mai multe forme de realitate.

soarele era în spatele oraşului de ceva vreme.mai lumina puţin şi totuşi intens,dând clădirilor un soi de aură intens strălucitoare.îmi pierdusem capul cu câteva străzi înainte,căci era fantastic să-mi văd simţirile,din holograme în realitate.îmi pierdusem capul în deşteptare.

lumina din spatele clădirilor , curăţa oraşul,lăsându-l un loc aproape magic.şi-n toata magia asta văzută cu ochii focusaţi la infinit,la un orizont destul de îndepărtat, i-am văzut silueta.mi se părea superbă,impunătoare şi de-un teribil calm.privind în gol spre-acel orizont,m-am lăsat blocată de silueta lui şi genunchii -şi transformaseră oasele-n gelatină,instant.mi-am deschis ochii şi-am realizat cine e.puteam să mai aştept un verde,să-l întămpin şi să-i spun lucruri pozitive,aşa cum şi mie mi-ar fi spus.dar oraşul mă chema şi-n magia lui,schimburi de gânduri s-au înfăptuit.ne-am salutat doar ochii şi-am fugit în grabă spre alte părţi,lăsându-mi rochi largă să coloreze urma mea.cănd am ajuns destul de departe ca să-mi revin din imensa bucurie,mi-am întors capul să văd ceea ce făcusem.i-am văzut ochii îndreptaţi spre mine.mă rugau să stau.

a doua parte a conflictului intern.

"oamenii pot fi cu adevărat fideli doar lor însisi." 

P.Lecky

trecand de la general la particular si pastrandu-mi tenta trista,melancolica si macinanta,fata de propria-mi persoana,ma gandesc de mult prea multe ori intr-o zi,la cum de fapt,conflictul meu,nu e doar unul.trebuie sa marturisesc,nu stiu daca a fost vreodata doar unul.poate ca,la un moment dat,intr-o alta existenta,una mai blanda si mai imatura,dar ea pare sa fi fost intr-un trecut atat de indepartat,incat memoria-mi joaca feste.

si daca a fost doar un conflict,a ramas oricum nerezolvat,caci si azi mai intra-n alcatuirea nevoilor mele,de a-mi pierde mintile,cand tot ce-ar trebui sa fac de fapt,e sa le-mbat in zile lenese cu soare si nopti calde cu fum si vin rosu.

mi-am mai trait o zi sorbind cafea si ceai din coji de copac sud american,fumand tigari lungi,umplandu-mi plamanii de scrum,pierduta-n toate teoriile ce-ncearca de secole,sa-l explice pe om,in toata esenta,in toata splendoarea lui.m-am impotmolit in contradictii si-apoi in amintiri,ca sa revin subit la prezent si la ceea ce consider,ca sunt acum pentru-un copil,ultimele nopti de dragoste..razboiul n-am sa i-l prind,caci am si eu unul,inceput de mult,odihnit si reinviat apoi ,cam pe cand copacii-au inceput sa-nmugureasca.

nu i-am fost fidela niciodata.nu cu sufletul si nu cu mintea,cel putin,desi iluziile fidelitatii m-au orbit,intr-o vreme.poate ca-mi doream prea mult linistea,poate refulam idei suprimate,poate incercam ceva nou,dar noul nu mi-a placut niciodata,desi am tanjit mereu dupa experienta lui.nu i-am fost fidela lui si cum era sa-i fiu,cand am lasat mereu poarta spre scapare,cu lacatul deschis?nu i-am fost si mereu am transpus visele-n iluzii,iluzii nascute de amintiri,ca doar in amintiri am pastrat esenta ce ma face cu adevarat fericita,chiar de trupul meu exprima vesnica nemultumire si vesnica melancolie.

mi-amintesc ca era primavara de-o buna bucata de vreme,dar picioarele-mi alunecau inca pe strazile degerate.imi amintesc iesirile si zambetele si sentimentul de liniste.si-mi mai amintesc ca era mereu o furtuna dupa el,caci deschideam poarta doar ca sa-i trimit iepurelui ,semnalele nefericirii mele,semnale epuizante,rusinoase,de dor.speram sa le inteleaga.speram sa inteleaga,ca inca o dat' eram in stare,sa renunt la tot,in goana dupa el.

o vreme a ramas totul ca praful in suspensie,dar cand prima adiere calda a vantului mi-a lovit obrajii,m-am dezmeticit si-am decis soarta viitorului apropiat,intelegand totodata ca exista o adevarata discrepanta temporala intre pedeapsa divina si actul ei cauzator.la un moment dat am fost pedepsita si pedepsita pe veci,pentru raul pe care inca-l mai fac,din cauza pedepsei primite.oarecum e amuzant si ilogic,dar daca mi-ai spune sa-ti desenez intreaga relatie,ai intelege ca-i,de fapt, un cerc.

si asta-i unul din conflicte,in cazul in care ma decid ca sunt mai multe.

si..mi-am ramas fidela,mie.am ramas indragostita de imaginea iepurelui pe care-o cunosteam in copilarie.o imagine care-n timpul ce-a trecut prin amandoi,si-a schimbat reprezentarea,nu si miezul.dar miezul lui,esenta,e o alta poveste.o intreaga alta poveste care urmeaza sa fie descrisa conform normelor si teoriilor,care m-au ajutat intr-un sfarsit,sa inteleg de unde si de ce vesnica-i intoarcere.

mi-am ramas fidela si m-am trezit din nou,in realitatea mea,cea in care dimineata e obositoare dar inca plina de vise si ganduri ca-ntr-o zi,pentru o zi,voi atinge din nou apogeul fericirii privindu-i chipul frant,pe coapsele mele.

terapie

am trecut ieri pe-acolo.eram in drum spre casa,dar simteam ca trebuie sa fac un ocol,sa spun cuiva ceea ce simteam,ceea ce ma framanta,ceea ce-mi provoca tulburari in respratie,in ritmul cardiac,in starea de normalitate in care traisem,pana sa ma intorc in marele oras.

alternam de cateva zile in stari bipolare.lui i-am spus ca aiurez intre ele,ca nici nu mai stiu daca sunt vesela sau trista,caci si vocea-mi interioara parea sa-si fi schimbat tonul sarcastic,ironic.mi-a dat sa beau un ceai,ca altadata si-atunci am simtit cum frica pe care-o aveam fata de tot ceea ce insemna el,disparuse.nu-mi mai placea,nu,nu ma mai atragea.puteam sa-l vad,in sfarsit cu alti ochi.

m-am simtit ca la o sedinta de terapie.vorbeam constant,minute-n sir,dupa care schimbam subiectul,ma bagam in treburile lui,ii schitam idei,profile psihologice ale clintilor.imi vanduse cerceii,poate ca asta ma determinase sa pierd orice urma de sclipire fata de el,disperarea aceea de moment,in care-am realizat ca nu insemnasem nimic din moment ce perechea aceea de cercei nu mai era in magazin.sau poate totul era diferit si macar pentru-un moment ma ascultase cu adevarat.inainte sa parasesc marele oras pentru saptamanile de liniste de-acasa,ii spusesem ca vreau sa ramana la vanzare,poate cineva ii merita mai mult.nu stiu.

dar m-am simtit ca la terapie si-n timp ce-i vorbeam despre tot ce ma nelinistea,in mintea mea zbura un gand,se izbea de scoarta cerebrala,ca-ntr-un joc de ping pong digital,din anii '8O.ma gandeam la ideea psihologului,viitorului psiholog,in fata unui alt psiholog,asteptand consiliere.ma intrebam daca e normal sa nu-mi pot vindeca singura sufletul si daca e normal,cum sa ma astept sa pot vindeca alti oameni?

pana cand mi-am terminat a doua ceasca de ceai,imi primisem deja toate raspunsurile.le stiam deja si parca intregul scop al vizitei mele era sa-mi fie confirmate.stiam ca ma blochez,ca mi se blocheaza orice simtire cand totul e prea frumos,cand grija e prea mare si-atunci fug sa ma ascund in toate imperfetiunile.analizez totul,ma transform dintr-un suflet bolnav intr-unul suferind de OCD si de-acolo totul se naruie,pana cand ma trezesc din nou singura.

mi-a zis sa-i dau o sansa.sa-mi dau o sansa,caci merit.ar trebui sa fiu fericita fara sa fiu capsata-n loc de toate lucrurile insignificante.mi-a spus sa privesc toata latura pozitiva a intregii mele situatii,la cum am primit ceea ce-mi doream si cum trebuie sa ma bucur.

am plecat acasa,printre ninsoarea rece,de sfarsit de iarna.am dormit o mare parte din dupa-masa.catatonica-n fata serialului de care-am prins o usoara afectiune,am desenat si fabriat bijuterii pana tarziu in noapte.

azi nu m-am putut ridica din pat la timp pentru primul curs.nu,dar azi m-am trezit linistita,fericita din nou.

vesela ca am trecut pe la tiganci,c-am facut o sedinta de terapie,ca..nu stiu.m-am trezit vesela c-am reusit sa ma scot din groapa in care ma bagasem,involuntar,in dimineata in care pentru intaia oara mi-am imaginat viata asa cum urmeazaza sa fie.

dimineti.

mereu dimineti.mereu mereu dimineti boeme,umplute cu fum,pline de camere mici si camere mai mari,indesate si ele cu elixirul din cafeaua de dimineata.paturi moi,incarcate de somn,paturi neincapatoare,incarcate de lene.

s-apoi ceaiuri in amiezi tarzii,sorbite si-adorate.si-apoi tigari fumate tarziu si ganduri de seara,aducatoare de oameni si drag.

vinuri uitate desefacute si-amnezia tuturor celorlate zile.cu flori primite si uitate,descoperite-m colt de lume.

somnul/nesomnul

dimineata m-a prins zbatandu-ma intre ganduri antonimice.m-a prins ambivalenta,undeva intre frica si placere,intre trupesc si spiritual,intre fumul de tigara si fumul placut ,cu amintirea ceainariei,al betisorului indian.

dimineata m-a prins in nesomn ,desi somnul isi cerseste locul pe ploape,pe ploapele nedormite,dormite insuficient,aproape rastignite in rutina starii de veghe,inutila ea in toata splendoara-i procrastinatoare.

si-au fost discutii si teme filosofice discutate in camera mica,pe peretii careia spirale albastre se usca incet,in timp ce altele astepta energicul si spiritul artistic,sa iasa la suprafata ,din gaurile intunecate in care s-a ascuns.dimineata,intre ideea religiilor si credintelor duse la extrem si intalniri cu oameni vechi,vechi,vechi de cand trecutul deja prezent se creiona pe panza vietii.

pana cand dimineata m-a infectat cu starea de bine entuziastic,aproape euforic al non-sensurilor pline de sens - si invers,noaptea m-a tinut intr-o psihoza ,cu maini tremurande si ganduri negre,sumbre si ucigatoare pentru zmaltul poloncului greu.noaptea mi-a gazduit nevroza si nevoia de-a sparge cativa din peretii de carton ai cabanei-casuta,cu fundul polonicului,turnator de supe.si matura,matura,precum un copil intre doi parinti in cearta,matura a primit impactul cu pamantul,intr-un mic,subit atac de furie.noapte ma prins gandindu-ma la sezonul sase al serialului pe care-l traiesc alaturi de-un personaj mitologic.noaptea m-a prins.

caci apoi,m-a prins dimineata,in ambivalenta,in dorinta de-a astepta inca-un an,un ultim an,in remedierea unui lucru atat de stricat psihologic,incat nici tata Freud nu l-ar fi putut trata,daca l-ar fi desoperit ,saracul,la vremea-i triumfatoare.noaptea m-a prins,in ambivalta,in dorinta de-a ma astepta un an,ca sa realizez ca serialul meu nu are happy-ending,caci viata e ca-n filme si filmele-o-ndulcesc cu multa miere.

si dimineata m-a prins cu ceai de menta,in dementa si frenetica discutie despre calatoriile pe care le fac,cu fiecare sortiment de ceai,baut acolo unde-mi e scaparea,unde realitatea se imbina cu trecutul,bine organizat si stocat in subcontstientul purtat de sute de ani,prin univers si-napoi pe Pamant.

dimineata m-a prins impacata si fericita ca oboseala resimtita in cateva ore,va fi,in sfarsit,justificata.

dimineata a muscat din luna si-asa strecurata de norii ciudati si gri,de ianuarie.