cand m-am trezit intr-un mijloc de zi,in timp ce paseam usor pe asfaltul cald,la mijlocul lui aprilie,mi-am dat seama cat de singuri ramanem.cum viata da cu bagheta magica si face loc pentru micutul din fiecare.
dar ideea e ca nu toti vrem acest lucru.Maria,nu a vrut sa plece Andrada.Dar totusi a plecat si Maria a ramas singura,incercand sa alunge golul unei prietenii.Si nici Madalina nu vrea sa plece,de langa ea,el.Si poate ca nui vroiam sa plece de langa mine Daniela.Ca mi-e dor sa ne prostim ca altadata prin oras,sa ne certam si sa ne impacam.Sa plece tatal ei de-acasa o zi,ca sa pot dormi la ea o noapte.
Si totusi,ne-am departat.Si eu m-am apucat de fumat.
Probabil ca anul trecut nu vroiam eu sa plece de langa mine multa lume.Si acum ma bucur ca a plecat.Am cunoscut multe persoane,alaturi de care am ras si am ras.ALaturi de care mi-am gasit o parte din ceea ce numeam altadata "fericire".
Am descoperit si insomnia.E amuzanta.
Si ce se intampla acum?Ma apropiu cu pasi repede de acea zi din an cand imi place sa ma simt in centrul atentiei.Cand sunt in centrul atentiei.Cand fac tot posibilul sa fiu EU cea mai importanta.
Doar e zi nationala,trecuta cu rosu in calendar si marcata de o zi libera.
Si cum sa fiu in centrul atentiei,cand una din persoanele cele mai dragi(pentru ca oricat ar nega ca mi-e draga acea pesoana,stie bine ca mi-e draga si ca pentru ea as face orice) imi ia 51 la suta din actiunile mele?Ce sa fac?Eu raman in toata afacerea asta in minoritate.
Ce sa fac sa-mi recuperez capitalul?Nici nu stiu cum sa vorbesc.Pentru ca mereu am impresia ca deranjez,iar pauzele lungi si dese de comunicare dintre noi devin deja,stanjenitoare.
Si cand vreau sa zic ceva si ma bucur si ma simt asa de fericita ca am ceva important sa-i zic(nu..de obicei sunt fleacuri pe care imi place sa le numesc "lucruri importante"),ma impusca cu o indiferenta pe care o gasesc incapabil de perceput.
Cum sa-i zic ca eu o sa plec din oras in weekend ca sa o vad "intamplator"....pentru ca se apropie acea zi (nationala)in care simt nevoia sa fie alaturi.
Ca mi-e frica.Mi-e mereu frica de negatie si respingere.
E ca o oglinda ce s-a spart in mii de bucatie si in nici una nu mai gasesc increderea chipului.
dar ideea e ca nu toti vrem acest lucru.Maria,nu a vrut sa plece Andrada.Dar totusi a plecat si Maria a ramas singura,incercand sa alunge golul unei prietenii.Si nici Madalina nu vrea sa plece,de langa ea,el.Si poate ca nui vroiam sa plece de langa mine Daniela.Ca mi-e dor sa ne prostim ca altadata prin oras,sa ne certam si sa ne impacam.Sa plece tatal ei de-acasa o zi,ca sa pot dormi la ea o noapte.
Si totusi,ne-am departat.Si eu m-am apucat de fumat.
Probabil ca anul trecut nu vroiam eu sa plece de langa mine multa lume.Si acum ma bucur ca a plecat.Am cunoscut multe persoane,alaturi de care am ras si am ras.ALaturi de care mi-am gasit o parte din ceea ce numeam altadata "fericire".
Am descoperit si insomnia.E amuzanta.
Si ce se intampla acum?Ma apropiu cu pasi repede de acea zi din an cand imi place sa ma simt in centrul atentiei.Cand sunt in centrul atentiei.Cand fac tot posibilul sa fiu EU cea mai importanta.
Doar e zi nationala,trecuta cu rosu in calendar si marcata de o zi libera.
Si cum sa fiu in centrul atentiei,cand una din persoanele cele mai dragi(pentru ca oricat ar nega ca mi-e draga acea pesoana,stie bine ca mi-e draga si ca pentru ea as face orice) imi ia 51 la suta din actiunile mele?Ce sa fac?Eu raman in toata afacerea asta in minoritate.
Ce sa fac sa-mi recuperez capitalul?Nici nu stiu cum sa vorbesc.Pentru ca mereu am impresia ca deranjez,iar pauzele lungi si dese de comunicare dintre noi devin deja,stanjenitoare.
Si cand vreau sa zic ceva si ma bucur si ma simt asa de fericita ca am ceva important sa-i zic(nu..de obicei sunt fleacuri pe care imi place sa le numesc "lucruri importante"),ma impusca cu o indiferenta pe care o gasesc incapabil de perceput.
Cum sa-i zic ca eu o sa plec din oras in weekend ca sa o vad "intamplator"....pentru ca se apropie acea zi (nationala)in care simt nevoia sa fie alaturi.
Ca mi-e frica.Mi-e mereu frica de negatie si respingere.
E ca o oglinda ce s-a spart in mii de bucatie si in nici una nu mai gasesc increderea chipului.
Punct.
