după câteva complimente şi-o atmosferă prea încărcată de oameni,mi-am luat trupul şi-am ieşit la aerul rece din toamna cu miros de iarnă.îmi vedeam corpul trecând uşor prin atmosferă,asemenea unei proiecţii astrale şi mintea-mi zbura la cele câteva zeci de minute-n care reuşisem (sau cel puţim asa credeam) să-mi fac graiul sufletului auzit cum trebuie.
când m-am trezit haosul mă înconjura cu o plăcere morbidă.mi se părea un deja-vu ajuns la infinit.nu am stat pe loc să-mi beau cafeaua şi nici măcar faţa nu mi-am spălat-o de somnul greu.am strâns tot haosul,ştergând parcă toate urmele ce-mi puteau provocau tristeţea de care nu aveam nevoie.pe jos,sub mormanul de haine ce cu greu dispăruse,am găsit maieul alb,rupt,pe care-am imprimat amândoi plăcere şi nebunie o nebunie cât se poate de bizară,de goală de înţeles,de explicaţii.
în acea noapte marcasem încă un an şi -mi spusem că mai pot,pentru că adevărul e că pot,chiar mai pot s-aştept un an,de e nevoie.când o jumatate de deceniu a trecut aşa uşor,ce e încă un an,până la momentul în care poate poate,circumstanţele şi destinul îmi vor permite să trec peste sau să-mi clarifice calea spre împlinire..
0 comments:
Trimiteți un comentariu