Se afișează postările cu eticheta music for the soul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta music for the soul. Afișați toate postările

primele patruzecidesecunde mi-au amintit de tine.

mult mai târziu.


Cărţile se împuţinaseră cu timpul ,în geam,lăsând prin spaţiile libere câteva firicele de lumină să scape în camera întunecată.Nu mai exista o ordine anume,categoriile aproape dispăruseră şi corperţile noi reflectau imaginile îngălbenite ale celor moştenite.Cumpărasem câteva în ultimul mileniu,dar mai multe furasem de la oameni păcătoşi,din mâini murdare şi din biblioteci prăfuite,uitate de lume.
Totuşi se împuţinaseră şi nu puteam să nu mă întreb,ce se întâmpla cu ele.Îmi doream să fie iubite,căci multe pagini fuseseră plânse şi adorate în diferite timpuri şi-n diferite spaţii,intensificând poveştile deja delirante.Pe o bună parte din ele, ştiam că n-am să le mai văd niciodată,înţelegând că destinul lor nu era împletit cu al meu.Şi,o altă parte din ele,erau captive într-o capsulă a timpului ; doar după spargerea ei , aveam să le mai simt în palme.Iar capsula creştea ,fără încetare,într-un ritm leneş sincronizat parcă cu fulgii cei groşi,ce invadaseră cerul.Capsula creştea întinzând punctul de reîntâlnire,până spre graniţele mileniului.
Răbdarea,doar cu ea mai trăiam.Rabdarea,doar pe ea o mai aveam.


mai târziu.

Deja ningea de-o vreme şi zăpada apucase să se aşeze peste străzi,peste locuiţe şi oameni.Seara se lăsă şi ea,spârgând aleile în mii de cioburi de sticlă transparentă,mânjită-n sepia,de becurile murdare,portocalii.Liniştea bombarda străzile cu un pustiu aparte,dar asta nu se întâmpla şi în inima marelui şi ,câteodată, infiorătorului oraş.Nu mai ştiam a câta iarna era.Dar,era încă o iarnă,printre munţii de beton.Devenise cu  timpul o tradiţie,să-mi car trupul printre fulgii groşi de zăpadă,cu câte-un gând de dor sau de regret.Iarna aducea o melancolie aparte,de când Mama Natură o născu şi parcă bântuită de-un vechi blestem,reuşisem mereu să accentuez acea stare.

Îmi amintesc prima iarnă şi tot frigul pe care-l adusese,marelui oraş.Picioarele ude,târâte prin zăpada groasă.Străzi, în prag de bună-dimineaţa.Răsărit fără lumină şi câteva ore de somn pe-un culoar pe care vântul bătea puternic.Dincolo de uşă,vizuina caldă şi moale a Iepurelui,în care ierburi îşi ardeau trupul.
Şi-apoi a mai fost o iarnă,una-n care vinul fiert îşi deschidea poveştile,în miez de noapte,chiar în inima oraşului,pe sub copacii încărcaţi de luminiţe şi nori de zăpadă.O iarnă cu un alt gol şi-un alt dor.
Şi una-n care un calorifer electric se transformase într-o noapte,în şemineu.Acolo,în casa de lemn,de unde liniiştea se năştea.Da,o iarnă cu multe portocale şi oameni frumoşi.Cu poveşti magice şi totuşi, cu poveşti triste.
Şi a fost cea în care-am plecat,împingându-mi trupul spre marginea căptuşită cu pădure.Cea în care zăpada a adus sfârşitul,după ultimele pahare de şampanie.
Apoi a mai venit una şi speram din nou ca până la următoarea ninsoare,prin ceva minune universală,poveştile despre zăpadă şi iarnă să nu mai acopere doruri şi tristeţuri păcătoase.

mai devreme
primele patruzecidesecunde mi-au amintit de tine.

dimineaţa.

mă trezesc dimineaţa,lăsându-mă uşor purtată de mirosul delicat al cafelei şi privind pustiu spre fereastră ,golul orizontului răsună-napoi în centrul trupului meu.şi e aşa,de cateva dimineţi bune deja,gol,pustiu,în ecouri.m-am întrebat cum vor fi dimineţile acelea când după toate amintirile şi dramele,după toate melancoliile şi beţiile,voi reuşi în sfarşit să-mi eliberez sufletul.nu ştiu cum e căci dragul e încă în interiorul meu şi câteodată-i mai vad umbra,iar în miez de noapte,când întunericul mă pride trează adesea mă deştept din meditaţii în care gândurile s-au dus cu el undeva,într-un deşert.
mă trezesc dimineaţa şi-mi mai amintesc persoanele din trecut.persoanele mele.toate acele fiinţe pe care le-am cunoscut în sinea mea,la un momet dat sau altul.îmi amintesc cu drag de ea,de cea pierdută-n deşert şi dansuri marocane,de cea îndrăgostită şi pierdută-n tot ce era frumos.şi-apoi a venit cealaltă,cea care a schimbat perspective şi delăsări şi dureri de oase din pseudo oboseală.nu-mi mai amintesc mai nimic din acei ani,de parcă în fiecare noapte de ceva vreme,cineva-mi mănâncă firmitură cu firmitură materia cenuşie.nu-mi amintesc nimic,poate de aceea nu mai găsesc nici dragostea aceea fără de somn,pe care-o purtam cu atâta..mândrie bolnavă.şi visele mi-l aduc tot mai rar şi-atunci tristeţea mă curprinde,de parcă cea dintâi fiinţă mi-ar spune că e cel mai bine aşa.
dar e golul şi-odată cu el un soi de spaimă.căci eliberarea spulberă felul în care mintea funcţionează.


In your place there were a thousand other faces.

 You can't choose what stays and what fades away
And I'd do anything to make you stay

.


So many dreams so many lifetimes
Any of wich could be me..

what follows..

astăzi m-am trezit fericită,urmându-mi visele şi premisele de bună dimineaţă,repetându-mi în minte durerile şi nevoile de care pot şi de care trebuie să mă lipsesc.azi m-am trezit fericită,pentru că fericirea  a devenit obiectivă,depăşind toate pragurile subietive şi egoiste.
pe drum,apusul a fost pe rând sângeriu,portocaliu de parcă cerul s-ar fi mânjit cu sucul de portoale din care sorbeam cu atâta plăcere şi-apoi roz,ca şi starea de spirit ce mă motiva să-mi menţin zâmbetul larg pe buze.
m-am gândit pe rând la cuplul tânăr şi fericit ce,undeva pe-un alt pământ,pur romanic şi oarecum romantic prin toată istoria-i bulversată şi toate cântecele de jale,se iubea deja în neştire şi-n valuri de dor;la sentimentul ce-mi dă linişte zilnic,printre toate dezamăgirile sentimentalo-fantastice;la patul meu la părinţii mei.la apus de soare,chiar după ce toate stelele şi-au făcut apariţia pe cer,am ajuns acasă şi bucuria şi-a lărgit orizonturile,întinzându-mă la poveşti repetitive şi totuşi dulci,cu mama.
în camera mea,capul mi-a fost bombardat de-un ecou al adolescenţei uitate,deşi nimic din tot ce există acum între cei patru pereţi nu mai aduce a treisprezece ani.am decis să mă las purtată de val şi să-mi pierd minţile în lumea aceea,în care nu existau iepuri şi umilinţe şi dureri de după.


nu existau iepuri?
normal că existau,prevestind anii de glorie ce aveau să urmeze.

for the begining of (a wonderful) autum

but in your head baby,I'm afraid you don't know where he is.


onandonandonandon♥

time and last time.

well,this is how I always know the last time we've been toghether.he always changes my playlist,intimidating my perception of reality,with the one he finds in music.I always steal it,copy it in a secret folder and keep it there,for that one special day when I'll have the courage to listen to it alone.'Cause you need courage to listen alone the rythm of those moments when you had in your arms, the impossible.

half a century.

mama îşi schimbă astăzi prefixul,privind în urmă spre toţi cei 5O de ani de alergări pe culoarele destinului.jumătate de secol nu-i deloc aşa de mult,nu atunci când sufletul rămâne tânăr şi mintea limpede,fără legături blocate de trecut.



quietly dreaming.

if you find the soul that you lost frozen in a starry void 

take it within and hope the sight of blood
can will signs of life to return 
back to the way that it was 
long before it made a noise 
to keep on quietly reminding you 
what's never created or destroyed


between borders,


and it's been the third best day I ever know.

[to]night.

the more you change the less you feel


yearly,summerish obsession.
pardon me sirs and madams!

(fara) ganduri pentru sfarsit de mai.

m-a parasit si luna mai,dar a lasat in urma caldura de august si ploi de iulie.o vreme ecuatoriala si-un soare care arde,prime licariri de piele bronzata.dor de mare,de-apusuri si rasarituri fara griji si fara iubiri,singure,pustii si-ncarcate doar de ganduri proprii.
diminetile-au trecut pe rand,lasand aroma de cafea pe terasa de lemn,batuta de soare si lene.
si noptile-au deschis fereastra,lasand sa se strecoare ,vantul pe sub esarfa rosie,stravezie...sa intre-n patul meu,in care somnul e dulce,caci e al meu.doar al meu.am mai bifat si-un an in calendar si nopti plini de vise vii.si haos si delir.si-atat.

coloana sonora pentru statistica si analiza datelor.

well...there's no safety in numbers.

of moons,birds & monsters

...don't you know about the temperature change,in the cold black shadows?

5.1

no matter how you waste your life,
[you] make me wait another year or more..

preparing for easter.

oh,such a fine tune.
such a wonderful time..

travelling between universes.

..will I?

If I am alive this time next year..