a doua parte a conflictului intern.

"oamenii pot fi cu adevărat fideli doar lor însisi." 

P.Lecky

trecand de la general la particular si pastrandu-mi tenta trista,melancolica si macinanta,fata de propria-mi persoana,ma gandesc de mult prea multe ori intr-o zi,la cum de fapt,conflictul meu,nu e doar unul.trebuie sa marturisesc,nu stiu daca a fost vreodata doar unul.poate ca,la un moment dat,intr-o alta existenta,una mai blanda si mai imatura,dar ea pare sa fi fost intr-un trecut atat de indepartat,incat memoria-mi joaca feste.

si daca a fost doar un conflict,a ramas oricum nerezolvat,caci si azi mai intra-n alcatuirea nevoilor mele,de a-mi pierde mintile,cand tot ce-ar trebui sa fac de fapt,e sa le-mbat in zile lenese cu soare si nopti calde cu fum si vin rosu.

mi-am mai trait o zi sorbind cafea si ceai din coji de copac sud american,fumand tigari lungi,umplandu-mi plamanii de scrum,pierduta-n toate teoriile ce-ncearca de secole,sa-l explice pe om,in toata esenta,in toata splendoarea lui.m-am impotmolit in contradictii si-apoi in amintiri,ca sa revin subit la prezent si la ceea ce consider,ca sunt acum pentru-un copil,ultimele nopti de dragoste..razboiul n-am sa i-l prind,caci am si eu unul,inceput de mult,odihnit si reinviat apoi ,cam pe cand copacii-au inceput sa-nmugureasca.

nu i-am fost fidela niciodata.nu cu sufletul si nu cu mintea,cel putin,desi iluziile fidelitatii m-au orbit,intr-o vreme.poate ca-mi doream prea mult linistea,poate refulam idei suprimate,poate incercam ceva nou,dar noul nu mi-a placut niciodata,desi am tanjit mereu dupa experienta lui.nu i-am fost fidela lui si cum era sa-i fiu,cand am lasat mereu poarta spre scapare,cu lacatul deschis?nu i-am fost si mereu am transpus visele-n iluzii,iluzii nascute de amintiri,ca doar in amintiri am pastrat esenta ce ma face cu adevarat fericita,chiar de trupul meu exprima vesnica nemultumire si vesnica melancolie.

mi-amintesc ca era primavara de-o buna bucata de vreme,dar picioarele-mi alunecau inca pe strazile degerate.imi amintesc iesirile si zambetele si sentimentul de liniste.si-mi mai amintesc ca era mereu o furtuna dupa el,caci deschideam poarta doar ca sa-i trimit iepurelui ,semnalele nefericirii mele,semnale epuizante,rusinoase,de dor.speram sa le inteleaga.speram sa inteleaga,ca inca o dat' eram in stare,sa renunt la tot,in goana dupa el.

o vreme a ramas totul ca praful in suspensie,dar cand prima adiere calda a vantului mi-a lovit obrajii,m-am dezmeticit si-am decis soarta viitorului apropiat,intelegand totodata ca exista o adevarata discrepanta temporala intre pedeapsa divina si actul ei cauzator.la un moment dat am fost pedepsita si pedepsita pe veci,pentru raul pe care inca-l mai fac,din cauza pedepsei primite.oarecum e amuzant si ilogic,dar daca mi-ai spune sa-ti desenez intreaga relatie,ai intelege ca-i,de fapt, un cerc.

si asta-i unul din conflicte,in cazul in care ma decid ca sunt mai multe.

si..mi-am ramas fidela,mie.am ramas indragostita de imaginea iepurelui pe care-o cunosteam in copilarie.o imagine care-n timpul ce-a trecut prin amandoi,si-a schimbat reprezentarea,nu si miezul.dar miezul lui,esenta,e o alta poveste.o intreaga alta poveste care urmeaza sa fie descrisa conform normelor si teoriilor,care m-au ajutat intr-un sfarsit,sa inteleg de unde si de ce vesnica-i intoarcere.

mi-am ramas fidela si m-am trezit din nou,in realitatea mea,cea in care dimineata e obositoare dar inca plina de vise si ganduri ca-ntr-o zi,pentru o zi,voi atinge din nou apogeul fericirii privindu-i chipul frant,pe coapsele mele.

dimineti.

mereu dimineti.mereu mereu dimineti boeme,umplute cu fum,pline de camere mici si camere mai mari,indesate si ele cu elixirul din cafeaua de dimineata.paturi moi,incarcate de somn,paturi neincapatoare,incarcate de lene.

s-apoi ceaiuri in amiezi tarzii,sorbite si-adorate.si-apoi tigari fumate tarziu si ganduri de seara,aducatoare de oameni si drag.

vinuri uitate desefacute si-amnezia tuturor celorlate zile.cu flori primite si uitate,descoperite-m colt de lume.

encore un matin.

whats to say,for the days,I cannot bear..a sunday smile?

dimineata s-a instalat din nou,tipica cu si mai tipica-i rutina,cu toate ritualurile de incantatie pentru o noua zi.cu o cafea clada,cu cateva zeci de grade mai calda ca aerul de-afara ce-ngheata copacii si casele si aerul si toate sufletele,cu tigari impachetate-n graba,din tutun uscat,uitat desfacut prin prosoape rosii de bucatarie,prin cutii si cutiute colorate,prin camere mai mici si mai mari.

si ganduri instalate si epuizarea fizica si mentala la care au contribuit toti oamenii si toate situatiile,timpul si miscarile lui neregulate.patul e-mbacsit e scrum si peretii s-ar fi imbolnavit e galben murdar,de-ar fi fost albi,de-ar fi fost din sanatoriu.dealurile-s albe si-ndepartare,sunetul primelor zvacniri ale realitatii,s-aude.

mi-s ohii obositi si nu e nesomnul de vina,nici macar sutele de pagini trecute prin cap.e golul,golul lasat pe drum,gasit din greseala,pe una din stradutele intalnite dintr-o eroare si mai mare.e incapacitatea de-ami lasa in urma ganurile si-amintirile,dezamagirea sansa si nesansa starii sufletesti.

si-apoi sunt toate intebarile conditionate,neconditionate,subtitrate-n toate limbile,toate ezitarile si intreaga analiza a spectrului calitativ care as putea-dar nu vreau si-as vrea-dar nu pot - sa,sa intru.

e prima zi din ce-a de-a doua luna,treizecisiunudezile-am lasat in urma,treizecisiunu de treziri matinale si tarzii,treizecisiunu de evenimente si tot atatea momente-n care cel putin odata,am fugit spre taramauri fantastice-n care n-am ezitat si-am trait,in care-am trait fericita in tot si purul sens al cuvantului.tot atatea momente-n care mi-am dorit,visat si instalat dezamagirea.

tot atatea cafele,multiplicate cu doi sau trei.tot atatea tigari fumate si rulate,multiplicate de cateva zeci e ori.

cutiuta galbena-si gaseste inca ultima pcatura de tutun pe fund si-ibricul e tot cald,la ceasurile insomniace-ale diminetii.de parca-as fi vrut vreodata,macar pentru-o secunda,sa renunt la ele.

(despre cum si de ce) acum un an era mai bine

Speak of all that's lost and gone..


daca mi-ai fi spus atunci ca in mai putin de doua zile ,voi avea examen la    g e n e t i c a,ti-as fi ras in fata,picand totusi pe cateva ganduri,mai patrunzatoare,puternic influentate de ideea cauzei si-a efectului.

mi-ai fi putut spune orice,despre vara,despre soarele mult,despre caldurile infernale si ploile acide.mi-ai fi putut spune chiar si despre visele vii,pline de razboaie si sunete puternice ce in continuare-mi bantuie si imbolnaveste mintea.despre casa tiganicilor si-al ei efect calmator,despre ceaiurile si cerceii aranjati si rearanjati,despre starile de bine si sentimentul de-acasa.mi-ai fi putut povesti despre toate experientele sentimentalo-tragice traite si uitate,despre camera roz,despre tarot si pietre,despre cum as fi inceput sa fumez tutun si nu tigarile goale injectate cu tutun,prefabricate si frumos ambalate intru distrugerea plamanilor..uf,mi-ai fi putut spune multe,fara ca macar sa clipesc intr-un contradictoriu cenzurat de zambet,acordand tuturor lucrurilor o sansa egala de intamplare.

dar nu te-as fi crezut daca mi-ai fi spus de materiile pentru care as fi trudit sa invat.n-as fi crezut posibila intelegerea secventarii genomului,transmiterea caracterelor si nici macar pentru o secunda,nu m-as fi gandit ca A C G T U nu sunt simple litere din alfabet ci adevarate baze in existenta noastra.as fi ras bine,asteptand cu nerabdare, prima zi a cursului foto.

desi existenta sufletului mi se salda,pe-atunci,intr-o balta neagra,cleioasa,purulenta de-a dreptul,tot cred ca mi-era mai bine.caci somnul era somn si se-ntindea pe ore fara sfarsit,mintea-mi desena boemul pe peretii pe-atunci albi,aparatul foto traia si el intr-un deplin si continuu proces creativ.ma bucuram de lucruri noi,ce-mi incantau simtul artstic si-mi implineau golul lasat in urma de respingerea primita cu cateva luni bune inainte.eram un om trist si mergeam des acasa,pentru ca aveam timp si resurse,pentru ca ma tineau putine lucruri si putini oameni,vie,in marele oras.

dar mi-era mai bine,caci imi permiteam sa fiu racita,sa ma odihnesc si sa-mi scald mintea-n carti si filme,in muzici,in cautarea scopului pe care viata mea il are.imi era mai bine,caci mintea-mi era odihnita.

si-a trecut un an.de-atunci,de cand nu ma chinuiam sa indes in mintea-mi incapatanata ,3 luni de materie.si-acum ma plang in van,caci tot ce ochii-mi citesc,nu lasa-n urma doar invatatura ci si un placut sentiment de implinire si satisfactie.ma smt implinita,da! si nu e doar pentru ca tot ce invat e magnific,ci pentru ca,pentru intantaia oara in toti cei douzacisiunudeaniaimei,am certitudinea ca ma indrept spre un lucru bun,ce are sa echilibreze balanta binelui si-a raului,a egocentrismului si-a altruismului si deci,balanta vietii mele.

simt,pentru intaia oara ca sunt capabila sa ma ridic emotional si mental la niveluri superioare de existenta,fara pic de alterare a constiintei.

si totusi m-as intoarce-n timp,ca sa ma odihnesc caci de odihna mi-e cel mai dor.de odihna aceea ce nu are-n spate cunostiinte despre timp si responsabilitate.

pound a rhythm.

Pound a rhythm on the soil, my friends
Speak of all that’s lost and gone
Put down the dollar, beautiful,
Take me through your door.

nu m-am mai trezit de aproape douazecisipatru de ore si atunci mi-a trebuit un intreg ceas sa-mi pot dezlipi trupul de pe tesatura moale a patului.am ridicat un deget,ca sa deschid o noua melodie ce in scurt timp a devenit ,binenteles,o noua obsesie.am batut la toba africana o vreme,pierzand des ritmul,probabil din cauza fumului ce-mi injecta ochiul stang cu o usturatoare senzatie,asemanatoare acidului citric.

dar astea au fost dupa ce-am primit vestea ca Eli tocmai se internase-n spital,pregatind sa aduca la viata nu doar o minune de om ci si un gand de-al meu.copilul s-a nasut sub semnul lunii pline si,pentru asta ma simt un fel de moira,caci eu sunt o reprezentare a lunii si e de datoria mea sa adun tot ce-i mai bun din vastul univers si,sub forma de energie,sa-i incarc viata de pozitivism.dar asta va fi indelungul anilor,imediat dupa ce-am sa vizitez mama si copilul.

si-acum e iarasi dimineata si intr-un mod convenabil,poate prea convenabil-vezi tu,coincidentele mistice?-,tehnologia a revenit la viata si-mi sustine insomnia sapata profund in organismul meu de excesul de cofeina,tutun si psihologie cu prea multe implicatii si concepte.afar' e frig caci pana la urma,calendarul tot a ianuarie bate,copacii-si gasesc de cateva zile varfurile inghetate si-orasul tace in bataia ultimelor sclipiri ale noptii.urmeaza acea zona crepusculara,cand orasul va reinvia si forfotul si zgomotele odata cu el.dar acum e liniste si-mi pot auzi tutunul arzand.tutunul arzand si gandurile delirand,valsand pe ritmul sunetelor pe care,moartea celulor din interiorul capului tot mai plin de informatie,ergo tot mai gol de sens,il orchestreaza.e cantecul lebedei.sau cantecul lebedei inspre moarte.e un cantec asemanator celui de fond,cosmic,prins intre posturile de radio.

ar trebui sa nu mai ascult staticul universului.