and it was the end of the month.

e ciudat cum imaginea unui timp marginit,poate sa-ti schimbe perceptia despre viitor,prezent sau trecut.despre eterna mea lupta cu timpul,deja stie toata lumea,doar eu par sa ma mai las inca afectata si surprinsa de fortele lui pseudo-malefice.

era decembrie,unul pe care mintea mea il tine minte ca fiind unul plin de pauze.un decembrie amnezic din care,vag,imi amintesc momentul in care am stiut ca voi trai luna aceasta la intensitati variate,oscilatoare,creatoare de depresii si anxietati,presarate pe-alocuri cu bucurie extrema.timpul parea sa fie de partea mea si delirul sentimentului ca pana la mijloc de luna,mai sunt mii de ani lumina,m-a tinut asa,in urmatoarele doua primveri.

cand vara a inceput,am fost mai mult decat constienta de iluzia timpului pierdut,dar si mai tare,trupul meu parea sa respinga ideea ca-n mijloc de-nceput,multe au sa se schimba si si mai multe sentimente am sa cunosc si infrunt.

dar a venit ziua.zilele.si s-au intamplat toate foarte repede,cateodata chiar imi place sa zic ca toate s-au intamplat in decursul unei clipiri.poate chiar mai repede,daca e sa ma uit mai atent in calendar si s-accept ideea ca maine e din nou,iulie.

si stii care e cea mai buna parte acum?ca nu mai trebuie,pentru moment sa ma complac in asteptarea unui alt eveniment major,desi multe-si asteapta randul.niciunul nu e programat si chiar de-n toate cartile de psihologie scrie apasat ca predictibilitatea evenimentelor reduce din stres,pentru mine confuzia lor temporara ma calmeaza.asa nu sunt nevoita sa va cat de repede trece timpul.

between borders,

and it's been the third best day I ever know.

rasaritul dintre norii crapati.

era dimineata si i-am promis ca am sa scriu despre el si despre lumina facuta din gri si roz,ce se topea peste strada lunga ce parea sa ne traga usor de tot,spre poarta casei.o vreme am tacut,dar asta doar pentru ca nu prea stiu cum sau ce sa vorbesc in unele situatii.cateodata cred ca e mai bine sa taci,intr-un sfarsit,din dragul evitarii propriilor ganduri,vorbele tot au sa impleteasca o discutie.

pe toate gardurile,caprifoiul arunca miresme puternice,de saptamani bune deja.un lucru care desi s-a transformat in obisnuinta pentru mine,continua sa ma mai surprinda din cand in cand.mi-am extras toate uimirile din ghemul monotoniei si insumandu-le ,am descoperit ca aveau valoarea expresiei de pe chipul lui.n-ar mai fi trebuit sa ma surprinda ca minte-i dansa cu sufletul ,pe muzica florilor.deloc,caci de cand il cunosc -o perioada de timp pe care-o simt mai indelungata decat e cu adevarat- sentimentele si trairile lui au o gama extrem de variata,un alt motiv pentru carew,el, inca ma mai sperie.

dar mergand spre casa,mirosind florile atarnande de pe garduri,uitandu-ma pe cerul inalta cu nori crapati si dedesupturi roz-albastrui,ne-am desclestat vocile.si-asa,i-am ascultat povestile si planurile.m-am lasat pe-alocuri hipnotizata de vocea lui si-asa,in tot delirul cuvitelor,am vazut scena si povestile si personaje,jucand in lumini reflectate din lumea cealalta.

cu cateva ore in urma,pe-o terasa pe care vantul batea mai tare-a toamna,decat a vara,in mijlocul zumzetelor produse de oamenii aburiti si-afumati,mi-a spus ca i-am placut mai intai pentru ca l-am urat.i-am zambit frumos si-am continuat sa-mi fumez tigara.adevarul e ca,in lumea in care traiam la acel moment,nu era erau loc de cuvinte.nu framantate de buze,doar rostite inauntru,de vocea-mi interioara.

dimineata,cand vocea a ajuns in centrul vorbirii si piticii au cantat la corzile vocale,i-am spus ca nu l-am urat si ca nu-l urasc nici acum.mi-era doar frica.

mi-e inca frica.

l-am strans in brate si-am privit cu pleaca spre rasarit.

si-apoi am dormit pana aproape de apus,pana la un apus iernatic.

[to]night.

the more you change the less you feel

yearly,summerish obsession.

pardon me sirs and madams!