acid bear

I need sugar

I need a little water of sugar

I get thoughts about you

And the night wants me like a little lost child

Locked in the safe place

Looking out the window

The dark move fast pass the window

The dark on the other side of the locked door

am parte de niste zile ciudate,dar pline de zambet si-un soare imaginar care straluceste foarte,foarte tare.pe de o parte mi-am inceput saptamana cu niste discutii matinale,cu un omulet care e oarecum ca mine.am invatat niste lucruri faine de la el,in jumatatea de ora in care am vorbit si mi-a spus niste vorbe de duh la care-am tot reflectat in putinul meu timp liber.

pe de alta parte,am descoperit ca oamenii speciali sunt foarte bine camuflati,dar cu putina atentie ii gasesti.si-asa am gasit un alt omulet special cu care-as vorbi zi si noapte,non stop,una-ntruna,fara oprire,etc.ma face sa rad,sa zambesc,sa gandesc pozitiv.desi aberam mult,vorbim si serios.de aici si soarele meu imaginar,care tot straluceste.

punctul in care ma aflu acum reprezinta un mare salt al vietii mele.e un punct in care reusesc sa fiu optimista de la ora 6:30 si pana noaptea tarziu cand incerc sa adorm.incet incet imi vine si inspiratia,desi trebuie sa recunosc ca locul meu zen e tot minunata cafenea,Granitta,unde ma pierd printre pozele de pe pereti,ritmurile Gotan Project si cafeaua minunata cu lapte.

nu chiar toate sunt bune.vreau din tot sufletul meu sa ajung pe 7 noiembrie,in Bucuresti la Underworld.tata a incercat ani de zile sa-mi deschida ochii in legatura cu muzica lor,pentru ca si el o iubeste.ani de zile am refuzat-o pentru ca asociam totul cu ideea de om trecut de prima tinerete care ar da timpul inapoi,oricand,oricum,oriundemi-a trebuit sa ma maturizez putin ca sa ajung la concluzia ca nu e deloc asa,ca Underworld sunt genial,ca muzica lor e dincolo de divinitate.si-acum vin in romania si eu nu pot sa merg,cu tot suportul financiar pe care mi l-ar oferi taicameu,nu pot sa ajung.dumnezeu stie cum suspin cand vad reclama la tv sau intru pe cate-un site unde din senin incepe Born Slippy.

poate-i vad la anu,in Ungaria sau in alta tara minune in care voi putea sa merg.

e ultimul mare,mare,mare,MARE eveniment pe care-l mai pierd.

o.d.

Is like licking honey off a knife

supradoza de amintiri si zambete,presarate cu putina tristete.

pentru mine,au fost cateva zile reusite ce mi-au dat un impuls puternic sa mai trag de timp,sa-l fac sa treaca mai repede,sa-l umplu pana la refuz de lucruri,de poze,de teste,de compuneri si traduceri,de manipulari foto si de luuungi convesatii cu diferiti oameni dragi.

am retrait cu adina o parte din acel trecut-nu-departe-de-prezent care ne amuza,acum,care odata facea parte din normalul nostru si care acum revine sa ne puna pe ganduri,pe visat,pe sperat.

e ciudat cum intreg patratul nostru magic a devenit o figura geometrica cat se poate de ciudata si normala in acelasi timp.eu si cealalta latura a patratului,am gasit linistea,pe care o doream cu tot sufletul nostru.ne-am linistit,ne-am vazut de ale noastre,dupa multe greseli,depresii,confuzii.si celelalte doua parti ale patratului au revenit la jocul acela cu miros de dragoste adolescentina,si gust de amor de oameni mari.au revenit la "da sau nu" ,un concurs al destinului care mai mult incurca decat ajuta.si de data asta,i-a ajutat,dar mai mult ca sigur i-au si pus pe ganduri confuze,difuze,abstracte,cubiste,realiste.

stiu ca azi destinul i-a dat ei un mare subiect,bun de reflectat.si ce daca s-a lasat cu sange si pansamente,frig si o viitoare raceala?au fost ei,pe paduri,in micutul samurai,inconjurati de noroi plin de emotie.

si eu am zambit cand am auzit toate.cand am analizat situatia fiecaruia,cand cu ea ne-am amintit toate deciziile luate pe moment care-au avut consecinta prezentul, atat de aproape de momentul 0..mmm,momentul 0,ziua aceea din an cand dam inapoi contoarele,cand incepem de la inceput cu ganduri noi legate de trecut,cu planuri cu sau fara viitor,cu un mare ghimpe in suflet.

ma gandesc cu putina ironie la un alt moment ciudat al anului,noaptea in care dam ceasul inapoi.avem o ora in care putem sa traim de doua ori acelasi lucru cu marea sansa sa-l repetam,sa-l schimbam,sa-l facem mai bun sau mai rau.si culmea,niciodata nu repetam momentul.

planul meu pentru anul viitor e sa provoc deja vu-ul.ca o sa fiu singura sau langa cineva,vreau fiecare moment sa-l repet.sa-l schimb si-apoi sa privesc ca o opera de arta ,consecintele.

in fine.

ma astepta o noua saptmana,plina de tutun si cafea,teste si traduceri romano-franceze-francezo-romane,suc de portocale si lamaie.plina de poze si incercari de-a pune la punct un mini portofoliu.timpul e tot mai comprimat,momentul zero se apropie tot mai mult si odata cu el pulsul se agraveaza,devine significant mai rapid.somnul tot mai putin si ora de la 4 la 5 de neschimbat.

si cand seara se lasa si-n program imi scrie pauza,am putin timp sa zambesc..pentru ca am aflat ca oamenii speciali inca exista,sunt adevarti si meritatoate atentia pe care o pot oferi.

waiting.

tot astept sa se intample ceva,iesit din sfera normalului insa... nimic !

astept sa vina dimineata ca sa-mi beau cafeua la rasarit de soare,astept sa fie dupa masa ca sa ma intorc acasa,astept sa fie seara ca sa ma trantesc in pat si tot asa.e cel mai vicios cerc posibil.e rutina,monotonia care-mi mananca toate puterile.

de fapt cred ca astept sa-mi vina odata aparatul sa ma ocup putin de poze.n-am mai pozat de mult si-mi lipseste enorm.am aflat ca obiectivul va fi de 50mm f/1.8 II ,adica perfect pentru portrete.undeva prin noiembrie vine si un obiectiv standard,pentru poze 'normale'.e bine ca vine pe weekend coletul,asa voi avea 3 zile libere sa-l invat,sa-i citesc manualul cap-coada si (daca da  vecinul de sus putin soare) sa pozez ceva,oameni,case,masini,dealuri,orice.

pana atunci,sunt pe repeat cu Szamar Madar(Venetian Snares) singura melodie capabila sa-mi linisteasca  bagpulismul total,inducandu-ma intr-o stare de "spooky stories character".

e enervant.stiu,dar va trece.

curand,curand,curand...

you go chasing rabbits

And you know you're going to fall

soare,mult mult soare.lumina ce nu e demult aurie,lumina alb-mi bate ploapele si ma trezeste la realitate ,intr-un vis ciudat.razele trec printr-un ecran mare,verde.iepurele alb,e imprimat pe podea si pare a prinde viata.soarele se misca incet in timp ce pamantul pare a prinde o viteza naucitoare.ametesc si cad pe o saltea moale.

deschid ochii si realizez ca intreg scenariul nu e departe de adevar.imi aprind o tigara si privesc lumea cum trece  prin fata blconului meu.discutii in reluare,discutii noi cu parfum de deja vu,cuvinte ce parca le-am auzit si eu candva,mai demult,intr-un timp atat e indepartat incat intreaga lui imagine are marginile clatinandu-se iar marginile incetosate.

zambesc,inchid ploapele ma intorc si intru inapoi in spatiul unde trecutul se imbina perfect cu prezentul,iar viitorul pare nu exista,nici macar in teorie.

imi privesc chipul in oglinda,dar vad in imensul cadran imagini si filmulete scurte din seara e a trecut.alte lumi au fost cele ce m-au tinut treaza in scaun,in timp ce rasetele,gemetele,vorbele de duh,si comentariile bazate pe ceea ce ochii vedeau,imi curgeau pe cap,prelingandu-se usor in urechi.confuz,difuz,usor de atins si palpat,calupuri publicitare lung sau scurte.pauze de tigara.frig peste tot.dar frumos,mult prea frumos.

un filmulet cu clive owen,o reclama la gazeta dello sport,una la echipamente sportive,alta la crucia rosie mexicana.

din atatea ore,doar cateva minute mi-au atras atentia in special.

intreaga experienta a meritat insa,intregul evniment m-a surpins placut.

invitatiile au fost intradevar un cadoul superb.

revin la realitate,

afar' e tot soare,in casa particulele de praf au intrat in transa pe muzica razelor

si eu nu gasesc un motiv bun sa nu rememorez seara trecuta.noptile trecute si (probabil de unii) uitate de mult,drumetiile  in masini contemporane pe autostrada soarelui.

nimic nu are sens.

e sigur realitatea.