cât de diferit era prezentul.

Ioana trebuia să plece în Italia,urmand să studieze mecina.trebuia sa devină medic legist şi eu,cu studii de fotografie în spate,trebuia să-i fiu fotograful,să-i fotografiez morţii şi pe cei bătuţi de soartă.Mădălina trebuia să-şi găsească un  bărbat cu bani,ca să-şi poată pierde ea minţile prin cărţi.un prinţ modern,care să o aprecieze şi să o lase în pace.Planurile trebuiau să fie altfel pană acum,dar noi am ales alte rute ale destinului şi-am uitat de mult vorbele grăite la început de vară.

Cateva veri mai încolo,mă aflam într-o gradină micuţă,înconjurată de cuşti.Luna era mare pe cer şi norii pufoşi păreau a fi perne aruncate aiurea,ca într-o cameră indiană.Cerul era o minune a fizicii universului,căci nu în fiecare noapte luna e atat de aproape de Pămant iar existenţa mea în acea grădină transforma toată ştiinţa într-o poveste,într-o feerie.În jurul meu erau cuşti,cuşti luminate de lună.Şi-n lumină şi linişte din spatele gratiilor urechi mari,albe au ieşit.Un vis în realitate,un vis lucid.

Am savurat momentul,uitand de toată durerea de picioare,de ultimele 36 de ore nedormite,de ganduri absurde de singurătate,izvorate de nicăieri.Cand m-am intors în camera mea,mirosul crud de mucegai proaspăt m-a întampinat.Mintea m-a trimis la mare şi marea la altă viaţă.În întunericul zgăriat de panoul publicitar din faţa geamului,urmele de urechi albe s-au aşesat la colţ.Mi-ar fi plăcut să pot deschide toate cuştile şi să-i eliberez pe toţi,dar unde să trăiască când sălbăticia a fost scoasă din ei?Şi unde să se ascundă?În gropile din asfalt?

În noaptea aceea am visat şi cel dintâi iepure.Eram tristă,pentru întăia oară într-un vis în care-mi apăruse.Eram tristă şi-i spuneam salutul de sfarşit,de parcă fiinţa-mi inconştientă ar păşi pe alte drumuri în care trecutul se şterge şi delirul se instalează încet.

În noaptea aceea,când patul înalt  mare şi gol îmi aduna visele am realizat cât de diferit era prezentul.