(penultima) gură de vin.

când mă întorceam spre casă,de la autogară,ţinând biletul în mână,fluturat doar de vântul gri,mi-am amintit subit toata ziua de 3O decembrie a anului precedent.ţineam minte toate detaliile,de parcă întreaga zi se petrecuse ieri.

mi-am amintit seara acelei zile,isteria mea absurdă,statul acasă pe-unul din multele colţuri ale mesei din bucatarie.

sorbeam şi-atunci vin,ca şi acuma şi tot acelaşi colţ mi-e suport la o ultimă conversaţie,acasă,cu sinele-mi.

ţin minte cu exactitate ziua de 3O decembrie a anului precedent şi poate că,întocmai luciditatea zilei mă ameţeşte,reuşind aproape să mă convingă că,anul pe care mă pregătesc să-l închei acum,nu a existat de fapt.

a fost un an special.am urmărit iepuri,lâsându-mă purată de sentimente şi nelişte,căzând în nopţi nedormite şi dimineţi îngândurate.m-am îndrăgostit,poate o dată,poate de câteva ori,nu mai ştiu căci toate îndrăgostelile mele sunt efemere.am plâns,poate mai mult decât trebuia,dar descărcările-au eliberat mereu o energie pozitivă,blocată-năuntrul meu doar de spaimă.

la început anului,chiar după ce luna ianurie trecuse de jumate cu câteva zile,un prunc mult iubit decând era un simplu embrion,a făcut cunoştiinţă cu lumea.a văzut lumină pe Pământ şi s-a gândit să vină şi el să vadă ce mai facem.e probabil cel mai frumos copil pe care l-am  văzut în cele două decenii şi-un pic ale mele.când s-a născut am plâns.am plâns de fericire.

la un moment dat,pe la miez de an,am plâns câteva ore-n şir.era vara şi-era cald şi eu nu dormisem de câteva nopţi deja.machiajul mi-era scurs pe tot  chipul şi sudoarea de pe frunte,amestecată cu lacrimile,întindeau tot negrul ochilor pe decolteul adând.conduceam o maşină.era nunta fratelui meu.o nuntă superbă,plină de fericire şi soare,plină de emoţie şi spiritualitate.

apoi au venit de tot zilele calde de vară şi soarele m-am prins mereu dimineaţa pe balcon,la cafea cu eliade-n mână.de dragul cărţii n-am citit toata vara mai mult de cateva pagini pe zi.mi-era teamă pe-atunci să nu pierd amorul,povestea,fantezia indiană.

după ce toate lucrurile pline de vară şi-au găsit sfârşitul,la capătul a 12 ore de drum,pe cele mai pustii drumuri şi cele mai frumoase autostrăzi,viaţa m-a găsit în austria.am străbătut păduri cu lacuri fără fund,făurite din cristal şi tot din cristale am primit lecţii spirituale.din cristale şi din lemn,din pietre.din natura eternă,magică,din munţii înalţi,din oameni frumoşi.de-atunci nu mai ştiu nimic.timpul tree după cum vrea el şi nu cred că mai are vre-un rost să-l înţeleg sau să-i ţin pică.de când m-am întors pe meleaguri româneşti,neliniştea-mi fulgeră trupul mereu şi-mi blochează orice urmă de odihnă.dar tocmai neliniştea m-au adus mai aproape de-un suflet drag,ce m-ajută şi mă-ntoarce mereu pe calea cea bună.ce-am făcut pe 29 decembrie a anului trecut?nu ştiu.dar ştiu că acum,sufletul acesta drag m-a vizitat.ne-am sorbit ceaiurile şi ne-am ascultat viziunile,meditând la un prezen pur.

azi,pe 31 e ziua lui şi-i mulţumesc pentru tot ce face pentru mine.

mâine,pe 1 ianurie,e ziua ei.cea care mi-a deschis ochii şi m-a luat cu ea pe pâmânturi străine.îi mulţumesc pentru tot.ce a fost şi ce va mai fi.

acum..acum mulţumesc Universului infinit,că-n toată măreţia lui îmi păstreză şi veghează şi mie energia,că la fel face şi cu energia familiei mele,persoanelor dragi şi-apropiate mie.mulţumesc Universului infinit pentru-un an chiar...frumos până la urmă.

all these other ways.

binenţeles că uneri e mai uşor,la fel cum câteodată e atât de greu,încat nici inima scoasă din piept şi servită ca fel principal,nu mi-ar alina puţin trăirea.dar devine tot mai uşor şi ideea că am să-l împart mereu,mereu în bucăţele,cu păsari sălbatic,pare să fie mai uşor de acceptat,atunci când,în profunde trase meditative,îmi trăiesc viaţa cu el,aşa cum ar trebui şi asa cum ar fi ea frumoasă  dacă viaţa s-ar derula ca-n poveşti şi Pământul nu ar fi un glob mare,înnecat în egoism morbid şi false existenţe.

trăiesc în lumea mea,dar nu mai e demult un păcat,căci toţi trăim în lumea pe care sistemul cognitiv o făureste între cei patru pereţi rotunzi ai craniului.trăiesc în lumea mea şi-acolo,în cele cincisprezeceminutedemeditaţie,sunt fericită,pentru că acolo,dimineaţa e mereu soare şi noaptea luna crapă cerul cu lumină,lasând celălalt capăt al galaxiei,expus unor atingeri suave.

carnea de iepure e bună şi din egoismul pe care-l întalnesc în transe,se naşte altruismul în viaţa reala.nu mi-aş împărţi masa şi nici măcar destinul,cu toate cele ce-i cad pradă animalului sălbatic,domesticit adesea prin paturi uitate de timp,în colţuri de Terră.

adesea mă pierd în alte timpuri,în timpuri în care ideea c-am să trăiesc mult şi bine,tânjind dup-un animal ce-şi pierde minţile-n păduri şi case desprinse din poveşti,părea imposibilă.dar,dacă e să mă uit în toţi acei ochi de timp,am să văd mereu copila tânjind după o poveste de drag şi dor.cel mai mult îmi place să vad orizontul,năcut dincolo de limita ferestrelor.oh,acelasi orizont ce se naşte şi conturează,în alte perspective şi.-n alte vieţi,ce cu atâta drag îmi amintesc de jurnalele secate de adolescenţa-mi rebelă.

îmi place să cred că mi-e mai uşor,că e una din acele perioade în care mă lipsesc de semnificaţiile existenţei lui.dar nu ştiu cum exact se face că ,mai uşor mi-e să uit de-acele timpuri în care nu alergam după blănuri albe,decât sa nu-mi pierd minţile noaptea,la gândul că la răsărituri cosmice,am să-i simt din nou sudoarea pe buzele-mi secate de dor şi nepăsare.

şi vara e lungă şi meditaţiile şi-au pierdut înţelesul din şcoli,câaştigân unul sfânt şi unic,unde existenţa fericirii absolute nu e o simplă variabilă,ci un fapt împlinit,când cele trei luni de căludură şi iubire,mă prindeau pe ţărmuri şi drumuri fără de sfârsit.

dans la banlieue

daca nu ar fi osutacincizecidekilometri intre marele oras si-orasul unde gara canta mai frumos si oamenii-au toti chipuri cunoscute,unde copilaria alearga pe culoarele timpul si-adolescenta bate stradutele centrului,de n-ar fi osutaincizecidekilometri m-as intoarce acasa,in suburbii.dar e tot drumul la mijloc,tot drumul in care-mi mi pierd mintile ,trecand prin testele grele ale rabdarii.

si-n tot spatiul gol dintre cele doua case,delimitat de continuumul spatiu-timp,in tot acel gol,supunerea mea in fata gandurilor devine inevitabila.autoanalize ale tuturor simtamintelor,autosugestii si refulari ale tuturor sentimentelor ce-au fost,ce-ar fi putut sa fie,ce sunt si ce se nasc.imi amintesc ca,atunci cand finalul celeilalte experiente m-a gasit deziluzionata,am hotarat undeva in adancurile fiintei mele,ca e cazul sa trasez si-o linie.o linie,o granita intre realitate si realitatea fin reglata de subconstientul meu,o limita intre normal si startul tuturor psihozelor.si,ca-n cazul tuturor calculelor matematice,erori au aparut.erori in limitarea sufletului meu,in a intelege cu adevarat natura schimbarii ce-a impus,cu adevarat trasarea granitelor,marginirea simturillor.si-ntrebari cu raspunsuri legate la capat in funde mari,colorate;si raspunsuri cu zambete ironice.si-apoi placerea,siguranta.experimetul.

stiam de mult ca nu mai e loc in viata mea de alte tabieturi.cand mi-am desfacut raspunsurile,asta a fost primul lucru gasit.nu mai era si pana cand echilibrul sufletesc are sa revina la normal,nu mai e loc in centrul nervilor mei,pentru tabieturi batrane.nu mai pot face fata ideilor de shmbare absoluta a mintii si fizicului,schimbari impuse la nivel inconstient prin toate situatiile si toti oamenii.caci am devenit si eu,parte din ei,din toti cei ce si-au construit propria lume,propriile psihoze si superstitii.si-n lumea asta,supravietuirea impune un anumit nivel de ignoranta,unul ce automat impune linistea si fericirea.ignoranta urmata de acceptarea situatiei date,situatiei alese,situatiei nascute din toate-acele erori.

nu vad starea ca pe-un fin,caci ar fi absurd sa cred ca totul s-a sfarsit aici,cand e-abia anul cinci.dar vad totul ca pe-un punct in care,tot ce primesc echivaleaza cu tot ce am nevoie.nefericirea mi-ar macina trupul,de-as fugi in cautarea acelui "more-than-this-in-life".o fi ea o stagnare sufleteasca si spirituala,o fi totul un simplu experiment,dar anii-n minus fata de toti cei ce au fost,anii aceia-n minus imi ofera tinerete,caci nu e neveie sa-mbatranesc prematur,sa-mi schimb mintea si-abilitatile.

in ceea ce ar putea fi suburbia marelui oras,linistea troneaza.linstea si somnul si-ntrebarile ale caror raspunsuri ,le desfac incet,asteptand fluxul de energie din centrul lor.flux de energie ce-mi alimenteaza drumul si ignoranta.

si-apoi s-a facut liniste.

la scurt timp dupa ce-am calcat pragurile spre oras,ochii mi-au izbucnit in lacrimi.erau cu mult diferite fata de cele pe care dimineata mi le lipise de obraz,erau reci caci veneau din tot  atatea luni geroase cate are polul nord.de fapt,chiar ma simteam intr-un pol nord,inghetat,al tuturor dezamagirilor sufletesti.toate.toate adunate acolo,unde eram eu..din nou.
ma intrebase daca-mi reflect iepurele alb in intruchiparea-i misterioasa.ma intrebase si-mi atinsese totodata,cea mai sensibila dintre corzi.fara ezitare,i-am aprobat intrebarea,pana la urma atat de retorica.normal ca-n ochi l-am vazut mereu pe iepure,acel iepure ce are sa ajunga odata in punctul in care keykeepurul casei tigancilor e acum.nu i-am zis ca mi-as dori in schimb,ca iepurele dupa care n-am incetat niciodat' s-alerg,s-ajunga ceva mai bun ca el,ceva in care sa nu citesc o serie  de disfunctionalitati psihologice,cu subrol de instalare a temei in sufletu-mi estenuat de cautari in van.

pentru intaia oara insa,am inteles toate procesele pe care sufletul meu le facuse,in acea fractiune de secunda dintre momentul finalzarii intrebarii si raspunsul meu.le-am interpretat pe fieare-n parte,desi erau milioane.m-am desprins de tot,de toate si-am inghetat timpul.in acea fractiune,timpul a stat in loc,lasandu-mi un unic moment de gandire lucida.

si-n acel moment,am realizat ca bataia-n retragere e cea mai sanatoasa decizie.cea mai inteleapta,numeste-o tu cum vrei.in acel moment am stiut ca energia pe care sufletul meu o are,e mult prea mica,cateodata chiar insuficienta pentru operarea la parametri normali.ce bun ar fi avut sa-mi epuizez resursele intr-o imbarligatura a simturilor metafizice,intru obtinerea aceluiasi loc pe care-l detin cu succes,de ani buni,oricum, in viata iepurelui?

mi-am dat seama,vezi tu..in acea fractiune de secunda,mi-am dat seama ca nu mai are rost si,c-un regret apasator mi-am luat haina groasa pe mine.

***

la scurt timp dupa ce-am calcat pragurile spre oras,ochii mi-au izbucnit in lacrimi.erau diferite,pline de ciuda si regret si totusi,de undeva din strafunduri,poate din acele butoaie aproape secate de energie,zambetu-mi aparea schitat pe fata.parca toate vizitele deja rarite-n casa tigancilor,avusesera ca scop final detasarea partiala,daca nu aproape totala.

zambeam desi simteam nevoia sa-mi descarc fustrarea,prin ochii obositi.

acasa am notat inca o experienta apasatoare in agenda.

somnul/nesomnul

dimineata m-a prins zbatandu-ma intre ganduri antonimice.m-a prins ambivalenta,undeva intre frica si placere,intre trupesc si spiritual,intre fumul de tigara si fumul placut ,cu amintirea ceainariei,al betisorului indian.

dimineata m-a prins in nesomn ,desi somnul isi cerseste locul pe ploape,pe ploapele nedormite,dormite insuficient,aproape rastignite in rutina starii de veghe,inutila ea in toata splendoara-i procrastinatoare.

si-au fost discutii si teme filosofice discutate in camera mica,pe peretii careia spirale albastre se usca incet,in timp ce altele astepta energicul si spiritul artistic,sa iasa la suprafata ,din gaurile intunecate in care s-a ascuns.dimineata,intre ideea religiilor si credintelor duse la extrem si intalniri cu oameni vechi,vechi,vechi de cand trecutul deja prezent se creiona pe panza vietii.

pana cand dimineata m-a infectat cu starea de bine entuziastic,aproape euforic al non-sensurilor pline de sens - si invers,noaptea m-a tinut intr-o psihoza ,cu maini tremurande si ganduri negre,sumbre si ucigatoare pentru zmaltul poloncului greu.noaptea mi-a gazduit nevroza si nevoia de-a sparge cativa din peretii de carton ai cabanei-casuta,cu fundul polonicului,turnator de supe.si matura,matura,precum un copil intre doi parinti in cearta,matura a primit impactul cu pamantul,intr-un mic,subit atac de furie.noapte ma prins gandindu-ma la sezonul sase al serialului pe care-l traiesc alaturi de-un personaj mitologic.noaptea m-a prins.

caci apoi,m-a prins dimineata,in ambivalenta,in dorinta de-a astepta inca-un an,un ultim an,in remedierea unui lucru atat de stricat psihologic,incat nici tata Freud nu l-ar fi putut trata,daca l-ar fi desoperit ,saracul,la vremea-i triumfatoare.noaptea m-a prins,in ambivalta,in dorinta de-a ma astepta un an,ca sa realizez ca serialul meu nu are happy-ending,caci viata e ca-n filme si filmele-o-ndulcesc cu multa miere.

si dimineata m-a prins cu ceai de menta,in dementa si frenetica discutie despre calatoriile pe care le fac,cu fiecare sortiment de ceai,baut acolo unde-mi e scaparea,unde realitatea se imbina cu trecutul,bine organizat si stocat in subcontstientul purtat de sute de ani,prin univers si-napoi pe Pamant.

dimineata m-a prins impacata si fericita ca oboseala resimtita in cateva ore,va fi,in sfarsit,justificata.

dimineata a muscat din luna si-asa strecurata de norii ciudati si gri,de ianuarie.