spre sfârşitul primei luni.

în copilărie,prin dulapuri  exista o  lume fantastică a electronicii,a beculeţelor,a cărţilor de tehnică şi ştiinţă.

îmi plăcea să ma pierd acolo,în bucăţi verzi cu picioruşe multe pe ele,legând leduri de baterii,făcând lumină din nimic.cântam la butoane murdare din calulatoare de buzunar,ajunse acolo din alte vremuri.adesea-mi zgâriam degetele de hârtia îngălbenită a cărţilor şi-mi pierdeam ochii-n encilopedii colorate,despre micro şi macro universuri.la un moment dat,de pe birouri au zburat lămpile şi monitoarele imense,obositoare au început să facă lumină în noua lume.o lume-n care informaţia devenea nelimitată-n fiecare seară,după ce telefonu-şi oprea ticăitul şi ceasul bătea ora zece.pe vremea aceea încă-mi mai simţeam libertarea timpului.

mă trezesc acum zilnic într-o lume-n care tot ceea ce ar trebui să mă ajute,îmi încurcă existenţa.lumina artificială ,prea arzătoare mă-ndeamnă adesea să mă-nchid în întuneric şi-n întuneric să mai las loc doar de-o veioză slabă,ce-adesea-mi aminteşte  de amuzamentul luminii ledurilor.lumânări nu mai am demult,deşi căldura lor pentru suflet m-aşteaptă-n bucăţi de ceară.

mă trezesc visând la păduri şi la zone uitate de lume,locuri cu cer de noapte senin şi feeric,adus parcă din enciclopediile de altă dată.ma trezesc în dorul,în genul de dor cumplit pe care-l mai simt adesea pentru iepure.

dar e un dor de locuri nemaivăzute,de linşte totală şi izolare-n pustiu.

căci acum întreaga lume-n care trăiesc mă sperie-muşcând sadic din toate speranţa unei lumi de mâine mai bună;întorcându-mi pe dos ideea că-n largul orizont,tot mai mulţi îşi deschid ochii şi-ochii noi,spre conştiinţe curate şi suflete halucinate.

şi-mi doresc să fac orice,să schimb totul,să mă lupt cu morile de vânt,când vântul vâjâie mai tare.dar mi-e somn,mi-e prea somn să fac ceva şi-n vise,proiesctez măreţia unei vieţi simple,cu cărţi şi lumini slabe,cu mirosuri plăcute şi mirodenii tari,cu flori şi ceruri încărcate de culoare..

afară,când ningea

după Crăciun,după Revelion,după ce toate sărbătorile mici au plecat şi ele,a nins.şi-a nins.a nins de sus în jos,de jos în sus,pe orizontală şi pe diagonală,de parcă praful îngheţat ar fi fost măturat cu nerăbdare de-un Dumnezeu impacientat.pe dedesubt,asfaltul a îngheţat şi-n ghete,tălpile mele la fel.

căciulile groase,de mohair şi firicele de aur,mi-au încălzit creştetul ,mănuşile colorate-palmele,eşarfele infinite-gâtul,buzele.dar ochii au rămas,bătuţi de frig şi vânt,de îngheţul de-nceput de an,de zăpada mult prea târzie şi devenită musafir nepoftit.

atunci,pe ploape,strălucirea ochilor lui m-a fulgerat,zgribulindu-mi şi mai tare trupul,îngheţându-mi şi mai tare simţurile,transferându-mi existenţa pe meleaguri halucinante,legate de prezent,uitate în linia timpului doar de venişoarele degetelor mari,ce duc semnale puternice la creier.

mi-am vazut viitoruri,frânturi din ele şi-am ştiut că schimbarea mă aşteaptă.să vină vara,să plec,să fug-căci altă scăpare nu mai există.să plec în alte locuri unde alte forme ale timpului se manifestă.să rămân aici,unde nimic nu-mi mai aduce fericirea,ar fi absurd.egoismul meu devine hedonism,hedonismul o religie şi religiile-mi macină subconştientul,cerşind studiu,cerşind meditaţie.

mi-am propus ca într-un an ,locaţia din care să scriu,să nu mai fie nicidecum România.mi-am propus ca,într-un an,să fiu deja acolo,uitată de toţi cei pe care i-am întâlnit odata în marele oraş,cunoscute de fărâmituri de oameni,din cei zece mii,ai acelui oraş în care-am fost fericită aşa cum altă dată-am fost în oraşe şi mai mici.

dacă să fug de el,de existenţa lui înseamnă fericire ,atunci am să fiu fericită,căci să mai aştept,să mai plâng,să-mi mai amintesc,nu pot.nu mai pot.

well,2O12.

normal că am avut la un moment dat senzatia că am să pierd şansa unui,aceluiaşi început bătrân.privind spre ultimele secunde din an,observam cum acele ceasului îsi pierdeau forma,trasformându-se-n dâre nisipoase,ca apoi să mă trezesc în noul an,deschizând poarta spre stradă,spre lume,spre marele oraş şi spre libertatea cerului încărat de jocuri de lumini.am zâmbit spre viitor,rugându-mă la univers pentru lucruri mai bune,pentru oameni mai  buni.pentru energie pozitivă,multă şi-mpărţitpă-n sufletele tuturor celor ce merită.

pe peretele albastru,apa căpăta la intervale halucinante de timp,culori diferite.câteodată-şi avea coloritul în roşu şi.atunci mintea-mi aluneca la sacrilegii,la mituri şi tradiţii străvechi întru dviinizare.apoi se schimba totul şi albastrul născut din culoarea sângerie-mi calma întreaga stare,pentru ca verdele imediat următor să-mi transere trupul într-o primăvară de care mi-e dor,într-o vară cu copaci bătuţi de vânt cald.

am stat acolo o vreme,pierdută-n proiecţii.

le-am făcut pe toate şi abia apoi,toate sentimentele s-au echilibrat.dar neliniştea s-a renăscut din linişte,căci linişte pură e imposibil de.avut într-un an al schimbărilor.

this is the last year,before I stop.

(penultima) gură de vin.

când mă întorceam spre casă,de la autogară,ţinând biletul în mână,fluturat doar de vântul gri,mi-am amintit subit toata ziua de 3O decembrie a anului precedent.ţineam minte toate detaliile,de parcă întreaga zi se petrecuse ieri.

mi-am amintit seara acelei zile,isteria mea absurdă,statul acasă pe-unul din multele colţuri ale mesei din bucatarie.

sorbeam şi-atunci vin,ca şi acuma şi tot acelaşi colţ mi-e suport la o ultimă conversaţie,acasă,cu sinele-mi.

ţin minte cu exactitate ziua de 3O decembrie a anului precedent şi poate că,întocmai luciditatea zilei mă ameţeşte,reuşind aproape să mă convingă că,anul pe care mă pregătesc să-l închei acum,nu a existat de fapt.

a fost un an special.am urmărit iepuri,lâsându-mă purată de sentimente şi nelişte,căzând în nopţi nedormite şi dimineţi îngândurate.m-am îndrăgostit,poate o dată,poate de câteva ori,nu mai ştiu căci toate îndrăgostelile mele sunt efemere.am plâns,poate mai mult decât trebuia,dar descărcările-au eliberat mereu o energie pozitivă,blocată-năuntrul meu doar de spaimă.

la început anului,chiar după ce luna ianurie trecuse de jumate cu câteva zile,un prunc mult iubit decând era un simplu embrion,a făcut cunoştiinţă cu lumea.a văzut lumină pe Pământ şi s-a gândit să vină şi el să vadă ce mai facem.e probabil cel mai frumos copil pe care l-am  văzut în cele două decenii şi-un pic ale mele.când s-a născut am plâns.am plâns de fericire.

la un moment dat,pe la miez de an,am plâns câteva ore-n şir.era vara şi-era cald şi eu nu dormisem de câteva nopţi deja.machiajul mi-era scurs pe tot  chipul şi sudoarea de pe frunte,amestecată cu lacrimile,întindeau tot negrul ochilor pe decolteul adând.conduceam o maşină.era nunta fratelui meu.o nuntă superbă,plină de fericire şi soare,plină de emoţie şi spiritualitate.

apoi au venit de tot zilele calde de vară şi soarele m-am prins mereu dimineaţa pe balcon,la cafea cu eliade-n mână.de dragul cărţii n-am citit toata vara mai mult de cateva pagini pe zi.mi-era teamă pe-atunci să nu pierd amorul,povestea,fantezia indiană.

după ce toate lucrurile pline de vară şi-au găsit sfârşitul,la capătul a 12 ore de drum,pe cele mai pustii drumuri şi cele mai frumoase autostrăzi,viaţa m-a găsit în austria.am străbătut păduri cu lacuri fără fund,făurite din cristal şi tot din cristale am primit lecţii spirituale.din cristale şi din lemn,din pietre.din natura eternă,magică,din munţii înalţi,din oameni frumoşi.de-atunci nu mai ştiu nimic.timpul tree după cum vrea el şi nu cred că mai are vre-un rost să-l înţeleg sau să-i ţin pică.de când m-am întors pe meleaguri româneşti,neliniştea-mi fulgeră trupul mereu şi-mi blochează orice urmă de odihnă.dar tocmai neliniştea m-au adus mai aproape de-un suflet drag,ce m-ajută şi mă-ntoarce mereu pe calea cea bună.ce-am făcut pe 29 decembrie a anului trecut?nu ştiu.dar ştiu că acum,sufletul acesta drag m-a vizitat.ne-am sorbit ceaiurile şi ne-am ascultat viziunile,meditând la un prezen pur.

azi,pe 31 e ziua lui şi-i mulţumesc pentru tot ce face pentru mine.

mâine,pe 1 ianurie,e ziua ei.cea care mi-a deschis ochii şi m-a luat cu ea pe pâmânturi străine.îi mulţumesc pentru tot.ce a fost şi ce va mai fi.

acum..acum mulţumesc Universului infinit,că-n toată măreţia lui îmi păstreză şi veghează şi mie energia,că la fel face şi cu energia familiei mele,persoanelor dragi şi-apropiate mie.mulţumesc Universului infinit pentru-un an chiar...frumos până la urmă.