casa mi-a parut rotunjita la capete,cand ochii-mi erau tintiti pe cer,la stele.vederea periferica ma transformase-ntr-un gigant ce tine intreg globul pamantesc,sub o cupola de sticla.priveam totusi de jos,realizand si ca,legile normalului isi pierusera din nou esenta.
avioane-au strabatut bolta,lasand dare de luminite colorate si,mai tarziu,pe cand am stins luminile si-am ramas pe intuneric,am vazut fulgerele crestand in departare,ceea ce mai ramase din cer.prin minte,o mie de scenrarii-au trecut si toata pareau plauzibile,dar pana la urma plauzibilitatea lor a fost luata de vantul,ce balansa hamacul gol.
am ramas o vreme asa,discutand despre tot ceea ce era ,la acel moment,prezentul,caci de viitor nu era loc si nici nervi de macinat in bataia trecutului,nu mai aveam.
am continutat sa ne uitam la cer si cerul s-a uitat la noi.vantul parea sa-l aduca mai aproape de si sa-l imbibe-n trupuri,prin adieri calde.si-apoi adierile s-au speriat si-am ramas in frig,pana cand casa ne-a gasit loc,sub paturi calde,pe perne moi.
0 comments:
Trimiteți un comentariu