loris.



intr-una din dimineti,ma sunase,din nou.parea sa aiba vocea mai senina decat imi imaginasem.ma bucurasem,utotusi sa-i aud glasul,caci ii dusesem dorul inca din dimineata in care ne trezisem singure,in case si-n orase diferite.imediat ce amiaza schimbase culorile cerului,o revazusem.si,cateva ore mai tarziu,peste toata tristetea aruncase-n gluma,cu trupul ei translucid.ii gaseam o frumusete aparte,trista.fascinanta.pe piept,strugurii verzi,copti se deshidratasera.era totusi frumoasa,ca ultima oara cand o revazusem,noaptea la mijloc de toamna intr-o curte inconjurata de pereti vechi.

dar aşa e cu nomazii

când dimineaţa ,în sfarşit,se ivi,lumina furişată pe la colţurile neatinse de culoare,îmi deschise ochii,preserând peste ei amintiri din secole trecute,din diferite milenii-n care muzica avea parfumul greierului.da,era iarnă iar şi ploaia-era o iarnă cu multă ploaie-îmi aducea aminte de mare,de mileniul cel dintâi în care aproape de greiere,dispărusem printr-o magie autosabotoare,de lângă el.şi trei milenii mai târziu,din nou.în al patrulea,dispărusem de tot,dar târziu după dimineaţa în care prinvindu-i somnul,conştientizasem că şi el era un nomad.cu nomazii aşa era de când pământul,o dragoste cu blesteme de drum şi spaţiu,timp şi fluxuri electromagnetice.asa fusese cu iepurele şi-n al patrulea mileniu,într-o dimineaţă hotărâsem că am să continui să fiu naivă,îndrăgostindu-mă mereu,în graniţele comfortabilului.regretasem instant decizia.
dar mai trecu o iarnă,un mileniu,şi încă unul şi ca o tradiţie,mi-era dor de el.mi-era dor de oameni.de oameni din trecut.de trecut.şi asta era şi problema sfârşitului de an.

random story #2

Îi simţeam lipsa,iar dorul pe care-l purtam îmi aducea aminte de o durere surdă de măsea.Era acolo,undeva în fundal,în spatele tuturor zâmbetelor aduse de micile bucurii ale vieţii.Era acolo,şi din când în când prindea câte un val de energie,născut din  cine ştie ce nimicuri-câte o culoare,câte o melodie,câte o carte.

random story #1

La un moment dat,in mijloc de iarna,primisem cateva poze ce pareau mai vechi decat erau ele cu adevarat.Emotia lor imi amintise de ce alesesem la un moment dat ,sa devin fotograf.Si,tot emotia lor,imi amintisera de-o zi in care,la fel de inconstient ca in toate celelalte milenii,ma pierdusem pe o carare alergand dupa un iepure.Dupa un altul,mai putin salbatic fata de cel ce-mi facuse bataturi in talpi timp de sase milenii.Tot un iepure era,chiar de era total opus nomadului sau seaman.Numai un asta putea fi,caci dintre toate animalele pe care le cunoscusem de-a lungul mileniilor,numai iepurii ma fascinasera inca de la primele secunde de existenta.
*
O zi in care ma pierdusem inconstient pe carare.Picioarele-mi erau pictate-n galben si oboseala in tonuri asemanatoare pe chip.Afara plouase intreaga dimineata,racind pamantul si capetele mainilor mele.Ziua fusese lunga cat una de vara,desi prima luna de toamna abia ce-si cuprindea mijlocul.Ziua fusese lunga si, dupa un sir magic de evenimente,seara-mi pierdusem drumul,ajungand din nou in vizuina iepurelui.O seara,intaia seara in care-mi vorbise,lasandu-ma sa inteleg ca avea glas.
*
Si pozele-erau din acea zi,din mijlocul evenimentelor magice.Si,emotia lor,imi readusese pe retina,imagini sterse cu timpul,din cele doua secole pe care din acea zi,le impartasisem in vizuina calda a acelui animal domesticit,ce-mi provocase inca de la inceput,o fascinatie aparte.

Furia-mi cuprinsese corpul.