oh well. apparently nothing.
you don't see me.
you don't see me at all.
au trecut trei saptamani.a trecut o luna.au trecut atatea luni,tot atatea marti,am ajuns repetitiv la monotonie si monotia s-a oprit in apogeul ei catastrofal.
incerc sa nu ma gandesc,dar ma paleste-un gand.
intr-o buna zi nu o sa mai stiu nimic de el
de trei saptamani astept un semn.
am decis sa nu-l caut.s-a hotarat sa fuga.si probabil undeva in halucinantele drumuri-s-a blocat.eu mi-am pierdut drumul.fantezia.pic intr-un gol,ma
arunc de-un pamant pe care nu-l simt.ma doare,e bine.e masochist trupul meu?
!
mi-am dat seama ca si eu fug,dar de-un an nu am mai fugit.si probabil ca unul din noi a fugit si el a fost.aveam de ales,sau eu.sau el.
eu sunt prea obosita sa mai fug.sunt prea bagata in monotonia asta,ma mai tin doar cu-un deget de mal,ma pierd,imi inchid ochii.
intr-o zi imi va zice buna si eu ma voi supara.nu-mi place cand zice "buna"."buna e prea formal".
m-am gandit adesea ,in ultimele saptamani, la cine eram,la ce eram,la ce simteam,inainte sa-l cunosc.si eram practic aceeasi fiinta,doar mai aproape de pamant.
acum ma pierd in masa.masa nebuniei mele.imensitatea nebuniei.
ce-o fi si cu ea.
ce e mai rau,ca in toata starea asta ai momente fugitive in care esti lucid
luciditatea mea e caderea in gol.
caderea in gol o reprezinta el.
cand nu e.cand nu zice nimic.
cand ma face sa cred ca a murit.
il admir pentru curajul si maiestria cu care reuseste sa fuga.
eu nu pot.
poate de asta ma complac in gol.
0 comments:
Trimiteți un comentariu