in tot timpul ce-a trecut,cam de cand am inceput sa simt si sa ma tulbur,sa-mi tulbur apele in care dispozitia-si schimba culorile si nuantele,in tot timpul asta n-am vrut niciodata cu adevarat sa ma gandesc la o exteriorirazare.la una generala,una care sa includa sentimentele si proiectile mele in alte vieti,pentru alte puncte de vedere.
totusi,de-o vreme am inceput sa preagatesc terenul si chiar de-acum trag cu dintiii sa-mi revars toate emotiile ce maine m-ar demachia in cateva secunde,probabil ca tot n-am sa reusesc sa ma golesc.
in toata experienta asta subiectiva,cel mai tare ma doare egoismul,caci infruntarea lui apare nu odata cu recunoasterea-i in cuvinte declarate,ci cu analiza tuturor evenimentelor din trecut si viitor,in care,mai inainte de toate,imi vad pozitia mea si nu a altora.asa s-a intamplat si cand m-am mutat de-acasa,dar eram prea copila si prea orbita de gandul c-as putea sa prind iepurele,ca sa-nteleg si ce se intampla de partea cealalta,acolo unde mi-am lasat familia.
e-un soi de egoism si ceea ce simt acum.prin minte nu-mi trece ideea fericirii fratelui meu,ci ideea ca lucrurile se schimba de la o zi la alta cu un ritm alarmant si niciodata,pana in acest moment,nu am realizat asta.n-am realizat ca am crescut,chiar daca fumez de cativa ani si toti de cativa suar cand imi beau cafeaua singura.n-am realizat ca a trecut vremea nici cand toti copii alaturi de care-mi juleam genunchii pe la bloc,au devenit oameni cu serivicii si case de intretinut.poate ca in mintea mea,timpul nu a trecut niciodata si tot ce s-a intamplat in ultimii ani,a fost o iluzie.poate ca,intradevar,tot ceea ce s-a intamplat a fost doar rodul imaginatiei mele.
dar mai mult ca sigur ca nu.
si maine are sa-mi dovedeasca acest lucru.sau azi.sau acum,cand perceptia vizuala-si pierde mecanismele fizice,filtrajele,schemele si se transforma,usor in imagistica mentala,lasandu-mi gustul amar al maturitatii ,pe cerul gurii.dar,sunt fericita si pentru intaia oara,nu e pentru mine.un minus in egoism,o forma primara de altruism.
in cateva ore am sa-mi vad fratele,in cel mai emotionant moment al vietii lui,declarandu-si iubirea,imbracat in materiale fine,pregatit sa-si traiasca destinul.caci in al lui,a fost scrisa o poveste frumoasa.caci el si-a gasit linistea.
dar tristetea-mi inadeaza chipul.timpul a trecut si trupurile noastre s-au maturizat,in timp ce, inauntrul meu,a ramas copila ce alerga dupa fratele mai mare si adesea s-ascundea sub paturi,ca sa scape de-o bataie.erau vremuri in care existenta era usoara si dramele erau aduse doar de ploaie.
0 comments:
Trimiteți un comentariu