să-ti fie frică,de tot,de toate,de singurătate şi de prea multă linişte,e mult prea uşor când,în sfârşit,euforia trece şi tot ce rămâne-n urma ei e golul,golit la rândul lui de toate flashurile şi-amintirile din partea activată a memoriei de lungă durată.să adormi,să te trezeşti,să-ţi rozi unghiile şi să te foieşti în pat,devin acţiuni repetitive,realizate frenetic,obsesiv şi-apoi compulsiv,toate,toate precedate de gânduri care-ţi macină tot ce a mai rămas din şi-aşa puţina materie cenuşie.
poţi să cunoşti sentimentul,poate să fie nou.poţi să ai anumite predispoziţii spre a-ţi pierde uşor minţile sau poţi să le ai deja pierdute,poţi să cunoşti tehnici de relaxare sau să fi cunoscător în tainele secrete şi mistice meditative-la un moment dat toate vor pierde sensul,căci la un moment dat creierul se va trezi la realitate,eliberând substanţe,înlocuind linişti cu nelinişti,aducând la viaţă amintiri reprimate-n cele mai întunecate colţuri,asocieri negative.frici obscure şi atacuri de panică,pline de nonsens.
mă trezesc devreme,mult mai plină de instabilitate,cu inima dând să iasă din corp.mă trezesc cu nelişte,în camere mari lipsite de lumină,de ssubstanţă şi materie întunecată.şi-apoi,într-un final,mă trezesc la realitate,în grota aceea în care mă ascund de rele,de răul pe care propriul meu sistem nervos îl naşte.mă trezesc acolo,printre munţi întinşi,acuţiţi,pe margini de lacuri adânci,făcute din cristale strălucitoare.mă trezesc la realitate,speriată chiar de îndepărtarea lor fizică şi temporală.
şi la realitate-mi amintesc de copila ce întâlnea pentru prima oară sentimentul neliniştii,fricii,când la capătul culoarelor halucinante se mai zărea urmă de iepure alb.
azi nu-i ştiu silueta,nu-i pot atribui nici măcar un animal,dar îi văd o umbră,un surâs ironic lăsat în urmă,un ultim geamăt.îi simt parfumul care-mi face tot corpul să tremure.azi îmi aminteşte de copila de altădată,de iepure şi de instabilitatea emoţională oferită pe tavă.indisponibilate emoţională,între toate gesturile tandre.indisponibilitatea mea afectivă,alte frici personale,întâlnite-n spaţiul acele de cădere liberă spre pământ.
când singurătatea era cu adevărat singură -şi libertatea avea gust de indepenenţă şi de realitate.
la început de săptămână,caut adăposturi emoţionale.locuri în care să mă ascund,feluri în care să reprim teama şi nevoia şi frica de-a spune un simplu salut,între toate golurile rămase.
0 comments:
Trimiteți un comentariu