primăvara.

de când soarele şi-a mai dezgheţat razele,întregul orizont şi-a schimbat imaginea.fără să-mi dau seama,zăpada a dispărut,chiar şi cea de pe margini de drum,cea mai urâtă şi murdară zăpada.a dispărut toată chiar şi cea de pe dealuri,rămasă albă şi neatinsă.şi când pământul s-a uscat şi el,după toate şiroaile de zăpadă topită,păsările au început să cânte.când eram mai mică prin cărţi,poezii şi poveşti,ele-şi părăseau cuiburile toamna,ca să plece spre alte ţări.un basm plin de culoare,căci în zborul lor nu mi-am putut imagina niciodată cu adevat,câte suflete ascultă şi încântă-n drumul lor.dar dacă nu pleacă niciodată?dacă rămân zgribulite pe sub streşini de case,prin copaci din care frunzele au uitat să cadă?atunci trilul lor de primăvară,ce-mi face până şi oasele să tremure de plăcere,e cântecul ritualic de primăvară.

căci până la urmă primăvara merită un astfel de cântec şi păsările merită ascultate.copacii priviţi în joul lor vechi de când lumea şi cerul adorat prin culorile,şi norii,şi căldura pe care-o aduce din nou.

primele flori trebuie adorate şi zâmbete aruncate spre ele.

primele nopţi în trupuri goale.

primele zile calde,după prea multe degerate.

prima vara.