au fost cateva zile calde,prea calde dupa cate-mi amintesc.caloriferele ardeau si pielea ni se scurgea,in sauna marginita de pamant si cer,de peretii firavi de lemn sintetic si ghips.prin casa chipurile se inmultisera de-o vreme buna,dar mult tarziu mi-am dat seama ca stiam una din voci,din cantece pe care fregeda-mi adolescenta,delira.
am fumat cateva tigari impreuna,dar nu in doi caci casa era plina si tigarile erau posta.cred c-am impartit si cateva beri,dar mi-era imposibil sa discut pe-atunci.conversatia nu ma interesa prea mult,nici ceea ce putea s-ascunda ea.
un an mai tarziu,intr-o noapte sau cine stie,ceva dimineata mult prea devreme,m-am trezit discutand cu-acea voce.din senin,in delir si din delir in imagini de viitor care-au oricum,sa ramana,fragmente de imaginitie halucinanta.caci,pana la urma nu au fost facute primisiuni la mijloc si zambetele au fost mai mult douchene chiar de doar eu si doar el ni le-am vazut,ni le-am citit,fiecare-n propria oglinda.suferea de-o surprindere de moment,intrucat brusc isi amintise cine sunt,desi interesul meu in acele zile fiierbinti,pentru el era mai aprope de zero decat e infinit.mi-a zis ca vrea sa ma picteze si intr-un moment de-amuzament,i-am acceptat oferta.
nu mare mi-a fost surprinderea sa aflu ca de fapt,picteaza la fel de mult si de bine ca mine..[deloc]
ipotezele mele legate de propriu-mi viitor se schimba de la o zi la alta sau de la un an la altul,in functie de situatiile si-experientele spirituale prin care trec,prin care-mi e menit sa trec.acum vreo doi ani conduceam o masina si-mi vedeam viitorul la fel de automatizat.dar acum doi ani ma vedeam mai artista decat medic psiholog si mult mai putin umblata pe jos.acum un an,delirul incepea sa dispara si-apele sa se calmeze,iar sarbatorile pascale trecusera de ceva vreme si experienta spirtuala la fel,desi tot ceea ce vazusem parea sa fi ramas la timpul prezent.
dar asta e o alta poveste,una pentru care-am sa-mi fac timp intr-o zi,probabil ca capatul tuturor zilelor far de-odihna-n care ma trezesc si tot trezesc.
un an mai tarziu intr-o seara,m-am gandit la Freud si la studiul sau asupra isteriei.un an si ceva mai tarziu m-am gandit la ipoteza ce descrie femeile ca fiind isterice din nastere.si-apoi m-am intrebat:daca noi suntem isterice de cand lumea,barbatii ce sunt?egocentristi si-ironici,misogini,vesnici copii cu jucarii mai mari?nu.nu si iar nu.
barbatii sunt fiinte iluzionate si iluzioniste,din nastere.caci la un capat sau altul ,gasim mereu momentul acela in care-au trait in lumi halucinate,halucinand la randul lor.momente de delir.mai scurte sau mai lungi,in functie de liniaritatea timpului.ar fi vrut un el sa ma picteze,un altul sa ma ia de nevasta si-un altul sa ma tina in secret,ca un safety-net.fiecare iluzionandu-mi momente din real.unele de cateva secune,altele intinse pe ani de zile.
daca eu sunt isterica,el e automat un halucinant din nastere.un drog..pana la urma.
0 comments:
Trimiteți un comentariu