nu ţin minte ultima zi în care am fost cu toţii la un loc,aşa..liniştiţi,fără impulsionări,fără probleme,fără nevoile disperate ale ofului de-a da pe afară.şi-a fost linişte şi pace şi ne-am rătăcit la capăt de drum,feriţi de lanuri de porumb.eram prea mică atunci când ultima eliberare de natura haotică a junglei urbane,s-a produs.eram mică şi neştiutoare şi-mi placea să chinuiesc gâze,s-alerg pe malul răului urmărind ecourile vizuale ale apei.unde fragede ce dispăreau pe suprafaţa lucioasă,nesătulă de veşnica-i şi necunoscuta-i coborâre.
şi-apoi au trecut anii şi rebeliunea adolescentină mi-a tăiat avantul copilăresc şi tot dragul pierderii sufletului în mijloc de natură.
dar azi,azi m-am simţit ca floarea soarelui ,căci îmi onduiam şi eu trupul,schimbănd locaţii,după drumul pe cer,al astrului gălbejt.din când în când îmi scoteam capul din carte ca să-mi privesc tata,hrănind focul cu vreascuri culese de fratemeu şi vânt făcut cu-o pălărie veche.mama făcea salată şi de lângă ea,noua membră a familiei,privea ritualul vechi renăscânu-se.şi-au zburatb şi fluturi ţinăndu-se de raze şi insecte săltăreţe s-au grabit să ne salute.pe toţi 5.
păturile ne-au adăpostit trupurile şi susurul apei ne-a încăntat auzul.muzica naturii şi linistea ca orchestră simfonică pe fundal.ne-am pierdut minţile,tratând depresii.şi cănd seara s-a lăsat,ne-au împărţit pe la case şi prin dormitoare,căci ploapele-au cerut odihnă.ultimele rămăşiţe de-ar curat au părăsit plămănii,redând viselor trăirile de-altădat'
0 comments:
Trimiteți un comentariu