în minte,mare e delirul.mare,mare de tot şi,deşi câteodată el pare să se sincronizeze cu cel exterior graniţelor trupului,în ultimele zile pare să nu poată respecta regulile prestabilite.căci în minte,cutiile sunt pline şi drumul spre casă e lung şi plin de soare şi poveşti,iar lenea pare să existe în cu totul şi cu totul alte forme,decât cele ce-acum se lungesc de la apus şi pân la răsărit.noaptea e lungă.e lungă mereu şi-oricât de mult visam altădată la nesomn întins pe bolta înstelată,totul pare să fie-un mare nimic,când norii par să domnească ca-n poveşti de groază.
mai sus,pe deal,strădutele-s asfaltate-n tonuri de-abanos şi copacii ţin umbră ferestrelor.copii aleargă pe străzi şi freamătul oraşului ajunge doar în ecouri târzii.pare să fie plăcut şi-apusul pare mai aproape de viaţă.când am intrat într-una din cămeruţe,îmi amintesc că soarele picta pe pereţii albi,umbre aurii.ferestrele-s încăpătoare şi largi,de parc-ar încerca să curprindă în braţe imaginare,tot orizontul.
totul e mai sus.aproape plutind.pe deal,pe scara cu trepte mici şi înguste.viitorul se conturează uşor, în imaginaţie,împingând ultimii ani,adânc în amintiri.
0 comments:
Trimiteți un comentariu