soon,my precious.

in timp ce orasele se golesc de suflete, malul marii,padurile si potecile se trezesc invadate de prea multa civilizatie.se-auda muzica din orizont,din fiecare colt [odata] de rai.iadul iese prin pori si se instaleaza pe pamant.1 MAI bate la usa.din nou.

povestea mea e simpla :

[pre-happy bay to me,I guess..]

ce mi-ar fi placut,cu adevarat.

mi-ar placea adesea sa-mi pot filma viata,asa intr-o paralela intre ceea ce-mi doresc si imaginez si tot ceea ce se intampla cu adevarat.

adervarul e,ca mirarea nu ar trebui sa-mi fie mare,c-am luat-o din nou pe calea cea nedreapta si totusi sfanta,a dezechilibrelor si tulburarilor,caci am ramas blocata intr-un moment,intr-o perioada,ce pare fericita doar in blocajul meu,in amintirile mele.

adevarul e ca n-am fost niciodata fericita.nu in trecutul in care tin eu minte c-as fi fost.

nu ma pot gandi la viitor ca la un tot unitar in care sa ma vad implinita.implinirea mea depinde de o variabila,care,m e  t a fizic vorbind si deloc matematic,e mai mult o constanta-una care s-a sters singura din viata mea,aceeasi din cauza careia toate circumvolutiunile creierul meu simuleaza,adesea, psihoze,depresii,instabilitati.

adevarul e ca ma gasesc singura,noaptea,dimineata la cafea,uitandu-ma peste poze.peste pozele lui,de multe ori realizand ca pe fata mea schite ale unor zambete amarui,au fost desenate,de muschi,simple prelungiri ale centrul nervos unde imaginea lui,sta stocata.cateoata cred ca,de-ar fi sa pot vedea fizic,locul de unde toate sentimenele mele continua sa izvorasca si sa traiasca,i-as gasi imaginea lui,tridimensionala,sculptata din fluide,urcata pe-un altar.cateodata cred ca altarul chiar exista.ar explica multe.

adevarul e ,de fapt,ca mi-ar fi placut..sa apar in toate-acele poze, imbracata-n haine lejere,sa am parul impletit si incalcit.mi-ar fi placut sa zambim impreuna,pentru mai mult de-o dimineata,pentru mai mult de-o poza veche.mi-ar fi placut sa ne trezim in mijloc de pustietate,sa-i ascult muzica,sa-i sustin visele,sa-i ascult povestite.mi-ar fi placut sa-l vad crestand copaci uscati,cu cutitele-i dragi,sa-i pictez,sa-i scriu.mi-ar fi placut sa-l ajut,sa facem lucruri colorate,sa ne obosim printre ceaiuri si cafele si plante uitate de dumnezeu pe pamant,din vremea in care pamantul era cald si bland.

mi-ar fi placut sa nu traiesc cu regretul ca n-a fost nimic,de fapt.

mi-ar fi placut sa nu treaca inca-un an,cu-ntaiul mai batand la poarta.sa nu treaca noaptea,asteptand un semn,ca n-a uitat,c-am fost.

mi-ar fi placut sa nu fiu studenta la psihologie,doar ca sa invat sa traiesc cu mine si-amintiri si iluzii nocturne.

dimineata in care lumea s-a intors pe dos.

era a 5-a zi de stat in pat sau cel putin asa-mi imaginam eu.asa imi doream,caci trupul meu intins pe salteaua revarsata peste cadrul e lemn putred pe la colturi si mic ,ca pentru un elf,se simtea cel mai bine acolo.si fereastra ma aproba si-n deshizatura ei larga,imi trimitea soarele de pe cer,in raze filtrate de draperia groasa,antica.

lumina,atmosfera,aerul cald de primavara iluzionista,ma trimiteau cu ganul pe plaiuri boeme,pe-acele plaiuri pe care-am trait mai mult cu mintea,caci mintea-mi e singurul loc unde lumea e nemarginita si universul mai mic si mai usor de atins.

ma vroiam plecata si cu trupul,vroiam ca ochii mei sa vada gradinile inflorite si arbustii imensi,aproape copaci,infloriti in galben fosforescent.ma vroiam plecata si cand ma trezeam plecata,batand cu picioarele asfaltul fin al marelui oras,intreagul univers interior isi cerea inapoi plecarea spre casa,spre scorbura din patul moale,spre camera mica.

si mai vroiam sa ma intorc in locul unde--mi gaseam mereu linistea,unde inca o mai gasesc.in locul de unde si ploaia pare un vis frumos,chiar si-atunci cand picurii imensi lovesc ferestrele frenetic,brutal,sadic.

mai curand decat ma asteptam cu timpul linear ajutandu-ma sa-mpachetez,am vazut toti cei osutacincizecidekilometri cum raman in urma mea.si-apoi a urmat frenezia si linistea care,in mod bizar,vine mereu cu ea.cuiburi de oua sparte si blaturi pufoase pe langa dosare colorate si-imprimante in repaus.televizoare pe stiri si stiri despre sarbatori,sunetul clopotelor in ecou,de la biserica pe care-o vad o singura data pe an,ca fiind un loc magic,sacru.enjoy this while you can,it's all going to be over soon.eternele dimineti si dupa amiezi,lenese,pline cu urme de somn.familia-n jurul mesei.

si linstea dinaintea furtunii.

ascunzisul in spatele balconului si-a ferestrelor pictate-n verde si galben,si rosu si alb.lumina obscura si-un pic [mai mult] de delir emotional.

vine,vine si inca un an urmeaza sa fie catalogat ca facand parte din trecut.

5.1

no matter how you waste your life,
[you] make me wait another year or more..

brb [happy easter]

happy easter!

meanwhile in baia mare..

click click and away

preparing for easter.

oh,such a fine tune.
such a wonderful time..

intre she's lost control si love will tear us apart.

daca a fost vreodata vorba de iubire,in toata legatura haotica de pe culmile iepurelui alb,atunci cateodata ma chiar intreb daca nu chiar iubirea a fost cea care mi-a dezlipit sufletului de-a lui,la momentul x in data y la ora z,al istoriei noastre?

sala era plina de oameni si lumina mai slaba decat ma asteptam.se vedeau doar chipuri de pe trupuri mai zvelte,iar cele mai mici capete ramaneau absorbite de intuneric ,in magia muzicii.norocul meu,era ca lumina nu ma orbea si-mi puteam privi delirul fara sa-l impartasesc vizibil cu altii,fara sa ma pierd in intunericul morbid.

m-am bucurat de atmosfera,pana-n acel inevitabil moment in care,versurile-au capatat semnificatie,iar muzica a devenit mai mult decat minunata.m-am gandit la copil si la visele lui,pline de culori,aruncate-n vant prin discutii,pe-un ton amuzat,sperand totusi intelegerea mesajului de sub intreaga cortina-a glumei.

am avut si eu odata vise-a asa,dar cand sa-si atinga apogeul culorilor si-al sentimentelor,realitatea m-a lovit,in fata.m-am trezit apoi la viata si-am vazut,in ceea ce pare-acum,cateva fractiuni de secunda,ca nimic nu e cum asa cum visam,c-am pierdut timpul,cu capul pierdut intr-o lume pe care-o puteam construi in acele lungi momente de delir.

si-asa,un soi de protectie materna se intaleaza in mine,ce-ar putea fi foarte bine si cauza tuturor sentimentelor,ce-n 9O% din timp ma tin in euforie.

ramane-un 1O% crunt,in care tot corpul meu striga sa iasa din costumul de piele,prea intins de la o vreme.un 1O% amar in care mintea scapa de sub control si ca un savant nebun,calculeaza si se-ntreaba,formuleaza ipoteze si-elibereaza toxine-n toate camerele de refulare-a viselor si sentimentelor pierdute.

scap de sub control.

scapa de sub control.

dimineti...si-apoi spaime.

daca m-a iubit,nu m-a inteles niciodata asa cum trebuia.dar persoanele iubite nu sunt facute din otel s-accepte totul sau nimicul,implicit nici schimbarile comportamentale,bruste,cauzate sau nu de tulburari ale personalitatii.

poate ca dupa-un timp am devenit un rau necesar,asa cum devenise el in ziua-n care i-am acceptat intoarcerea.

aceeasi zi de primavara-n care,in toate cele trei ore ale drumului spre casa-am zambit,stiind ca intoarcea e-un semn de dragoste.asa-mi imaginam la acea vreme,asa-mi cadea bine.asa-mi cade bine si-acum sa-mi amintesc toate reintalnirile,toate noptile petrecute-mpreuna,toate diminetile ce-si aveau sfarsitul mai curand decat ma asteptam.imi amintesc cum ne trezeam,ne fumam tigarile impreuna si cand gustam prima gura de cafea stiam c-ar fi bine sa ma bucur de putinele minute ce urmau.acele minute pana la fundul canii,aceleasi minute in care spaima ca n-am sa-l mai va niciodata,se instala.

imi amintesc ultima-i escapada.imi amintesc ultima noapte.aratam bine,ma simteam bine.in dimineata urmatoare,cand cestile de cafea se golisera de continutul liric,romantic,spaima si-a intarziat instalarea.n-am mai apucat sa simt frica,dar intr-un mod ciudat,o liniste venise in locul ei.

in acea dimineata mi-am dat seama ca are sa treaca prea multa vreme pana am sa-l revad.in acea dimineata am stiut ca totusi,au sa mai fie nopti in care dorul imi va macina oasele,dar si-acele nopti vor avea zile la picioare,zile de recastigat cursa pentru implinirea sufleteasca.

ma trezesc adesea,intrebandu-ma de ce n-am avut nicioadata curaj sa-mi infrunt sentimentele-n fata lui.

de ce-au fost un tabu,precum sexul in comunitatile ultrareligoase?

si-acum,in ciudatul timp prezent,de unde mi-am castigat libertatea de-a ma exprima in fata copilului cu par bucalat,din ce colt intunecat al sufletului meu ,refulez sentimente si stari imbibate-n golozie?

din teama ce n-a mai venit in ultima dimineata,din teama pe care n-am mai simtit-o,din spaima pe care-am tinut-o captiva-n tot aceleasi colturi intunecate,ale sufletului,in care tineam inchise toate cuvintele,toate starile,intregul tabu sentimental,far' sa-mi dau seama de ce.

dar libertatea are granite si tot ce-mi mai ramane de intrebat,e cand am sa-mi setez limitele disperarii si-ale fricii,ca-ntr-o zi am sa raman singura din nou,asa cum am ramas dupa toate-acele dimineti in care ,ultima gura cafea insemna un nou adio.

iluzoriu,iluzionat,isterie si-un pic din trecut.

au fost cateva zile calde,prea calde dupa cate-mi amintesc.caloriferele ardeau si pielea ni se scurgea,in sauna marginita de pamant si cer,de peretii firavi de lemn sintetic si ghips.prin casa chipurile se inmultisera de-o vreme buna,dar mult tarziu mi-am dat seama ca stiam una din voci,din cantece pe care fregeda-mi adolescenta,delira.

am fumat cateva tigari impreuna,dar nu in doi caci casa era plina si tigarile erau posta.cred c-am impartit si cateva beri,dar mi-era imposibil sa discut pe-atunci.conversatia nu ma interesa prea mult,nici ceea ce putea s-ascunda ea.

un an mai tarziu,intr-o noapte sau cine stie,ceva dimineata mult prea devreme,m-am trezit discutand cu-acea voce.din senin,in delir si din delir in imagini de viitor care-au oricum,sa ramana,fragmente de imaginitie halucinanta.caci,pana la urma nu au fost facute primisiuni la mijloc si zambetele au fost mai mult douchene chiar de doar eu si doar el ni le-am vazut,ni le-am citit,fiecare-n propria oglinda.suferea de-o surprindere de moment,intrucat brusc isi amintise cine sunt,desi interesul meu in acele zile fiierbinti,pentru el era mai aprope de zero decat e infinit.mi-a zis ca vrea sa ma picteze si intr-un moment de-amuzament,i-am acceptat oferta.

nu mare mi-a fost surprinderea sa aflu ca de fapt,picteaza la fel de mult si de bine ca mine..[deloc]

ipotezele mele legate de propriu-mi viitor se schimba de la o zi la alta sau de la un an la altul,in functie de situatiile si-experientele spirituale prin care trec,prin care-mi e menit sa trec.acum vreo doi ani conduceam o masina si-mi vedeam viitorul la fel de automatizat.dar acum doi ani ma vedeam mai artista decat medic psiholog si mult mai putin umblata pe jos.acum un an,delirul incepea sa dispara si-apele sa se calmeze,iar sarbatorile pascale trecusera de ceva vreme si experienta spirtuala la fel,desi tot ceea ce vazusem parea sa fi ramas la timpul prezent.

dar asta e o alta poveste,una pentru care-am sa-mi fac timp intr-o zi,probabil ca capatul tuturor zilelor far de-odihna-n care ma trezesc si tot trezesc.

un an mai tarziu intr-o seara,m-am gandit la Freud si la studiul sau asupra isteriei.un an si ceva mai tarziu m-am gandit la ipoteza ce descrie femeile ca fiind isterice din nastere.si-apoi m-am intrebat:daca noi suntem isterice de cand lumea,barbatii ce sunt?egocentristi si-ironici,misogini,vesnici copii cu jucarii mai mari?nu.nu si iar nu.

barbatii sunt fiinte iluzionate si iluzioniste,din nastere.caci la un capat sau altul ,gasim mereu momentul acela in care-au trait in lumi halucinate,halucinand la randul lor.momente de delir.mai scurte sau mai lungi,in functie de liniaritatea timpului.ar fi vrut un el sa ma picteze,un altul sa ma ia de nevasta si-un altul sa ma tina in secret,ca un safety-net.fiecare iluzionandu-mi momente din real.unele de cateva secune,altele intinse pe ani de zile.

daca eu sunt isterica,el e automat un halucinant din nastere.un drog..pana la urma.

travelling between universes.

24Hrs.

or how many things can happen in one day.one and a half..maybe.starting now.

mijloc de primavara.

asteptam de prea mult timp,momentele acelea prelungite,de buna dimineata,singura-n siguranta camerei,cu pseudo-fereastra deschisa pana-n sunetul balamalelor intinse la maxim.asteptam cu drag si dor soarele si vantul cald sa-mi insoteasca nevoile de delir,traite-n supradoza,in patul moale .e minunat sa pot privi cerul direct de pe pernele mari,gazduitoare de vise.e minunat sa..pot privi cerul noaptea,incarcat de stele si dimineata la rasarit,cand culorile-si pierd semnificatia,transformandu-se-ntr-un dans maiestuos al naturii.

si-apoi sunt toate-acele dimineti,in care timpul isi pierde din liniaritate,cand meditatia-si pierde pozitiile clasice si se adapteaza trupului intins pe pat,intre doi pereti subtiri,intre centrul orasului si restul tarii.toate-acele dimineti cand ceasca de cafea s-a golit de-nteles si nimeni si nimic nu-mi preseaza mintea bolnava,sa accelerez procese,sa-mi accelerez corpul,sa ma zbat in graba.acele dimineti cand,dupa ce-am savurat fiecare pic de cafea,m-arunc inapoi pe salteaua moale,diforma si meditez uitandu-ma spre infinitul cerului,la nimic si-apoi la marele mister universal,la dimineti din copilarie cand sunetul ploii cazand pe tigle si table ruginte-mi imbolnavea auzul si dadea nastere fiorilor reci pe sira spinarii.erau alte timpuri,vremuri in care nu-mi imaginam ca-n calea destinului,zile boeme ma asteptau.

ascult sunetul ploii cazand peste marea de lemn si tabla ce-si are tarmul chiar sub geamul meu,cerul e gri si pln de povesti aduse din alte parti ale planetei.e placut,in pat,sub straturi de material moale.e placut in pat si e placut sunetul ploii de mijloc de primavara,ce nu-mi mai provoaca sentimente obcure.

e bine si cald si vantul ce-mi loveste fata,e-acum cald.

e mijloc de primavara,e-aprilie si e mai putin de-o luna pana cand,marchez inca-un an trecut, in calendarul vietii mele.e-acel moment din an cand frica-mi cuprinde mintea si sufletul...dar multumesc universului c-a creat in noi,in oameni,supresia,caci stand in pat,sub toate straturile fine,cu capul pe perna moale,cu ochii larg deschisi spre cer si-urechile ciulite,fixate pe sunetul ploii,toate starile de frica se blocheaza automat.

raman in suspensie si suspensia are-un soi de static universal atasat.

unul bun.

unul...calm.