loris.

intr-una din dimineti,ma sunase,din nou.parea sa aiba vocea mai senina decat imi imaginasem.ma bucurasem,utotusi sa-i aud glasul,caci ii dusesem dorul inca din dimineata in care ne trezisem singure,in case si-n orase diferite.imediat ce amiaza schimbase culorile cerului,o revazusem.si,cateva ore mai tarziu,peste toata tristetea aruncase-n gluma,cu trupul ei translucid.ii gaseam o frumusete aparte,trista.fascinanta.pe piept,strugurii verzi,copti se deshidratasera.era totusi frumoasa,ca ultima oara cand o revazusem,noaptea la mijloc de toamna intr-o curte inconjurata de pereti vechi.