pe la sfârşitde noiembrie.

era cam aşa,sfârşit de noiembrie cand am sorbit împreună ceaiul acela cald,cu urme de verdeaţă prin el.trecusem de prea multe ori pe lângă ferestrele mari,luminoase şi nicioată nu observasem cât e de întuneric de fapt afară.niciodată pâna în acea seară cand toată călura de peste vară ieşea pe la colţurile de sticlă.

înăuntru mirosea a altă lume şi-ntradevăr era o cu totul altă lume acolo,una mai veselă,plină de energie pozitivă-nvelită-n mistic.am petrecut o eternitate,printre bijuterii din ţări pierdute de civilizaţie şi poveşti interminabile.

adesea aveam impresia ca timpul nu mai exista şi chiar şi-acum,de fiecare dată când imi pierd capul,în vitrinele mari,la fel de luminoase,mai cred c-acolo el nu există.

şi mi-e or de ceaiuri si de căldură,de mituri şi ritualuri cărora abia acum le înţeleg substraturile.şi mi-e dor să-mi tremure picioarele,din pură plăcere spirituală.

ma trezesc la realitate,realizand mereu ca paşii mei o iau inainte şi niciodata spre culoarul ce duce-n acel tărâm.mă trezesc la realitate dorindu-mi sa am curajul acela nebun să mai intru şi să mai stau.fără sens,fără logică,la un ceai fierbinte.

e sfârşit de noiembrie şi-mi pier simţurile,capul,echilibrul.