Se lăsase seara,puţin mai târziu decât în ziua ce trecuse.Aproape insesizabil aş putea zice,desigur dacă timpul nu s-ar fi comprimat şi-apoi descusut în tot felul de colţuri de lumi interioare.Pentru mine erau uşor de simţit toate secundele adunate ce îndepărtau tot mai devreme noaptea.Nu eram singura,totutşi.
Se lăsase seara şi mă gândisem să întâmpin lumina stradală,galbenă şi obositoare , cu cafea.Era singura băutură suficient de caldă ce-mi putea îmnuia picioarele reci,lipsite parcă de viaţă.(Mă simţisem în ultimele nopţi aşa, de parcă sufletul mi-ar fi coborât din piept în tălpile picioarelor.De parcă,din tălpi ar fi plecat în jos spre pământ,lâsându-mă semiconştientă.Prea puţin ca să reacţionez şi suficient de mult,încât să simt întreaga absenţă).Mă pierdusem printre gânduri când aburii îmi atinseseră mâinile , încâlzindu-le subtil.Frigul îmi mânca trupul,îmi mâncase deja conturul.Aburii se şterseseră rapid de pe degete,dar câţiva se strecuraseră cumva în interiorul meu.
-Îmi amintesc cafelele cu scorţisoară, de parcă le-aş fi sorbit întâia oară ieri.De o vreme,n-a mai trecut dimineaţă fără să mă pierd în acelaşi film cu urme de ţigară pe el.De o vreme... tot aşa îmi prefer cafeaua,condimentată cu scorţisoară.De parcă scorţişoara ar fi avut o semnificaţie odată.
0 comments:
Trimiteți un comentariu