e ciudat cum imaginea unui timp marginit,poate sa-ti schimbe perceptia despre viitor,prezent sau trecut.despre eterna mea lupta cu timpul,deja stie toata lumea,doar eu par sa ma mai las inca afectata si surprinsa de fortele lui pseudo-malefice.
era decembrie,unul pe care mintea mea il tine minte ca fiind unul plin de pauze.un decembrie amnezic din care,vag,imi amintesc momentul in care am stiut ca voi trai luna aceasta la intensitati variate,oscilatoare,creatoare de depresii si anxietati,presarate pe-alocuri cu bucurie extrema.timpul parea sa fie de partea mea si delirul sentimentului ca pana la mijloc de luna,mai sunt mii de ani lumina,m-a tinut asa,in urmatoarele doua primveri.
cand vara a inceput,am fost mai mult decat constienta de iluzia timpului pierdut,dar si mai tare,trupul meu parea sa respinga ideea ca-n mijloc de-nceput,multe au sa se schimba si si mai multe sentimente am sa cunosc si infrunt.
dar a venit ziua.zilele.si s-au intamplat toate foarte repede,cateodata chiar imi place sa zic ca toate s-au intamplat in decursul unei clipiri.poate chiar mai repede,daca e sa ma uit mai atent in calendar si s-accept ideea ca maine e din nou,iulie.
si stii care e cea mai buna parte acum?ca nu mai trebuie,pentru moment sa ma complac in asteptarea unui alt eveniment major,desi multe-si asteapta randul.niciunul nu e programat si chiar de-n toate cartile de psihologie scrie apasat ca predictibilitatea evenimentelor reduce din stres,pentru mine confuzia lor temporara ma calmeaza.asa nu sunt nevoita sa va cat de repede trece timpul.
0 comments:
Trimiteți un comentariu