a plane that loops the loop [?]

când toate erau deja împachetate şi gata de drum,cam pe când drumul era anevoios şi fierbinte în bataia soarelui,toate s-au intensificat.orizontul a părut subit un infinit de posibilităti şi nici măcar secunda în care moneda se învartea în aer nu mă mai putea ajuta,căci mintea mi-era deja stabilită.

dimineaţa,furnicilor le-au crescut aripi şi pe fruntea mea au crescut boabe de sudoare.zborul insectelor a mai durat o vreme,dar boabele de căldura au dispărut pe bancheta din spate,încarcata de haine şi bagaje şi praf din alte ţări.în drum spre casa am ras şi-am uitat de probleme,probabil în acelasi fel în care şi tinerii căsătorişi au uitat că-n mai puţin de două zile ,viaţa avea să revină la normal.

şi-apoi mi-am reînceput odihna în patul de-acasă,unde inocenţa pluteşte şi resturile copilăriei se amestecă cu aerului unei maturităţi pentru care am semnat deja un contract,cu douăzeci şi ceva de ani în urmă.baldachinul se ondulează suav în bătaia vântului şi perdelele groase îi ţin companie,dansând într-un vals ţigănesc.eliade şi-a găsit culcusul pe balconul pe care leandrul roz aruncă cu parfum.

la un moment dat,între puţinul lucru şi orele de pratică la cabinet,mă gandesc să scot şi şevaletul,să-l curăţ de praf şi să-l trezesc la viaţă.

noaptea cand luna întarzie să apară pe cer,lampa în ceară galbenă şi lichid albastru are să-mi tină companie.

e vară şi-am ajuns acasă,în sfârşit.

nu mai contează restul.

nu mai contează nimic.

nici macar toamnă cand revederile au să-mi trezească emoţii şi furie şi melancolii profunde.

mai sus,pe deal.[s-ar putea]

în minte,mare e delirul.mare,mare de tot şi,deşi câteodată el pare să se sincronizeze cu cel exterior graniţelor trupului,în ultimele zile pare să nu poată respecta regulile prestabilite.căci în minte,cutiile sunt pline şi drumul spre casă e lung şi plin de soare şi poveşti,iar lenea pare să existe în cu totul şi cu totul alte forme,decât cele ce-acum se lungesc de la apus şi pân la răsărit.noaptea e lungă.e lungă mereu şi-oricât de mult visam altădată la nesomn întins pe bolta înstelată,totul pare să fie-un mare nimic,când norii par să domnească ca-n poveşti de groază.

mai sus,pe deal,strădutele-s asfaltate-n tonuri de-abanos şi copacii ţin umbră ferestrelor.copii aleargă pe străzi şi freamătul oraşului ajunge doar în ecouri târzii.pare să fie plăcut şi-apusul pare mai aproape de viaţă.când am intrat într-una din cămeruţe,îmi amintesc că soarele picta pe pereţii albi,umbre aurii.ferestrele-s încăpătoare şi largi,de parc-ar  încerca să curprindă în braţe imaginare,tot orizontul.

totul e mai sus.aproape plutind.pe deal,pe scara cu trepte mici şi înguste.viitorul se conturează uşor, în imaginaţie,împingând ultimii ani,adânc în amintiri.

the beggining of the end.( p.I )

everything that has a beggining has an end.

e o poveste lungă şi veche de când oamenii s-au trezit din visul adânc al inconştientului.mda,da,da!tot ce are un început are şi-un sfârşit.e un fel de blestem universal.de fapt,chiar şi universul e sortit pierzaniei,lucru care mă întristează adesea,profund.poate că spiritele au să ramână pe-undeva prin golul întunericului,blocate.poate vom fi o mare de suflete,binecuvantate cu plutirea,scăpate de blestemul sfârşitului şi-al esenţei materiale.

era vară şi cald şi părul meu lucea la soare,căci pe-atunci era pictat în violet şi-albastru şi nu prea cunoştea problemele reieşite din asemănarea cu câlţul.rochia albastră îmi atarna pe corp,făcând loc vantului şi boabelor de transpiraţie.şi-aveam şi maşina pe-atunci şi-mi ascundeam mereu centura pe sub braţe,ca să nu-mi păteze soarele,umerii goi.

era vara şi cald şi-eram sărace,poate că la fel de sărace ca acum.în centrul marelui oraş,cocoţate pe-o bancă,pierdute în pagini imense de-anunţuri,scăpând cate-un loc pe maşinuţa ce-avea ca tichet de parcare,avariile puse.bidonul de apă minerală,costase sub un leu şi-era deja cald,dar ce mai conta căci aveam deja în minte casa visurilor noastre.pe-atunci era înca o ipoteză,chiar de a doua zi,am strâns mâinile muncite şi ciobite ale bătrânului cu ochi albaştri şi pielea lăsată de timp.

la-nceput de toamnă,oglinda era pictată în culori fluorescente şi eşarfele atârnau de stâlp şi de pereţi.pe-atunci podelele nu tremurau aşa de tare şi nici terasa nu-şi avea capâtul sub fereastra mea cea mica.dar în timp,toate s-au adunat.şi sticlele de alcool şi oamenii opriţi pentru odihnă,pe saltele şi pe jos,prin paturi vechi şi-n baia ce adesea adaposteşte curcubee.

între pereţii de carton şi lemn ,au luat naştere,rapid,toate sentimentele umane şi la fel de rapid,chiar năucitor,toate s-au alterat şi s-au schimbat,până într-un colaps ciudat.un fel de big bang,dar la o scală mai mică,mai personală.

apoi a apărut hamacul şi-n el somnuri dulci şi poveşti scrise de Eliade.şi dupa-un timp şi grădiniţa s-a infiinţat ,grădiniţa de pisici pufoase şi agitate.

şi-apoi începutul sfarşitului.listele şi gruparea generală,somnuri perdute-n dimineţi,dimineţile şi-a lor lumină,ascunsă de draperiile groase.totul la-nceput de vară,cu miros de toamnă tarzie.

dimineaţa,ziarul are să ne fie din nou prieten şi-apoi probabil,alte ferestre vor sprijini coatele şi desele lacrimi de disperare şi fustrare.eu sper la ferestre mai mari,da,chiar de spaţiul va fi mai mic şi mai claustrofobic.

n-am văzut încă nimic,dar o primă idee naşte fluturi în stomac.

o primă idee cu picturi murale şi altfel de vise şi altfel de lumini.

şi poate versiunea erotică a baldachinului inocent,de-acasă

o primă idee,ce-mi aminteşte de-acea zi de vară,când primele vise au fost făurite.

salut,iulie(salut din nou)

dimineaţa celei de-a treia zi din iulie.

după masa celei de-a treia zi,căci dimineaţa m-a prins trează,aşteptând soarele să apară de după norii cenuşii,plini de praf si scântei universale aduse de timp,în spaţiul ceresc.afară pare toamnă şi câteodata chiar iarnă.noaptea vântul bate răutăcios şi ziua,soarele nu mai umple casa de amor.or fi blesteme,blestemelor tuturor zilelor în care existenţa era topită de sutele de grade ale unui Pământ prea aproape de Soare.

alte existenţe în ceea ce par acum,alte lumi.

într-o zi,toate au să revină la normal.într-o zi am să-mi pierd minţile lipită de pământul uscat,clătindu-mi ochii in albastrul cerului.şi-mi voi arde pielea,înnegrind-o până-n tonuri de carbune,în baia de soare ce mă aşteaptă-n timpuri viitoare apropiate.şi dacă nu va fi aşa,atunci mă voi mulţumi cu albul nobil,cules din alte timpuri.

şi toamna are sa aducă alte lumi şi alte existenţe.şi toate au să se schimbe şi-ntr-un final sufletu-mi va fi epuizat,cautând din nou,zilele delirului odihnitor,de la-nceput de iulie.