imi amintisesm in acea dimineata de sunetul copacilor,de limbajul lor,de tristetetea pe care destinul lor o impunea,pentru salvarea noastra,implicit distrugerea lor.mi-am amintit ca nu-i ascultasem de mult,cu adevarat,cam de cand mergeam spre casa si,in incercarea de-a scapa de zgomotul de fond ce ma apasa cu o imensa putere,le-am ascultat intaia oara povestile.
in acea dimineata tarzie,cand nevoia ma impinsese pe cararile marelui oras,in acea dimineata tarzie,oboseala pare sa fi pus stapanire pe corpul meu caci,din toata perspectiva stiintifica glasul copacilor era o iluzie,o halucinatie auditiva,o stare alterata de constiinta,dupa cum citisem in toate manualele,in toate acele nopti nedormite,din urma mea.erau tot acele randuri invatate si invatate aproape degeaba ,cele care-mi instalasera starea,halucinand totusi, fara nici o substanta.
of copacii,minunati ei asa,plini de alb,acoperiti cu patura groaza a convingerii umane,ca mizeria nu trebuie curatata,ci doar acoperita.si-apoi are sa vina prmavara,cand mizeria instalata va cauza adevarate depresii si poate,poate putina constientizare a actului purificator.
dar asta e o alta poveste.copacii mi-au grait si-apoi,dupa alte 12 ore nedormite,am realizat mesajul lor,nevoile si dorintele,atat de similare cu-ale mele,atat de inatingibile.si-apoi starea a doua a constiintei neodihnite,de-a dreptul ostenite,s-a instalat,prin raceala ce-a alba,adusa de-acea patura ce-mi tinea copacii-n hipotermie.
si intre toate,a fost ce-a dinatai seara halucinativa,intre sute de oameni si sute de lumini,intre noi oameni si noi zambete,in straie negre.nu mai stiu cand si-a avut sfarsitul tot.nu mai stiu nimic,caci intre timp am adormit,trezindu-ma intre liniile din cartit,cele in care-am aflat despre cum trezirea instantanee poate fi un rezultat al depravarii trupului de oxigen.m-oi fi sufocat.cine stie?
0 comments:
Trimiteți un comentariu