42?

What is the answer to the Ultimate question of Life,the Universe and Everything?

Când mă gândesc la răspunsul suprem,ce ar trebui să definească rolul existenţei umane,automat buzele mi se încreţesc pentru ca mintea mi-e bombardată de imagini,rânduri de carte şi secvenţe radio din celebra carte a lui Douglas Adams.problema e că zâmbetul pare să-mi dispară tot mai repede,de la o vreme încoace,căci el e tot mai des şi mai uşor de înlocuit cu amărăciunea pe care,însăşi existenţa în minunatul şi mult evoluatul secol 21 ,o presupune.

Care e răspunsul întrebării supreme?

Nu e patruzecişidoi aşa cum,cu atât de multă ironie matematică şi amuzament,autorul l-a gândit mai demult.O fi fost secolul lui de vină,probabil.Azi idetific că întreaga existenţă umană se reduce la hârtii şi din păcate nu la cele ce ar trebui să ne îmbogăţească spiritual,împregnând codul genetic cu informaţie ereditară.Nu sunt coli de hârtie pictate,imprimate cu cerneală ţi versuri,nu sunt hârtii de făcut origami,nici fotografii şi nici măcar scrisori de dragoste.Bibliotecile par a se goli de cărţi,de piele învechită cu miros de istorie,merele gutui nu mai parfumează camere uscate de soare,nucii nu mai ţin umbra bătrânului  pâmânt.

Ştii,dezamăgirile-s multe şi parcă au un rol morbid de-a se înmulţi zilnic.Şi-s multe şi încep devreme,adesea la sfârşituri de veri uitate de lume,pe asfalt rupt şi câmpii cu flori uscate.Când mă trezesc dimineaţa pe cântecul liber al copiilor ce-ş trăiesc ultimele clipe de libertate,regretul mi se instalează-n suflet înainte ca ochii să se poată adapta la lumina de-afară.Mă gândesc tristă la ziua-n care vor creşte din hainele de julituri şi vor găsi lumea de dincolo.Nu,nu,nicidecum cea pe care ar trebui să o găsească toţi oamenii de pe Pământ,ca eu să pot  fi fericită.Va veni o zi în care se vor trezi şi ei,închişi in libertatea regimului absolutist al acelor bucăţi de hârtie.Va veni o zi în care vor uita de toate ţipetele,de toate orele petrecute între răsărit şi apus,alergând pe norii binelui şi-a lumii făr' de griji.

În acea zi tragică în toţi ochii spiritului,vor găsi că răspunsul întrebării supreme nu e nicidecum o iluminare spirituală sau iubirea,sau suma celor două.Vor găsi şi ei,ca şi mine,că răspunsul e chiar regimul acela în care trăiesc,în care au crescut fără să înţeleagă prea multe- vor găsi că lumea în care sunt nevoiţi să trăiască e cea guvernată de bani,de lăcomie,de falsitate.

Şi nu e trist?

Multă vreme n-am înţeles cu adevărat care e rostul vieţii lui.N-am înţeles de ce alege mereu să alerge,să plece,să revină.Să-şi usuce trupul în adieri de vânt,ca apoi să-l rehidrateze-n ape colorate.N-am înţeles motivul pentrucare alege să renunţe la pantofi,ca să-şi murdărească  tălpile-n pâmântul vechi,plin de viaţă.

Înţelegerea mea a venit într-un moment de furie intensă şi fustrare sufletească-n apogeu,înţelegând totodată că fiecare impuls negativ are adesea un rol pozitiv.De ce face tot ce face?Pentru că şi-a găsit răspunsul,găsind adevărul ascuns vieţii comfortabile.Mii de ani de evoluţie tehnologică a omorât omul din om,lăsându-l doar o bucată de carne.El a învăţat că acea bucată de carne e doar un mijloc de comunicare-n lumea prezentă,dar dincolo de ea există una invizibilă.Pentru ca ea să devină vizibilă,pentru ca natura ei să-şi deschidă porţile,trebuie să trăiasă.Nu închis într-un regim absolutist al unor hârtii făr' de voloare,ci într-o lume la fel de ascunsă şi ea,doar că mult mai accesibilă.Şi ea,ea e primul pas în câştigarea continutăţii.Uniunea cu pământul,cu vocea copacilor,cu zborul cerului şi ecoul universului,hărtiile cu versuri de-amor şi suflet şi istorie,sunt toate lucrurile de care un om are nevoie cu adevărat să fie fericit.Căci în clipa în care am îngropat armele în pământ,el le-a născut în sângele nostru în molecule de ură,invidie,lăcomie şi falsitate.

Multă vreme nu l-am înţeles,decât în fragmente.Dar acum îi ştiu rostul şi-i găsesc noi substraturi,pe care săle admir,să le visez şi-ntr-un unic şi repetitiv ,ironic final să le-ador.

Mi-e aşa mi-e scris,dar înţelegând toate cele şi căutând forme de a înţelege şi nevoile tuturor celor rămaşi captiv în durul regim,îmi voi găsi leacul tristeţii,născute din fustrările lumii-n care trăiesc.