Disolutie cosmica.

EL:

In dimineata urmatoara nimciul cotidian s-a transformat in nimicul vietii lui.In principal,nimic din ceea ce existase vreodata mai exista in prezent si nici prezentul nu parea a-i da semne adevarate de viata buna.Noaptea l-a dus in acel taram unde nici viata nici sufletul cel indepartat nu-i mai ofereau ceva bun de castigat.

In dimineata aceea,nimicul cotidian a fost de fapt cel care l-a radicat din pat,care l-a scos din casa,care i-a descarcat emotiile negative asupra lumii.O cafenea subtila,muzica in surdina.Un zgomot ciudat ce-i inundau urechile,ca si cum o mie de unghii ar zgaria o mie de table.

"La ce bun sa te mai trezesti in acele dimineti cand viata devine nimic,cand pamantul devine transparent si ti-e frica sa pasesti?La ce buna sa te ridici din pat ca sa cauti comfortul in ceva ce nu exista cu adevarat.Unde e soarele?Unde e luna?"

EU:

Privesc obiectiv cum viata lui se transforma incet in nimicul pe care si-l doreste.Pot privi atat timp delirul,pot privi atata timp haosul,da nu pot privi decaderea morala.

Nu pot.Imi pot privi eu demonii,ii pot infrunta,pot privi cum intreg lagarul fascist al sufletului meu ia stapanire asupra trupului,dar nu pot sa-i vad disolutia in universul propriu.

Ciudat e cum la bazele universului lui,se contobesc cu bazele universului meu,pe'ascuns,intr-un timp involuntar,intr-o metododa imprecizabila.Dau cu mana sa-l ating,se textura lui e aceeasi ca a mea.E trist,cand observ ca doar eu reusesc sa-l identific ca fiind unul si acelasi cu al meu.

Cateodata in zilele bune si cu soare,cand mintea ii e luminaa,observ cum parca observa si el imensitatea pe care am creat-o.

O imensitate care deseori se transorma intr-un nimic.Acel nimic cotidian care-l transforma si pe el si e mine.

"Imi aprind o tigara si pe rand fiecare element adevarat al lumii materiale pica.Mi se onduleaza pamantul sub picioare,mi se inroseste cerul,imi pierd vazul,auzul,simturile primare isi fac de cap.Si-apoi aung in acl stadiu al subcnstientului meu,in care paralizez.Ma vad din exterior,imi vad chipul impartit in 4 partie,patru culori diferite.Aud sunete pe care nu le-am scos.Aud murmurul placerii.Revin la normal si realizez ca a fost doar un delir."

EL:

Problema lui a fost nevoia de a fugi.Nu a dat un semn de viata aproape o luna,motiv pentru care ea s-a continuat extinderea universului doar in mintea ei.S-a transformat totul,curand intr-un haos general.Al starilor,al emotilor.Furie si neliniste,drag si dor.Nimic n-au fost aceleasi.

Si el a stat tacut ,asuns intre patru pereti.Fara sa zica nimic de delirul fizic.

Delirul emotional a fost puternic.A avut un impact puternic.Asupra lui,asupra fiecarui corp fizic pe care-l atingea.Ca si cum o putere supranaturala i-ar fi intins mainile.

Si asta l-a scutit pe el de invetarul celorlalte disparitii.Celorlalte taceri.Stie si el ca au fost multe pana acum,si rar le enumera,le amintites-deloc.

"Ea are o leagtura cu autobuzul albastru.Si-i e frica sa nu-mi iau bilet pentru el.Nu stiu de ce si nu stiu de unde,atata pasiune pentru mine.Sunt un corp fizic in delir,ce nu-si gaseste timp decat pentru centrul sau.Disolutia mea va fi de natura materiala.Psihic voi exista mereu"

EU:

Cateodata-mi doresc sa plec.Dar nu aici apropape,inapoi in trecut,sa-mi opresc traiul dinaintea facerii mele.Probabil viata lui ar fi fost mai simpla fara cineva care sa-i atraga atentia la tot pasul.Atentie in fond...de ce?Pentru ca-mi permit sa tin.Sa ...sa...sa gandesc la prezent,la Un prezent cu el.As putea incerca viitor,dar risc prea mult,mi-e frica si de ziua de maine.MA gandesc ce-as putea sa fac sa-i fie bine.

"Ma uit la frunzele de toamne si-mi dau seama ca orice as face sunt trista fara el.Toamna e mai usoara cand e langa mine.La fel si iarna.Daca l-as vedea dimineata langa mine,as avea posibilitatea sa transfor toamna in primavara si iarna in vara.As inverzi frunzele,as topi zapada.

E singurul lucru pe care nu-l intelege.Mi-e drag si pentru el as face orice,chiar sa ma transform in cadavru ars,aruncat in imensitatea cosmica."