la început de lună,soarele-şi ascundea căldura-n spatele norilor.nopţile-erau friguroase şi dorul de mare,de furtuni şi plăceri artistice,înlocuia sângele din vene.şi-apoi,într-o zi,din senin mi-am văzut trupul scurs în staţii de autobus,lipit de scaune muradare.mi-am târât picioarele pe plută etajată,în cântec de clopoţel fin şi urme de bijuterii din antichitate,adunate împrejurul gleznei,pe sfori invizibile.
într-o zi,la fel de subit precum căldura ce-mi umfla corpul,am gasit răsăritul târziu şi-apusul tot mai devreme,de parcă ar fi fost mjloc de septembrie,precum cele din anii de start ai liceului.pe după perdele,am rămas ascunsă aşa,o vreme lungă,hotărâtă să rememorez doar în sinea-mi pierdută,toate acele clipe de delir,stocate în haosul din mintea şi din sufletul meu.am rămas aşa,până cănd dorul trilurilor divine ale păsărilor rămase-n anonimat,s-a instalat,odată cu dorul venind şi tristul cântec al cucilor plini de nonsens.în dimineaţa aceea goală de sentimente mai bune şi plină de melancolii tomnatice,am găsit şi capătul perdelelor din pânză translucidă,un capăt ce-mi tatua pe ochi,un orizont roşiatic adus parcă-n schiţe de trenurile grăbite s-ajungă în gara veche.
din părţi diferite de lumi , păianjeni cognitivi şi-au ţesut pânza de capul meu,portocaliu şi răsucit în spiţe,târziu reuşind să realizez că zgomotul infernal era al locomotivei ce-şi avea plecarea din capătul lumii.pe fire-pe fire am simţit scurgându-se doruri ciudate,dezlipite din amintiri şi-adaptate la acel prezent ciudat-căci acel prezent era ciudat,întocmai prin nonsensurile pe care mintea mea le ingera,prin ochii uimiţi de lumina sfârşitului de august.
lumină pe care m-aş fi urcat la acea oră,doar ca să mă pot trezi conducând pe-un drum cu lanuri de floarea soarelui şi raze fierbinţi decolorând cerul albastru.
0 comments:
Trimiteți un comentariu