soarele era în spatele oraşului de ceva vreme.mai lumina puţin şi totuşi intens,dând clădirilor un soi de aură intens strălucitoare.îmi pierdusem capul cu câteva străzi înainte,căci era fantastic să-mi văd simţirile,din holograme în realitate.îmi pierdusem capul în deşteptare.
lumina din spatele clădirilor , curăţa oraşul,lăsându-l un loc aproape magic.şi-n toata magia asta văzută cu ochii focusaţi la infinit,la un orizont destul de îndepărtat, i-am văzut silueta.mi se părea superbă,impunătoare şi de-un teribil calm.privind în gol spre-acel orizont,m-am lăsat blocată de silueta lui şi genunchii -şi transformaseră oasele-n gelatină,instant.mi-am deschis ochii şi-am realizat cine e.puteam să mai aştept un verde,să-l întămpin şi să-i spun lucruri pozitive,aşa cum şi mie mi-ar fi spus.dar oraşul mă chema şi-n magia lui,schimburi de gânduri s-au înfăptuit.ne-am salutat doar ochii şi-am fugit în grabă spre alte părţi,lăsându-mi rochi largă să coloreze urma mea.cănd am ajuns destul de departe ca să-mi revin din imensa bucurie,mi-am întors capul să văd ceea ce făcusem.i-am văzut ochii îndreptaţi spre mine.mă rugau să stau.
0 comments:
Trimiteți un comentariu