dimineaţa adusese veşti bune,aşteptate prea multă vreme cu sufletu-ngheţat.înainte de acea zi,toate dimineţile mă găsiseră cu tahicardie şi nelinişte controlate amândouă,cu foarte mult efort meditativ.dar dimineaţa ,după ce şampania roz fusese băută,savurată festiv,pre-festiv chiar,eh,dimineaţa aceea adusese veşti bune.
cu zâmbetul pe buze ne-am dezmeticit şi-am realizat curând că timpul trece şi nici măcar să ne uităm cu plăcere la viitor, nu ne mai permitem.am zburat spre margini opuse de oraş şi ne-am întors aruncând haine prin pereţi,spre bagaje.şi-apoi totul s-a oprit brusc.am stat în linişte până când soneria ne-a cutremurat şi-am fost nevoite să ne urcăm în maşină.
drumul mi s-a părut încărcat de energie negativă,deşi, din când în când de undeva,nonsensuri scăpau un pic de lumină şi câteva zâmbete.cerul nu se putea delimita de câmpuri,decât prin pădurile negre,contrastante.linia orizonutul nu a existat câteva ore.mă gândeam cât de monotonă ar fi viaţa dacă vara câmpurile ar fi albe şi cerul şi mai alb,cu-n soare gri.oricât de mare sclipirea zăpezilor,sintesia tuturor zilelor de primăvară,vară,de toamnă,nu putea pierde concursul frumuseţii.
la un moment dat m-am trezit,zâmbind mai liniştită ca niciodată-toate păr să se aşeze în sfârşit pe-un drum-
în mijloc de drum spre casă,am găsit liniştea aceea pe care-o tot căutam,pierzând totodată ultimele urme de scepticism şi necredinţă.
0 comments:
Trimiteți un comentariu