parfumuri,incaperi,despartiri si reuniuni.

incaperea-i mica si ferestrele nu-s mai mari decat poarta pe care alice a facut primul pas pe tararamul fantatic,urmarind si ea,un iepure alb.ferestrele-s mici si rar,intra aerul pe ele,asa ca duhoarea de fum si creieri arsi se-mbiba zilnic in pereti.ai-apoi mai sunt betisoare parfumate,dar ele acopera temporar mirosul,la fel cum,mai mult decat temporar,strarnesc senzatii de foame dupa putinele dimineti glorioase.

si mai e bucataria,mica si ea,c-un geam imbacsit de vreme si prajeli.nici pe-acolo nu prea-si face loc aerul si,tocmai de aceea,cateodat' imi place sa umplu intreaga vesela,de mancare,chiar de foamea nu-si duce razboiul ,in mjlocul trupului meu.nu mi-a fost foame,cand noaptea s-a lasat,dar toti centrii mei olfactivi m-au rugat sa-i rasfat cu mirosul clatitelor si i-am rasfatat,umplandu-mi camera,mica incapere..de-o alta aroma.mai moale,mai blanda.

dar asta e cu totul si cu totul o alta poveste.

momentan nu am alte povesti,desi gandurile-mi zboara la despartiri,la reuniuni,la momente prelungite dincolo de legile batranului timp.gandu-mi zboara la bilete de-adio,la mesaje lasate-n treacat,la..nu stiu,caci de-o buna bucata de vreme,evit toate despartirile,in toate sensurile pe care dictionarul le-ar putea da.

imi amintesc prima despartire dureroasa si-mi amintesc si de-a doua si de-a treia.imi amintesc de toate,caci toate-si leaga radacinile de-acelasi el.numai daca as fi stiut atunci,ca despartirea e doar segmentul acela de timp dintre doua inevitable reintalniri,as fi dormit mai mult.noaptea e scurta si jumatate din planeta vrea o imbucatura din ea.dar am plans nopti intregi si drumuri lungi,pana intr-o zi,cand subit,am realizat ca nu mai e loc de-asa ceva.ciudat e ca nu mai tin minte,cand a fost cu exactitate acea zi,dar stiu c-am aflat atunci ca ,prin oricate culoare ale timpului as trece,voi avea mereu inc-o clipa de repaus,in care sa ma bucur de pielea lui cafenie.

si-asa e si-acum,doar ca vara-mi topeste untura de pe trup si nervii cranieni.si la mijloc mai sunt toate evenimentele pe care,oricat de mult as vrea,nu le mai pot evita.evitarea are-un rol de aparare,asa spunea Freud.mi-e drag de el,pacat ca nu am ocazia sa-l studiez mai mult.

intre timp,m-am indragostit de cateva ori si de fiecare dat-am regretat,reintalnind mereu partea melancolica,a povestii.vezi,ce ti-e si cu despartirile si-ntalnirile..

si-ultima oara cand m-am indragostit am primit tot ceea ce visam.dar visele nu-s destul.de ar fi,astazi alta ar fi fost povestea mea.intre timp dragostea a murit sau s-a spalat cu timpul sau pur si simplu,tulburarea mea afectiva a inlocuit-o cu o suma de sentimente negative care-mi cauzeaza adevarate alergii.si ma trezesc dimineata,cand o fi ea,in socuri anafilactice si cu pielea patata de eczeme.nu,nu,nu sunt acolo.dar le simt si ma irita.

visez la libertate.nu pentru ca urmeaza sa iau parte la o mare comuniune a unor suflete pereche si nu pentru ca toamna are sa-mi readuca-n simturi pielea moale,cafenie.nu,nu simt nevoia unei eliberari a constiintei,caci ea e mai impacata si mai libera ca niciodat'.dar visez la libertate,pentru ca stiu,ca doar asa,mintile-si vor pastra lesa si toate compulsiile vor fi stapanite.

The youth is starting to change
Are you starting to change?

a doua parte a conflictului intern.

"oamenii pot fi cu adevărat fideli doar lor însisi." 

P.Lecky

trecand de la general la particular si pastrandu-mi tenta trista,melancolica si macinanta,fata de propria-mi persoana,ma gandesc de mult prea multe ori intr-o zi,la cum de fapt,conflictul meu,nu e doar unul.trebuie sa marturisesc,nu stiu daca a fost vreodata doar unul.poate ca,la un moment dat,intr-o alta existenta,una mai blanda si mai imatura,dar ea pare sa fi fost intr-un trecut atat de indepartat,incat memoria-mi joaca feste.

si daca a fost doar un conflict,a ramas oricum nerezolvat,caci si azi mai intra-n alcatuirea nevoilor mele,de a-mi pierde mintile,cand tot ce-ar trebui sa fac de fapt,e sa le-mbat in zile lenese cu soare si nopti calde cu fum si vin rosu.

mi-am mai trait o zi sorbind cafea si ceai din coji de copac sud american,fumand tigari lungi,umplandu-mi plamanii de scrum,pierduta-n toate teoriile ce-ncearca de secole,sa-l explice pe om,in toata esenta,in toata splendoarea lui.m-am impotmolit in contradictii si-apoi in amintiri,ca sa revin subit la prezent si la ceea ce consider,ca sunt acum pentru-un copil,ultimele nopti de dragoste..razboiul n-am sa i-l prind,caci am si eu unul,inceput de mult,odihnit si reinviat apoi ,cam pe cand copacii-au inceput sa-nmugureasca.

nu i-am fost fidela niciodata.nu cu sufletul si nu cu mintea,cel putin,desi iluziile fidelitatii m-au orbit,intr-o vreme.poate ca-mi doream prea mult linistea,poate refulam idei suprimate,poate incercam ceva nou,dar noul nu mi-a placut niciodata,desi am tanjit mereu dupa experienta lui.nu i-am fost fidela lui si cum era sa-i fiu,cand am lasat mereu poarta spre scapare,cu lacatul deschis?nu i-am fost si mereu am transpus visele-n iluzii,iluzii nascute de amintiri,ca doar in amintiri am pastrat esenta ce ma face cu adevarat fericita,chiar de trupul meu exprima vesnica nemultumire si vesnica melancolie.

mi-amintesc ca era primavara de-o buna bucata de vreme,dar picioarele-mi alunecau inca pe strazile degerate.imi amintesc iesirile si zambetele si sentimentul de liniste.si-mi mai amintesc ca era mereu o furtuna dupa el,caci deschideam poarta doar ca sa-i trimit iepurelui ,semnalele nefericirii mele,semnale epuizante,rusinoase,de dor.speram sa le inteleaga.speram sa inteleaga,ca inca o dat' eram in stare,sa renunt la tot,in goana dupa el.

o vreme a ramas totul ca praful in suspensie,dar cand prima adiere calda a vantului mi-a lovit obrajii,m-am dezmeticit si-am decis soarta viitorului apropiat,intelegand totodata ca exista o adevarata discrepanta temporala intre pedeapsa divina si actul ei cauzator.la un moment dat am fost pedepsita si pedepsita pe veci,pentru raul pe care inca-l mai fac,din cauza pedepsei primite.oarecum e amuzant si ilogic,dar daca mi-ai spune sa-ti desenez intreaga relatie,ai intelege ca-i,de fapt, un cerc.

si asta-i unul din conflicte,in cazul in care ma decid ca sunt mai multe.

si..mi-am ramas fidela,mie.am ramas indragostita de imaginea iepurelui pe care-o cunosteam in copilarie.o imagine care-n timpul ce-a trecut prin amandoi,si-a schimbat reprezentarea,nu si miezul.dar miezul lui,esenta,e o alta poveste.o intreaga alta poveste care urmeaza sa fie descrisa conform normelor si teoriilor,care m-au ajutat intr-un sfarsit,sa inteleg de unde si de ce vesnica-i intoarcere.

mi-am ramas fidela si m-am trezit din nou,in realitatea mea,cea in care dimineata e obositoare dar inca plina de vise si ganduri ca-ntr-o zi,pentru o zi,voi atinge din nou apogeul fericirii privindu-i chipul frant,pe coapsele mele.

prima parte a conflictului intern.

ma intrebam,pe cand alergam pe culmi de bucurie si zambet matinal,delirant,cand are sa vina momentul.momentul in care-am sa-mi pierd mintile din senin,rabufnind la pereti si suflete impietrite de zgomotul vocii mele.

inceputul a fost diferit de toate celelalte lasate-n urma,caci cauza interioara ,conflictul meu interior exista pe-atunci doar in mintea si-n sufletul meu,cele doua variabile incapabile sa plece mai departe,sa ignore inexistenta persoanei iubite-n trupuri de care-al meu a fost chimic atras,pentru fractiuni de secunda.

am luat pauze interminabile,pierzandu-ma printre stele si nopti calde,printre trandafirii proaspeti infloriti si parfumul delirant al coltului de rai,din marele oras.am pierdut nopti meditand si ignorand existente,rugandu-ma sa -mi pot arunca dezechilibrul emotional,din nou,pe-acea cauza pierduta,ce parea sa ma fi uitat.

si-a trecut timpul si mintea mea a ramas blocata in delir,intre refularea amintirilor si nemultumirea marginita doar de mari cosmice.si-a trecut timpul si emotiile s-au innegrit si-adunat,de nicaieri,din toate colturile prafuite.

pana intr-o noapte-n care,pierduta printre teorii si ganduri freudiene,vizuina si-a deschis portile.capul mi-a sunat si urechile mi-au tiuit si ochii nu vroiau sa creada.cauza si conflictul,unite-ntr-un singur element,s-au ridicat din definitiile-mprimate-n carti si s-au intors.

momentul a fost potrivit,caci aveam nevoie s-arunc din nou vina si sa-mi pierd iar somnul,resimtind vibratii corporale,din viitoruri imaginate,sau deja intamplate.

momentul a fost potrivit,caci timpul a trecut si atunci cand s-a oprit din nou,toate impulsurile lui imi erau explicate-n cartea de sub lampa de noapte.si-explicatiile mi-au linistit trairea,o parte din ea..

caci emotiile-s tot sumbre si caldura din miez de iunie ,le transforma-ntr-o mazga de care-astept sa ma curat..

(prea multe) ganduri pentru inceput de iunie.

vara se instalase de ceva vreme,dar mi-am dat seama mult prea tarziu de asta.eram cu capul in nori,captiva in alergatura sufleteasca,in cursa de o suta de metri,prelungita in ceea ce-a parut,pana la urma,o serie de kilometri intregi si-obositori.

si m-am mai pierdut in caldura si-n lene,in sudoarea sub forme de boabe de roua,pe pielea-mi innegrita de soare.m-am pierdut,in acceptarea unei idei,care,cu jumatate de inima mi s-a parut intotdeauna stupida,de netolerat.

adevarul e,ca-n tot delirul meu,in toate diminetile in care m-am gandit ca viata mea are sa fie asa,de-acum incolo,m-am gasit tot mai mult sub forma impersonala,stravezie,de parca as fi fost o holograma.te-ai gandit vreodata cum trebuie sa se simta o holograma?cum e sa fii proiectia eului tau uitat,abandonat,refuzat?

da,chiar m-am gandit c-am ajuns la finalul cursei si cu toate micile scapari,din nopti dramatice,innecate-n alcool,am ajuns sa cred ca doar memoriile mele mi-au ramas.

dar m-am trezit si cand am deschis ochii am vazut ca vara a inceput oficial,de cateva zile.de cateva zile pline de canicula si zapuseala si ploi cu stopi imensi si desi.si tot atunci,am aflat ca,de fapt,cursa nu s-a oprit niciodata.

era programata sa ia o pauza,caci pana la urma,nu mi-era menit sa-mi scriu memoriile dintr-o alta viata.caci acea alta viata nu fusese niciodata incheiata,ea desfasurandu-se-n continuare in planuri mentale.

a durat mai mult decat ma asteptam si-n tot timpul,in toate lunile,am ranit si m-am depersonalizat,pana-am golit trupul de carne si fibre.

in jurul hologramei,piticii au inceput sa ridice schele si,pe rand,sa ma zideasca.din nou.caci era oarecum stupid,absurd sa ne continuam vietile,fara sa comunicam,fara sacaiala celebra,fara urcusuri si coborasuri.pentru ca era absurd sa-mi golesc viata de elementul ce-i da savoare.pentru ca..inconstientul e cogntiv si cognitiile ne-au unit mereu,pentru fracturi de secunda,doar ca sa ne despart-apoi, pentru ani lumina.

past the point of love

shattered and untied

waiting to pick up the pieces

that make it all alright

but pieces of what

pieces of what

pieces of what

doesn't matter any more..