moriIsay

din cutia cu muzica,pentru sfarsit de luna,de iarna.

o ultima dimineata de iarna.

sau o fi amiaza,nu ca as mai stii exact felul in are timpul se surge prin clepsidra gigant,numita viata,prin unele carti,prin unele poveste,pe ziduri vechi.

era mult mai devreme cand,ceasul ticaia cu putere pe mana-mi stanga.ticaia si ticaia si nu-i putea face nimic,caci incaperea era imbibata-n intuneric,in linistea diminetii.ma trezisem din senin,intrebandu-ma cum de-avusesem cu ore bune-nainte,energia necesara sa-mi car trupul acasa.plansesem pe drum de cateva ori bune si ma vedeam din cand in cand,asa prin flashuri pline de delir,stand pe jos,luptandu-ma cu aerul putin ce nu vroia sa intre-n plamanii sufocati de fum.ramasesem de cateva ori fara aer si-ntr-un final si fara machiaj pe chip si nu era ca aldata.nu,nu era frigul de vina nici vantul taios de iarna.

ultima zi de iarna.o iarna lunga,poate prea lunga,poate prea plina de ganduri si nevoi,poate chiar prea fericita si la o adica,intreaga tristete m-a palit din senin,ca o nevoie-a subconstientului de-a compensa intregul bine-n care valsat de-a lungul noptilor lungi si-a zilelor scurte.m-am tot gandit la felul in care-am sa ma simt cand calendarul va bate fila primaverii si primavara va aduce zile lungi si nopti calde,din nou.m-am tot gandit si acolo s-a oprit totul.

astept bobocii si florile,drumurile insorite,plimbarile lungi.uf astept intreaga reintinerire,invierea naturii,sentimente si stari mai bune.poate ca la noapte-am sa renunt la melancolie,poate ca la noapte are sa dispara totul,poate ca si gandul meu va fugi in contra directiei iepurelui alb.caci m-am gandit la el cam mult si poate intreaga suparare-a sistemului meu nervos isi are inca o data nasterea,in incapacitatea de-ai ignora intru infinit,existenta.

ambivalenta.

imi place sa ma plimb noaptea pe stradute incarcate de case.cartierul in care traiesc,imi ofera seara de seara ferestre luminate si franturi de pereti.imi place sa vad atarnate de tavan baldachine si esarfe,imi plac picturile vechi si ramele antice sprijinite cu grija de peretii batrani.lampi imbacsite de praf,din materiale fine si povesti si-acoperisuri ce-adapostesc carti din timpuri uitate.

si-afara ninge-n continuare,linstea e tulburata din cand in cand de sirene si masini grabite.dar toate-s departe si undeva si mai departe,mi-e somnul si-odihna si mi-s visele.cine-ar fi crezut ca-n momentul in care apele-n care-mi scald trupul,se vor linisti eu ma voi transforma in furtuna de pe mare?si stii,mai ascult cate-un Morissey sau cate-o melodie de la Smiths,cautand mereu sa-mi calmez ritmul cardiac,felul in care respir,sa-mi calmez starile si trupul.remarc mai mereu ca e in zadar,caci desi nu exista conexiuni si-asociatii prestabilite-n mintea-m bolnava,ele tot se creaza si mereu mereu mereu,m e r e u ma trezesc gandindu-ma la sentimentele sufocante,absolute in care ma trezesc in senin.

dramatic...bleak, funny vignettes about doomed relationships, lonely nightclubs, the burden of the past and the prison of the home.

vezi tu,nu e normal sa simt asa,nu din senin,nu in momente in care-ar trebui sa fiu fericita.n-ar trebui sa ma bucur in secret de libertatea temporara ce-mi cade la picioare.nu,nu,n-ar trebui sa fiu fericita de cele trei zile de singuratate-n care-am sa-mi umplu mintea cu fum si ganduri,direct din patul in care trupul va sta lipit si catatonic.

stiu ca nu e bine,stiu prea bine,caci am trecut de-o vreme de pragurile necunoasterii,in pragurile cunoasterii.e o etapa mare sa realizez de ce un lucru se intampla intampla intr-un fel sau altul.e un lucru mare,mintea..sufletul.

si mintea mea,e un univers paralel cu cel in care traiesc,caci intotdeauna de indata ce primesc cceea ce-mi imi doresc,pierd semnificatia si-explicatia din spatele fericirii ce ma bombarda,pana-n acel moment.

nu pot fi fericita.cred ca asta e cea logica explicatie.vreau acasa si acasa ma sufoc,vreau in marele oras si orasul mare ma deprima,vreau sa nu ma mai trezesc singura,dar patul meu e neincapator.vreau sa-mi sterg memorii din minte,dar stergerea lor m-ar dezumaniza.vreau sa fug in lume,dar lumea m-ar speria.

ma sufoc si nu-mi mai incap in piele,caci exista mereu,mereu un daca.

As I live and breathe

You have killed me

You have killed me

Yes I walk around somehow

But you have killed me

You have killed me

terapie

am trecut ieri pe-acolo.eram in drum spre casa,dar simteam ca trebuie sa fac un ocol,sa spun cuiva ceea ce simteam,ceea ce ma framanta,ceea ce-mi provoca tulburari in respratie,in ritmul cardiac,in starea de normalitate in care traisem,pana sa ma intorc in marele oras.

alternam de cateva zile in stari bipolare.lui i-am spus ca aiurez intre ele,ca nici nu mai stiu daca sunt vesela sau trista,caci si vocea-mi interioara parea sa-si fi schimbat tonul sarcastic,ironic.mi-a dat sa beau un ceai,ca altadata si-atunci am simtit cum frica pe care-o aveam fata de tot ceea ce insemna el,disparuse.nu-mi mai placea,nu,nu ma mai atragea.puteam sa-l vad,in sfarsit cu alti ochi.

m-am simtit ca la o sedinta de terapie.vorbeam constant,minute-n sir,dupa care schimbam subiectul,ma bagam in treburile lui,ii schitam idei,profile psihologice ale clintilor.imi vanduse cerceii,poate ca asta ma determinase sa pierd orice urma de sclipire fata de el,disperarea aceea de moment,in care-am realizat ca nu insemnasem nimic din moment ce perechea aceea de cercei nu mai era in magazin.sau poate totul era diferit si macar pentru-un moment ma ascultase cu adevarat.inainte sa parasesc marele oras pentru saptamanile de liniste de-acasa,ii spusesem ca vreau sa ramana la vanzare,poate cineva ii merita mai mult.nu stiu.

dar m-am simtit ca la terapie si-n timp ce-i vorbeam despre tot ce ma nelinistea,in mintea mea zbura un gand,se izbea de scoarta cerebrala,ca-ntr-un joc de ping pong digital,din anii '8O.ma gandeam la ideea psihologului,viitorului psiholog,in fata unui alt psiholog,asteptand consiliere.ma intrebam daca e normal sa nu-mi pot vindeca singura sufletul si daca e normal,cum sa ma astept sa pot vindeca alti oameni?

pana cand mi-am terminat a doua ceasca de ceai,imi primisem deja toate raspunsurile.le stiam deja si parca intregul scop al vizitei mele era sa-mi fie confirmate.stiam ca ma blochez,ca mi se blocheaza orice simtire cand totul e prea frumos,cand grija e prea mare si-atunci fug sa ma ascund in toate imperfetiunile.analizez totul,ma transform dintr-un suflet bolnav intr-unul suferind de OCD si de-acolo totul se naruie,pana cand ma trezesc din nou singura.

mi-a zis sa-i dau o sansa.sa-mi dau o sansa,caci merit.ar trebui sa fiu fericita fara sa fiu capsata-n loc de toate lucrurile insignificante.mi-a spus sa privesc toata latura pozitiva a intregii mele situatii,la cum am primit ceea ce-mi doream si cum trebuie sa ma bucur.

am plecat acasa,printre ninsoarea rece,de sfarsit de iarna.am dormit o mare parte din dupa-masa.catatonica-n fata serialului de care-am prins o usoara afectiune,am desenat si fabriat bijuterii pana tarziu in noapte.

azi nu m-am putut ridica din pat la timp pentru primul curs.nu,dar azi m-am trezit linistita,fericita din nou.

vesela ca am trecut pe la tiganci,c-am facut o sedinta de terapie,ca..nu stiu.m-am trezit vesela c-am reusit sa ma scot din groapa in care ma bagasem,involuntar,in dimineata in care pentru intaia oara mi-am imaginat viata asa cum urmeazaza sa fie.