încă nu bătuse miezu nopţii pe când eu mă aflat atingând marginile universului.fizicu-mi stătea atârnat de-un scan,de parcă ar fi fost acolo doar ca să înregistreze evenimente reprimate de suconştient.darla un moment dat a devenit totul un jos de lumini şi din una în alta,aşa cum povestea şi Douglas Adams,mă aflam la restaurantul de la sfârşitul universului.mi se părea că întrgul drum fusese doar un proces banal de adaptare.dacă aş fi luat-o după şcoală cel mai probabil mp aflam în pragul unei crize schizoidale.dar nu era vorba de asta.nu,nici decum,căci adaugam noi puncte forte experienţei mele.

poveste în poveste.

trrebuie să ţin minte că până la ziua mea vreau sa citesc Soarele Negru şi Virrusul.mî văd deja stând pe terasă,la soare..ah!

şi-apoi să,ă întorc la univers-pustiu de negru şi totuşi atât de colorat,loc divin mai uşor de pictat decât de descris,căci poeţi s-au născut prea demult pentru el şi toţ şi-au regăsit sufletu-n pictori zeci de generaţii mai târziu,în colţuri difertie de lume.

mă întorc la fereastra mea,acolo unde soarele răsare şi stelele strălucesc în pragul nopţii.acolo unde noapte e o fabrică de vise şi poveşti.