continuare (II)

Ma aflam intr-o incapere aproape goala ,cand melodia incepu din senin.Acea,aceeasi melodie ce altadat' ma trimitea cu gandul la iepurele alb,la veri calde,pline de vise si dorinte,la vise-n general.Surprinzator pentru mintea mea la acel moment si-n acea camera,fusese dorul si gandul ce-mi fugea intaia oara pe taramuri diametral opuse de cele halucinante,ale iepurilor ,pe care-mi placea sa alerg mai demult.Si mai surprinzatoare era lipsa vreunei asociatii dintre molodia cauzatoare de inmuierea sufletului si copilul bucalat,pentru care incepusem de-o vreme buna sa nutresc sentimente si stari,de care-mi era dor.Mintea si sufletu-mi valsau in exteriorul fiintei mele,pe ritmuri vechi,divine si eu nu reuseam sa gasesc vreo explicatie logica,stiintifica sau psihologica.

Dupa o vreme am mai incetat sa-mi explic fenomenul dorului si-am decis sa ma las purtata de tot ceea ce traiam la nivel emotional.Am decis sa ma bucur de ceea ce mi se oferea,caci nu stiam ultima oara cand avusesem parte de asa ceva.De fapt,nici macar nu tineam minte sa fi avut vreodata parte de dulcegariile pe care aparent le uram,dar dupa care tanjeam.

Ma indragostisem in trecut de multi oameni, de minti inteligente si bizare,de trupuri zvelte,de conexiuni simple intre ceea ce vedeam si ceea ce-mi aminteam.Niciodata insa,nu avusesem parte de stari atat de profunde,niciodata nu simtisem cu adevart nevoia sa-mi strig dorul,sa-mi strig dragul si sa-l scrijelesc pe toti peretii virtuali,prin sutele de mesaje trimise.

Si asta a fost ieri.

Si azi e la fel.

Doar ca durerea de cap ce-mi macina lobul temporal,ma impiedica sa ma misc din loc,caci orice clatineala marcheaza inca o intepatura.Dar in mijlocul durerii,in mijlocul durerii gasesc totusi imaginea copilului bucalat,gasesc sutele de inimioare pe care i le-as trimite,asemenea unei copile de clasa intai ce trimite arhicunoscutele si dragele biletele de dragoste,colegului ce-i zambeste frumos in timpul orelor.

Ma simt din nou copila de clasa intai,adolescenta indragostita pe care n-am cunoscut-o niciodata,ma simt plina de viata.Ma simt copila legaturii desi eu sunt cea nascuta mai din timp si trecerea subita de granitele impuse la un moment dat de inconstientul meu bolnav,ma amuza teribil.Ma incanta libertatea de care abuzez ca o nesimtita cand,exagerez cu dorul transmis.

Ma emotionez cand ma gandesc la diminetile ce au sa vina,la cafelele si tutunul matinal.

continuare (I)

pe cand sfarsitul se apropia,stiam ca fie trebuia sa fac un imens efort si sa depun un act de curaj suprem-ca ofranda,destinului meu.-fie trebuia sa-mi schimb orizontul cu 180 de grade,ceea ce ar fi insemnat automat un act de lasitate.n-am avut mult timp de gandit,caci la acea  vreme frica-mi inlocuia sangele din vene si sclipiri ciudate se aprindeau in sufletu-mi confuz.

eram inchisa-n casa printre carti si pagini rupte,luptandu-ma cu tot ceea ce constituie baza viitoarei mele vieti.primeam adesea mesaje de tip testfulger care ma faceau sa zambesc.cam pe-atunci am gandit ca sclipirile nu erau doar izbucniri alternative ale temerilor mele,ci simple si placute furnicaturi,din acelea pe care-un om normal le simte cand mintea-i bantuita benefic, de-o persoana.

nu mi-a luat mult timp sa realizez ca-n viata mea nu mai era,nu mai e loc de tabieturi batrane.caci in zadar am ales mereu calea batrana a timpului si-a parului putin grizonat-niciodata nu m-am ales cu ceva pozitiv,dar intotdeauna am invatat ca experienta de viata si-anii in plus,nu reprezinta decat nimicuri mizerabile,snobiste.

am lasat ceasca de ceai indian pe masa,la locul ei si-am decis ca e timpul sa plec,sa fug pentru o vreme,sa-mi clarific mintea si sufletul.dar timpul nu m-a mai asteptat si ca niciodata,s-a impus in luarea deciziilor mele.inainte sa-mi dau seama,luasem deja calea lasitatii,dar daca toate caile lase ar fi asa,absenta curajului in viata fiecaruia,ar duce lumea pa taramurile acelea pacifiste.

vorbesc de parca totul ar fi intr-un trecut indepartat,cand exact opusul are loc.micutul oras mi-a curatat mintea de tot raul aparent inexistent,infiltrat la fundatia sufletului meu.dorul s-a instalat cateva etaje mai sus si dragul odata cu el.astept sa ma intorc in marele oras,unde deja totul e schimbat si-unde diminetile nu ma vor mai gasi la fel de pustiita.dar nu,n-am uitat ca mi-e in continuare teama.o teama total opusa de cea cu care traiam pana cand sclipirile s-au aprins,la un miez de zi,dintr-o joaca,dintr-o gluma,dintr-o situatie bizara.

mi-e dor si mi-e drag si ma simt mai in viata ca niciodata,caci nu trebuie sa-mbatranesc inaintea timpului,nu mai am de ce sa m-ascund si tot ce fac e sa fiu fericita,ingorandu-mi trecutul si-alegerile si fantomele iepurelui alb.

Let the seasons begin - it rolls right on

Let the seasons begin - take the big game down

***

dans la banlieue

daca nu ar fi osutacincizecidekilometri intre marele oras si-orasul unde gara canta mai frumos si oamenii-au toti chipuri cunoscute,unde copilaria alearga pe culoarele timpul si-adolescenta bate stradutele centrului,de n-ar fi osutaincizecidekilometri m-as intoarce acasa,in suburbii.dar e tot drumul la mijloc,tot drumul in care-mi mi pierd mintile ,trecand prin testele grele ale rabdarii.

si-n tot spatiul gol dintre cele doua case,delimitat de continuumul spatiu-timp,in tot acel gol,supunerea mea in fata gandurilor devine inevitabila.autoanalize ale tuturor simtamintelor,autosugestii si refulari ale tuturor sentimentelor ce-au fost,ce-ar fi putut sa fie,ce sunt si ce se nasc.imi amintesc ca,atunci cand finalul celeilalte experiente m-a gasit deziluzionata,am hotarat undeva in adancurile fiintei mele,ca e cazul sa trasez si-o linie.o linie,o granita intre realitate si realitatea fin reglata de subconstientul meu,o limita intre normal si startul tuturor psihozelor.si,ca-n cazul tuturor calculelor matematice,erori au aparut.erori in limitarea sufletului meu,in a intelege cu adevarat natura schimbarii ce-a impus,cu adevarat trasarea granitelor,marginirea simturillor.si-ntrebari cu raspunsuri legate la capat in funde mari,colorate;si raspunsuri cu zambete ironice.si-apoi placerea,siguranta.experimetul.

stiam de mult ca nu mai e loc in viata mea de alte tabieturi.cand mi-am desfacut raspunsurile,asta a fost primul lucru gasit.nu mai era si pana cand echilibrul sufletesc are sa revina la normal,nu mai e loc in centrul nervilor mei,pentru tabieturi batrane.nu mai pot face fata ideilor de shmbare absoluta a mintii si fizicului,schimbari impuse la nivel inconstient prin toate situatiile si toti oamenii.caci am devenit si eu,parte din ei,din toti cei ce si-au construit propria lume,propriile psihoze si superstitii.si-n lumea asta,supravietuirea impune un anumit nivel de ignoranta,unul ce automat impune linistea si fericirea.ignoranta urmata de acceptarea situatiei date,situatiei alese,situatiei nascute din toate-acele erori.

nu vad starea ca pe-un fin,caci ar fi absurd sa cred ca totul s-a sfarsit aici,cand e-abia anul cinci.dar vad totul ca pe-un punct in care,tot ce primesc echivaleaza cu tot ce am nevoie.nefericirea mi-ar macina trupul,de-as fugi in cautarea acelui "more-than-this-in-life".o fi ea o stagnare sufleteasca si spirituala,o fi totul un simplu experiment,dar anii-n minus fata de toti cei ce au fost,anii aceia-n minus imi ofera tinerete,caci nu e neveie sa-mbatranesc prematur,sa-mi schimb mintea si-abilitatile.

in ceea ce ar putea fi suburbia marelui oras,linistea troneaza.linstea si somnul si-ntrebarile ale caror raspunsuri ,le desfac incet,asteptand fluxul de energie din centrul lor.flux de energie ce-mi alimenteaza drumul si ignoranta.

encore un matin.

whats to say,for the days,I cannot bear..a sunday smile?

dimineata s-a instalat din nou,tipica cu si mai tipica-i rutina,cu toate ritualurile de incantatie pentru o noua zi.cu o cafea clada,cu cateva zeci de grade mai calda ca aerul de-afara ce-ngheata copacii si casele si aerul si toate sufletele,cu tigari impachetate-n graba,din tutun uscat,uitat desfacut prin prosoape rosii de bucatarie,prin cutii si cutiute colorate,prin camere mai mici si mai mari.

si ganduri instalate si epuizarea fizica si mentala la care au contribuit toti oamenii si toate situatiile,timpul si miscarile lui neregulate.patul e-mbacsit e scrum si peretii s-ar fi imbolnavit e galben murdar,de-ar fi fost albi,de-ar fi fost din sanatoriu.dealurile-s albe si-ndepartare,sunetul primelor zvacniri ale realitatii,s-aude.

mi-s ohii obositi si nu e nesomnul de vina,nici macar sutele de pagini trecute prin cap.e golul,golul lasat pe drum,gasit din greseala,pe una din stradutele intalnite dintr-o eroare si mai mare.e incapacitatea de-ami lasa in urma ganurile si-amintirile,dezamagirea sansa si nesansa starii sufletesti.

si-apoi sunt toate intebarile conditionate,neconditionate,subtitrate-n toate limbile,toate ezitarile si intreaga analiza a spectrului calitativ care as putea-dar nu vreau si-as vrea-dar nu pot - sa,sa intru.

e prima zi din ce-a de-a doua luna,treizecisiunudezile-am lasat in urma,treizecisiunu de treziri matinale si tarzii,treizecisiunu de evenimente si tot atatea momente-n care cel putin odata,am fugit spre taramauri fantastice-n care n-am ezitat si-am trait,in care-am trait fericita in tot si purul sens al cuvantului.tot atatea momente-n care mi-am dorit,visat si instalat dezamagirea.

tot atatea cafele,multiplicate cu doi sau trei.tot atatea tigari fumate si rulate,multiplicate de cateva zeci e ori.

cutiuta galbena-si gaseste inca ultima pcatura de tutun pe fund si-ibricul e tot cald,la ceasurile insomniace-ale diminetii.de parca-as fi vrut vreodata,macar pentru-o secunda,sa renunt la ele.