile folosite,pe care mâinile-mi au uzat mai tare,distrugând piulţe şi mecanisme fine din creier?

probabil că azi nu exista nimic.nici eu ca persoană obosită de tristeţurile din jurul meu.probabil că nu existau nici cărţi de psihologie ,deschise şi subliniate,aruncate-n colţ de cameră,în sesiuni de irascibilitate temporară.cu siguranţă nu-mi treceau zilnic prin minte,toate chipurile pentru care sentimente de compătimire,sufletu-mi nutreşte şi nici chipurile ce-mi fac trupul să tremure-n spasme de scârbă.

mă întreb de zile bune,când au să treacă anii şi prin viaţa lor.când au să deschidă ochii şi-au să renunţe la eterna copilărie,la eternele copilării?când au să-şi accepte persoană,realizând că pentru fiecare act inconştient există o cauză veche,de când lumea lor interioară există,iar toate cauzele şi actele şi nevoile de-a fi aplaudaţi şi-adoraţi de mulţimi goale de înţeles,nu sunt tratamente eficiente.ma întreb când vor înceta cu toţii să mai fie falşi,să fie mai buni,s-ajungă-n acele clipe-n care-şi vor putea aplauda persoana înterioară pentru ceea ce e,neaşteptând tunetul aplaudelor pentru ceea ce nu sunt.

egocentrismul încă există-n interiorul meu şi tot ele mă obligă să spun : dacă eu am putut..

मैं तुम्हें याद आती है

2011-08-18T02:34:00.003+02:00

cuiburi de păianjeni apar de nicăieri,în colţuri ce întorc pe dos, legi ale existenţei lor.nu e nimic umed şi nici cald şi nici întunercul nu pare să înnece lumina.clorul arde zilnic orice urmă de bacterie şi până la apus de soare din ouă invizibile,pui grosolani,sclipitori,negricioşi cateodată,d-arahnoid îşi clădesc piramidele firave.n-am învăţat destulă biologie să le-nţeleg absurdul,dar n-am citit nici cărţi prea multe de-amor,în care să-ntâlnesc dorul,pasiunea,nevoia şi durerea fizica,instalată intre coapse,când timpul îşi deviază legile luând cu el psihicul,sufletul pe meleaguri halucinogene.

câteodată-mi doresc ca-n toate călătoriile fizice să mă-ntâlnesc cu chipuri cunoscute,să zâmbesc frumos,să evit întreaga nostalgie ce-mi macină puritatea din veselie.câteodată-mi doresc să-ntâlnesc chipuri cunoscute,venite din trecut,doar ca să mă pot pierde-n vremuri de delir intens şi biciuri din piele de om,lăsate-n urme roşii,pe spate.

câteodată nu-mi doresc nimic.nici să plec,nici să revin,nici măcar să-mi continui viaţa,în căutarea unor răspunsuri.

de cele mai multe ori însă,îmi doresc să dorm,să mă cufund în patul moale,sub perne moi.să rămân acolo,fără urmă de regret.să nu ştiu că timpul trece,că părinţii-s tot mai aproape de final şi că finalul tinereţii mele e tot mai aproape.acasă-mi pierd adesea minţile-n vocile copiilor ce bat asfalturi şi bucăţi de iarbă,ce-erau altădat' teritoritoriile mele.îi aud râzănd şi ţipând,ignorând orice lege-a fizicii,ba chiar uitând numele zilelor în care trăiesc.şi deşi singurătatea interioară proiectează adulţii ce au să fie,viaţa lor e un etern mărginit de apusul toamnei,de răsăritul ei şi-al temniţei şcolare,al cărui înţeles puţni au să-l citescă.

mi-ar plăcea să nu existe proteste,războaie.să nu existe grupurile de tineri înnecaţi în peturi de bere,în colţ de bloc,sub un geam murdar de magazin niciodată-nchis.mi-ar plăcea comfortul să nu coste vieţi şi nici bucăţi vii din natură.sufletul să nu fie o resursă tot mai greu de întălnit şi religia o maşină de spălat minţi şi bani.mi-ar plăcea să nu fie bani şi nici acte pentru graniţe.mi-ar plăcea să nu existe graniţe şi lumea să aibă ceruri violet şi oamenii să plutească,fericiţi.

să exişti într-un colţ de Univers,departe de alte vieţi e o responsabilitate prea mare,de care prea multe exemplare ale Terrei,uită.să exist într-un capăt de galaxie,la un fin de Univers,înseamnă să nu pot face nimic pentru el ,dar să pot face totul pentru mine.dar apoi,apoi se instalează condiţia umană,mărginită de globul aplatizat,albastru în care trăiesc. spatiul infinit ce-are să fie,mereu, intre noi şi toate graniţele ce ne despart : fizice,dintre ţări şi-oraşe;psihice,dintre personalităţi opozante;spirituale,dintre suflete evoluate şi suflete ce-nvaţă cu paşi mici,ce e evoluţia divină.dar apoi se instalează realitatea,nesincronizarea,durerile de muşchi de după nopţi de uitare căştigată-n sticle de vin.dureri de cap şi prea mult fum.

mă gândeam să-i las să trăiască,pe paianjeni.să-mi curăţ una din multele fobii.mă găndeam să-i invit s-asculte muzică,să-mi soarbă din vinul roşu,şă-mi fumeze pasiv tutun iar la răsărit să-mi susţină mijlocul greu,într-una din poziţiile meditative ale salutului soarelui.mă gândeam să le spun şi lor de povestea asta a mea,de sevrajul psihic şi chimic născut din absenţa peticelor cafenii de piele,de desupra blănii albe.dacă le-aş povesti de dorul intens şi durerea fantomă a coapselor mele,poate ar pleca şi-aşa nici nu aş fi nevoită cu adevărat,să-mi vindec mintea de fobii.

17 august,

2011-08-17T01:01:00.000+02:00

o jumătate de secol şi-o jumătate de deceniu.

am avut noroc să-mi fie nu doar donator de gene,părinte,suflet aproape,tată.mai presus de toate,am avut norocul să-mi fie un stâlp de rezistenţă în toate situaţiile bune şi rele,pe care le-am construit.antidepresivul meu numarul unu ,consilierul meu,sursa financiară,bătrânul suflet tânăr,sursă interminabilă de sfaturi.

tata..cel mai grozav om de pe pământ.

adesea mă gândesc că poate,dacă măcar jumătate din populaţia globului ar fi ca el,lumea ar fi un loc mai bun.de la el am învăţat cum să-mi caut oamenii ,ce înseamnă o coloană vertebrală solidă,cum să-mi fie jenă şi să tac faţă de persoane cu intelect semnificativ mai mare,faţă de persoane cu experienţă,trecute prin viaţă.tot de la el am învăţat dreptate şi într-un mod ironic,fustrarea pe care ea poate să o aducă în situaţii limită.de la el am învăţat respectul şi tot el e persoana pe care o admir şi analizez,sperând că într-o zi am să-i moştenesc nu doar trăsăturile deja transmise,ce aşteaptă activare,ci şi comportamentul demn de plecăciuni demne de gratitudine.

când o să cresc mare,vreau să am toate calităţile tatei.

कृत्तिका & वृषभ

2011-08-14T13:25:00.012+02:00

când s-a lăsat noaptea,luna îşi revărsase deja lumina pe cer,scufundând stelele într-o mare de lumină albă şi stingânu-le pe cele ce se grăbeau să ardă aerul rece,graniţă între două lumi.muzica şi-a pierdut rostul la un moment dat şi-n urechi mai răsunau doar răcnetele greierilor isterici,treziţi odată cu apusul soarelui.

oraşele păreau uşor de strivit şi parcă-mi doream să le strâng între degete,să las cratere în forma tălpilor în asfaltul de-abia răcit,să fac câţi paşi mari,s-ajung mai repede în tărâmuri conectate la viaţă prin lumini luate din halucinaţii.mă gândeam să plec,căci pentru întâia oară,lumina lunii nu-şi avea rostul pe cerul nopţii.pentru întâia oară,în milenii de iubire şi sclavie,simţeam o fustrare pentru existenţa chipului trist,pe cerul de noapte.îmi doream să plec,iar iluziile generate de-un conştient semi inconştient,îmi dădeau puterea de-a pleca,de-a strivi oraşele şi padurile.puteam să calc în lacuri adânci,căci pentru mine erau simple ochiuri de baltă,în care mormoloci umani,se scaldă în duminici cu asfalt topit.

dar am rămas lipită de pământ,de parcă spatele mi-ar fi fost cusut de iarba moale şi umedă din vărf de deal.şi-aşa am rămas acolo,purtând discuţii preromantice cu bucata de suflet inconştient,desprinsă din el,când dorul meu e năcitor şi mare.ne-am uitat după constelaţii şi-am zâmbit ,notându-le în agenda cerului de august.

când m-a văzut fericită,luna mi-a mângâiat fruntea şi sărutându-şi chipul lipit pe spatele-mi cafeniu,mi-a curăţat cerul de lumina-i lăptoasă.mi-a spus că are să supere şi-alţi oameni,în noaptea-n care şi ei aşteptau să vadă stelele căzând pe pămant.

după ce-a plecat,am reuşit să văd primele stele arzând aerul rarefiat,de la graniţa dintre lumi.pe rând mi-am pus dorinţe,detaşate de egoism.cănd mi-am întors chipul,el nu mai era şi nici sufletul meu nu-şi mai plăngea singurătatea.la scurt timp după şi greierii s-au oprit din cântat şi muzica începu să răsune din nou.zorii se urcau uşor pe boltă,împingând negrul tot mai departe şi colorând spaţiul gol, cu tonuri de albastu şi roz.

când mi-am izbit trupul în patul moale,rece,primitor mi-am simţit pentru întăia oară sufletul uşor.

onandonandonandon♥

2011-08-12T01:40:00.000+02:00

time and last time.

2011-08-10T15:16:00.000+02:00

well,this is how I always know the last time we've been toghether.he always changes my playlist,intimidating my perception of reality,with the one he finds in music.I always steal it,copy it in a secret folder and keep it there,for that one special day when I'll have the courage to listen to it alone.'Cause you need courage to listen alone the rythm of those moments when you had in your arms, the impossible.

dumincă,în plin soare.

2011-08-08T01:56:00.000+02:00

nu ţin minte ultima zi în care am fost cu toţii la un loc,aşa..liniştiţi,fără impulsionări,fără probleme,fără nevoile disperate ale ofului de-a da pe afară.şi-a fost linişte şi pace şi ne-am rătăcit la capăt de drum,feriţi de lanuri de porumb.eram prea mică atunci când ultima eliberare de natura haotică a junglei urbane,s-a produs.eram mică şi neştiutoare şi-mi placea să chinuiesc gâze,s-alerg pe malul răului urmărind ecourile vizuale ale apei.unde fragede ce dispăreau pe suprafaţa lucioasă,nesătulă de veşnica-i şi necunoscuta-i coborâre.

şi-apoi au trecut anii şi rebeliunea adolescentină mi-a tăiat avantul copilăresc şi tot dragul pierderii sufletului în mijloc de natură.

dar azi,azi m-am simţit ca floarea soarelui ,căci îmi onduiam şi eu trupul,schimbănd locaţii,după drumul pe cer,al astrului gălbejt.din când în când îmi scoteam capul din carte ca să-mi privesc tata,hrănind focul cu vreascuri culese de fratemeu şi vânt făcut cu-o pălărie veche.mama făcea salată şi de lângă ea,noua membră a familiei,privea ritualul vechi renăscânu-se.şi-au zburatb şi fluturi ţinăndu-se de raze şi insecte săltăreţe s-au grabit să ne salute.pe toţi 5.

păturile ne-au adăpostit trupurile şi susurul apei ne-a încăntat auzul.muzica naturii şi linistea ca orchestră simfonică pe fundal.ne-am pierdut minţile,tratând depresii.şi cănd seara s-a lăsat,ne-au împărţit pe la case şi prin dormitoare,căci ploapele-au cerut odihnă.ultimele rămăşiţe de-ar curat au părăsit plămănii,redând viselor trăirile de-altădat'

în deşert,pe marte sau pe lună.

2011-08-06T01:01:00.001+02:00

la sfârşitul celor două milenii de ploi şi sufluri reci,soarele s-a legat de cer,eliberând suflete din sclavia deprimărilor tomnatice.tot atunci,m-am reîtălnit c-un trecut reprimat din care-am extras câteva zâmbete pentru colaj ce are să devină amintire,într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat.

ca să ajungem în deşert,am fost nevoite să înfruntăm râuri calde şi schelete de zmeu.broaştele săreau speriate,dar mai speriate-eram noi,copilele asfaltului.în tot acel timp,în care tălpile sandalelor se-nfigeau cu putere în pământul moale,gându-mi zbura la iepure.mi-l imaginam făcând balet printre crengile uscate,uitate-acolo din timpuri uitate la rândul lor,de omenire.

când am ajuns în deşert,plămânii strigau după aer şi aerul era rarefiat.uitânu-mă mai atent in jurul meu,am constatat că părăsisem fără să simt,Pământul.sol roşu,amestecat cu argilă uscată,crăpată şi zidită-n mici munţi gri.

tărziu mi-am dat seama că,defapt,ajunseserăm pe lună.toate stările şi toate uitările,îmi indicau locaţia.

summertime.

2011-07-31T02:59:00.000+02:00

s-a mai dus o lună şi regretul-mi apasă oarecum fiecare coastă,adânc în plămânii intoxicaţi de fum.

mi-ar fi plăcut să-mi petrec dimineţile în aşteptarea unui răsărit cald,sorbind ceai verde pe balcom,obosindu-mi ochii cu rânduri din cărţi vechi.undeva în toată imaginea asta.regăsesc momente din trecut,din veri ce se-ncheiau la mijloc de septembrie.undeva în toată imaginea asta,regăsesc fericirea în forma ei cea pură şi îndrăgosteala plină de erotism imatur,adolescentin.

mi-aş fi dorit să-mi sorb cafeaua la amiaz.cu pulpele întinse spre soare,oferite de ofrandă.să-mi topesc pielea şi carnea,în duminici leneşe şi calde,pe maluri de lac şi râuri plictisite.să uit de.apusul soarelui alaturi de fiinţe dragi,ca să resimt primele forme ale mahmurelii,în negura nopţii.

mi-ar fi plăcut...dar toamna a venit în mijloc de vară şi mi-a spălat chipul cu ploile reci,zilnice,apăsătoare.mi-a omorât pornirile adolescentine,lăsându-mi trupul să se-nnece în pat,frânt de tutun şi vicii deprinse din bătrâni.

şi-a rămas sufletul sărac de boemie,de dragul zilelor de-altădat.şi-a rămas pielea albă şi poftele de poet francez,atârnate-n cui.şi contururile trupeşti s-au umplut de carnal şi-erotic murdar,lăsând loc prea puţin speranţei,de trăit.

half a century.

2011-07-29T11:30:00.000+02:00

mama îşi schimbă astăzi prefixul,privind în urmă spre toţi cei 5O de ani de alergări pe culoarele destinului.jumătate de secol nu-i deloc aşa de mult,nu atunci când sufletul rămâne tânăr şi mintea limpede,fără legături blocate de trecut.

trecerea sumară în revistă.(batmen viziting)

2011-07-25T16:04:00.001+02:00

mi-am petrecut o bună bucată din weekend,confruntând emoţii şi bucurii.hei,ştii cum e să amesteci îndrăgosteli copilăroase cu imagini mentale în care toată lumea dispare şi hainele s-azvârlesc pe pereţi frenetic,iar apoi,la scurt timp să adaugi adrenalin şi bucuria revederii,peste primul cocktail?

n-am ştiut nici eu.n-am făcut niciodată aluat din mai multe stări de bine.nu pe cale naturală şi nu într-un timp mai scurt decât limitele unei zile.

vara-mi prieşte şi statul acasă la fel.ştiam că are să-mi facă bine leneveala şi odihna şi nopţile cu răsărituri calde de pe balcon.ştiam că duminicile au să fie frumoase,cu mese în familie,dar nu-mi imaginam că familiei se mai poate alătura încă una,fără să fie întreruptă monotonia comfortabilă a binelui.

părăsind temporar marele oraş,familia de lilieci s-a oprit în culcuşul meu cald,pentru câteva ore de emoţie şi răsfăţ.sentimentele au fost vaste,căci m.am simtit din nou ca-n copilărie,avănd impresia că vizita e pentru părinţii mei şi nu pentru mine.sentmentele au fost din cele mai diferite,dar rezultatul amestecului lor mi-au lăsat un zâmbet dulce pe chip,spre dimineaţă,când memoria audiovizuală-mi era încă activă şi vocile şi chipurile încă se derulau prin minte.am realizat atunci,că deşi timpul trece cu viteza luminii,viitorul are să aducă odată şi-odată tot mai multe file de cărţi,secvenţe din filme,la care visăm cu toţii la un moment dat.adică,are să aducămai multe momente calde : familii multe la mese mari,zămbete de copii,plănsete de bebeluşi,feluri de măncare născând arome în bucătării încărcate de cafele şi ţigări neterminate în scrumiere.

după vizita liliecilor,am învăţat să privesc altfel vitorul,să încerc să-l prvesc în mare,ca fiind unul fericit,fără ţipete sufleteşti.

quietly dreaming.

2011-07-22T15:51:00.001+02:00

if you find the soul that you lost frozen in a starry void

take it within and hope the sight of blood

can will signs of life to return

back to the way that it was

long before it made a noise

to keep on quietly reminding you

what's never created or destroyed

lss (long story short)

2011-07-19T23:27:00.001+02:00

thereţs something about his body that reminds me of the white rabbit.

sinele interior se află într-o luptă apringă cu ochii ieşiţi din orbite.o luptă între nevoia de a inspecta fiecare bucată de piele ce-i acoperă scheletul,muşchii şi predispoziţia spre afişarea unui comportament moral,de faţă cu un public sever,poate chiar restrictiv,câteoată chiar impunător în stabilirea unor relaţii amicale între trupul semi dezbrăcat şi puiul de drac ce nu-şi poate controla glandele salivare.fugitiv prin minte,fantasme şi memorii se îmbină,instaurând dorinţa eliberării încăperii de toate sufletele-n plus,prezente.

şi-apoi apare delirul.se naşte suav din nevoie şi din nevoia revederii.

sudoarea-i arde trupul ca acidul şi cutele de pe abomen îmi amintesc de glumele aruncate-n drag,altă dată,spre iepure.

nevoia creşte ,în timp ce camera se goleşte de oxigen.fumul îmi topeşte creierii şi-mi obligă capul să stea plecat.spre răsărit de soare,subconştientul îmi va îndeplini dorinţa, exprimând dorinţele ascunse,sub formă de proiecţii mentale,dulci din REM.şi-apoi,şi-apoi dacă apar în vis,realitatea are schiţat un plan de evadare.

vote me,please?

2011-07-18T18:09:00.001+02:00

so I am taking part at a Facebook contest sponsored by a local piercing shop.

the theme is : PIERCED TONGUE and since the adolecent me decided 5 years ago to pierce her tongue,the now-more-mature-me has decided to take part at this contest,hopefully winning some nice things from PIERCE YOURSELF .

you can help me win by clicking on THIS LINK and hitting the LIKE button.(yes,being a fb contest the number of LIKES count as votes)

I promise cookies from the dark side,if I win.

thank you and have a nice day!

uleiuri de noapte.

2011-07-15T03:18:00.000+02:00

într-un capăt paralel de univers,în coordonate identice cu cele-n care tu îţi cauţi rolul existenţei şi eu,eu mă hrănesc cu fărâmituri de lume,într-un capăt paralel de univers,noaptea-ţi ung trupul cu uleiuri stoarse din fructe şi plante,furate din poveşti biblice,din grădini edenice,din lumi mitologice.

lumi paralele sau doar imaginare,desprinse din viitoruri sau trecuturi neîmplinite,rămase nascute,în minţile şi sufletele muribunde,printre toţi oamenii ce-şi pierd capul,în mereu alte şi alte circumstanţe,potrivit numite sociale.

dar eu ,eu îţi ung trupul,seară de seară,cu uleiuri.,după apus de soare,după răsărit de lună,între asternuturi vaporoase,crem,albe,plămânii.şi-ţi mai simt pielea cum capătă tremurul vieţii şi-ti aud răsuflarea,lină,încercând să facă faţa prezentului de care,uiţi aşa de-uşor.citesc mereu în ochii tăi,toată neînţelegerea pe care-o am faţă de bătrâul timp,când soarele se scaldă în marea albastră a cerului şi sudoarea-mi topeşte minţile.citesc în ochii tăi confuzia-mi pentru variabilele pământeşti,dar niciodată nu mă opresc să-i iau in braţe ,să-i linistesc.nu-mi pot explica de ce,de ce continui mereu să-ţi frământ trupul,cu mâinile-mi alunecoase - o fi vreo formă de pedeapsă ,pe care egoul mi-e dator să ţi-o aplice,pentru toate nopţile acelea de ger cumplit,din mijloc de vară.

şi mă amuză teribil spasmele trunchiului tău,când degetele-mi alunecă pe coloana-ţi vertebrală.de parcă ai ghici c-aş vrea să-ţi despic spatele osos,să-mi fac bici din stâlpul trupului tău şi să-ti lovesc pielea cafenie apoi cu el.şi-mi mai place să văd că uiţi să clipeşti,conturând mai mereu,un zâmbet amar,cu buzele uscate,pe care nu ţi le-am atins din fragedă tinereţe.şi-mi mai place să smulg pielea de pe ele,să ţi le umezesc apoi cu vârful degetelor scăldate-n uleiuri fierbinţi,să ţi le-nmoi şi să-ţi calmez durerea,lăsându-ţi frica vie în glandele-ţi vocale întrerupte.

şi înainte de răsărit,îţi las mereu,trupul epuizat,desfăşurat pe patul moale cu aşternuturi crem,albe,plămânii.

şi-ţi pierzi apoi minţile,scărmânat de trupul meu nerăbător,în primele bătai ale luminii solare.

all these other ways.

2011-07-12T03:11:00.001+02:00

binenţeles că uneri e mai uşor,la fel cum câteodată e atât de greu,încat nici inima scoasă din piept şi servită ca fel principal,nu mi-ar alina puţin trăirea.dar devine tot mai uşor şi ideea că am să-l împart mereu,mereu în bucăţele,cu păsari sălbatic,pare să fie mai uşor de acceptat,atunci când,în profunde trase meditative,îmi trăiesc viaţa cu el,aşa cum ar trebui şi asa cum ar fi ea frumoasă dacă viaţa s-ar derula ca-n poveşti şi Pământul nu ar fi un glob mare,înnecat în egoism morbid şi false existenţe.

trăiesc în lumea mea,dar nu mai e demult un păcat,căci toţi trăim în lumea pe care sistemul cognitiv o făureste între cei patru pereţi rotunzi ai craniului.trăiesc în lumea mea şi-acolo,în cele cincisprezeceminutedemeditaţie,sunt fericită,pentru că acolo,dimineaţa e mereu soare şi noaptea luna crapă cerul cu lumină,lasând celălalt capăt al galaxiei,expus unor atingeri suave.

carnea de iepure e bună şi din egoismul pe care-l întalnesc în transe,se naşte altruismul în viaţa reala.nu mi-aş împărţi masa şi nici măcar destinul,cu toate cele ce-i cad pradă animalului sălbatic,domesticit adesea prin paturi uitate de timp,în colţuri de Terră.

adesea mă pierd în alte timpuri,în timpuri în care ideea c-am să trăiesc mult şi bine,tânjind dup-un animal ce-şi pierde minţile-n păduri şi case desprinse din poveşti,părea imposibilă.dar,dacă e să mă uit în toţi acei ochi de timp,am să văd mereu copila tânjind după o poveste de drag şi dor.cel mai mult îmi place să vad orizontul,năcut dincolo de limita ferestrelor.oh,acelasi orizont ce se naşte şi conturează,în alte perspective şi.-n alte vieţi,ce cu atâta drag îmi amintesc de jurnalele secate de adolescenţa-mi rebelă.

îmi place să cred că mi-e mai uşor,că e una din acele perioade în care mă lipsesc de semnificaţiile existenţei lui.dar nu ştiu cum exact se face că ,mai uşor mi-e să uit de-acele timpuri în care nu alergam după blănuri albe,decât sa nu-mi pierd minţile noaptea,la gândul că la răsărituri cosmice,am să-i simt din nou sudoarea pe buzele-mi secate de dor şi nepăsare.

şi vara e lungă şi meditaţiile şi-au pierdut înţelesul din şcoli,câaştigân unul sfânt şi unic,unde existenţa fericirii absolute nu e o simplă variabilă,ci un fapt împlinit,când cele trei luni de căludură şi iubire,mă prindeau pe ţărmuri şi drumuri fără de sfârsit.

a plane that loops the loop [?]

2011-07-11T15:08:00.000+02:00

când toate erau deja împachetate şi gata de drum,cam pe când drumul era anevoios şi fierbinte în bataia soarelui,toate s-au intensificat.orizontul a părut subit un infinit de posibilităti şi nici măcar secunda în care moneda se învartea în aer nu mă mai putea ajuta,căci mintea mi-era deja stabilită.

dimineaţa,furnicilor le-au crescut aripi şi pe fruntea mea au crescut boabe de sudoare.zborul insectelor a mai durat o vreme,dar boabele de căldura au dispărut pe bancheta din spate,încarcata de haine şi bagaje şi praf din alte ţări.în drum spre casa am ras şi-am uitat de probleme,probabil în acelasi fel în care şi tinerii căsătorişi au uitat că-n mai puţin de două zile ,viaţa avea să revină la normal.

şi-apoi mi-am reînceput odihna în patul de-acasă,unde inocenţa pluteşte şi resturile copilăriei se amestecă cu aerului unei maturităţi pentru care am semnat deja un contract,cu douăzeci şi ceva de ani în urmă.baldachinul se ondulează suav în bătaia vântului şi perdelele groase îi ţin companie,dansând într-un vals ţigănesc.eliade şi-a găsit culcusul pe balconul pe care leandrul roz aruncă cu parfum.

la un moment dat,între puţinul lucru şi orele de pratică la cabinet,mă gandesc să scot şi şevaletul,să-l curăţ de praf şi să-l trezesc la viaţă.

noaptea cand luna întarzie să apară pe cer,lampa în ceară galbenă şi lichid albastru are să-mi tină companie.

e vară şi-am ajuns acasă,în sfârşit.

nu mai contează restul.

nu mai contează nimic.

nici macar toamnă cand revederile au să-mi trezească emoţii şi furie şi melancolii profunde.

mai sus,pe deal.[s-ar putea]

2011-07-06T19:18:00.001+02:00

în minte,mare e delirul.mare,mare de tot şi,deşi câteodată el pare să se sincronizeze cu cel exterior graniţelor trupului,în ultimele zile pare să nu poată respecta regulile prestabilite.căci în minte,cutiile sunt pline şi drumul spre casă e lung şi plin de soare şi poveşti,iar lenea pare să existe în cu totul şi cu totul alte forme,decât cele ce-acum se lungesc de la apus şi pân la răsărit.noaptea e lungă.e lungă mereu şi-oricât de mult visam altădată la nesomn întins pe bolta înstelată,totul pare să fie-un mare nimic,când norii par să domnească ca-n poveşti de groază.

mai sus,pe deal,strădutele-s asfaltate-n tonuri de-abanos şi copacii ţin umbră ferestrelor.copii aleargă pe străzi şi freamătul oraşului ajunge doar în ecouri târzii.pare să fie plăcut şi-apusul pare mai aproape de viaţă.când am intrat într-una din cămeruţe,îmi amintesc că soarele picta pe pereţii albi,umbre aurii.ferestrele-s încăpătoare şi largi,de parc-ar încerca să curprindă în braţe imaginare,tot orizontul.

totul e mai sus.aproape plutind.pe deal,pe scara cu trepte mici şi înguste.viitorul se conturează uşor, în imaginaţie,împingând ultimii ani,adânc în amintiri.

the beggining of the end.( p.I )

2011-07-04T18:44:00.000+02:00

everything that has a beggining has an end.

e o poveste lungă şi veche de când oamenii s-au trezit din visul adânc al inconştientului.mda,da,da!tot ce are un început are şi-un sfârşit.e un fel de blestem universal.de fapt,chiar şi universul e sortit pierzaniei,lucru care mă întristează adesea,profund.poate că spiritele au să ramână pe-undeva prin golul întunericului,blocate.poate vom fi o mare de suflete,binecuvantate cu plutirea,scăpate de blestemul sfârşitului şi-al esenţei materiale.

era vară şi cald şi părul meu lucea la soare,căci pe-atunci era pictat în violet şi-albastru şi nu prea cunoştea problemele reieşite din asemănarea cu câlţul.rochia albastră îmi atarna pe corp,făcând loc vantului şi boabelor de transpiraţie.şi-aveam şi maşina pe-atunci şi-mi ascundeam mereu centura pe sub braţe,ca să nu-mi păteze soarele,umerii goi.

era vara şi cald şi-eram sărace,poate că la fel de sărace ca acum.în centrul marelui oraş,cocoţate pe-o bancă,pierdute în pagini imense de-anunţuri,scăpând cate-un loc pe maşinuţa ce-avea ca tichet de parcare,avariile puse.bidonul de apă minerală,costase sub un leu şi-era deja cald,dar ce mai conta căci aveam deja în minte casa visurilor noastre.pe-atunci era înca o ipoteză,chiar de a doua zi,am strâns mâinile muncite şi ciobite ale bătrânului cu ochi albaştri şi pielea lăsată de timp.

la-nceput de toamnă,oglinda era pictată în culori fluorescente şi eşarfele atârnau de stâlp şi de pereţi.pe-atunci podelele nu tremurau aşa de tare şi nici terasa nu-şi avea capâtul sub fereastra mea cea mica.dar în timp,toate s-au adunat.şi sticlele de alcool şi oamenii opriţi pentru odihnă,pe saltele şi pe jos,prin paturi vechi şi-n baia ce adesea adaposteşte curcubee.

între pereţii de carton şi lemn ,au luat naştere,rapid,toate sentimentele umane şi la fel de rapid,chiar năucitor,toate s-au alterat şi s-au schimbat,până într-un colaps ciudat.un fel de big bang,dar la o scală mai mică,mai personală.

apoi a apărut hamacul şi-n el somnuri dulci şi poveşti scrise de Eliade.şi dupa-un timp şi grădiniţa s-a infiinţat ,grădiniţa de pisici pufoase şi agitate.

şi-apoi începutul sfarşitului.listele şi gruparea generală,somnuri perdute-n dimineţi,dimineţile şi-a lor lumină,ascunsă de draperiile groase.totul la-nceput de vară,cu miros de toamnă tarzie.

dimineaţa,ziarul are să ne fie din nou prieten şi-apoi probabil,alte ferestre vor sprijini coatele şi desele lacrimi de disperare şi fustrare.eu sper la ferestre mai mari,da,chiar de spaţiul va fi mai mic şi mai claustrofobic.

n-am văzut încă nimic,dar o primă idee naşte fluturi în stomac.

o primă idee cu picturi murale şi altfel de vise şi altfel de lumini.

şi poate versiunea erotică a baldachinului inocent,de-acasă

o primă idee,ce-mi aminteşte de-acea zi de vară,când primele vise au fost făurite.

salut,iulie(salut din nou)

2011-07-03T17:54:00.000+02:00

dimineaţa celei de-a treia zi din iulie.

după masa celei de-a treia zi,căci dimineaţa m-a prins trează,aşteptând soarele să apară de după norii cenuşii,plini de praf si scântei universale aduse de timp,în spaţiul ceresc.afară pare toamnă şi câteodata chiar iarnă.noaptea vântul bate răutăcios şi ziua,soarele nu mai umple casa de amor.or fi blesteme,blestemelor tuturor zilelor în care existenţa era topită de sutele de grade ale unui Pământ prea aproape de Soare.

alte existenţe în ceea ce par acum,alte lumi.

într-o zi,toate au să revină la normal.într-o zi am să-mi pierd minţile lipită de pământul uscat,clătindu-mi ochii in albastrul cerului.şi-mi voi arde pielea,înnegrind-o până-n tonuri de carbune,în baia de soare ce mă aşteaptă-n timpuri viitoare apropiate.şi dacă nu va fi aşa,atunci mă voi mulţumi cu albul nobil,cules din alte timpuri.

şi toamna are sa aducă alte lumi şi alte existenţe.şi toate au să se schimbe şi-ntr-un final sufletu-mi va fi epuizat,cautând din nou,zilele delirului odihnitor,de la-nceput de iulie.

and it was the end of the month.

2011-06-30T02:42:00.000+02:00

e ciudat cum imaginea unui timp marginit,poate sa-ti schimbe perceptia despre viitor,prezent sau trecut.despre eterna mea lupta cu timpul,deja stie toata lumea,doar eu par sa ma mai las inca afectata si surprinsa de fortele lui pseudo-malefice.

era decembrie,unul pe care mintea mea il tine minte ca fiind unul plin de pauze.un decembrie amnezic din care,vag,imi amintesc momentul in care am stiut ca voi trai luna aceasta la intensitati variate,oscilatoare,creatoare de depresii si anxietati,presarate pe-alocuri cu bucurie extrema.timpul parea sa fie de partea mea si delirul sentimentului ca pana la mijloc de luna,mai sunt mii de ani lumina,m-a tinut asa,in urmatoarele doua primveri.

cand vara a inceput,am fost mai mult decat constienta de iluzia timpului pierdut,dar si mai tare,trupul meu parea sa respinga ideea ca-n mijloc de-nceput,multe au sa se schimba si si mai multe sentimente am sa cunosc si infrunt.

dar a venit ziua.zilele.si s-au intamplat toate foarte repede,cateodata chiar imi place sa zic ca toate s-au intamplat in decursul unei clipiri.poate chiar mai repede,daca e sa ma uit mai atent in calendar si s-accept ideea ca maine e din nou,iulie.

si stii care e cea mai buna parte acum?ca nu mai trebuie,pentru moment sa ma complac in asteptarea unui alt eveniment major,desi multe-si asteapta randul.niciunul nu e programat si chiar de-n toate cartile de psihologie scrie apasat ca predictibilitatea evenimentelor reduce din stres,pentru mine confuzia lor temporara ma calmeaza.asa nu sunt nevoita sa va cat de repede trece timpul.

between borders,

2011-06-29T01:06:00.001+02:00

and it's been the third best day I ever know.

rasaritul dintre norii crapati.

2011-06-28T02:11:00.001+02:00

era dimineata si i-am promis ca am sa scriu despre el si despre lumina facuta din gri si roz,ce se topea peste strada lunga ce parea sa ne traga usor de tot,spre poarta casei.o vreme am tacut,dar asta doar pentru ca nu prea stiu cum sau ce sa vorbesc in unele situatii.cateodata cred ca e mai bine sa taci,intr-un sfarsit,din dragul evitarii propriilor ganduri,vorbele tot au sa impleteasca o discutie.

pe toate gardurile,caprifoiul arunca miresme puternice,de saptamani bune deja.un lucru care desi s-a transformat in obisnuinta pentru mine,continua sa ma mai surprinda din cand in cand.mi-am extras toate uimirile din ghemul monotoniei si insumandu-le ,am descoperit ca aveau valoarea expresiei de pe chipul lui.n-ar mai fi trebuit sa ma surprinda ca minte-i dansa cu sufletul ,pe muzica florilor.deloc,caci de cand il cunosc -o perioada de timp pe care-o simt mai indelungata decat e cu adevarat- sentimentele si trairile lui au o gama extrem de variata,un alt motiv pentru carew,el, inca ma mai sperie.

dar mergand spre casa,mirosind florile atarnande de pe garduri,uitandu-ma pe cerul inalta cu nori crapati si dedesupturi roz-albastrui,ne-am desclestat vocile.si-asa,i-am ascultat povestile si planurile.m-am lasat pe-alocuri hipnotizata de vocea lui si-asa,in tot delirul cuvitelor,am vazut scena si povestile si personaje,jucand in lumini reflectate din lumea cealalta.

cu cateva ore in urma,pe-o terasa pe care vantul batea mai tare-a toamna,decat a vara,in mijlocul zumzetelor produse de oamenii aburiti si-afumati,mi-a spus ca i-am placut mai intai pentru ca l-am urat.i-am zambit frumos si-am continuat sa-mi fumez tigara.adevarul e ca,in lumea in care traiam la acel moment,nu era erau loc de cuvinte.nu framantate de buze,doar rostite inauntru,de vocea-mi interioara.

dimineata,cand vocea a ajuns in centrul vorbirii si piticii au cantat la corzile vocale,i-am spus ca nu l-am urat si ca nu-l urasc nici acum.mi-era doar frica.

mi-e inca frica.

l-am strans in brate si-am privit cu pleaca spre rasarit.

si-apoi am dormit pana aproape de apus,pana la un apus iernatic.

[to]night.

2011-06-25T01:12:00.001+02:00

the more you change the less you feel

yearly,summerish obsession.

pardon me sirs and madams!

time makes it all go away,unfortunately.

2011-06-23T01:34:00.002+02:00

Time is never time at all

You can never ever leave without leaving a piece of youth

And our lives are forever changed

We will never be the sameThe more you change the less you feel

daca as putea sa raman aici pentru tot restul vietii mele,as lasa totul in voia sortii si-as alege drumul asta.dar nu e asa usor,nicidecum si singurul lucru care ma mai multumeste pentru moment,e ideea revenirii.ideea ca am sa-mi izolez mintea in filme si-n carti,pentru o vreme,pierzand zile senine si-apusuri umile.intr-un final am sa ma plictisesc de toata linistea,asa cum ma plictisesc de orice,de felul in care e aranjata mobila-n casa sau de oamenii care ma iubesc fara motive.

daca as putea sa raman aici,as ramane fara sa ma gandesc ca n-am sa am ocazia sa gasesc sensul,un sens al vietii.as lasa timpul sa treaca pe langa mine ca la sfarsit sa-mi vad chipul desfigurat de riduri si parul albit de vreme.ar fi mai usor si poate,poate nu m-as mai trezi din somnuri lenese,c-un sentiment apasator,de sfarseala.poate ca m-as complace in monoton,dar pana la urma,nu e toata trairea o complacere la niste norme si [non]valori impuse,transpuse,traduse de generatii intregi?mi-ar fi mai usor,m-as pierde in vicii si-as pierde si lupta cu dietele,castigand liniste in fata imaginii de sine.

si-apoi,la urma urmei,nu m-as simti apasata de trecerea timpului,de iregularitatea lui,de halucinatiile induse de tot ce se intampla,intr-o secunda.n-as trai intr-un vesnic delir,cacitoata sfarseala mea emotionala,toata confuzia si durerea din interior,toata inutilitatea par sa-si aiba inceputul in esenta timpului.ma lupt de ani de zile cu el si niciodata nu reusesc sa-i inteleg misterele si influenta lui asupra mea.

alatadata trecea totul cu somnuri adanci si zile-ntregi pierdute intre cearceaf si patura.altadata trecea totul,dar acum totul pare sa se intensifice cu fiecare moment pierdut dormind,traind in lumea viselor.

brother got married [ i just kept getting drunk]

2011-06-21T03:27:00.001+02:00

all my friends are getting married,I just keep getting drunk.

[a friends quote]

ma pregatisem emotional pentru eveniment sau cel putin asa credeam.pana in momentul in care lacrimile m-au demachiat in repetate randuri,am crezut ca voi reusi sa-mi stapanesc emotiile,caci pana la urma invatesem deja,de ceva vreme ce inseamna sa reprimi sentimente.

cu o noapte inainte somnul mi-a fost mancat de cealalta jumatate a globului si,spre dimineata,cand ochii reusisera sa ma trimita in nemarginitul taram al inconstientului,pupulatia era deja treaza,ocazie cu care am fost trasa cu nesimtire spre cele 24 de ore de nevroza.mamei ii place sa accepte varianta de suprafata ca explicatie a tuturor suspinelor si lacrimilor incontrolabile,pentru ca dezechlibrul chimic pe care creierul meu,il intalneste deja de o vreme buna,ii se pare de-o nebunie la fel de mare ca si nebunia in care ma scald.poate ca vara asta,pe langa practica,am sa recurg si la un tratament.viata mea emotionala trebuie schimbata,altel n-am sa pot schimba la randul meu,alte vieti.si timpul trece prea,prea repede.

am fost conuza,recunosc.mintea mea a simtit aerul festiv din atmosfera incarcata emotional,din casa parintilor.si-am delirat pana cand iregularitatea timpului m-a pleznit cu palma grea a prezentului,de parca as fi dormit si-un zgomot puternic m-ar fi trezit subit.cand m-am trezit,lumea era deja prea multa intr-un spatiu prea mic si zumzetul prea mare,de parca o forta divina ar fi uitat sa regleze sonorizarea unui eveniment cosmic.si-a mai fost si deshidratarea,ce mi-a uscat pe rand buzele si limba si-apoi stomacul.am fost trimisa la soare si la aer si cand m-am intors ,pierdusem un moment unic..dar mi-au fost alocate cateva secunde sa-i urez noroc in noul drum si-n loc sa-i pot spune in cuvinte tot ce-mi doream pentru noua viata,am inceput sa plang si m-am oprit,doar in casa domnului,unde dintr-o data,m-am simtit asa cum trebuia sa ma simt,ca intr-un film frumos.

dimineata soarele a rasarit si-am privit in gol spre muntii grosi si plini de copaci verzi,rememorand intreaga noapte.rememorand scena in care,asa cum promisesem deja de saptamani intregi,mi-am izbit trupul de pamant ca sa prind buchetul;rememorand toate paharele de vin,sorbite-n graba si pe-ascuns si dansurile impartite intre cei doi parteneri si prieteni ai mei.la rasarit de soare,inainte de furtuna ce mi-a adus aminte de cele de nisip,din desert,am privit inca o data la ultimele ore,la ultimele zile si saptamani.la ultimii ani si la toti anii ce-au trecut.

la rasarit de soare,un singur lucru-mi mai trecea prin minte,repetat de-atunci de vocea-mi interioara :"so..now what?"

ce mai urmeaza,ciclul monoton al vietii?

..si multe ore de somn,intru vindecarea temporara a stadiului depresiv,al unei text-book tulburari de dispozitie.

si vara.

si noptile de vara.

si eterna cautare a inca unui moment plin de insemnatate,in care-am sa fiu mai prezenta psihic,intr-un echilibru minte-trup.

brother got married

2011-06-20T00:36:00.003+02:00

the D day.

2011-06-18T01:20:00.000+02:00

in tot timpul ce-a trecut,cam de cand am inceput sa simt si sa ma tulbur,sa-mi tulbur apele in care dispozitia-si schimba culorile si nuantele,in tot timpul asta n-am vrut niciodata cu adevarat sa ma gandesc la o exteriorirazare.la una generala,una care sa includa sentimentele si proiectile mele in alte vieti,pentru alte puncte de vedere.

totusi,de-o vreme am inceput sa preagatesc terenul si chiar de-acum trag cu dintiii sa-mi revars toate emotiile ce maine m-ar demachia in cateva secunde,probabil ca tot n-am sa reusesc sa ma golesc.

in toata experienta asta subiectiva,cel mai tare ma doare egoismul,caci infruntarea lui apare nu odata cu recunoasterea-i in cuvinte declarate,ci cu analiza tuturor evenimentelor din trecut si viitor,in care,mai inainte de toate,imi vad pozitia mea si nu a altora.asa s-a intamplat si cand m-am mutat de-acasa,dar eram prea copila si prea orbita de gandul c-as putea sa prind iepurele,ca sa-nteleg si ce se intampla de partea cealalta,acolo unde mi-am lasat familia.

e-un soi de egoism si ceea ce simt acum.prin minte nu-mi trece ideea fericirii fratelui meu,ci ideea ca lucrurile se schimba de la o zi la alta cu un ritm alarmant si niciodata,pana in acest moment,nu am realizat asta.n-am realizat ca am crescut,chiar daca fumez de cativa ani si toti de cativa suar cand imi beau cafeaua singura.n-am realizat ca a trecut vremea nici cand toti copii alaturi de care-mi juleam genunchii pe la bloc,au devenit oameni cu serivicii si case de intretinut.poate ca in mintea mea,timpul nu a trecut niciodata si tot ce s-a intamplat in ultimii ani,a fost o iluzie.poate ca,intradevar,tot ceea ce s-a intamplat a fost doar rodul imaginatiei mele.

dar mai mult ca sigur ca nu.

si maine are sa-mi dovedeasca acest lucru.sau azi.sau acum,cand perceptia vizuala-si pierde mecanismele fizice,filtrajele,schemele si se transforma,usor in imagistica mentala,lasandu-mi gustul amar al maturitatii ,pe cerul gurii.dar,sunt fericita si pentru intaia oara,nu e pentru mine.un minus in egoism,o forma primara de altruism.

in cateva ore am sa-mi vad fratele,in cel mai emotionant moment al vietii lui,declarandu-si iubirea,imbracat in materiale fine,pregatit sa-si traiasca destinul.caci in al lui,a fost scrisa o poveste frumoasa.caci el si-a gasit linistea.

dar tristetea-mi inadeaza chipul.timpul a trecut si trupurile noastre s-au maturizat,in timp ce, inauntrul meu,a ramas copila ce alerga dupa fratele mai mare si adesea s-ascundea sub paturi,ca sa scape de-o bataie.erau vremuri in care existenta era usoara si dramele erau aduse doar de ploaie.

parfumuri,incaperi,despartiri si reuniuni.

2011-06-11T02:10:00.000+02:00

incaperea-i mica si ferestrele nu-s mai mari decat poarta pe care alice a facut primul pas pe tararamul fantatic,urmarind si ea,un iepure alb.ferestrele-s mici si rar,intra aerul pe ele,asa ca duhoarea de fum si creieri arsi se-mbiba zilnic in pereti.ai-apoi mai sunt betisoare parfumate,dar ele acopera temporar mirosul,la fel cum,mai mult decat temporar,strarnesc senzatii de foame dupa putinele dimineti glorioase.

si mai e bucataria,mica si ea,c-un geam imbacsit de vreme si prajeli.nici pe-acolo nu prea-si face loc aerul si,tocmai de aceea,cateodat' imi place sa umplu intreaga vesela,de mancare,chiar de foamea nu-si duce razboiul ,in mjlocul trupului meu.nu mi-a fost foame,cand noaptea s-a lasat,dar toti centrii mei olfactivi m-au rugat sa-i rasfat cu mirosul clatitelor si i-am rasfatat,umplandu-mi camera,mica incapere..de-o alta aroma.mai moale,mai blanda.

dar asta e cu totul si cu totul o alta poveste.

momentan nu am alte povesti,desi gandurile-mi zboara la despartiri,la reuniuni,la momente prelungite dincolo de legile batranului timp.gandu-mi zboara la bilete de-adio,la mesaje lasate-n treacat,la..nu stiu,caci de-o buna bucata de vreme,evit toate despartirile,in toate sensurile pe care dictionarul le-ar putea da.

imi amintesc prima despartire dureroasa si-mi amintesc si de-a doua si de-a treia.imi amintesc de toate,caci toate-si leaga radacinile de-acelasi el.numai daca as fi stiut atunci,ca despartirea e doar segmentul acela de timp dintre doua inevitable reintalniri,as fi dormit mai mult.noaptea e scurta si jumatate din planeta vrea o imbucatura din ea.dar am plans nopti intregi si drumuri lungi,pana intr-o zi,cand subit,am realizat ca nu mai e loc de-asa ceva.ciudat e ca nu mai tin minte,cand a fost cu exactitate acea zi,dar stiu c-am aflat atunci ca ,prin oricate culoare ale timpului as trece,voi avea mereu inc-o clipa de repaus,in care sa ma bucur de pielea lui cafenie.

si-asa e si-acum,doar ca vara-mi topeste untura de pe trup si nervii cranieni.si la mijloc mai sunt toate evenimentele pe care,oricat de mult as vrea,nu le mai pot evita.evitarea are-un rol de aparare,asa spunea Freud.mi-e drag de el,pacat ca nu am ocazia sa-l studiez mai mult.

intre timp,m-am indragostit de cateva ori si de fiecare dat-am regretat,reintalnind mereu partea melancolica,a povestii.vezi,ce ti-e si cu despartirile si-ntalnirile..

si-ultima oara cand m-am indragostit am primit tot ceea ce visam.dar visele nu-s destul.de ar fi,astazi alta ar fi fost povestea mea.intre timp dragostea a murit sau s-a spalat cu timpul sau pur si simplu,tulburarea mea afectiva a inlocuit-o cu o suma de sentimente negative care-mi cauzeaza adevarate alergii.si ma trezesc dimineata,cand o fi ea,in socuri anafilactice si cu pielea patata de eczeme.nu,nu,nu sunt acolo.dar le simt si ma irita.

visez la libertate.nu pentru ca urmeaza sa iau parte la o mare comuniune a unor suflete pereche si nu pentru ca toamna are sa-mi readuca-n simturi pielea moale,cafenie.nu,nu simt nevoia unei eliberari a constiintei,caci ea e mai impacata si mai libera ca niciodat'.dar visez la libertate,pentru ca stiu,ca doar asa,mintile-si vor pastra lesa si toate compulsiile vor fi stapanite.

The youth is starting to change
Are you starting to change?

a doua parte a conflictului intern.

2011-06-09T02:00:00.001+02:00

"oamenii pot fi cu adevărat fideli doar lor însisi."

P.Lecky

trecand de la general la particular si pastrandu-mi tenta trista,melancolica si macinanta,fata de propria-mi persoana,ma gandesc de mult prea multe ori intr-o zi,la cum de fapt,conflictul meu,nu e doar unul.trebuie sa marturisesc,nu stiu daca a fost vreodata doar unul.poate ca,la un moment dat,intr-o alta existenta,una mai blanda si mai imatura,dar ea pare sa fi fost intr-un trecut atat de indepartat,incat memoria-mi joaca feste.

si daca a fost doar un conflict,a ramas oricum nerezolvat,caci si azi mai intra-n alcatuirea nevoilor mele,de a-mi pierde mintile,cand tot ce-ar trebui sa fac de fapt,e sa le-mbat in zile lenese cu soare si nopti calde cu fum si vin rosu.

mi-am mai trait o zi sorbind cafea si ceai din coji de copac sud american,fumand tigari lungi,umplandu-mi plamanii de scrum,pierduta-n toate teoriile ce-ncearca de secole,sa-l explice pe om,in toata esenta,in toata splendoarea lui.m-am impotmolit in contradictii si-apoi in amintiri,ca sa revin subit la prezent si la ceea ce consider,ca sunt acum pentru-un copil,ultimele nopti de dragoste..razboiul n-am sa i-l prind,caci am si eu unul,inceput de mult,odihnit si reinviat apoi ,cam pe cand copacii-au inceput sa-nmugureasca.

nu i-am fost fidela niciodata.nu cu sufletul si nu cu mintea,cel putin,desi iluziile fidelitatii m-au orbit,intr-o vreme.poate ca-mi doream prea mult linistea,poate refulam idei suprimate,poate incercam ceva nou,dar noul nu mi-a placut niciodata,desi am tanjit mereu dupa experienta lui.nu i-am fost fidela lui si cum era sa-i fiu,cand am lasat mereu poarta spre scapare,cu lacatul deschis?nu i-am fost si mereu am transpus visele-n iluzii,iluzii nascute de amintiri,ca doar in amintiri am pastrat esenta ce ma face cu adevarat fericita,chiar de trupul meu exprima vesnica nemultumire si vesnica melancolie.

mi-amintesc ca era primavara de-o buna bucata de vreme,dar picioarele-mi alunecau inca pe strazile degerate.imi amintesc iesirile si zambetele si sentimentul de liniste.si-mi mai amintesc ca era mereu o furtuna dupa el,caci deschideam poarta doar ca sa-i trimit iepurelui ,semnalele nefericirii mele,semnale epuizante,rusinoase,de dor.speram sa le inteleaga.speram sa inteleaga,ca inca o dat' eram in stare,sa renunt la tot,in goana dupa el.

o vreme a ramas totul ca praful in suspensie,dar cand prima adiere calda a vantului mi-a lovit obrajii,m-am dezmeticit si-am decis soarta viitorului apropiat,intelegand totodata ca exista o adevarata discrepanta temporala intre pedeapsa divina si actul ei cauzator.la un moment dat am fost pedepsita si pedepsita pe veci,pentru raul pe care inca-l mai fac,din cauza pedepsei primite.oarecum e amuzant si ilogic,dar daca mi-ai spune sa-ti desenez intreaga relatie,ai intelege ca-i,de fapt, un cerc.

si asta-i unul din conflicte,in cazul in care ma decid ca sunt mai multe.

si..mi-am ramas fidela,mie.am ramas indragostita de imaginea iepurelui pe care-o cunosteam in copilarie.o imagine care-n timpul ce-a trecut prin amandoi,si-a schimbat reprezentarea,nu si miezul.dar miezul lui,esenta,e o alta poveste.o intreaga alta poveste care urmeaza sa fie descrisa conform normelor si teoriilor,care m-au ajutat intr-un sfarsit,sa inteleg de unde si de ce vesnica-i intoarcere.

mi-am ramas fidela si m-am trezit din nou,in realitatea mea,cea in care dimineata e obositoare dar inca plina de vise si ganduri ca-ntr-o zi,pentru o zi,voi atinge din nou apogeul fericirii privindu-i chipul frant,pe coapsele mele.

prima parte a conflictului intern.

2011-06-06T16:53:00.001+02:00

ma intrebam,pe cand alergam pe culmi de bucurie si zambet matinal,delirant,cand are sa vina momentul.momentul in care-am sa-mi pierd mintile din senin,rabufnind la pereti si suflete impietrite de zgomotul vocii mele.

inceputul a fost diferit de toate celelalte lasate-n urma,caci cauza interioara ,conflictul meu interior exista pe-atunci doar in mintea si-n sufletul meu,cele doua variabile incapabile sa plece mai departe,sa ignore inexistenta persoanei iubite-n trupuri de care-al meu a fost chimic atras,pentru fractiuni de secunda.

am luat pauze interminabile,pierzandu-ma printre stele si nopti calde,printre trandafirii proaspeti infloriti si parfumul delirant al coltului de rai,din marele oras.am pierdut nopti meditand si ignorand existente,rugandu-ma sa -mi pot arunca dezechilibrul emotional,din nou,pe-acea cauza pierduta,ce parea sa ma fi uitat.

si-a trecut timpul si mintea mea a ramas blocata in delir,intre refularea amintirilor si nemultumirea marginita doar de mari cosmice.si-a trecut timpul si emotiile s-au innegrit si-adunat,de nicaieri,din toate colturile prafuite.

pana intr-o noapte-n care,pierduta printre teorii si ganduri freudiene,vizuina si-a deschis portile.capul mi-a sunat si urechile mi-au tiuit si ochii nu vroiau sa creada.cauza si conflictul,unite-ntr-un singur element,s-au ridicat din definitiile-mprimate-n carti si s-au intors.

momentul a fost potrivit,caci aveam nevoie s-arunc din nou vina si sa-mi pierd iar somnul,resimtind vibratii corporale,din viitoruri imaginate,sau deja intamplate.

momentul a fost potrivit,caci timpul a trecut si atunci cand s-a oprit din nou,toate impulsurile lui imi erau explicate-n cartea de sub lampa de noapte.si-explicatiile mi-au linistit trairea,o parte din ea..

caci emotiile-s tot sumbre si caldura din miez de iunie ,le transforma-ntr-o mazga de care-astept sa ma curat..

(prea multe) ganduri pentru inceput de iunie.

2011-06-03T12:30:00.003+02:00

vara se instalase de ceva vreme,dar mi-am dat seama mult prea tarziu de asta.eram cu capul in nori,captiva in alergatura sufleteasca,in cursa de o suta de metri,prelungita in ceea ce-a parut,pana la urma,o serie de kilometri intregi si-obositori.

si m-am mai pierdut in caldura si-n lene,in sudoarea sub forme de boabe de roua,pe pielea-mi innegrita de soare.m-am pierdut,in acceptarea unei idei,care,cu jumatate de inima mi s-a parut intotdeauna stupida,de netolerat.

adevarul e,ca-n tot delirul meu,in toate diminetile in care m-am gandit ca viata mea are sa fie asa,de-acum incolo,m-am gasit tot mai mult sub forma impersonala,stravezie,de parca as fi fost o holograma.te-ai gandit vreodata cum trebuie sa se simta o holograma?cum e sa fii proiectia eului tau uitat,abandonat,refuzat?

da,chiar m-am gandit c-am ajuns la finalul cursei si cu toate micile scapari,din nopti dramatice,innecate-n alcool,am ajuns sa cred ca doar memoriile mele mi-au ramas.

dar m-am trezit si cand am deschis ochii am vazut ca vara a inceput oficial,de cateva zile.de cateva zile pline de canicula si zapuseala si ploi cu stopi imensi si desi.si tot atunci,am aflat ca,de fapt,cursa nu s-a oprit niciodata.

era programata sa ia o pauza,caci pana la urma,nu mi-era menit sa-mi scriu memoriile dintr-o alta viata.caci acea alta viata nu fusese niciodata incheiata,ea desfasurandu-se-n continuare in planuri mentale.

a durat mai mult decat ma asteptam si-n tot timpul,in toate lunile,am ranit si m-am depersonalizat,pana-am golit trupul de carne si fibre.

in jurul hologramei,piticii au inceput sa ridice schele si,pe rand,sa ma zideasca.din nou.caci era oarecum stupid,absurd sa ne continuam vietile,fara sa comunicam,fara sacaiala celebra,fara urcusuri si coborasuri.pentru ca era absurd sa-mi golesc viata de elementul ce-i da savoare.pentru ca..inconstientul e cogntiv si cognitiile ne-au unit mereu,pentru fracturi de secunda,doar ca sa ne despart-apoi, pentru ani lumina.

past the point of love

shattered and untied

waiting to pick up the pieces

that make it all alright

but pieces of what

pieces of what

pieces of what
doesn't matter any more..

(fara) ganduri pentru sfarsit de mai.

2011-05-31T11:26:00.000+02:00

m-a parasit si luna mai,dar a lasat in urma caldura de august si ploi de iulie.o vreme ecuatoriala si-un soare care arde,prime licariri de piele bronzata.dor de mare,de-apusuri si rasarituri fara griji si fara iubiri,singure,pustii si-ncarcate doar de ganduri proprii.

diminetile-au trecut pe rand,lasand aroma de cafea pe terasa de lemn,batuta de soare si lene.

si noptile-au deschis fereastra,lasand sa se strecoare ,vantul pe sub esarfa rosie,stravezie...sa intre-n patul meu,in care somnul e dulce,caci e al meu.doar al meu.am mai bifat si-un an in calendar si nopti plini de vise vii.si haos si delir.si-atat.

coloana sonora pentru statistica si analiza datelor.

2011-05-30T11:22:00.007+02:00

well...there's no safety in numbers.

pauza de noapte

2011-05-29T01:27:00.000+02:00

casa mi-a parut rotunjita la capete,cand ochii-mi erau tintiti pe cer,la stele.vederea periferica ma transformase-ntr-un gigant ce tine intreg globul pamantesc,sub o cupola de sticla.priveam totusi de jos,realizand si ca,legile normalului isi pierusera din nou esenta.

avioane-au strabatut bolta,lasand dare de luminite colorate si,mai tarziu,pe cand am stins luminile si-am ramas pe intuneric,am vazut fulgerele crestand in departare,ceea ce mai ramase din cer.prin minte,o mie de scenrarii-au trecut si toata pareau plauzibile,dar pana la urma plauzibilitatea lor a fost luata de vantul,ce balansa hamacul gol.

am ramas o vreme asa,discutand despre tot ceea ce era ,la acel moment,prezentul,caci de viitor nu era loc si nici nervi de macinat in bataia trecutului,nu mai aveam.

am continutat sa ne uitam la cer si cerul s-a uitat la noi.vantul parea sa-l aduca mai aproape de si sa-l imbibe-n trupuri,prin adieri calde.si-apoi adierile s-au speriat si-am ramas in frig,pana cand casa ne-a gasit loc,sub paturi calde,pe perne moi.

la targ..am fost!

2011-05-28T22:24:00.002+02:00

primul targ de Hand Made la care-am participat a fost surprinzator!

chiar daca strazile au fost impanzite de artisti si mestesugari,cu ocazia zilelor Clujului,lumea nu a uitat sa ne faca si noua o vizita la Gambrinus.

trei ani de visat,imaginat,cheltuit si modelat ...au dat roade si-am fost cu adevarat surprinsa sa vad cata lume ne-a cumparat produsele minunat de colorate.

multumesc tuturor pentru participare si sper sa ne vedem in numar si mai mare la urmatorul!

masuta noastra si-a lui Eli

madre Eli,draga de ea..

Patricia,pe post de suplinitoare.

fetele la atelierul de creatie al Ruxandrei

p.s don't forget to visit us at WeMakeCuteStuff

la targ cu voi!

2011-05-25T18:17:00.001+02:00

va invit sambata,28 Mai,între orele 11.00 și 19.00 în Gambrinus Pub, în Piața Unirii, nr. 25.

la a IV-a editie a targului de hand made,SAMBATA DE HAND MADE.

cam ce facem noi [eu si Mara] gasiti pe :

WeMakeCuteStuff

va astept cu drag!

of moons,birds & monsters

2011-05-23T00:38:00.000+02:00

...don't you know about the temperature change,in the cold black shadows?

of moons,birds & souls (I)

2011-05-20T11:36:00.001+02:00

Even a bird would want a taste of dirt from abyssal dark

ma intreb cata vreme are sa mai stea,paza sufletului meu.cate nopti are sa-si mai faca cuib in parul meu incalcit de noapte si somn.ma gandesc ca intr-o zi au sa-i creasca pene fine,peste pietrele negre,peste cadru-i de-argint,batut de vreme si de batranul timp.

cred ca poarta secrete si mituri antice,caci e batrana.poate poarta si blesteme,poate ca un bijutier batran a construit-o intr-o odaie mica.poate-a fost odata un suflet ca al meu,ingrijorat si plin de teama,mereu in cautarea a ceva mai mult,decat toate limitele perceptiei,ofera.poate bijutierul a fost un savant nebun,si-a reusit sa curprinda-ntregul spirit intre pietre.poate-a fost pedeapsa pentru prea multa iubire si prea multa iubire purtata si inteleasa gresit.

ma intreb cata vreme are sa mai stea-n starea-i de imponderablitate,cate cafele are sa mai soarba cu mine,cate secrete are sa mai vada,cati oameni ii vor amira-n continuare forma si iluzia de zburatoare.cate secrete are sa-mi mai tina si-n cate locuri imi va fi unic insotitor.

daca ar fi sa plece,mi-ar placea sa-i vad aripile mari,intinzanu-se pana la cer.mi-ar placea sa-si fac-un cuib pe luna si,in cinstea tuturor zilelor si noptilor petrecute impreuna,sa ma cheme in vacante si momente de delir sufletesc,doar ca sa pot fi mai aproape de univers,de locul unde a inceput totul,inainte de bleste si mituri,de iubire si lumina.

cronicile unei dupa-amieze lenese.

2011-05-17T02:26:00.000+02:00

poate ca a disparut cu timpul din peisaj si poate ca imaginea lui si-a sters din lucire,dar din cand in cand il gasesc in diferiti oameni,in diferite scenarii si drame de primaveri tarzii.zambetul mi-a aparut din senin pe buze,in acea dupa-masa calda si lenesa,cand umerii ma dureau de la efortul somnului si spatele-mi amortise de la dulcea leganare-n hamac.l-am vazut,asa cum il va adesea,in alte persoane si-au dulci momentele,caci sufletul s-a scufundat in visare,chiar pe cand visarea parea sa mai apara doar noaptea tarziu.

ne-am petrecut dupa-masa ascultand muzica lemnului taiat,din ateleriul ce facea sa vibreze intreaga casa.dincolo de toate vietile ce traiesc intre pereti,adesea casa-si adaposteste propriul suflet,caci ii vibreaza intreaga structura,caci noaptea cadrul de lemn trosneste si vantul isi face mereu culcus printre stresini.ce alte componente-ar mai putea avea o fiinta?ea -si onduieste cadrul si zbiara-n amiaza mare si noaptea se-odihneste odata cu noi,toate.

i-am ascultat trairea fara sa o pot privi,iar ochii-mi fugeau spre gatul cel de pe trupul rezemat de scaunul vechi.il batea soarele si-i straluceau margelele si intreaga imagine-mi readucea-n viata,o holograma,a iepurelui.margele de os la gat,frumos decorate si-ancorate pe-un fir subire de canepa.ma uitam la forma lor,la insemnele lor,analizan semnificatia lor,iubind amintirile suprapuse peste real.avea mainile muncite si degetele zrobite,asa cum le avea inca de cand il cunoscusem,in iarna cea dura,alinata de parfumul portocalelor pe care le aducea cu el mereu,in rucsacu-i fara fund.

zana statea-n hamac,batuta de soare,privin lumea prin ochelarii imensi,colorati,colorand lumea-n contraste si esente puternice.sorbea cu pofta in sucul cald de lamaie,uitat la umbra calda de mai,in spatele stalpului maro,de lemn.sorbea cu totii pe rand,din acelasi suc,imparit in pahare,uitate parca,de dumnezeu,pe terasa intesata de lene si paturi,de oboseala nejustificata si saltele prafuite.

aveam un arc curcubeic in mana.pentru o fractiune de secunda,uirandu-ma la jocul e culori pe care-l nastea in bataia soarelui,tot prezentul si tot trecutul recent disparu.eram in copilarie,incalcita-ntr-un arc similar.o bucata de copilarie-n care jenunchii juliti cereau o pauza si-arul parea singurul drog,suficient de puternic sa-mi aline durerea.

momentul s-a evaporat precum apa la temperaturi de fierbere si-am decis,din priviri,sa ne ridicam trupurile ostenite sa plecam in zarea aceea apropriata.flamanzi,am coborat strazile cartielului mut,din marele oras,cu cerul albastru-n urma noastra.talpile ni se lipeau de asfalt.ii trebuise o secunda de nebunie sa-si descalte picioarele umblate prin multi si dealuri uitate de lume.ne trebuisera nu mai mult de doua secunde,sa-i luam exemplul si sa cunoastem adevarata simtire a asfaltului dur,precum solzii unui peste rau.

ne-am oprit in parcul de langa casa,pe-un petic de iarba.imprejurul nostru,oamenii-si faceau cruci si masinile treceau,de nicaieri,grabite.ne simteam in mijloc de nicaieri,caci zgomotul nu mai exista si linistea interioara ne proteja.

ma gandeam ca asa ar fi fost,poate.

intoarcerea acasa a sters rapid imaginea iepurelui de pe chipul calatorului in timp,ratacit in spatiul modern,al societatii-n care,ne-a fost dat sa ne nastem.

cronicile unei dupa-amieze lenese..

2011-05-14T00:45:00.000+02:00

partea intai.in imagini.

noptile de vara,din nou.

2011-05-11T02:58:00.000+02:00

afara miroase a vara.miroase a zile lenese si-a leneveala-n mijloc de zi,a limonada rece si-a nopti calde.

adesea ma gandesc ca linistea trebuie sa miroasa a strazile cartierului,batute noaptea,in cautarea nimicului boem,incatarea finala,desavarsita,a sufletului.linstea,in toata esenta ei,trebuie sa aiba intregul sentiment al pierderii vremii,pana la epuizarea trupului.

afara miroase a singuratate,a singuratate de mai si iunie,iulie si-apoi august,pana la implinirea somnului de vara,pana la incheierea tuturor viselor.afara mai miroase-a flori si-a ploaie,a lemn ud.si..si mai miroase a delir emotional,a handicat sufletesc,a blocaj sentimental.miroase a haos si-mi place.

am luat viteza de cum am ajuns pe strada-n panta.picioarele mi-au fost tarate cu viteza luminii pana in capatul lumii si-acolo m-am oprit,ca sa ascult absenta zgomotului.zana era in spatele meu,se misca gratios si radea de calatoria mea.ne-am plimbat pe linii albe continue,discontinue,amintindu-ne despre una din serile ce trecuse.serile noastre pierdute pe stazi,au mereu ceva amuzant in ele,caci fiecare pierdere inseamna mult fum inauntrul cutiei craniene,mult fum si multa confuzie.cateodata si pante abrupte si-urcari cu bucati din plamani,lasa-n urma,ca semn de carte,in cartea vietii noastre.

de cum am iesit din cabana,mirosul lemnului ud mi-a inundat narile.mi-am dat seama,ca,pentru intaia oara dupa o prea lunga vreme,aerul avea miros.intr-o lume fara-acest simt,inveti sa te bucuri de cele mai mici adieri,chiar de ele-aduc pe retina,toate filmele de-altadat'..fie ele bune,fie ele rele.

luna era si ea pe cer si-n universul nostru,ne-am lovit de singuratatea celor doi de sex opus,ce-si tarau trupul sub lumna ei cala.m-am uitat la silueta lor,realizand ca si ei cautau acelasi lucru ca noi.evadarea si poate parfmului verii.cautau liniste.evadare din realul cotidine.alergau cu pasi marunti de tot ce urmeaza sa fie,de de ce-a fost.probleme,responsablitati.e fascinant,cate lucruri poti avea in comun c-o mana de straini,si cat de putine cu cel ce-ti saruta trupul,centimetru cu centimetru.

m-am intors acasa,la cabana.mi-am amintit ca din toata seara mea,din esenta dulce de parfum,lipsea cel al caprifoiului.caprifoiul e cireasa de pe tortul nimicului delirant,in care,cu atata drag,imi place sa ma odihnesc.

all I wish for and all I need.

2011-05-07T02:13:00.000+02:00

a fost linste.a fost linste multa,poate chiar mai multa decat ma asteptam sa fie si-afara nu ploua ,desi cerul era intenecat si sumbru.din orizont auzeam muzica.venea de peste tot si-era de-un misticism fantastic.imi doream ca cerul sa-si stoarca umezeala,sa lase pe pamant urme de speranta,de viata,de-o viata mai buna.

la un moment dat s-a intamplat.a plouat.garajele si-au schimbat culoarea si frunzele de pe copaci au inceput sa sclipeasca.imi fumam tigara pe balconul magic,din acel colt linistit de lume,uitandu-ma la orizontul facut din vanilie,din care muzica se revarsa gratioasa.tarziu mi-am dat seama,ca ea rasuna-n propria-mi minte si propria-mi minte-si dorea de fapt,orice altceva,numai liniste nu.

pe cand am stins tigara-n scrumiera odata verde,decolorata de timp si soare,am realizat ca muzica nu mai rasuna in ecouri cvasi-dureroase,de parca intreaga lume ar fi fost acaparata e dulcea si totusi,trista-mi existenta-mi interioara.

a fost nevoie de o sclipire ,ca ideea sa-mi fie inoculata,repetata si rasturnata-n obsesie,de propria-mi minte.m-am gandit la inceput un moment si-apoi mai multe si tot mai multe,la seara in care,poate ca universul s-a revoltat impotriva mea.

eram plina de mandrie pe atunci.ma gadila in talpi,pe la subsori,pe linia coastelor si-aveam universul intr-un bol e sticla ,mai maleabil decat legile fizicii il declarasera vreoata,in carti.vroiam sa se simta a 3-a roata la caruta,asa cum,de multe, prea multe ori ma simtisem eu.totusi,undeva inauntrul meu,vroiam sa stie ca tot ce faceam era un simplu gest de mandrie si ca,diminetile langa monstruletul blond,erau simpe iluzii,calmante naturale,endorfinice,pe care mi le prescrisesem intru uitarea lui.o vara,o toamna si-un sfarsit de iarna mai tarziu,ideea mi-a rasarit in capul gol de continut si plin de amintiri.poate ca egoul meu marit,supraoza de mandrie si sentimentul temporar de superioritate haotica,toate,toate mi-au distrus prezentul.poate ca in acea seara,in care si-a cerut pentru intaia-si ultima oara-iertare,am pierdut sansa.poate ca-n acea seara am avut o sansa,dar am luat-o ca pe-un lucru pe care-l meritam.

dar asta e o teorie,o idee obsesiva.

dar poate nu a fost deloc asa si lururile si-au respectat programul,demult stabilit de destin.

if I find my own way,how much will I find you?

intrebarea survine firesc la inceputul sfarsitului primaverii..cum poate sa fie fericit,sa-i fie existenta spirituala indeplinita,cand m-a lasat in urma?il va adesea ca pe-o mama,ce,dintr-o iluzie de moment,si-a abandonat copilul la portile maternitatii,construindu-si o alta viata,paralela,fericita.

unumai[inserthereadjective]caaltul

2011-05-01T00:32:00.001+02:00

coridoare lungi,hipnotizante cu modele-n sah & those red zeppelins.

mi-e dor de inocenta cu care visam mai demult,pe cand norii-erau de vata si vata era dulce,prinsa pe-un bat,direct din rai.dar daca ma gandesc mai bine,ziua a fost mereu trista si-asa va fi pentru toate celelate [insert number of days left] de zile,de-ntai..caci,pan' la urma iepure va fi mereu cu mine,doar in mintea-mi bolnava.

la multi ani mie!

soon,my precious.

2011-04-30T12:48:00.002+02:00

in timp ce orasele se golesc de suflete, malul marii,padurile si potecile se trezesc invadate de prea multa civilizatie.se-auda muzica din orizont,din fiecare colt [odata] de rai.iadul iese prin pori si se instaleaza pe pamant.1 MAI bate la usa.din nou.

povestea mea e simpla :

[pre-happy bay to me,I guess..]

ce mi-ar fi placut,cu adevarat.

2011-04-30T01:15:00.000+02:00

mi-ar placea adesea sa-mi pot filma viata,asa intr-o paralela intre ceea ce-mi doresc si imaginez si tot ceea ce se intampla cu adevarat.

adervarul e,ca mirarea nu ar trebui sa-mi fie mare,c-am luat-o din nou pe calea cea nedreapta si totusi sfanta,a dezechilibrelor si tulburarilor,caci am ramas blocata intr-un moment,intr-o perioada,ce pare fericita doar in blocajul meu,in amintirile mele.

adevarul e ca n-am fost niciodata fericita.nu in trecutul in care tin eu minte c-as fi fost.

nu ma pot gandi la viitor ca la un tot unitar in care sa ma vad implinita.implinirea mea depinde de o variabila,care,m e t a fizic vorbind si deloc matematic,e mai mult o constanta-una care s-a sters singura din viata mea,aceeasi din cauza careia toate circumvolutiunile creierul meu simuleaza,adesea, psihoze,depresii,instabilitati.

adevarul e ca ma gasesc singura,noaptea,dimineata la cafea,uitandu-ma peste poze.peste pozele lui,de multe ori realizand ca pe fata mea schite ale unor zambete amarui,au fost desenate,de muschi,simple prelungiri ale centrul nervos unde imaginea lui,sta stocata.cateoata cred ca,de-ar fi sa pot vedea fizic,locul de unde toate sentimenele mele continua sa izvorasca si sa traiasca,i-as gasi imaginea lui,tridimensionala,sculptata din fluide,urcata pe-un altar.cateodata cred ca altarul chiar exista.ar explica multe.

adevarul e ,de fapt,ca mi-ar fi placut..sa apar in toate-acele poze, imbracata-n haine lejere,sa am parul impletit si incalcit.mi-ar fi placut sa zambim impreuna,pentru mai mult de-o dimineata,pentru mai mult de-o poza veche.mi-ar fi placut sa ne trezim in mijloc de pustietate,sa-i ascult muzica,sa-i sustin visele,sa-i ascult povestite.mi-ar fi placut sa-l vad crestand copaci uscati,cu cutitele-i dragi,sa-i pictez,sa-i scriu.mi-ar fi placut sa-l ajut,sa facem lucruri colorate,sa ne obosim printre ceaiuri si cafele si plante uitate de dumnezeu pe pamant,din vremea in care pamantul era cald si bland.

mi-ar fi placut sa nu traiesc cu regretul ca n-a fost nimic,de fapt.

mi-ar fi placut sa nu treaca inca-un an,cu-ntaiul mai batand la poarta.sa nu treaca noaptea,asteptand un semn,ca n-a uitat,c-am fost.

mi-ar fi placut sa nu fiu studenta la psihologie,doar ca sa invat sa traiesc cu mine si-amintiri si iluzii nocturne.

dimineata in care lumea s-a intors pe dos.

2011-04-28T15:17:00.000+02:00

era a 5-a zi de stat in pat sau cel putin asa-mi imaginam eu.asa imi doream,caci trupul meu intins pe salteaua revarsata peste cadrul e lemn putred pe la colturi si mic ,ca pentru un elf,se simtea cel mai bine acolo.si fereastra ma aproba si-n deshizatura ei larga,imi trimitea soarele de pe cer,in raze filtrate de draperia groasa,antica.

lumina,atmosfera,aerul cald de primavara iluzionista,ma trimiteau cu ganul pe plaiuri boeme,pe-acele plaiuri pe care-am trait mai mult cu mintea,caci mintea-mi e singurul loc unde lumea e nemarginita si universul mai mic si mai usor de atins.

ma vroiam plecata si cu trupul,vroiam ca ochii mei sa vada gradinile inflorite si arbustii imensi,aproape copaci,infloriti in galben fosforescent.ma vroiam plecata si cand ma trezeam plecata,batand cu picioarele asfaltul fin al marelui oras,intreagul univers interior isi cerea inapoi plecarea spre casa,spre scorbura din patul moale,spre camera mica.

si mai vroiam sa ma intorc in locul unde--mi gaseam mereu linistea,unde inca o mai gasesc.in locul de unde si ploaia pare un vis frumos,chiar si-atunci cand picurii imensi lovesc ferestrele frenetic,brutal,sadic.

mai curand decat ma asteptam cu timpul linear ajutandu-ma sa-mpachetez,am vazut toti cei osutacincizecidekilometri cum raman in urma mea.si-apoi a urmat frenezia si linistea care,in mod bizar,vine mereu cu ea.cuiburi de oua sparte si blaturi pufoase pe langa dosare colorate si-imprimante in repaus.televizoare pe stiri si stiri despre sarbatori,sunetul clopotelor in ecou,de la biserica pe care-o vad o singura data pe an,ca fiind un loc magic,sacru.enjoy this while you can,it's all going to be over soon.eternele dimineti si dupa amiezi,lenese,pline cu urme de somn.familia-n jurul mesei.

si linstea dinaintea furtunii.

ascunzisul in spatele balconului si-a ferestrelor pictate-n verde si galben,si rosu si alb.lumina obscura si-un pic [mai mult] de delir emotional.

vine,vine si inca un an urmeaza sa fie catalogat ca facand parte din trecut.

5.1

2011-04-25T13:08:00.002+02:00

no matter how you waste your life,
[you] make me wait another year or more..

brb [happy easter]

2011-04-22T22:23:00.003+02:00

happy easter!

meanwhile in baia mare..

click click and away

preparing for easter.

2011-04-21T13:14:00.001+02:00

oh,such a fine tune.
such a wonderful time..

intre she's lost control si love will tear us apart.

2011-04-16T13:15:00.000+02:00

daca a fost vreodata vorba de iubire,in toata legatura haotica de pe culmile iepurelui alb,atunci cateodata ma chiar intreb daca nu chiar iubirea a fost cea care mi-a dezlipit sufletului de-a lui,la momentul x in data y la ora z,al istoriei noastre?

sala era plina de oameni si lumina mai slaba decat ma asteptam.se vedeau doar chipuri de pe trupuri mai zvelte,iar cele mai mici capete ramaneau absorbite de intuneric ,in magia muzicii.norocul meu,era ca lumina nu ma orbea si-mi puteam privi delirul fara sa-l impartasesc vizibil cu altii,fara sa ma pierd in intunericul morbid.

m-am bucurat de atmosfera,pana-n acel inevitabil moment in care,versurile-au capatat semnificatie,iar muzica a devenit mai mult decat minunata.m-am gandit la copil si la visele lui,pline de culori,aruncate-n vant prin discutii,pe-un ton amuzat,sperand totusi intelegerea mesajului de sub intreaga cortina-a glumei.

am avut si eu odata vise-a asa,dar cand sa-si atinga apogeul culorilor si-al sentimentelor,realitatea m-a lovit,in fata.m-am trezit apoi la viata si-am vazut,in ceea ce pare-acum,cateva fractiuni de secunda,ca nimic nu e cum asa cum visam,c-am pierdut timpul,cu capul pierdut intr-o lume pe care-o puteam construi in acele lungi momente de delir.

si-asa,un soi de protectie materna se intaleaza in mine,ce-ar putea fi foarte bine si cauza tuturor sentimentelor,ce-n 9O% din timp ma tin in euforie.

ramane-un 1O% crunt,in care tot corpul meu striga sa iasa din costumul de piele,prea intins de la o vreme.un 1O% amar in care mintea scapa de sub control si ca un savant nebun,calculeaza si se-ntreaba,formuleaza ipoteze si-elibereaza toxine-n toate camerele de refulare-a viselor si sentimentelor pierdute.

scap de sub control.

scapa de sub control.

dimineti...si-apoi spaime.

2011-04-11T00:58:00.000+02:00

daca m-a iubit,nu m-a inteles niciodata asa cum trebuia.dar persoanele iubite nu sunt facute din otel s-accepte totul sau nimicul,implicit nici schimbarile comportamentale,bruste,cauzate sau nu de tulburari ale personalitatii.

poate ca dupa-un timp am devenit un rau necesar,asa cum devenise el in ziua-n care i-am acceptat intoarcerea.

aceeasi zi de primavara-n care,in toate cele trei ore ale drumului spre casa-am zambit,stiind ca intoarcea e-un semn de dragoste.asa-mi imaginam la acea vreme,asa-mi cadea bine.asa-mi cade bine si-acum sa-mi amintesc toate reintalnirile,toate noptile petrecute-mpreuna,toate diminetile ce-si aveau sfarsitul mai curand decat ma asteptam.imi amintesc cum ne trezeam,ne fumam tigarile impreuna si cand gustam prima gura de cafea stiam c-ar fi bine sa ma bucur de putinele minute ce urmau.acele minute pana la fundul canii,aceleasi minute in care spaima ca n-am sa-l mai va niciodata,se instala.

imi amintesc ultima-i escapada.imi amintesc ultima noapte.aratam bine,ma simteam bine.in dimineata urmatoare,cand cestile de cafea se golisera de continutul liric,romantic,spaima si-a intarziat instalarea.n-am mai apucat sa simt frica,dar intr-un mod ciudat,o liniste venise in locul ei.

in acea dimineata mi-am dat seama ca are sa treaca prea multa vreme pana am sa-l revad.in acea dimineata am stiut ca totusi,au sa mai fie nopti in care dorul imi va macina oasele,dar si-acele nopti vor avea zile la picioare,zile de recastigat cursa pentru implinirea sufleteasca.

ma trezesc adesea,intrebandu-ma de ce n-am avut nicioadata curaj sa-mi infrunt sentimentele-n fata lui.

de ce-au fost un tabu,precum sexul in comunitatile ultrareligoase?

si-acum,in ciudatul timp prezent,de unde mi-am castigat libertatea de-a ma exprima in fata copilului cu par bucalat,din ce colt intunecat al sufletului meu ,refulez sentimente si stari imbibate-n golozie?

din teama ce n-a mai venit in ultima dimineata,din teama pe care n-am mai simtit-o,din spaima pe care-am tinut-o captiva-n tot aceleasi colturi intunecate,ale sufletului,in care tineam inchise toate cuvintele,toate starile,intregul tabu sentimental,far' sa-mi dau seama de ce.

dar libertatea are granite si tot ce-mi mai ramane de intrebat,e cand am sa-mi setez limitele disperarii si-ale fricii,ca-ntr-o zi am sa raman singura din nou,asa cum am ramas dupa toate-acele dimineti in care ,ultima gura cafea insemna un nou adio.

iluzoriu,iluzionat,isterie si-un pic din trecut.

2011-04-10T02:04:00.000+02:00

au fost cateva zile calde,prea calde dupa cate-mi amintesc.caloriferele ardeau si pielea ni se scurgea,in sauna marginita de pamant si cer,de peretii firavi de lemn sintetic si ghips.prin casa chipurile se inmultisera de-o vreme buna,dar mult tarziu mi-am dat seama ca stiam una din voci,din cantece pe care fregeda-mi adolescenta,delira.

am fumat cateva tigari impreuna,dar nu in doi caci casa era plina si tigarile erau posta.cred c-am impartit si cateva beri,dar mi-era imposibil sa discut pe-atunci.conversatia nu ma interesa prea mult,nici ceea ce putea s-ascunda ea.

un an mai tarziu,intr-o noapte sau cine stie,ceva dimineata mult prea devreme,m-am trezit discutand cu-acea voce.din senin,in delir si din delir in imagini de viitor care-au oricum,sa ramana,fragmente de imaginitie halucinanta.caci,pana la urma nu au fost facute primisiuni la mijloc si zambetele au fost mai mult douchene chiar de doar eu si doar el ni le-am vazut,ni le-am citit,fiecare-n propria oglinda.suferea de-o surprindere de moment,intrucat brusc isi amintise cine sunt,desi interesul meu in acele zile fiierbinti,pentru el era mai aprope de zero decat e infinit.mi-a zis ca vrea sa ma picteze si intr-un moment de-amuzament,i-am acceptat oferta.

nu mare mi-a fost surprinderea sa aflu ca de fapt,picteaza la fel de mult si de bine ca mine..[deloc]

ipotezele mele legate de propriu-mi viitor se schimba de la o zi la alta sau de la un an la altul,in functie de situatiile si-experientele spirituale prin care trec,prin care-mi e menit sa trec.acum vreo doi ani conduceam o masina si-mi vedeam viitorul la fel de automatizat.dar acum doi ani ma vedeam mai artista decat medic psiholog si mult mai putin umblata pe jos.acum un an,delirul incepea sa dispara si-apele sa se calmeze,iar sarbatorile pascale trecusera de ceva vreme si experienta spirtuala la fel,desi tot ceea ce vazusem parea sa fi ramas la timpul prezent.

dar asta e o alta poveste,una pentru care-am sa-mi fac timp intr-o zi,probabil ca capatul tuturor zilelor far de-odihna-n care ma trezesc si tot trezesc.

un an mai tarziu intr-o seara,m-am gandit la Freud si la studiul sau asupra isteriei.un an si ceva mai tarziu m-am gandit la ipoteza ce descrie femeile ca fiind isterice din nastere.si-apoi m-am intrebat:daca noi suntem isterice de cand lumea,barbatii ce sunt?egocentristi si-ironici,misogini,vesnici copii cu jucarii mai mari?nu.nu si iar nu.

barbatii sunt fiinte iluzionate si iluzioniste,din nastere.caci la un capat sau altul ,gasim mereu momentul acela in care-au trait in lumi halucinate,halucinand la randul lor.momente de delir.mai scurte sau mai lungi,in functie de liniaritatea timpului.ar fi vrut un el sa ma picteze,un altul sa ma ia de nevasta si-un altul sa ma tina in secret,ca un safety-net.fiecare iluzionandu-mi momente din real.unele de cateva secune,altele intinse pe ani de zile.

daca eu sunt isterica,el e automat un halucinant din nastere.un drog..pana la urma.

travelling between universes.

2011-04-07T13:21:00.000+02:00

24Hrs.

2011-04-05T00:58:00.001+02:00

or how many things can happen in one day.one and a half..maybe.starting now.

mijloc de primavara.

2011-04-02T14:39:00.003+02:00

asteptam de prea mult timp,momentele acelea prelungite,de buna dimineata,singura-n siguranta camerei,cu pseudo-fereastra deschisa pana-n sunetul balamalelor intinse la maxim.asteptam cu drag si dor soarele si vantul cald sa-mi insoteasca nevoile de delir,traite-n supradoza,in patul moale .e minunat sa pot privi cerul direct de pe pernele mari,gazduitoare de vise.e minunat sa..pot privi cerul noaptea,incarcat de stele si dimineata la rasarit,cand culorile-si pierd semnificatia,transformandu-se-ntr-un dans maiestuos al naturii.

si-apoi sunt toate-acele dimineti,in care timpul isi pierde din liniaritate,cand meditatia-si pierde pozitiile clasice si se adapteaza trupului intins pe pat,intre doi pereti subtiri,intre centrul orasului si restul tarii.toate-acele dimineti cand ceasca de cafea s-a golit de-nteles si nimeni si nimic nu-mi preseaza mintea bolnava,sa accelerez procese,sa-mi accelerez corpul,sa ma zbat in graba.acele dimineti cand,dupa ce-am savurat fiecare pic de cafea,m-arunc inapoi pe salteaua moale,diforma si meditez uitandu-ma spre infinitul cerului,la nimic si-apoi la marele mister universal,la dimineti din copilarie cand sunetul ploii cazand pe tigle si table ruginte-mi imbolnavea auzul si dadea nastere fiorilor reci pe sira spinarii.erau alte timpuri,vremuri in care nu-mi imaginam ca-n calea destinului,zile boeme ma asteptau.

ascult sunetul ploii cazand peste marea de lemn si tabla ce-si are tarmul chiar sub geamul meu,cerul e gri si pln de povesti aduse din alte parti ale planetei.e placut,in pat,sub straturi de material moale.e placut in pat si e placut sunetul ploii de mijloc de primavara,ce nu-mi mai provoaca sentimente obcure.

e bine si cald si vantul ce-mi loveste fata,e-acum cald.

e mijloc de primavara,e-aprilie si e mai putin de-o luna pana cand,marchez inca-un an trecut, in calendarul vietii mele.e-acel moment din an cand frica-mi cuprinde mintea si sufletul...dar multumesc universului c-a creat in noi,in oameni,supresia,caci stand in pat,sub toate straturile fine,cu capul pe perna moale,cu ochii larg deschisi spre cer si-urechile ciulite,fixate pe sunetul ploii,toate starile de frica se blocheaza automat.

raman in suspensie si suspensia are-un soi de static universal atasat.

unul bun.

unul...calm.

orasul fluiera.

2011-03-31T13:33:00.000+02:00

intr-o ora de pauza,cam pe cand toate moleculele corpului au avut timp sa respire,dupa-un proces prea lung si prea greu de accelerare,intru gasirea unui raspuns esential,in acea ora de pauza,inconstientul a lansat pe retina,o proiectie video de-o rara superbitate.culori asa vii si sunete reale,intr-o lume reala doar in imaginarul dinauntrul cutiei craniene,nu tin minte sa intalnit in alte momente de-odihna.

lumea parea reala si oamenii aveau cu totii chipuri,de parca ochii i-ar fi tinut minte pe toti cei ce la un moment dat sau altul,au trecut pe langa corpul meu,ratacit pe strazile si stradutele marelui oras.

la mijloc de zi,cand soarele se-ascundea printre nori,lasand totusi urma de lumina pe cladiri,pe oameni si masinarii,orasul parea plutitor.totul era normal,chiar si faptul ca oamenii nu pareau sa mai atinga strazile,calcand direct pe stratul fin de aer dintre talpile lor grabite si asfaltul murdar de pe vremea cand gravitatia inca mai avea vre-un rost.m-am uitat si eu dupa-un timp la ale mele picioare si le-am vazut alergand spre centrul orasului,izbindu-mi trupul altele la fel de grabite.salvari zburau cu-ale lor sirene si-apoi,in loc de liniste,se lasa un suierat bizar,hipnotic.ma intreb daca erau cu adevarat salvari si daca erau..ce aveau de salvat,in marele oras in care,oamenii zburau printre resturi de particule?

la scurt dupa,imaginea a inceput sa se stearga si suieratul hipnotizant incepu sa-si piarda din intensitate.mi-am ridcat trupul si-am privit cerul si starea de normalitate in care ziua parea se se scalde.fusese totul un vis,dar ca orice alt vis,unul cu o semnificatie anume.

inca o caut.

si mai cred ca..

2011-03-27T17:24:00.000+02:00

Cred ca ce scrie-n cartea de pe noptiera, e adevarat pana la urma.Cred ca atunci cand visele se schimba si imaginea persoanei iubite isi pierde semnificatia,isi schimba forma si continutul.Si mai cred ca le-a..ca ne-a iubit.Pe toate.Cred ca pentru fiecare dintre noi a sadit,in parte,cate-o samanta de iubire,samanta pe care nu a stiut cu adevarat sa o ingrijeasca.Poate ca toate iubirile lui au fost ca si semintele mele de flori,pe care le pun la incoltit cu atata drag,dar de care,pe rand,uit,imi pierd interesul si le las sa moara,se se usuce,sa stea la intuneric.Daca ar avea suflete,poate ca as fi sortita infernului,nu ca nu as fi deja.

Dar cred,chiar cred ca ne-a iubit pe toate,in felul lui bolnav de a iubi orice alta fiinta umana inafara de cea a lui.Ca a dezvoltat fixatii psihologice puternice,atasamente spirituale sau simple obsesii sexuale,ne-a iubit pe toate,intr-un mod bolnav,sinistru,inuman.Si-a pierdut interesul pe drum,poate mereu in clipa in care-a hotarat c-am devenit cu toate fie prea diferite lui,fie imaginea din oglinda-i feminina.Un echilibru perfect nu a existat niciodata mai mult de o secunda si cand secunda si-a gasit moarta,degradarea interesului lui s-a nascut.

Pe rand,ne-am vazut fiecare de viata noastra.Eu,ele.El.Cu totii am hotarat ca ce e mult strica adesea.Cred ca si eu m-am trezit la viata,chiar daca putin prea tarziu.Putin prea tarziu pentru ca sufletu-mi sa opereze la capacitati normale si imediat dupa ce mintea mea a luat-o razna de cateva ori.Momentan sunt fericita,dar nu mi-e greu sa ma intreb cat are sa ma tina intrega-mi fericire.Ma plangeam ca nu pot sa trec peste si intradevar,nu era degeaba plansul meu,caci inca mai sunt nopti in care-mi doresc..mi-l doresc.Sunt dimineti in care mi-ar placea sa ne bem cafeaua impreuna si sa impartim o ultima tigara.Dar astea sunt vise si visele se schimba,visele s-au schimbat,chiar de imaginea din spatele retinei ramane intacta.

Si cand visele s-au schimbat,intreaga lume s-a schimbat odata cu ele.

Ma gandesc ca toate l-am iubit,ca toate-l iubim,cu un sfert de inima,dar cred ca toate-am reusit intr-un final,sa ne vedem mai departe de viata.Sa ne trezim dimineata fericite alaturi de alte trupuri,sa ne lasam muscate buzele de alte perechi de dinti,sa ne fie sarutate fruntile cu drag si dor..

..will I?

2011-03-23T21:55:00.002+02:00

If I am alive this time next year..

2011-03-18T13:38:00.000+02:00

de unde marele oras pare si mai mare.

2011-03-17T00:32:00.001+02:00

mi-a muscat buza si-aproape ca simteam gustul sangelui coborand pe dinti.imi doream sa-l simt,caci el nu exista cu adevarat si nici senzatia nu o simtisem pentru prima oara.de fiecare data cand imi musca buzele,la o adica,imi imaginez privirea pe care ar face-o daca,printr-un absurd inimaginabil pentru sufletele lipsite de sadism,carnea i-ar ramane odata lipita de dantura-i dreapta.de fiecare data-mi imaginez chipul sau si-apoi printr-un mecanism de dezprindere de trup,reusesc sa-mi vad privrea din punctul lui de vedere.e la fel mereu,plina de-o placere indurerata,ridicata la un nivel energetic,fierbinte,din care-un fum al pasiunii primare,iese.

Oh, let me in
Ah, the closer I get

The more you ignore me
The closer I get
You're wasting your time

si-apoi sunt toate celelalte momente,cele-n care-mi sterg ca un copil murdar,intregul chip,cu maneca.acele momente in care timpul isi reintra-n forte,revine la normal din starea de suspensie.dispare totul si e ciudat cum,revin si eu la starea pe care,voit la un nivel aproape inconstient,reusesc sa mi-o induc.e amuzant,dar si pentru ea am o imagine morbida,bolnava,scoasa din filmele cu narcomani si seringi mizere,caci pana la urma a devenit un drog,o placere suprema,un coboras dureros,o exitare neuronala,o depresie parsiva s.a.m.d.

problema,la fel ca-n toate celelalte cazuri,e mintea-mi infricata.mintea mea,plina de golul pe care toate scenariile negative-l creaza.nu pot sa fu pozitiva,caci a fi pozitiva ar insemna sa vizualizez un viitor glorios.dar ce viitor sa vizualizez,cand lumea a luat-o razna,cand pamantul de sub picioarele ei aluneca spre infinitate,cand,cand..cand nici nu stiu daca peste-un an am sa-mi vad in continuare de depresia cotidiana,sau am sa zburd libera prin univers,sub forma de energie.

am urcat toate treptele pana-n locul de unde marele oras pare si mai mare.mi-am lasat suflul pe drum,dar sus,sus e tot,soarele-mi batea in cap si cerul albastru-mi deschidea craniul,lasandu-mi gandurile libere.o vreme n-am vrut sa spun nimic,desi nu eram singura.am vrut sa tac,sa nu-mi aud glasul si nici plangerea-mi inutila.in acele putine momente de liniste,am realizat cu adevarat ca sunt o persoana singura,dependenta de oameni.de-o mana de oameni,nu prea multi si nu neaparat toti reali sau existenti in viata mea.si-apoi am realizat ca am devenenit depenenta de-un om,de-un copil cu bucle ce-n cateva saptamani m-a readus la forma-mi initiala.

la stari paranoice si de nevoie,la plutiri si dansuri pe nori,la nervi si nevroze,la toata partea de dupa dulcea luna de miere.

echilbrul si ezechilibrul.

2011-03-16T02:59:00.000+02:00

mi-a luat chipul in palm si l-a sarutat,moment in care m-am gandit ca ar fi intaia oara ,spontana-n viata mea in care acest lucru e posibil si char de indeplinit.

s-apoi au trecut ore.ore-n care am fost pe rand,obosita,dezentuziasmata,analitiica si-ntr-un final glorios,geloasa.

geloasa si posesiva caci altfel nu stiu sa fiu.in plin procesul de refulare a prezentului,de alterare a constientei,am ales sa vorbesc si de iepure,ca o scuza a actiunilor pe care prezentul meu le impunea.cred ca pana la urma,avea dreptate...sunt o obsedata,o persoana obsedata de control.insa,spre spre norocul meu...ah,dar uita de norocul meu,caci intocmai comportamentul meu are sa faca norocul pierit.

ne-am evitat,cateva minute,sutimi de scunde-nmultite la infit.lumea radea-n jurul meu,iar eu incercand sa raman ferma pe poztie,am alunecat.contactul cu pamantul si ideea si lumea vazuta de jos.si-apoi am fugit pe scari,prin labrinturi delirante.l-am vazut si sarutat,caci in toata posesivitatea,paranoia si depresia mea,traiesc o poveste.nu e inca e dragoste,dar e e drag,de dor subtil,de luna aproape de pamant,cu reflexii-n suflet si-actiuni.

pagina 1O8

2011-03-12T14:41:00.001+02:00

n-am fost acasa de cateva saptamani bune si e putin ciudat ,cum, gasesc mereu totul neschimbat aici si totusi presarat cu putine arome de ceva nou.mi-e drag si mi-e bine in lumea calda pe care ai mei au construit-o,cu grija.o lume in care relele nu par sa patrunda si dezastrele exista doar la televizor,la radio si prin ziare.aici e lumea unde sfarsitul lumii m-ar putea prinde fericita.

ultima data-n camera mea,intr-un dulap inchis,plin de amintiri,am gast intr-o cutie cateva tigari.un lucky rosu,va rog si fumul l-am inspirat acum recitand carti dragi mie.m-am tot gandit la oameni din alte timpuri,la amintiri,la jumatatea de deceniu ce se tot prelungeste,pana devine-un complet,pana cand cinci ani au sa devina sapte si din sapte zece.m-am tot gandit si-n zadar cred c-am plans pe drumurile spre casa din marele oras,dupa iesiri nocturne si haotice.recitind pagini plini de drag,am descoperit un pasaj are m-a atins pentru intaia oara cu adevarat,desi ochii mei l-au mai intalnit:

daca e sa dau crezare tuturor trairilor mele,tuturor sentimentelor si vorbelor aruncate-n golul din minte,de-acea voce interioara,ar insemna c-am iubit o singura data.si daca e sa cred ca iubirea exista cu adevarat o singura data-n viata unui om,ce ma mai impiedica sa spun c-am iubiti si-am pierdut?

"cat despre fiinta iubita,ea nu te-a inteles niciodata"...dar daca m-ar fi inteles?daca visele nu s-ar fi shimbat si-as fi trait intr-un delir,pentru tot restul vietii mele?ma intreb cum mi-ar fi fost acum viata.dar destinul a fost scris,demult,in alte timpuri,in acele timpuri pe care-acum nu mi le mai amintesc.

si totusi,in plina-mi neintelegere a propriei mele persoane,gasesc cu surprindere persoane care-mi inteleg mai bine existenta,desi nu-mi cunosc trecutul si la o adica nici nu se arata interesate sa-l cunoasca...si la ce bun,caci atunci obsesia-mi legata de iepurele alb ar fi inteleasa ca o psihoza,ar fi tratata si remediata si asta -ei bine-asta m-ar depersonaliza.

persoane nu sunt multe si e doar una,care-mi gadila simturile,care ma educa,care ma face sa zambesc,sa-nnebunesc,sa ma bucur si sa ma-ntristez.e doar e persoana care-mi face surprize si ma strange-n brate fara motive,desi stransul in brate e o-ncalare completa a principiilor unui trup far' de suflet.

m-a intrebat azi,daca mi-ar placea sa facem ceva impreuna de ziua mea.doar noi doi,spre seara.mi-am imaginat pentru cateva momente intreaga scena.nu cred ca a mai existat cineva,inafara de familia mea,care sa-mi faca vreun plan asa frumos in acea zi a anului,in care dezastre psihologice au loc iar mintea mea o ia razna,intr-un dans tribal si haotic.

mi-am imagnat scena si , in cuvinte marunte, i-am multumit ca m-a facut sa visez.cu ochii deschisi.

encore un fois!

2011-03-09T02:30:00.001+02:00

inapoi la realitate,pentru o vreme.
la unul de cursurile de psihologie,am auzit o replica faina.nu o tin minte exact,caci mi-e greu dimineata sa nu am fantezii sexuale cu patul moale si pernele pufoase incalzite pe calorifer.totusi,prin goluri ale fanteziei mele obsecene,am auzit ideea despre componenta omului.despre cele doua realitati in care traieste.si-apoi..si-apoi nimic,caci e o teorie foarte bine gandita.totusi realitatile mele ,in care traiesc sunt cu mult diferite fata de cele pe care manualele de psihologie,cartile si specialistii le identifica.
uf,de fapt,eu traiesc in mai multe realitati si toate-mi plac.toate ma compun,toate se desfasoara comform unui plan aproape divin.cea mai normala e cea a vietii de zi cu zi,de fapt,cea in care-mi place cel mai putin sa fiu.sunt treaza si atotcunoscatoare-sau cel putin mi-ar placea sa fiu.sunt ceea ce mi-as dori sa fiu,dar deloc ceea ce simt,caci daca ar fi sa dau liber fintei pe care-o simt inauntrul meu,mi-as pierde culorile si energia si de fapt,pofta de a merge mai departe.
si-apoi e realitatea in care-mi place sa fiu pana intr-un punct,cea in care-mi alterez starea de constiinta,cea in care trecerea de la bine la rau se face insesizabil.si-asa am tot patit,dupa numeroasele iesiri nocturne,prin marele oras.cand e bine e bine si-as vrea sa-mi lipesc trupul de copilul bucalat si sa raman acolo pe vesnicie,dar cand trecerea spre rau are loc,ma vad alergand in golul lasat in urma de iepurele alb.
in realitatea-mi cotidiana,sunt constienta de oboseala pe care mi-o provoc cu aceeasi veche poveste,cu delirul si efortul alergatului,printre amintiri si tot ceea ce mi-am imaginat odata-dar tot ceea e nu este de fapt.in realitatea cotidiana,ei bine,sunt cateodata chiar plitisita si ironica fata de propria-mi persoana.si-apoi vine intrebarea,cea suprema:daca upa atata vreme inca sufar,inca sper..mi-e oare scris in destin sa fiu asa intreaga-mi viata?
mai e si cea de-a treia realitate,cea in care visez.cea in care fanteziile sexuale cu patu-mi moale si pernele-ncalzite,chiar au loc.cea in care dorm si doamne,cum imi mai place sa dorm de-o vreme.subconstientul mi-e mereu plin de idei si interpretari,lucruri care,peste zi le simt doar in migrene,in ritmuri cardiace colibriene.
si toate,toate ma compun,ma asambleaza,spiritual,psihic,sufleteste.planuri mari ale vietii si introspectii in seri de meditatie.dar sunt treaza acum,deci realitatea cotidiana-mi domina viata.pe moment,introspectandu-mi restul starilor,constientizez ca iepurele alb e scuza ideala ca sa nu fu fericita,desi as putea.e scuza ideala pentru orice esec,caci e mai simplu sa dau vina decat sa mi-o asum.mecanismul de aparare functioneaza la capacitati maxime,dar din urma,armata bucalata a copilului meu drag,prinde avant.mai trece o zi,mai trec doua si timpul ma gaseste uitandu-ma-n gol spre chipul lui.mintea-mi pune intrebari.
de ce si cum am ajuns aici?nu stiu.nu mi-am dorit,dar imi place.e totul un soi de comfort sufletesc in care mi-e bine sa traiesc.e un xanax si-o amfetamina,un nerv si-apoi un minut de liniste.
asta doar asa.
pe-un alt plan.poate al 4-lea.

***

stii..in seri tarzii precum cea in care starea-mi de constiinta-m putreda se trezeste,imi amintesc de dezechilibrul emotional pe care-l infrunt.doamne,am o familie fericita,din care-am invatat iubirea,si-apoi respetul si prietenia.dar..la ce bun lectii de viata innascute,cand..cand nu am cu cine sa le impartasesc?

ma trezesc suspinand pe strada,dupa iepuri albi.printre suspine apare si realitatea,caci pana la urma,tot ceea ce fac nu e ceea ce mi-am imaginat si drumul spre casa e altul.in mintea mea nu a existat nici macar pentru o secunda,in trecutul asta..mai indepartat,mai vulgar,din care toate maniile si depresiile,tulburarire si anxietatile se trag,in tot trecutul nu a existat nici macar pentru o clipa ideea esecului.n-am stat sa ma gandesc ca am sa-mi schimb viata,ca am sa raman captiva in granita aceea,pe care atunci nu o cunosteam,dar acum mi-e mai cunoscuta decat propria-mi piele.imi maginam altfel viata,mai fericita.ah,nu ca acum nu as fi,caci momentele-n care cad pe ganduri,uitandu-ma-n gol spre copilul bucalat ma umple de veselie.am eviatat o vreme buna sa simt ceea ce ma tem sa simt,caci stiu ca imediat,sistemul de aparare al mintii,al sufletului meu,va intra in actiune.

si.of..ce mai paznic.

imaginar.

real.

real in mintea mea,ergo imaginar.

dear science.

2011-03-06T22:00:00.011+02:00

eternalised,objectified..

si la capatul universului...

2011-03-03T19:27:00.001+02:00

si pe cand ma plangeam mai tare ca nu pot sa fiu fericita,pe cand eram la capatul universului,cam pe-acolo am intalnit cele mai linistite mari,cu tarmuri infinite,cu soare cald.ma plimbam prin intreaga lume a ideilor si viselor,prin marea de trairi trecute si prezente.talpile-mi erau mangaiate de nisipul fin din lumea mea,din filmul meu.s-apo am gasit linistea,zgomotul disparu si-odata cu el muzica.era liniste,eram surda in lumea-n care nu-mi gaseam fericirea,in care nu ma mai regaseam.

la capatul universul s-a intamplat totul si sa treaca mult timp,nici nu a apucat.m-am trezit de dimineata,odata cu primavara am zambit si-am dorit sa-ncep sa gasesc fericirea,in toate lucrurile mici,in toate zambetele.in zile cu soare si-n zile lipste de haosul ignorat si suprimat.oh,am decis sa ignor fiecare detaliu in esenta-i nesemnificativa,sa fug mereu cand ganduri de declin sufletesc ma incearca,in locurile acelea vazute,la capat de univers.

am gasit oameni si zambete-apoi,in drumuri cu autobusul,in orasul mare.din spatele geamului analizam fiecare om si-i auzeam ficare gand,vazand dupa-un timp plecarea lui spre toate celelalte capete ale universului.

si-am primit o pitra violet,precum cerul in vise,in alte taramuri.o piatra-n care-au ramas captive bucati de nimicuri de zeci de ani.de mii si mii de ani,dinaintea tuturor celor ce-au fost ieri,celor ce sunt azi.

si ma bucur din nou,mergand pe varfuri,pe linia subtire-a ignorantei.

static

2011-03-02T14:46:00.000+02:00

Static eplosion devoted to crushing the broken

and shoving their souls to ghost