poate ca a disparut cu timpul din peisaj si poate ca imaginea lui si-a sters din lucire,dar din cand in cand il gasesc in diferiti oameni,in diferite scenarii si drame de primaveri tarzii.zambetul mi-a aparut din senin pe buze,in acea dupa-masa calda si lenesa,cand umerii ma dureau de la efortul somnului si spatele-mi amortise de la dulcea leganare-n hamac.l-am vazut,asa cum il va adesea,in alte persoane si-au dulci momentele,caci sufletul s-a scufundat in visare,chiar pe cand visarea parea sa mai apara doar noaptea tarziu.
ne-am petrecut dupa-masa ascultand muzica lemnului taiat,din ateleriul ce facea sa vibreze intreaga casa.dincolo de toate vietile ce traiesc intre pereti,adesea casa-si adaposteste propriul suflet,caci ii vibreaza intreaga structura,caci noaptea cadrul de lemn trosneste si vantul isi face mereu culcus printre stresini.ce alte componente-ar mai putea avea o fiinta?ea -si onduieste cadrul si zbiara-n amiaza mare si noaptea se-odihneste odata cu noi,toate.
i-am ascultat trairea fara sa o pot privi,iar ochii-mi fugeau spre gatul cel de pe trupul rezemat de scaunul vechi.il batea soarele si-i straluceau margelele si intreaga imagine-mi readucea-n viata,o holograma,a iepurelui.margele de os la gat,frumos decorate si-ancorate pe-un fir subire de canepa.ma uitam la forma lor,la insemnele lor,analizan semnificatia lor,iubind amintirile suprapuse peste real.avea mainile muncite si degetele zrobite,asa cum le avea inca de cand il cunoscusem,in iarna cea dura,alinata de parfumul portocalelor pe care le aducea cu el mereu,in rucsacu-i fara fund.
zana statea-n hamac,batuta de soare,privin lumea prin ochelarii imensi,colorati,colorand lumea-n contraste si esente puternice.sorbea cu pofta in sucul cald de lamaie,uitat la umbra calda de mai,in spatele stalpului maro,de lemn.sorbea cu totii pe rand,din acelasi suc,imparit in pahare,uitate parca,de dumnezeu,pe terasa intesata de lene si paturi,de oboseala nejustificata si saltele prafuite.
aveam un arc curcubeic in mana.pentru o fractiune de secunda,uirandu-ma la jocul e culori pe care-l nastea in bataia soarelui,tot prezentul si tot trecutul recent disparu.eram in copilarie,incalcita-ntr-un arc similar.o bucata de copilarie-n care jenunchii juliti cereau o pauza si-arul parea singurul drog,suficient de puternic sa-mi aline durerea.
momentul s-a evaporat precum apa la temperaturi de fierbere si-am decis,din priviri,sa ne ridicam trupurile ostenite sa plecam in zarea aceea apropriata.flamanzi,am coborat strazile cartielului mut,din marele oras,cu cerul albastru-n urma noastra.talpile ni se lipeau de asfalt.ii trebuise o secunda de nebunie sa-si descalte picioarele umblate prin multi si dealuri uitate de lume.ne trebuisera nu mai mult de doua secunde,sa-i luam exemplul si sa cunoastem adevarata simtire a asfaltului dur,precum solzii unui peste rau.
ne-am oprit in parcul de langa casa,pe-un petic de iarba.imprejurul nostru,oamenii-si faceau cruci si masinile treceau,de nicaieri,grabite.ne simteam in mijloc de nicaieri,caci zgomotul nu mai exista si linistea interioara ne proteja.
ma gandeam ca asa ar fi fost,poate.
intoarcerea acasa a sters rapid imaginea iepurelui de pe chipul calatorului in timp,ratacit in spatiul modern,al societatii-n care,ne-a fost dat sa ne nastem.
0 comments:
Trimiteți un comentariu