astăzi m-am trezit fericită,urmându-mi visele şi premisele de bună dimineaţă,repetându-mi în minte durerile şi nevoile de care pot şi de care trebuie să mă lipsesc.azi m-am trezit fericită,pentru că fericirea a devenit obiectivă,depăşind toate pragurile subietive şi egoiste.
pe drum,apusul a fost pe rând sângeriu,portocaliu de parcă cerul s-ar fi mânjit cu sucul de portoale din care sorbeam cu atâta plăcere şi-apoi roz,ca şi starea de spirit ce mă motiva să-mi menţin zâmbetul larg pe buze.
m-am gândit pe rând la cuplul tânăr şi fericit ce,undeva pe-un alt pământ,pur romanic şi oarecum romantic prin toată istoria-i bulversată şi toate cântecele de jale,se iubea deja în neştire şi-n valuri de dor;la sentimentul ce-mi dă linişte zilnic,printre toate dezamăgirile sentimentalo-fantastice;la patul meu la părinţii mei.la apus de soare,chiar după ce toate stelele şi-au făcut apariţia pe cer,am ajuns acasă şi bucuria şi-a lărgit orizonturile,întinzându-mă la poveşti repetitive şi totuşi dulci,cu mama.
în camera mea,capul mi-a fost bombardat de-un ecou al adolescenţei uitate,deşi nimic din tot ce există acum între cei patru pereţi nu mai aduce a treisprezece ani.am decis să mă las purtată de val şi să-mi pierd minţile în lumea aceea,în care nu existau iepuri şi umilinţe şi dureri de după.
nu existau iepuri?
normal că existau,prevestind anii de glorie ce aveau să urmeze.
0 comments:
Trimiteți un comentariu