din nou,o ultima noapte din an.

ca intotdeauna,mileniile din urma par mai prezente decât e el,prezentul.n-am să pot decât peste-un mileniu să-mi identific cu adevarat trăirile din ultimele cateva mii de ore,căci ele sunt la fel de îndepărtate de mine precum cerul.n-au fost nimic în timp real,în micul oraş şi misterul lăsat în urmă m-a lipit de el,amintindu-mi de o vreme , în care, lucrurile erau cu adevarate simple.înainte să-mi încep episoadele autosabotante,cam în acea perioadă în care vara prindeam răsăriturile dintre dealuri şi noaptea bântuiam jungla cea mică urbană.

înapoi la cealaltă eră.

-domnişoară aveţi o problemă gravă cu temperamentul.

-domnule,aşa îmi spune şi mama.

-...şi vă place să bateţi din gură.

-Nu ştiu dacă e un termen oficial.Dar da şi ştiu,ştiu am de suferit.Credeţi-mă am trecut prin asta, deja aşa de mult,că m-am acrit.De unde problema cu temperamentul.Ştiţi mă vedeam cu un baiat până mai lunile trecute.M-a lăsat pentru asta.Şi-l înţeleg,dar pe mine mă doare cel mai tare.

-Asta ar trebui să mă încălzească?

-Nu,era doar un fapt divers.

-Ar trebui să vă revizuiţi comportamentul.

-Niciodată.

Ca un copil răsfăţat,cu brăţara ruptă şi orgoliul rănit,am fugit prin noapte gândindu-mă la conversaţia neplăcută cu un domn.Domnul mă găsise două zile mai târziu şi-mi dăduse motiv să-mi revizuiesc temperamentul,comportamentul,viaţa în fine.Aşa am început sfârşitul de an.

Sărbătorile au trecut şi-mi amintesc cam cu cât drag le aşteptam înainte de a părăsi marele oraş.De la brăduţul sintetic ornat într-o noapte cu tot ce am găsit prin casă,până la weekendul în care străzile s-au umplut peste noapte cu zăpadă.O magie halucinantă ce ştergea întru-totul sentimentele de vină şi ruşine pe care le regăsisem cu o lună în urmă,când ca printr-un blestem bătrân,mă autosabotasem.din nou.

Şi cu o lună în urmă mă bucuram de cele mai frumoase plimbări nocturne,ce mă faceau să mă reîndrăgostesc de marele oraş.Dimineţi scurte printre cărţi vechi,şi seri alungite şi calde,terminate-n gemete.Amintiri despre Iepure şi o plăcută întâlnire cu el.Toate,în cea de-a zecea lună.

Frumoasă zi de toamnă.Nucii erau cu toţii aurii şi iarba încă arsă din vara toridă.Iepurele stătea lângă un  stand cu flori când îl reîntlnisem.Mă aştepta acolo de tot atâta timp de cât îl aşteptam eu după colţ,trei metri mai încolo.Comunicarea nu fusese niciodată punctul nostru forte.Ne plimbaserăm o vreme,până pe-un deal în inima oraşului.În inima dealului,pe dealul din inima oraşului,acolo am stat o vreme,tâcând doar.Din când în când câinele,noul său tovarăş,ne trezea şi după încă o bucată bună de timp cuvintele ni s-au împletit,născând zâmbete,lăsând întrebări libere spre cer,să găsească răspunsuri.Ne-am strâns în braţe câteva ore mai târziu,pe-o alee pavată.Îmi amintesc eliberarea.

Cu o lună mai în urmă,vara era încă prezentă.Puteam simţi briza mării,mângâindu-mi părul şi mă bucuram de fiecare zi căci toate promiteau ceva.Aveam un pumn de zâmbete pe care-l purtam câtă era ziua de lungă şi creştea cu fiecare minut petrecut pe terasa mică,halucina(n)tă.O toamnă în care mă îndrăgostisem în sfârşit,ca-n rebeliunea tinereţii mele : haotic,fară leac şi cu călcâile arse.

Înainte de asta,orizonturile dragi,austrieci mă ţinuseră iar în braţele lor colţuroase.Păduri infinite şi lacuri albastre,cafele lungi între şedinţe meditative.Oraşe mici cu străduţe înguste şi nopţi cu ploaie de stele.

Tot cam pe atunci,aflasem că viaţa Lorisului meu drag, urma să se schimbe.Un sfârşit de vară trist cu o înmormântare într-o amiază arzătoare.Haine negre şi teatru.Şi ritualiri bisericeşti.Ortodoxe.

După mijlocul anului cu o lună,mă revăzusem cu marea,cu apusurile-i şi răsărituri.Cu somn pustiu şi după amieze leneşe.Sunetul valurilor şi absenţa lor dimineaţa,la prima baia goală.Delir.Cu câteva zile,spre marginea ţării,găsisem o tabără de sculptură cu chipuri şterse,aşezată lângă-un spital de psihiatrie.Înainte de asta,peisaje fantastice.Baraje infinite-n care soarele se răcorea şi curbe de nouăzecidegrade.Mulţumiri infinite celor trei Lilieci.

Până atunci,schimbările aduse de anul nou năşteau continuu situaţii si oameni,revederi şi mici reuşite de care mă bucuram ca un copil.Schimbasem casa,camerele şi întreg orizontul,la sfârşitul iernii şi nu puţine au fost atunci nopţile-n care adormeam suspinând după cafelele lungi cu Lorisul sau după delirul din verile petrecute-n hamace,pe mica terasă a casei de lemn.Desigur că, abia după ce primii copaci au înflorit am reuşit să mă îndrăgostesc de noul drum,de curtea mare, plină de beton,de ciuperca de pe dealul din celălat capăt al oraşului.Tot primăvara am reîntâlnit Calul,retrăind parte din emoţia pe care o trăisem în alte milenii,când ceaiurile calde îi îndulceau poveştile indiene.

Şi începutul a fost lung,cu zile leneşe şi nopţi scurte,cu aceeaşi singurătate cu care trecusem în fiecare an,de când Iepurele-şi găsise spiritul nomad.La fel de absurd si singur ca cel pe care-l aştept,din nou,cu braţele deschise.

Nu ştiu ce urmează,dar trăiesc într-o fascinaţie perpetuă.Mă întreb dacă în anul ce vine voi putea să-mi găsesc liniştea.Sau să-mi revizuiesc întreg comportamentul,aşa cum domnul acela mă îndemnase să o fac,într-una din ultimele nopţi ale anului.