3 days long

sau poate chiar si mai mult,avand in vedere ca sarbatorirea va fi repetata la nesfarsit cu inca trei grupe de persoane.astept cu interes miezul noptii,cand clisheul isi intra in valoare si se sting luminile iar ai mei imi canta comic "La Multi Ani".

cerul e senin si mai mult,am vazut cateva din constelatiile preferate.astept s-apara luna.

rochia de la mama e absolut superba (de-abia astept sa vina dimineata sa o port!) si intreeaga atmosfera e incarcata pana la refuz cu boala rasfatului.incerc sa evit distanta veche ,dar cu care sunt obisnuita,dintre sufletul meu si universul cu care odata supravietuia intr-o legatura inexplicabila si cosmica.

e ziua mea in mai putin de doua ore si ma gaseste noul an,ca o persoana total schimbata.cu legaturi si planuri noi si puternice de viitor,mai optimista ca alta data si...cu o nuanta la par,mai deschisa.

am realizat ca nuanta e in ton cu toata trairea mea,in acest prezent si viitor,insorit si rasfatat cu binele universului.

season song.

mi-am tot zis in ultimul an si in randuri repetate si accentuate,in ultimele zile(in special prin 27) ,ca niciun cadou de anul asta nu-l va detrona pe cel de anu trecut.

stiam ca o parte din sufletul meu nu va lasa,sa dispara in vazduhul infinit al noptii,acea seara in care timpul a avut miscari confuze,pana intr-un final,spre dimineata cand trezita intr-un pat mare,cu universul misterios si confuz,langa mine.cateva cuvinte,scrise pe-o bucata din pachetul de tigari,mai tarziu cadoul inca se simtea pe trupul meu,si se vedea pe zambetul meu larg si totusi,oarecum trist.

emotia acelor secunde de bine absolut,o doresc nu doar in fiecare an,ci in fiecare zi.sunt un dependent de droguri astrale,indesate intr-o singura persoana,in cel mai indepartat colt al galaxiei,pe planeta Pamant.droguri de care nu ma pot satura niciodata si parca nici nu am voie,asa cum nici copii nu se pot bucura la infinitate de joaca si soare.

si dincolo de dorinta si de drogul cu chip uman,exista intotdeauna cealalta parte.partea in care cadourile reprezinta substitutia iepurelui alb,drogului suprem.cadouri care,oricat de valoroase sau sentimentale ar fi,nu isi vor gasim locul intai in interiorul persoanei mele,fie ea cea spirituala sau chiar fizica.

dar uite,ca asta e doar tot ce gandeam pana ieri.pana azi,cand cerul s-a deschis si-a inceput sa ploua cu energie pozitiva.o energie in cantitati inimaginabile,toate concentrate intr-un singur punct al vietii mele.acel punct ce reuseste mereu sa acopere laturura aceea urata a dependentei de narcoticul cu chip de om si iepure.acel punct in care atentia cade dar pe-o lume,a ilustratiilor unor momente din trecut.

azi iustratiile au fost tehnice si spirituale doar prin viziunea si inteles subtil,din spatele lor.azi au fost tehnice,pentru ca miscarile au fost gandite-n prealabil,pentru ca postura a fost impusa si mai tarziu fiecare delaliu a fost colorat prin intermediul tehnologiei,cu guste de yingsiyang.

zambetele au aparut pe toate chipurile cand felicitarile au curs,pe ritmul entuziasmului nu doar de moment ci si de viitor.aceleasi zambete,venite odata cu sunetul unui telefon.

si-ntr-un final,energia s-a materializat pe cadoul suprem,fizic,de care m-am bucurat cu aceeasi intensitate,ca de cel pur spiritual,parfumat cu viitor.

si dupa toate astea,mai urmeaza o runda,insa nici aceasta nici ce-a ce a trecut,nu-mi vor sterge totusi ,de tot,gandirea si simtirea de ieri..cea in care,cadoul suprem ramane,noatea in care doua mari universuri,s-au ciocnit...

visul unei zile de primavara.

nici nu mai stiu cand am simtit ultima oara,pielea topindu-mi se la soare.am uitat ce culoare are cerul cand e inabusit de caldura sau cum e ca talpile sa mi se incalzeasca la atingerea betonului fierbinte.aici miroase a lemn,a lemn incins si-a vara.esarfa-mi coloreaza realitatea,amintindu-mi de cea pe care-am vazut-o cand am trecut de pragul material,in cel pur spiritual.

tutunul nu e suficient si nici prea bun,dar fumul pe care-l elibereaz din plamani ,pare sa stearga de pe frunte picaturile de sudoare,pe care temperatura trecuta demult de 20 de grada,le formeaza.

pana si norii cei amenintatori ,de pe cer au plecat si odata cu ei parca si furia din centrul fiintei mele.

parca-mi vine sa-mi inchid ochii si sa ma las purtata de muzica,pe culmile solare.sa-mi las trupul scaldat in caldura,pe pernele moi,puse pe cateva scanduri ce formeaza un dragut pat de lemn.onduirea viselor unei dupa-amieze de privara cu vesminte de vara torida,nu are cum sa strice,linistea si pacea par a fi un lucru normal si nici macar iepurele alb,nu-mi poate deranja comformtul primavaratic al acestei duminici.nu,gandurile-mi vor pleca de la fiinta si existenta lui iar intreaga memorie mi se va sterge,atunci cand imi voi pune capul jos,bucurandu-ma de soarele ce-mi va bate chipul ,suav.

am sa las deoparte si geanta colorata,pe care o cos cu chibzuinta facand loc doar albinelor care-n harnicia lor antica,imi amintesc ca inca e aprile..si nu o zi de iulie..ah,si-am sa citesc o carte,pentru continuarea atmosferei divine

Come close your eyes at last and wake yourself from evil dreams

Come drown with me in love's deep and shoreless sea

the schedule.

Like a mad man groping in a dark room.

Seek the light to burn away the gloom.

I've lost my mind but my feelings are true.

Everything I do I offer to you.

etapa depresiva.noaptea pe tarasa,cu cateva unitati de alcool la bord ce amplifica intreaga stare de singuratate si oboseala pana in varf de degete.etapa depresiva cu somn de 12+ ore,cu aceeasi senzatie de oboseala si nepasare la cafeaua "de dimineata".blocarea entuziasmuliul,desi in interior el exista intr-o fantana fara fund.accentuarea durerii la intampinarea unui lucru balal,precum clickul pe "recent visitors" pe un site de socializare.rezultat:ma adora,din moment ce ma viziteaza saptamanal.fie asta,fie ma detesta si-i e frica de ziua in care ,inevitabil,are sa o lase libera.

dureros e adevarul ca niciodata pentru mine.o sa se gaseasca o alta fiinta pamanteana,cu suflet intreg si nederanjat de bolile mintale pe care un grup de cercetatori britanici le-a definit atat de bine,in cartile lor de specialitate.inevitabil,o noua suferinta,o vesnica suferinta si-apoi o eventuala etapa de stagnare,in care visele dispar si realitatea pare mai usor de manevrat.

etapa maniaca.etapa in care uit de existenta personajelor cu caracter daunator ,din viata mea.uit de durerea de splina de care am suferit-o cand a dormit la mine.da,de fapt de durerea pe care corpul meu a suferit-o intreaga zi,pentru ca somnul lui era prea dulce si nu vroiam sa i-l disturb cu prezenta mea,in patul mic ,in care nici eu nu incap,singura.prezenta sesizata la amiaza,cand mana a venit peste trupul meu rece,neacoperit de plapuma peste care dormeam amandoi.

etapa in care topesc o sticla de vin intr-o seara,pentru ca "un pahar de vin rosu e recomandat sa consumi zilnic"..etapa in care ma gandesc vesnic la ziua de maine,la intalnirirle din ziua de maine,la plimbarile si zambetele aruncate peste zi,numai bune de ascuns faptul,ca interiorul meu,bomba aceea cu ceas s-a declansat,din nou.etapa ganditului excesiv,fara vre-o finalitate.etapa in care ideile par sa vina dintr-un izvor nesecat.etapa in care,peste zi,revad scene din vis si ma intreb daca sunt din cel din noaptea trecuta sau vechi de cateva zeci de nopti.

etapa dinaintea zilei mele,din noptile in care ma astept din nou sa visez acea realitetea pe care o am de cativa ani.

etapa zilei mele,cea care in cartile de specialitate exista sub denumirea de "depresie sezoniera",interpretata de mine sub definitia : "pot sa fiu si in new york cu fucking terry richardson,ca tot nu sunt fericita pentru ca de fapt,tot singura sunt,el fiind cu ea."

etapa in care nici cel mai scump si mai dorit cadou nu ma satisface si nici macare prezenta oamenilor dragi,precum membrii familiei mele,nu ma alina.

etapa de stagnare.cea in care sunt un copil cuminte,cu planuri organizate de viitor,cu zambetul larg pe fata si-o incredere incredibila in mine.etapa in care sunt acasa si-mi beau cafeaua la 9 cu mama si logodnica lui fratemeu sau stau dupa-masa intre 4 si 5 cu tata vorbind despre masini si ale lor componente.

si din nou.

depresia aparent fara sfarsit in care ma afund ,cand imi amintesc ce cafeaua buna stia sa faca,pentru a ma trezi la viata.cand imi amintesc incaperea in care am levitat de fercire.pe vremea cand exista si era asa cu trebuia sa fie.dimineata in care ma trezeam mai repede ca el si zambeam cand ii vedeam ochii inchisi,plin de somn si vise.

depresia cauza de senzatia "never good for you",desi stiu ca am toate calitatile de car are el nevoie,de la partea cu "being a friend" pana la cea de "gospodina extraordinara in toate planurile"

mania cu ale ei parti hiper energetice,vizite si bucurii cauzata de cei mai simplii oameni.

ziua mea cu toate cadourile si urarile de bine,posibile dar fara reusita in a-mi ridica moralul.

stagnarea si cina pregatita mamei,pe cand vine de la servici.

The greatest gift you can give someone is your time, because when you are giving someone your time, You are giving them a portion of your life that you will never get back...

http://perceivingreality.com/

disorders disabled.

m-am trezit dimineata putin mai energica.ca si cum odata cu somnul,odihna si visele cu inteles ciudat pe care am reinceput sa le am,o partea din intreaga mea tristete universala ar fi disparut.

poate ca e si lunea de vina.de-o vreme incoace iubesc lunea,pentru ca se intampla numai lucruri bune.zambete,tipete,lumini,multe idei rasfirate si concentrate-ntr-una imensa si spectaculoasa din care fiecare isi taie cate-o bucatica.

totul e pozitiv lunea si oricat de obosita ajung seara acasa,factorul demoralizator nu exista.as vrea sa fie asa in fiecare zi.sa nu existe starea de tristete si oboseala nejustificata,in interiorul meu.mi-ar placea sa nu ma deranjeze norii incarcati cu apa si absenta soarelui orbitor.mi-ar placea ca si-n restul saptamanii sa ma bucur de sentimentul de high self esteem,sa fiu increzatoare in fortele mele,sa zambesc..

dar asta e doar lunea.si martea si cateodata,miercurea.spre sfarsit de saptamana se scalda totul in apa rece ,urmand un inghet rapid si prematur al starilor.la sfarsit de weekend,exista mereu 100 de factori demoralizatori toti conectati intre ei,toti cu ochii mintii tintiti spre aceeasi sursa.

dar cum ziceam si alta data,pana spresfarsitul saptamnii mai este.

momentan ma bucur de ultima mea tigara,de ultima gura de cafea,de I Am You by Shpongle(melodie care e pe repeat de vreo doua zile doar pentru partea asta :

You are the sun, the rain, and the moon beams

You are the Divine Goddess of my dreams

You are the sun, the rainbows, the moon beams

You are the Divine Goddess inside me

..care parea afi cantata de niste fiinte divine)

si daca tot e luni si e zi de facut si primit bine,am auzit la stiri o veste care m-a incantat .Dalai Lama vine in Romania ,in septembrie.e un eveniment unic si m-a umplut de atat de multa fericire,incat chiar am de gand sa ma duc in tinutul secuiesc in acea perioada.poate-l conving pe asociatul tatei sa ma duca pana acolo(daca nu-mi repar masina pana atunci),daca tot e de acolo.

altered future

Also I had to wear a rabbits head...

yes it was made out of paper and it was 10 foot tall.

mi-a trebuit destul de mult sa-mi fac un ghem dintr-un soi anume de curaj,mandrie si nevoie.

in cele din urma am reusit si chiar de era trecut de miezul noptii,m-am imbracat frumos si-am iesit din casa,cu gandul la incaperea fluorescenta, muzica deliranta si sfatul lui tibi.

cand m-am trezit la fata locului,parca nimic din toate discutiile de pe drum,cu persoana din interiorul meu,nu a mai fost de folos.m-am trezit singura si ratacita,printre sute de oameni carora le vibra trupul pe muzica.

s-a intamplat apoi,acolo in mijlocul nicaierului bombardat de muzica si oameni,sa se deschida cerul si din el,sa coboare-n mine o bila mare de energie si mister pozitiv.ca si cum,ceva divin ar fi facut o alianta cu spiritul meu transformand intreaga mea fiinta in cu totul altceva.

spre apusul noptii,chiar cand soarele se pregatea sa rasara,intreaga senzatia ca supravietuisem unei nopti ,in care existenta nu mi-e usoara niciodata,s-a intampla si dezechilibrul mult si deloc asteptat de partea intunecata si sceptica a fiintei mele.

prin minte mi-au trecut sute de cuvinte,alcatuind fraze,alcatuind fapte lasate-n filme urate.

daca mai vad pe ea,vrodata,ceva de la mine pentru el,jur ca nu ma mai abtin.

draga domnule,te rog ca data viitoare sa nu mai vad ca starna pe ea ceva ce ti-am dat tie cu drag.

oare a facut-o intentionat?precis din moment ce facea si facea si tot pe esrfa-mi ajungea privirea

de ce dracu se comporta asa cu mine.ca doar nu ea e cea care sufera pentru ca-si vede persoana iubita cu altcineva ..

gata,ma duc sa-i rup esarfa jos si daca comenteaza ti-o aduc eu inapoi pe pamant.

aaaaaah,ii urasc pe amandoi.

ba nu.pe el nu.

cacat..

tintuita de pat,am trait urmatoarea zi intr-un delir emotional,creionat in nervi.nervi pierduti prin somnul cu vise ciudate,in canile cu ceai dementa si-n televizorul ce-mi tranforma fiinta intr-un counch potato american si crispy.

azi mama mi-a sugerat sa ies la aer,sa ma bucur de soare si de vremea frumoasa.e aproape patru si inca trupul mi se putrezeste-n costumul de lene imbracat.o imagine trista si nemiloas,fata de care am cele mai urate sentimente,dar de care dintr-un motiv ascuns inca nu ma pot dezlipi.

reality is ripping out the scenes

meu destino.

I've got the gift of eternal suffering.

dincolo de intreaga atmosfera si lucrurile bune care au venit cu ea,am gasit si partea intunecata a lucrurilor.the dark side of the moon,in spatele unei case pline de spirite si suflete.

dincolo de intreg scenariul rupt parca din bridget jones,cu toate jocurile si obsesia asupra sinelui exterior ,dincolo de toate starile de impartialitate si neutralitate in care,pare-se ca totul e bine,exista mereu latura aceea obscen de intunecata a vietii pe care intr-un final dezgustator,o intalnesc.

poate ca ochii dati peste cap,spatele intors si dezgustul din toate semnele corpului trebuiau sa ma atentioneze pentru ce avea sa se intample.poate ca impulsul meu infantil de-a a avea,sau cel putin de a incerca a avea o conversatie cu singurul suflet care o sa ma bantuie toata viata,trebuia stapanit.dar cand vine vorba de acel suflet niciun impuls nu va putea fi stapanita.

rezultatul indecent de dureros e observabil in camera mica cu ferestre si mai mici,in sticla de vin terminata in aproape o rasuflare,in tigarile deja prea multe fumate si stinse in scrumiera plina de cenusa,in sacul de dormit,pe post de covor de pe jos,unde lacrimile s-au impregnat de parca ochii mei ar fi fost o imprimanta.

stand in jurul focului,in linistea aceea perturbata doar de sirenele marelui oras,mi-as fi dat drumul la glas,insiruind totodata tot ce aveam pe suflet.l-as fi intrebat "de ce?" la explicatia copilareasca"nu pot",ca apoi sa-l opresc si sa-i zic ca sufletul meu nu mai e asa de simplu pe cum crede el,ca a vazut lumina,si vietatile de dincolo de granita umanilui.i-as fi spus ca viata mea incearca sa-si refaca drumul,sa o ia inainte,insa conversatia a fost oprita de fiecare data de papucul unei siluete,acelei siluete ce nici macar din buna crestere, nu mai da buna ziua,cu omul ce-a cunoscut sufletul cu care doarme noaptea.

cateodata-mi imaginez cum ar fi.

imi imaginez libertatea de peste zi si apropierea de peste noapte.

imi imaginez cat de frumos ar fi sa ne vedem de viata noastra,cat timp soarele e pe cer si cum acel frumos s-ar transforma intr-un foc de artificii,cand noaptea s-ar lasa.

imi imaginez cum singura distanta dintre noi ar fi cea pe care legile fizicii o impun si nu cea pe care moralitatea,teama mea si haosul lui o impun.

cateodata-mi imaginez cat de frumos ar fi sa ne bem cafeaua dimineata impreuna,sa-mi asculte teoriile despre oameni la pranz,nevrozele seara si gemetele noaptea.cateodata-mi imi imaginez ca ea precis are vre-un elixir magic si secret cu care-l tine aproape,o coardca invizibila.un ceva cu ce l-a fermecat.cateodata ma intreb daca dimineata se trezeste inaintea lui ca sa-l vada cum doarme,sau daca noaptea isi mai faced timp sa-i aculte respiratia cand doarme.cateodata ma intreb daca-i apreciaza intreg sinele,intreg eul,intregul suflet,intreaga fiinta.cateodata ma intreb daca stie ce om frumos si special e.cateodata-mi doresc sa fiu ea.

cateodata e un inlocuitor pentru intotdeauna.si e zilnic,de cateva zeci de luni bune.

psy-ch(e)-otic

every day above ground is a good one.

normalitatea pare-se ea,ca a fost readusa in prin plan.luminile fragezite de softboxuri inconjoara atmosfera unui parlier dintr-o casa de nebuni,unde rasetele isterice emana o vibratie pozitiva,fara sa ceara nimic in schimb.intregul efort de a nu cadea intr-un atac de panica,o criza depresiva, sau un junghi ce strange inima in loc, protejeaza intregul sistem de-o intalnire tulburatoare cu realitatea exterioara,dincolo de globul de sticla opac.

exteriorul nu mai reprezinta nimic.momentan.niciun cutremur si nicio furtuna,nicio lava rosie devastatoare si fierbinte,nu mai clatina din loc visele ce altadata tulburau intreaga constiinta.

ignoranta poate fi un dar,insa la momentul potrivit se va transforma intr-o cutie frumos impachetata,plina insa cu viermi si larve.dar acel moment inca nu e aici.clipa dureaza mai mult decat o )s)clipire si-acum e traita cu incetinitorul.ca intr-o noapte,in acea noapte cand timpul a stat in loc,de parca temperatura camerei ce proteja acele doua universuri era zero absolut,cele -273 de grade desemnand spatiul lipsa dintr-un sistem si celalalt.

si-acum temperatura e aceeasi,raportata la o scala si mare,la fel de mica.la fel de personala.

si desi coincidentele sunt mai mari si mai dese ca niciodata,si natura e mai vie si palpabila ca-n restul timpului si toate se schimba,deplasandu-se si intorcandu-se in punctul zero totul face parte din marele plan al vietii,fara de care sistemul nervos impletit cu cel spiritual nu ar putea sa zambeasca spre cer,zi de zi.totul e o dovada de putere si nici cele mai avansate tratamente nu vor vindeca boala unui suflet bolnav,protejat de exterior prin acel material opac,numit normalitate.

ftw!!

sarcastic,isi lua privirea de la intraga imagine de ansamblu.doua din 5 degete erau deja taiate de obiectele ascutite cu care tot avea de-a face.parca existase,candva si undeva, o nevoie de a indura acea usturime cauzata de stratul lipsa dintre aer si carne.usturimea parea sa-i confirme o teorie despre continuitatea invizibila a tuturor corpurilor.evident,si-aici o forma ciudata de continuitate avea loc.cea dintre aer si stratul de sub pielea de pe degete.

si asta nu era decat o parte din imaginea de ansamblu.un mic cadru din toate cele ce alcatuiau panorama perfecta,ce-i aducea aminte de cea facuta orasului Praga,de un fotograf nebun.o idee stralucita,probabil deja copiata de inca un milion de fotografi din intreaga lume.intr-o lume unde originalitatea e atat de greu gasita,printre firimiturile numelor mari ce-au incadrat in rame rosii si negre,vizibile si brutale,ideile lor.cateodata nici firimiturile nu mai sunt de treaba,intr-un final mizerabil ele vor ajunge mancate de vulpi,acele vulpi ce si-au trait viata in globuri de sticla,fericite de rezultatele si meritele ce nu le apartin si niciodata nu le vor apartine.

departe de lumea aceasta sfidatoare,exista insa nesecatul izvor de fericire.cateva ore de somn,usturimea aceea a degetelor taiate accidental,promisiunea unor zile mai bune,drumuri uitate de timp si gasite la momentul potrivit de cateva suflete,amintiri rememorate,reinviate,rasete si lacrimi,mesajele netrimise ,pastrate in folderul de drafts,pentru o zi in care send nu va mai suna asa de courage-less.

diapozitivele si luminita din spatele lor coloreaza esentialul unei vieti in timp ce momentele de liniste aduc cu ele glasul soptit,al unor evenimente din trecut.si-odata cu ele si-acele vesnice sentimente de obisnuita si obososeala,impletite cu ultimele bucatele de speranta.

speranta care intr-un final trist si nefericit moare..doar ca sa reinvie.

subconciousmind

ma intreb acum,la capatul tuturor experientelor, cum isi continua viata cei ce au vazut intregul univers ce exista dincolo de lumea in care ne taram cu greu.cum e sa-ti continui drumul printre munti de beton si sticla,cu talpile lipite de asfaltul rece,cautand si visand cu greu la un acel timp si spatiu unde iarba nu e doar un petic si copacii sunt fara varf,coborati parca din cerul ce e departe de-a fi albastru,sau rosu sau daca tot e sa o zic,sfidator de toate legile fizicii.

si chiar asa,cum e sa-ti continui viata intr-o lume inchisa intre reguli stricte,descoperite,inventate si devenite aproape insesizabile in viata de zi cu zi?cum e sa traiesti fara sa poti explica sau transpune-n palpabil tot ceea ce ochii mintii au vazut,in fractiuni de secunda,lungite parca-n ore fara finit?

nu astept raspunsuri la ceea ce urmeaza,pentru ca tot ce am descoperit nu e nici macar inceputul unui drum asternut in fata mea mea.totul e doar prima cusatura dintr-o viata unde logicul devine ilogic si irealul.. real.

singurul raspuns pe care-l acum acum,e transpus intr-o lume pe care acum o vad tehnic defectos.lumina pare ca inconjoara sufletele fara astampar,ce-si cauta sau si-au gasit spiritul,in timp ce lipsa ei imi arata cu degetul persoanele fara constiinta lumii de dincolo de granita umanului.

si-asa,iarba pare mai verde si mai moale,cerul mai albastru si adanc,noaptea mai intensa si mai neagra iar universul un finit tinut in maini..si toate cuvintele din lume,nu sunt destule pentru o explicatie coerenta a aberatiei vizuale,auditive si spirituale la care am avut onoarea,sa asist,ca-ntr-o poveste,intamplata in cele mai vechi timpuri,cand civilzatia exista pe alte meleaguri si umanitatea nu-si pierduse legatura cu esenta divina.