onandonandonandon♥

time and last time.

well,this is how I always know the last time we've been toghether.he always changes my playlist,intimidating my perception of reality,with the one he finds in music.I always steal it,copy it in a secret folder and keep it there,for that one special day when I'll have the courage to listen to it alone.'Cause you need courage to listen alone the rythm of those moments when you had in your arms, the impossible.

dumincă,în plin soare.

nu ţin minte ultima zi în care am fost cu toţii la un loc,aşa..liniştiţi,fără impulsionări,fără probleme,fără nevoile disperate ale ofului de-a da pe afară.şi-a fost linişte şi pace şi ne-am rătăcit la capăt de drum,feriţi de lanuri de porumb.eram prea mică atunci când ultima eliberare de natura haotică a junglei urbane,s-a produs.eram mică şi neştiutoare şi-mi placea să chinuiesc gâze,s-alerg pe malul răului urmărind ecourile vizuale ale apei.unde fragede ce dispăreau pe suprafaţa lucioasă,nesătulă de veşnica-i şi necunoscuta-i coborâre.

şi-apoi au trecut anii şi rebeliunea adolescentină mi-a tăiat avantul copilăresc şi tot dragul pierderii sufletului în mijloc de natură.

dar azi,azi m-am simţit ca floarea soarelui ,căci îmi onduiam şi eu trupul,schimbănd locaţii,după drumul pe cer,al astrului gălbejt.din când în când îmi scoteam capul din carte ca să-mi privesc tata,hrănind focul cu vreascuri culese de fratemeu şi vânt făcut cu-o pălărie veche.mama făcea salată şi de lângă ea,noua membră a familiei,privea ritualul vechi renăscânu-se.şi-au zburatb şi fluturi ţinăndu-se de raze şi insecte săltăreţe s-au grabit să ne salute.pe toţi 5.

păturile ne-au adăpostit trupurile şi susurul apei ne-a încăntat auzul.muzica naturii şi linistea ca orchestră simfonică pe fundal.ne-am pierdut minţile,tratând depresii.şi cănd seara s-a lăsat,ne-au împărţit pe la case şi prin dormitoare,căci ploapele-au cerut odihnă.ultimele rămăşiţe de-ar curat au părăsit plămănii,redând viselor trăirile de-altădat'

în deşert,pe marte sau pe lună.

la sfârşitul celor două milenii de ploi şi sufluri reci,soarele s-a legat de cer,eliberând suflete din sclavia deprimărilor tomnatice.tot atunci,m-am reîtălnit c-un trecut reprimat din care-am extras câteva zâmbete pentru colaj ce are să devină amintire,într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat.

ca să ajungem în deşert,am fost nevoite să înfruntăm râuri calde şi schelete de zmeu.broaştele săreau speriate,dar mai speriate-eram noi,copilele asfaltului.în tot acel timp,în care tălpile sandalelor se-nfigeau cu putere în pământul moale,gându-mi zbura la iepure.mi-l imaginam făcând balet printre crengile uscate,uitate-acolo din timpuri uitate la rândul lor,de omenire.

când am ajuns în deşert,plămânii strigau după aer şi aerul era rarefiat.uitânu-mă mai atent in jurul meu,am constatat că părăsisem fără să simt,Pământul.sol roşu,amestecat cu argilă uscată,crăpată şi zidită-n mici munţi gri.

tărziu mi-am dat seama că,defapt,ajunseserăm pe lună.toate stările şi toate uitările,îmi indicau locaţia.