fara continuare.

in mijloc de noapte,m-am trezit din visul lecturii,am deschis poarta ospiciului muzelor si-am ajuns in lumina monitorului.
un dor profund ma apasa de cateva saptamani,un dor acut.o durere psihica.o durere ce a depasit de mult barierele sunetului,luminii sau chiar cele ale realului.
de zile-ntregi golul din mine e mai mare si nu mai are cine sa-l umple.
si-mi amintesc lumina palida de la inceput de octombrie si-mbratisarea in mijlocul aleii.imi amintesc ultima ora in care am fost fericita.
renunt la vise,la amintiri.
renunt la orice,pentru ca totul reprezinta imposibil.
am realizat ca traiesc,in toata durerea si nepuntinta mea interioara.
mi-e greu sa ma misc,dar imi sacrific trupul.
mi-e greu sa zambesc,dar imi prind ultimele puteri si rad.
sunt trista de cand ma stiu,e o stare naturala,mascata de machiajul ipocriziei zambetelor.
de cateva zile ma doare pieptul si mi-e frig,dar mai aprind cate-o tigara,poate poate se absoarbe durerea.se absoarbe,trece.trece si frigul.tot ce e fizic si material trece,iar in urma ramane doar relatia.relatia definita odata prin "trup si spirit".ramane spiritul,care-si cauta calmul.
care calm,cand marea e agitata?
de ce marea nu-mi blocheaza gandurile?de ce...
pentru ca-n fiecare val,aud ecoul lagaturii supranaturale ce-a ramas.
si-n fiecare val gasesc urme de nisip,fin,intr-o cutie verde.

mi-e dor,si nu-mi place sa o mai zic.
dar mi-e dor sa-l strang in brate ,gandindu-ma ca e doar al meu.
mi-e dor de siguranta ca nimeni si nimic nu ne va desparti.
mi-e dor de privirea lui dimineata,de lumina diminetii,de gustul cafelei,parfumata de miezul zilei.


si-n fumul de tigara impletit cu tesaturi fine,ma intorc la o alta lume.
ma intorc la alte litere scrise cu negru pe alb